Astăzi e zi de sărbătoare în mijlocul poporului Meu Israel cel nou, poporul Meu cel din români, născut din cuvântul Meu cel de peste el, iar Eu aşez lucru de lucrat peste el în ziua aceasta. îi dau poporului Meu învăţătură, căci sunt învăţătorul lui. Eu, Domnul, am în coborârea Mea la el în ziua […]
Citeşte mai mult…Pace ţie, poporul Meu, în zi de sărbătoare arhierească, tată! Pace poporului român, şi zile de sfinţi din cer mărturisitori să se coboare peste creştetul lui, duhul mărturiei, de unde vine pacea de la Dumnezeu peste el, dacă Domnul binevoieşte, dacă acest neam are în el fii bineplăcuţi Lui. Amin. Intru în carte cuvânt şi […]
Citeşte mai mult…În zi de sărbătoare de sfinţi Eu, Domnul, am bucuria că vin să grăiesc cu tine, poporul Meu. Chiar dacă sunt numai şi numai îndurerat, coborârea Mea pe pământ la tine cuvânt e bucuria Mea, fiule. De când Mi-am pierdut odihna în om Eu numai îndurerat petrec. Cuvântul Meu e dulce, iubirea şi mila tot […]
Citeşte mai mult…Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Acesta este Unul Dumnezeu şi Se vesteşte pe Sine peste pământ. Amin. Coboară Domnul cuvânt în grădina Sa din mijlocul neamului român. Coboară Domnul cu sfinţii Săi şi Se vesteşte pe Sine în coborârea Sa. Coboară Domnul cuvânt peste pământ şi intră în cartea Sa cuvânt de sărbătoare. Mă fac […]
Citeşte mai mult…Eu, Domnul, cobor în carte cu ziua de pomenire a pecetluirii grădiniţei cuvântului Meu în mijlocul neamului român, căci de la naşterea Mea a ales Tatăl acest neam ca să Mă fac Eu pe vatra lui Cuvântul lui Dumnezeu întru cea de a doua venire a Mea de la Tatăl la om, după ce s-au […]
Citeşte mai mult…Coboară Domnul pe pământ cuvânt, însoţit de sfinţii Lui. Amin. Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi Mie, Care Mă mărturisesc celor necredincioşi, căci Eu trebuie să Mă vestesc tuturor, ca apoi să împlinesc tot cuvântul Meu, care nu trece fără să se împlinească. Chiar dacă omul nu înţelege taina cuvântului Meu, căci omul nu are ochi […]
Citeşte mai mult…Cine are urechi de auzit de la Dumnezeu, să audă cu ele cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aşeze pe pământ! Amin. Eu, Domnul, bat ca să intru în carte cuvânt. Bat, şi Mi se deschide, iar fără să bat nu intru. Cei ce staţi de strajă pentru venirea Mea, după cum a fost orânduiala Mea, […]
Citeşte mai mult…Se deschide cerul şi coboară pe pământ cuvântul lui Dumnezeu. Cele ce nu se văd cu ochi omeneşti coboară între cele ce se văd încă de la facerea lor, căci Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele. Coboară Domnul pe pământ cuvânt, însoţit de oştirile cereşti cele fără de trupuri, că e sărbătoarea […]
Citeşte mai mult…Vine Domnul Iisus Hristos şi Se aşează în cartea Sa din zilele acestea. Deschideţi Domnului voi, cei ce aveţi urechi de auzit de la Dumnezeu cuvântul gurii Sale, după cum a fost voia Sa şi proorocia Sa pentru vremea aceasta a venirii Sale cuvânt peste pământ ca să-Şi pregătească un popor credincios poruncilor lui Dumnezeu, […]
Citeşte mai mult…Mă fac auzit de cei ce-Mi stau din partea Mea porţi de intrare a Mea la poporul Meu cel născut din cuvântul Meu cel de sus în vremea aceasta de venire a Mea a doua oară de la Tatăl la om. Sunt Domnul Iisus Hristos şi grăiesc peste biserica Mea de pe pământ, cea care are […]
Citeşte mai mult…