Capitolul 1: Facerea lumii

Poporul Israel cel după trup

Măi puişorii Mei, misiunea Mea de la Tatăl este să-Mi cresc un popor nou, un Israel nou în poporul român, căci poporul ales de Mine în trecut s-a stricat de tot. Pentru asta am venit în lume, am venit să-Mi aleg din lume nişte mieluşei blânzi şi ascultători, să-i pot hrăni cu hrană cerească.

… Ţi-am spus ţie Israel, ca să cunoşti că Eu sunt Dumnezeul lui Israel, căci Israel Mi-a fost Mie popor, şi Eu i-am fost lui Dumnezeu, şi cine dintru Israel nu M-a ascultat, nu au primit cinste de la Dumnezeu, ci au fost pedepsiţi pentru vina lor.

Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin. Da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine, şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin. Dar pe tine te-am numit creştin, că ţi-am dat să mănânci pâine şi vin, adică Trupul şi Sângele Meu.

… Domnul Iisus Hristos a fost scris să Se nască pentru popor şi să moară pentru popor, dar să ştiţi că nu s-a împlinit aşa cum a fost scris, că nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit. Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul.

Poporul lui Moise s-a învârtit în loc patruzeci de ani pentru patruzeci de zile pentru că a cârtit şi s-a lepădat de Moise, şi s-a răzvrătit poporul acela şi a picat în pustie cârtind împotriva manei cereşti, care cobora la ei în fiecare zi. Poporul acela a mâncat mâncare duhovnicească şi a băut din piatra duhovnicească ce avea să vină, căci piatra era Hristos; dar au căzut în pustie, căci s-au închinat la idoli, precum este scris că «au mâncat şi au băut şi s-au sculat să joace», şi s-au desfrânat şi au căzut cu miile într-o singură zi, şi ispiteau pe Dumnezeu şi mureau muşcaţi de şerpi.

Eram proorocit de proorocii Duhului ceresc, dar nu a fost în duhul cel din cer poporul lui Israel, căci la el venisem, şi el nu M-a primit şi M-a tăgăduit şi a dat la moarte viaţa care venise la ei. O, ce tainic am lucrat şi atunci! Ce minunat a lucrat Tatăl Meu pentru întruparea Mea pe lume şi pentru trecerea Mea prin lume! Venisem de la Tatăl şi Mă arătasem prin minuni lucrate întru Tatăl Meu, dar n-au fost în Duhul Tatălui Meu cei la care venisem ca să-i ridic din sângele lor.

Eu i-am spus prin Moise, i-am spus să omoare din cale pe tot neamul străin. De ce i-am spus, tată, să omoare pe tot neamul din cale? I-am spus aşa, ca să ştie să nu se aplece, să nu se unească cu cel ce este străin şi ca să-Mi spurce seminţia cea binecuvântată de Mine, dar Israel n-a făcut aşa, n-a ascultat, şi s-a amestecat cu trupurile de pe cale şi s-a prăbuşit Israel, şi n-am rămas cu el.

Eu am venit acum două mii de ani ca să dau viaţă omului, dar Israel ce a făcut? M-a omorât şi n-a crezut că am înviat ca să creadă că Eu sunt Dumnezeul Cel promis. Ce a făcut, tată, Israel? A cumpărat pe bani străjerii care au stat la mormântul Meu de strajă şi le-a spus să spună că pe când ei dormeau, M-au furat ucenicii Mei. O, dacă era adevărat că M-au furat ucenicii pe când straja dormea, atunci straja trebuia omorâtă pentru că a dormit în strajă. Fiilor, fiilor, mare a fost minciuna arhiereilor din vremea slavei Mele prin înviere. Mare a fost necredinţa lor, tot aşa de mare ca a arhiereilor de azi. Minciună cumpărată pe bani şi împrăştiată în lături, căci vestea aceasta a rămas până azi, cum că Eu am fost furat din mormânt de către ucenici. Până azi în Israel nu se crede că Eu am fost Dumnezeu şi că am înviat după ce M-am dat jertfă de răscumpărare pentru om. A avut putere cuvântul mincinos al arhiereilor, căci oamenii sunt cu mintea uşoară când nu au Duhul lui Dumnezeu. Israel nici nu avea de gând să creadă în Hristosul Cel trimis din cer, şi de aceea minciuna i-a cumpărat aşa de uşor. Până azi nu crede Israel, până azi el aşa ştie, el aşa crede, că M-au furat ucenicii pe când straja dormea. Dar Eu înviasem, şi mărturiile învierii Mele au vorbit mai mult decât minciuna lor, dar ei tot n-au voit să Mă primească de Dumnezeu. Am avut o mână de martori care au stat în apropierea Mea şi cărora M-am arătat înviat după înviere şi cu care am petrecut după înviere, şi Israel a ieşit mincinos, dar mândria lui l-a ţinut împotrivitor până azi.

O, cine ştie să Mă răstignească pe Mine mai bine decât cei pricepuţi, mai bine decât cei ce-Mi citesc în voile Mele fără să le ia pe ele înăuntrul lor? Cine, tată, a făcut răstignirea Domnului? Pilat sau Irod? Ei nu se pricepeau cine sunt Eu şi de unde venisem. Ei ştiau ale lor, nu ale Mele, dar preoţii ştiau, că citeau şi învăţau de Dumnezeu, şi nu s-a priceput nimeni ca ei să Mă dea la răstignire. Ei n-ar fi dat scaunul lor nici lui Dumnezeu, şi iată cine au fost cei mai răi oameni şi pe atunci. Preoţii au fost cei mai răi, cei mai rătăciţi de la calea dreptăţii. Nu că n-au crezut că Eu sunt Dumnezeu, dar au ţinut la împărăţia lor, care era întru nedreptate, şi n-au voit să deschidă uşa ca să li se vadă casa, căci casa lor era numai aur şi podoabe şi argint şi vase scumpe, strânse în loc neumblat, în loc de nepătruns, aşa precum era scris în prooroci. O, şi ce osândă şi-au proorocit cu însăşi limba lor, că au spus că dacă Mă vor lăsa să propăşesc cu cele din cer, vor veni romanii şi le vor lua ţara şi neamul. De unde, tată! că dacă M-ar fi primit, ar fi devenit popor de neînvins pe pământ, că nimeni nu poate face rău celui ce stă sub cortul lui Dumnezeu, celui puternic în Dumnezeu.

şi iată, s-au vândut pentru bani şi pentru bogăţii şi pentru împărăţie din paie, şi paiele la o furtună se răvăşesc şi nu rămân, şi la un trăsnet din cer ard şi nu mai sunt, aşa precum poporul Israel a căzut rob romanilor care i-au dat foc şi care l-au răvăşit pe toată faţa pământului. Dar am scos din el pe cei ce au crezut şi i-am făcut mănunchi în poala Mea şi le-am spus să fie sare bună de sărat, şi au fost şi au lucrat pe Domnul, ca să aibă neamurile pământului pe Domnul, ca să ai tu azi, poporul Meu.

Când l-am făcut pe om din pământ şi din apă şi din Duh dumnezeiesc, l-am făcut bărbat şi femeie şi l-am numit om. Când l-am făcut pe Israel, am despărţit oamenii de pe pământ în două, şi Mi-am luat şi Eu o parte din cele două, şi am numit-o Israel. Din ce l-am făcut pe Israel? L-am făcut din Avraam, Isaac şi Iacov, şi i-am pus numele Israel. Şi n-a durat mult apoi, şi s-a băgat duhul rău pe fir, ca să-Mi culce iar lucrarea la pământ. Şi atunci am despărţit şi pe Israel în două dacă am văzut lucrarea Mea ameninţată. A lucrat duhul rău cu dibăcie, dar Eu am rostit cuvânt proorocesc şi încă din pântecele cel despărţitor în două neamuri am rostit pentru Israel despărţitură, am rostit pentru totdeauna numele pentru Israel şi am zis: «Din Iacov se vor numi fiii lui Dumnezeu, şi din Esau se vor numi fiii oamenilor», iar pe Iacov l-am numit Israel. Aşa a luat fiinţă Israel. Israel şi Edom s-au numit cele două neamuri ieşite din Isaac. Din Iacov şi Esau s-au schimbat cu numele de Israel şi Edom până acum, până la venirea Mea cea văzută.

Israel a văzut minunile Mele. Am desfăcut marea în două, a coborât tăria cerului în apele mării şi am rostit uscatului să-şi ia firea sa în apele cele adânci ale mării. Am făcut uscatul ca o punte, ca un şes deasupra adâncului mării şi l-am trecut pe Israel prin apă ca pe uscat. Am stat înaintea lui cu nor ziua şi cu lumină noaptea, i-am dat apă din stâncă fără apă, i-am dat râu de apă, şi ei tot au greşit şi M-au ispitit zicând: «Va putea Domnul să ne pună şi masă în pustiu fără hrană? Dacă ne-a dat apă, oare, va putea să ne dea şi pâine?». Şi pentru că n-au crezut în Dumnezeu, s-a aprins focul mâhnirii Mele, focul mâniei Mele peste Israel, căci eram mâhnit de necredinţa lui, de cerbicea lui cea tare, şi atunci norii de pe cer au primit poruncă să deschidă uşile cerului, şi a plouat peste ei mană de mâncare, pâine din cer pentru Israel, mâncare îngerească a mâncat omul, şi am poruncit vântului de la răsărit să coboare peste Israel cărnuri de păsări la dorinţa lui, la pofta lui. Dar toate acestea erau focul mâhnirii Mele pentru necredinţa lui, focul mâniei Mele, ca să-i ucidă pe cei sătui de poftele lor, pe cei aleşi, măi Israele, măi. Şi zadarnic, că tot n-au crezut, că se ridicau şi cădeau şi Îl înşelau pe Dumnezeu, şi călcau mereu legământul Domnului cu ei, şi când plângeau sub plata necredinţei lor, îi iertam. O, de câte ori îi iertam, dar ei uitau braţul Meu cel tare care lucra prin Moise, alesul Meu de peste ei, căci egiptenii îl asupreau pe Israel, şi Eu am coborât semnele şi minunile Mele ca să-i bat pe asupritorii lui: sânge peste ape, muşte câineşti şi broaşte, lăcuste peste rodul pământului, grindină peste vii şi pomi, peste dobitoace şi peste bogăţiile lor, îngeri nimicitori peste cei întâi născuţi ai lor şi ai dobitoacelor lor, iar pe poporul Meu ca pe nişte oi i-am dus în pustie, cu nădejdea că va sta sub povaţa Mea, iar dreapta Mea a dobândit pentru ei munte sfânt, doborând pe toţi vrăjmaşii lor dinaintea lor, şi i-am aşezat să fie poporul Meu, dar s-au întors de la Mine spre idoli, iar Eu auzind M-am mâniat, M-am mâhnit şi i-am lepădat iar. Am lepădat cortul Meu din Şilo, căci din el eram cu ei, şi i-am dat pe ei vrăjmaşilor şi focului şi necinstei şi plângerii, dar dintre ei am ales pe Iuda, muntele Sionului, locaş sfânt pe pământ, şi pe David, ca să pască pe Israel.

Dacă Eu nu veneam din cer la Israel, la via Tatălui Meu, Israel nu mai avea rod, nu mai era via Tatălui Meu, din care să iasă strugure copt, căci via aceea a rodit numai aguridă, după cum este scris că «a fost ruptă şi culcată la pământ, şi a fost sădită în pustie, în pământ sec şi fără apă, şi din ea a ieşit foc şi a mistuit rodul ei şi n-au mai rămas în ea coarde tari pentru sceptre regale. Ea a fost o leoaică şi s-a odihnit între lei şi şi-a alăptat puii săi, dar puii săi au mâncat oameni, şi ea a fost dusă în robie de cei străini ai ei». Şi M-a trimis Tatăl pe Mine din cer, ca să Mă fac rod din cer în Israel, şi să nu fie fără rod şi fără vin via Tatălui Meu. Israel a fost sădirea Tatălui Meu, dar poporul acela n-a voit să poarte rod pentru Tatăl Meu, Care îl sădise. Şi am venit, trimis de Tatăl la tine, poporul Meu, şi am făcut din ţara ta, ţara Mea de nuntă, căci aşa a voit Tatăl Meu, şi din ţara Mea de nuntă a făcut Tatăl Meu leoaică, şi ea a născut lei şi pui de lei. Ea a născut un popor de fii ai lui Dumnezeu, şi din cuvântul Meu i-a născut, că Eu am venit cuvânt din cer peste ţara Mea de nuntă, că Mi-a dat-o Tatăl să fie a Mea, şi la naşterea ei pe pământ M-am născut şi Eu din Tatăl pe pământ, şi am fost viţă nouă din cer sădită pe pământ, şi ramurile Mele s-au întins pe tot pământul şi au ajuns în România, care abia era născută, şi din pruncia ei Mi-a fost dată de Tatăl, şi ea era taina Tatălui Meu, via cea nouă a Tatălui Meu, şi din ea s-a născut popor de regi şi de voievozi, şi Tatăl Meu a ocrotit-o pe ea ca să te poată naşte pe tine din ea, pe tine, poporul Meu mireasă, pe tine din Mine, Cuvântul lui Dumnezeu, din Mine, Leul Cel din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, după cum este scris de Mine, Împăciuitorul, Care trebuia să vin.

De pe vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov, de pe atunci s-a scris că «voi veni şi Îmi voi lega asinul de viţă, iar pe mânzul asinei, de coarda viţei; şi Îmi voi spăla în vin haina Mea, şi în sânge de strugure veşmântul Meu, şi ochii Mei vor scânteia ca vinul; şi dinţii Mei vor fi albi ca laptele». Şi când s-a proorocit aşa în Israel, Duhul Meu a grăit atunci despre început şi despre sfârşit. Am spus pentru Israel cel de la început că voi veni la el şi Îmi voi lega asinul de viţă şi Îmi voi spăla în vin haina Mea şi ochii Mei vor scânteia ca vinul, şi am spus pentru Israel cel dintre neamuri, cel de la sfârşit, că-Mi voi lega mânzul asinei de coarda viţei şi Îmi voi spăla în sânge de strugure veşmântul Meu, şi dinţii Mei vor fi albi ca laptele.

Nimeni nu ştie să tâlcuiască Scripturile Mele. Limbile Duhului Sfânt nu ştie nimeni să le tălmăcească şi să zidească prin ele pe Dumnezeu în om, căci am vorbit atunci de vremea mâniei Mele şi de vremea îndurării Mele, căci pe Israel M-am mâniat pentru necredinţa lui şi pentru nelegiuirile lui şi pentru nepăsarea lui faţă de Dumnezeu, că el în loc să slujească lui Dumnezeu slujea idolilor. Cel ales de Dumnezeu ca să fie viţă de soi slujea diavolilor cei făcuţi de el, iar de Israel cel din neamurile pământului M-am îndurat cu îndurare mare şi l-am numit cu nume nou, l-am numit român pe cel ales de Tatăl Meu pentru Mine ca să-Mi fie popor de viţă nouă, de viţă din cer, şi să-Mi leg mânzul asinei de coarda viţei lui şi să-Mi spăl în sânge de strugure veşmântul Meu. Eu să fiu viţa, iar el coardele, aşa cum am spus celor din Israel, rămăşiţei care s-a ales cu Mine: «Eu sunt viţa; voi, mlădiţele».

I-am ales pe cei de azi şi am plecat cu ei spre neamuri, că Israel n-a voit cu Dumnezeu, şi a fost dezrădăcinat şi a fost sădit în loc pustiu şi însetat şi s-a amestecat printre neamurile pământului. Dar voiesc să-l înţelepţesc şi să-l aduc la dragostea dintâi când părinţii lui, Avraam, Isaac şi Iacov, Mă iubeau şi Mă vesteau că voi veni ca Împăciuitor la sfârşitul vremii. Amin.

Am venit acum două mii de ani şi Mi-am legat asinul de viţă şi Mi-am spălat în vin haina Mea şi ochii Mei au scânteiat ca vinul. Dar via Tatălui Meu nu M-a recunoscut de Stăpân venit de la Tatăl, şi M-a tăiat, şi M-a pus alături de cei nelegiuiţi, şi Mi-am spălat în vin haina Mea, căci Israel, via Mea, nu M-a primit, şi ochii Mei au scânteiat ca vinul, căci ca unul beat de vin M-am mâniat pe Israel, M-am mâniat pe via Mea, şi ea a fost culcată la pământ, şi peste ea au trecut trecătorii şi au călcat peste ea.

În Israel cel de la început n-am putut cu împărăţia Mea, că el o avea pe a lui chiar dacă zicea că el este poporul Meu. El era poporul Meu pentru că am zis Eu, nu pentru că a zis el, dar el n-a lucrat în el şi peste el împărăţia lui Dumnezeu. Venea cuvântul Meu la el, şi el nu-l înţelegea, căci cine nu împlineşte cuvântul lui Dumnezeu, acela nu înţelege ce înseamnă împărăţia lui Dumnezeu.

Împărăţia cerurilor eram Eu, venit din cer Împărat pe pământ, dar Israel, poporul cel căruia i-am dat făgăduinţele cele cereşti, n-a înţeles cum vine împărăţia cerurilor pe pământ, aşa cum nici azi nu înţelege; ba încă şi azi zice că Mă aşteaptă, dar acum vin cuvânt şi rostesc, ca apoi să împlinesc, căci aşa am lucrat mereu, mereu, poporul Meu. Am venit ca să fiu pe pământ şi să aşez pe Dumnezeu în om, şi să fie împărăţie vie în om, şi omul nu ştie să fie viu, nu ştie, şi nici nu vrea să înţeleagă şi să ştie, dar sunt şi mulţi care ştiu şi nu vor să fie Dumnezeu viu în ei.

Nici poporul Israel n-a înţeles zilele Mele şi cinstirea lor, şi cinstirea zilei a şaptea, că el făcea numai rău pe calea lui. Eu îi ziceam lui Moise: «Du-te şi du poporul în Canaan, dar Eu nu voi merge în mijlocul poporului, ca să nu pierd pe cale poporul, pentru că este popor îndărătnic. De voi merge în mijlocul lui, îl voi pierde într-o clipă»; şi Domnul venea la cortul întâlnirii, afară din tabăra corturilor lui Israel, şi acolo grăia lui Moise faţă către faţă aşa cum grăieşte cineva cu prietenul său, şi Moise scria toate cuvintele Domnului, pentru că Domnul aşa îi spunea: «Scrie acestea în carte spre pomenire».

Nu înţelegea Israel ce este odihna Domnului, că era popor îndărătnic, şi Domnul nu Se putea odihni în el. Dar cu Moise a făcut Dumnezeu odihna Sa, şi îl învăţa ce să grăiască peste Israel şi deschidea gura lui Moise. Când s-a suit Moise a doua oară pe Muntele Sinai ca să-i dea Domnul rânduieli peste Israel şi să le împlinească Israel ca să Se odihnească Domnul în Israel de lucrarea Sa peste el, când a ajuns Moise pe munte, s-a coborât norul slavei Domnului, acoperind muntele timp de şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului, şi a stat Moise în mijlocul norului patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi i-a dat Domnul rânduieli peste Israel. Ziua a şaptea s-a lungit până la patruzeci de zile, şi S-a odihnit Domnul peste Moise patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi omul nu ştie ce înseamnă ziua de odihnă a Domnului. Eu Mă odihneam peste Moise cu cele bune ale Mele pe care voiam să le fac şi să le pun peste Israel, şi Mă uitam peste ele şi erau toate bune foarte, dar când venea Moise cu ele la Israel ca să le pună peste el şi să Mă pot Eu odihni de cele ale Mele peste el, Israel rămânea popor îndărătnic, şi Eu nu Mă puteam odihni peste el. Nu M-a primit Israel să Mă odihnesc peste el, şi îi zicea lui Moise: «Du-te tu şi grăieşte cu Domnul, şi tu să ne spui ce grăieşte Domnul peste noi». Eu aşa am zis: «Israele, adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o sfinţeşte pe ea», că Eu am lucrat şase zile pentru tine ca să-ţi fac fericirea, şi în ziua a şaptea M-am odihnit. Eu am lucrat cerul şi pământul şi pe toate câte le-am făcut pentru om, şi apoi M-am odihnit, şi am sfinţit ziua a şaptea şi am binecuvântat-o aşa cum binecuvintează omul o biserică şi o sfinţeşte după ce o face.

O, poporul Israel s-a semeţit încă de când l-am ales de popor al Meu şi l-am făcut mare între popoare. Cu cât îl iubeam şi îl învăţam, cu atât mai mult el se îngâmfa şi se depărta de Mine alipindu-se de trup străin şi de idoli şi de fărădelege semeţindu-se peste Mine, şi Eu l-am făcut să ridice mâna asupra Mea şi să Mă lepede şi să-l lepăd. Israel s-a smintit, şi din pricina înmulţirii fărădelegilor lui iubirea lui s-a răcit de tot, şi numai o rămăşiţă mică din el a răbdat cu Mine, şi s-a împlinit cu Ierusalimul Scriptura Mea care a spus că va veni urâciunea pustiirii peste el, şi au fugit la munţi cei din Iudeea şi au fugit fără haină, după cum este scris: «Cel ce va fi în casă să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina», şi am ars Ierusalimul, căci mai-marii Ierusalimului de atunci M-au vândut pe bani pe Mine, Cel ce eram darul Tatălui Meu pentru oameni, şi a căzut peste Israel osânda banului. Am spus apoi că Evanghelia împărăţiei Mele, care a fost dată deoparte de Israel, se va propovădui în toată lumea spre mărturie la toate neamurile, şi Israel se va sfârşi, iar neamurile se vor binecuvânta prin credinţă, şi Îmi voi alege dintre neamuri Ierusalimul cel nou, şi voi veni cu împărăţia cerurilor pe pământ şi voi răscumpăra pe om de la moarte şi îi voi da viaţă veşnică după cum am făgăduit prin Scripturi celor credincioşi.

Moise era bun şi blând, dar nu i-a folosit lui Israel bunătatea, că era trupesc, şi nu era duhovnicesc Israel. Israel a tras pe preotul Aaron la dorul de idoli, şi tot Israelul s-a abătut de la Dumnezeu, dar Moise era bun şi blând şi milos, şi nu M-a ascultat când i-am zis să Mă lase să Mă aprind de mânie asupra lui Israel, care-şi făcuse dumnezeu turnat. Eu i-am spus lui Moise: „Dă-Mi voie să-l pierd pe Israel şi să fac din tine un alt Israel, un popor mare să fac din tine“, dar Moise nu M-a lăsat şi s-a coborât de pe munte cu tablele legii, scrise de mâna Mea, şi apropiindu-se de tabăra lui Israel, le-a sfărâmat sub munte, şi după ce a zdrobit viţelul de aur, a zis fiilor lui Levi să facă ucidere peste cei vinovaţi din Israel, ca să trimită Domnul binecuvântare şi ispăşire de păcatul pe care-l săvârşise Israel. Şi urcându-se pe munte, Mi-a spus să iert poporul şi Mi-a spus că dacă nu-l iert, să-l şterg pe el din cartea Mea în care l-am scris. Eu i-am zis că nu pe el îl voi şterge, ci pe acela care a greşit înaintea Mea îl voi şterge din cartea Mea. Şi l-a tot învăţat Moise pe Israel până la poarta de intrare în Canaan, până la Iordan l-a tot învăţat, dar ceea ce l-a învăţat să nu facă, aceea a făcut Israel, că era trupesc şi nu era duhovnicesc.

O, poporul Meu, te învăţ, tată, ce este duhul. Te învăţ ca să ştii să-Mi răspunzi cât mai bine, cât mai cereşte, cât mai veşnic, fiule miluit de mângâierea Mea şi de harul Meu cel plin de veşnicie. Trupul este trupul, şi duhul este duhul. Trupul nu poate să facă roade bune dacă este rău. Scris este în cuvântul Meu: «Nu poate pomul rău să facă roade bune, şi nu poate pomul bun să facă roade rele». Trupul care ţine în el duhul cel bun, acela se cunoaşte după roade. Tot aşa şi în celălalt fel, şi toate sunt drepte faţă de ele însele. Aşa şi Eu, sunt drept faţă de Tatăl Meu, a Cărui dreptate o caut şi o săvârşesc.

Israele, Israele, să nu-l faci să greşească pe cel ce stă de veghe peste tine, că tu eşti un Israel duhovnicesc, eşti cel făgăduit lui Avraam prin Mine, Fiul Tatălui; că şi Moise a zis când Eu am voit să-l pierd pe Israel cel răzvrătit ca să ridic din Moise alt Israel, şi a zis: „Doamne, adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Iacov, că ai făgăduit că-l vei înmulţi pe Israel“. O, Eu am făgăduit lui Avraam pe Israel, dar făgăduinţa era să fie un Israel duhovnicesc, nu trupesc, nu după trup, şi nu care umblă trupeşte, iar Eu sunt Cel ce-Mi ţin făgăduinţele, şi de aceea te fac pe tine din trupesc duhovnicesc şi ceresc pe pământ, Israele făgăduit să fii.

Îmbracă-te cu Duhul Sfânt ca să nu fii biruit, Israele al harului. Când Israel a ajuns la Iordan, Moise l-a învăţat să păzească legile sfinte ca să trăiască prin ele în pământul cel sfânt, prin cele sfinte ale lui Israel, dar şi în Canaan a trăit tot trupeşte poporul cel purtat de Moise spre ţara făgăduinţei.

Duhul rău este duhul care se împotriveşte lui Dumnezeu, şi aşa a lucrat Israel cel după trup, hrănindu-se cu necunoştinţa de Dumnezeu din pricina voii trupului, care lucra în fiii lui Israel.

O, poporul Meu, mama Mea Fecioară M-a dus la nunta din Cana Galileii ca să-i adun pe cei aleşi ai Mei, şi am ascultat-o ca fiul pe mama lui. Aşa le-a spus ea la slugile nunţii: «Faceţi tot ce vă va zice El». Eu şi ucenicii Mei cu care Mă dusesem la nunta unde am fost chemaţi, priveam cu iubire peste cei doi miri din Cana, că îi iubea pe ei mama Mea şi voia să-Mi arăt slava ca să-i iau de ucenici pe cei doi miri curaţi. Nuntaşii nu ştiau că Eu sunt Fiul Fecioarei mamă. De aceea am spus: «Ce este Mie şi ţie, femeie? Ceasul Meu încă nu este». Eu, ca un Dumnezeu, ştiam dorul mamei Mele, şi am făcut semn ceresc între nuntaşi, ca să vadă cei doi miri slava Mea şi să vină după Mine, ucenici. Ce semn ceresc am făcut, fiilor? Am secat vasele în care era vin, şi aceasta a fost cu adânc înţeles. Poporul iudeu era poporul Domnului, şi toate popoarele ştiau aceasta şi veneau la Ierusalim să se închine Domnului lui Israel. Dar odată cu venirea Mea între oameni prin poporul Israel, s-a petrecut lepădarea lui Dumnezeu de Israel, şi a lui Israel de Dumnezeu, că nu M-a primit Israel când Tatăl M-a trimis la el, pentru că Israel nu iubea viaţa lui Dumnezeu în mijlocul lui, şi iubea idolii, şi iubea minciuna vieţii. De aceea am făcut să sece vinul nunţii, că Israel era vechi, şi n-a voit înnoirea prin Mine, Cel trimis de Tatăl.

Israel s-a încumetat acum două mii de ani să omoare cu moarte pe Stăpânul cerului şi al pământului, ca pe omul blestemat. Dar Eu, fiind Stăpânul, am călcat cu moartea Mea pe moarte şi am biruit-o pentru tot omul, numai că omul n-a vrut să ia de la Mine biruinţa asupra morţii lui. Eu pentru tot omul am făcut aceasta, dar oamenii n-au vrut şi nu vor darul vieţii pe care Eu l-am plătit şi l-am dobândit prin moartea şi prin învierea Mea cea veşnică, pe care am avut-o şi o am din veci. Israel s-a încumetat să Mă omoare pe Mine, Stăpânul lui, că n-a vrut să Mă cunoască dacă am venit să-l cercetez ca un stăpân. Stătea cu cartea proorocilor cuvântului Meu pe masa lui, şi în ea scria că vin să-l cercetez, şi credea cele scrise în cartea Mea. Dar s-a crezut stăpân peste pământ şi şi-a întins mâna până la cer şi a cerut viaţa Mea, şi Tatăl Meu i-a dat-o, şi n-a ştiut Israel ce să facă cu viaţa Mea ca s-o pună în slujba lui pentru viaţa lui.

Aşa s-a dat şi Israel slujitor al Meu prin căpeteniile templului, fiara cea dintâi, care s-a ridicat să-L omoare pe Dumnezeu ca să nu i se ia stăpânirea din mâini. Dar rana cea de moarte a lui Israel fusese vindecată prin moartea şi prin învierea Mea pentru el, şi de unde?! că numai o rămăşiţă s-a ales pentru har. Restul este fiară până azi, şi se dă fiară cu rană vindecată, dând în mâinile fiarei de azi stăpânirea ca să răstignească pe Dumnezeu Cuvântul ca şi atunci, şi ca să nu stăpânesc Eu peste oameni.

Fiilor, fiilor, mare taină vă spun spre ştiinţă, că precum Eu, Domnul, am venit trecând prin poporul evreu, tot la fel şi antichristul cel desfrânat, căci scris este: «Duşmanii omului vor fi casnicii lui». Poporul evreu este căzut sub osânda banului, şi banul îl blesteamă şi îl osândeşte, căci pe Mine, Cel din cer venit, M-a dat la moarte pe bani.

Prin România vin şi pentru Ierusalimul patimilor Mele, că voi strânge mulţime multă de oameni semeţi, de oameni călcători de porunci, şi Mă voi judeca cu ei acolo; acolo unde am venit Eu între ei trup acum două mii de ani. Aici voi rosti cuvântul durerii Mele şi al dreptăţii Mele, iar acolo îl voi împlini, şi Mă voi judeca cu poporul pentru care M-am răstignit de bunăvoie pe cruce.

Eu trebuia să mor pentru tot restul popoarelor de pe pământ, ca să le răscumpăr de sub necunoştinţă, dar nu a fost aşa, şi am murit pentru poporul Israel, ca să-l răscumpăr de sub lege, că scris este: «Cel ce nu împlineşte legea, este vinovat». El a cunoscut de la Mine legea şi a fost vinovat că n-a crezut în Mine când am venit din cer de la Tatăl ca să fiu în mijlocul lui. Iată, taină descoperită vă spun: poporul Israel a ştiut că Eu sunt Hristosul Tatălui şi că trebuie să fiu răstignit pentru păcatele lui. Nu Iuda a fost vinovat pentru vânzarea Mea şi pentru moartea Mea. El a fost scula prin care Israel şi-a omorât Dumnezeul, şi scris este: «Vai celui prin care Fiul lui Dumnezeu va fi vândut şi omorât!». Dacă Israel nu urmărea să Mă omoare, nu Mă omora când Iuda Mi-a vândut taina, căci Iuda ştia că sunt Hristos. Mai-marii lui Israel au fost vinovaţi de moartea Mea, şi cu ei, tot poporul Israel, tot, în afară de o rămăşiţă aleasă prin har ca să fie fără de vină şi ca să mărturisească apoi adevărul venirii Mele din cer în mijlocul lui Israel.

N-am voit să fiu judecat de poporul iudeu, căruia i-am fost Dumnezeu venit de la Tatăl. Eu îl îndemnam la pocăinţă, şi el Mă judeca părându-i-se că sunt nedrept, iar el, drept. Eu îl înduplecam spre umilinţă şi spre iertare, iar el M-a luat şi M-a răstignit ca să nu Mă mai audă, că era păcătos poporul Israel. Nu numai neamurile celelalte erau sub păcat. Ba încă păcatul lui Israel era mai mare, pentru că el păcătuia ştiind ce este păcatul. Eu însă am venit din cer să-l îndemn la pocăinţă, dar n-am putut, că el se voia drept. Eu am venit să-i fiu Păstor iertător, dar el a fost semeţ şi Mi-a dat peste mână, şi apoi M-a scos de la el. Atunci am alergat înaintea celor ce se umileau prin jertfa Mea şi prin învierea Mea, şi îi luam întru Mine şi îi făceam credincioşi prin har, şi Mi-am făcut popor dintre neamuri, şi se numesc cei răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului, iar în gura lor nu este minciună, fiindcă ei sunt fără de prihană. Amin.

Eu voiesc să aduc pe pământ veşnicia, dar mai întâi trebuie să-l fac pe om să lepede tot răul din el, ca să nu păţesc iar cum am păţit cu Israel, care păcătuia în omul cel dinăuntru. Îi făcusem nestricăcioase şi haina şi hrana, dar el Mă dărâma dinăuntrul lui, din omul cel dinăuntru. O, de ce, oare, n-a vrut să se facă nestricăcios şi el ca să-l fi avut pe veci popor?

O, ce Mi-a făcut Israel cel de atunci! S-a temut să nu-şi piardă slava în care Eu îl aşezasem în mijlocul neamurilor pământului, dar el nu era vrednic de slava lui cea de la Mine. Şi pentru că nu era vrednic, s-a temut de Mine. Dacă ar fi fost învăţat cu duhul umilinţei, s-ar fi slăvit prin el Israel. Dar el, fiindcă era nevrednic de slavă, a dat să se slăvească prin duhul îngâmfării, şi s-a mărit, dar şi-a pierdut slava mărindu-se împotriva Mea, căci Eu aşa am zis: «A venit ceasul să Se preaslăvească Fiul Omului, şi acum este judecata acestei lumi, şi stăpânitorul ei va fi aruncat afară». Şi aşa a fost, că Eu după răstignirea la care M-au dat ei, stăpânii lumii, Eu am înviat, iar ei s-au făcut de ocară veşnică fiindcă au iubit mărirea omenească mai mult decât mărirea lui Dumnezeu. S-au mărit pe ei înaintea noroadelor, şi pe Mine M-au micşorat şi au dat să Mă ascundă prin moartea la care M-au supus. Ei n-au iubit mărirea Mea, şi cine face aşa, rămâne în întuneric aşa cum a rămas poporul Israel de atunci şi până azi. Numai că Eu am avut grijă să nu stârpesc venirea făgăduinţelor Mele, şi Mi-am pus din timp deoparte o rămăşiţă aleasă prin har ca să aibă cine-l judeca pe Israel, din mijlocul lui.

O, poporul Meu, când M-am înălţat întru slavă de lângă ucenici, M-am aşezat întru cele nevăzute ca să-l ajut pe om să nu rămână în duhul ispitirii de Dumnezeu, dar le-am spus lor: «Voi fi cu voi până la sfârşitul timpului». Aşa le-am spus ucenicilor Mei care dădeau să Mă întrebe despre vremea împărăţiei lui Israel. Dacă împărăţia lui Israel ar fi fost împărăţia lui Dumnezeu, nu i-ar mai fi trebuit lui împărăţie peste pământ aşa cum voia el şi aşa cum şi azi voieşte şi crede. Eu am spus lor că împărăţia Mea nu e din lumea aceasta, dar aceasta nu i-a plăcut lui Israel. Lui i-a plăcut să fie împărat prin Mine, şi aşa vrea şi azi. Numai că împărat nu poate fi decât cel care are împărăţia lui Dumnezeu cu cuvântul şi cu fapta, împărăţia nestricăciunii, împărăţia sfinţeniei. Aceasta înseamnă împărăţie, şi numai aceasta. Amin.

Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi acelaşi sunt din veac şi până în veac, dar poporul Israel M-a omorât când am venit, pentru că dezlegam sâmbăta şi pentru că ziceam că Dumnezeu este Tatăl Meu şi că Mă făceam pe Mine Însumi deopotrivă cu Dumnezeu.

M-am dus la poarta oilor când poporul iudeu sărbătorea şi se mărea şi M-am apropiat de scăldătoarea în care îngerul Meu venea şi se atingea de cei suferinzi ca să-l vindece pe cel ce intra cel mai întâi în apă, şi apoi îngerul pleca; şi l-am văzut pe cel bolnav de treizeci şi opt de ani, că nimeni nu era să-l ajute să se vindece, iar Eu i-am spus: «Voieşti să te faci sănătos? Scoală-te, ia-ţi patul şi umblă». Şi fiindcă era sâmbătă, iudeii au găsit pricină să-i spună lui că nu-i este îngăduit să-şi ia patul. În loc să se fi mirat ei că cel bolnav de atâţia ani mergea pe picioarele lui ducându-şi şi patul, ei l-au judecat, şi M-au judecat şi pe Mine după ce au aflat de la el că Eu l-am vindecat şi i-am spus să-şi ia patul şi să umble în zi de sâmbătă. În zadar le-am spus Eu lor că Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu vede pe Tatăl făcând. În zadar le-am spus Eu că Tatăl Meu până acum lucrează şi că şi Eu lucrez.

Au văzut iudeii lumina Mea când Eu, Domnul şi Dumnezeul lui Israel, l-am făcut să vadă pe cel orb din naştere?

Eu, poporul Meu de azi, l-am făcut pe orbul cel născut orb să vadă, iar cei de frunte între iudei M-au judecat că le calc sâmbăta, fiindcă am făcut aceasta în zi de sâmbătă, în ziua de sărbătoare a lor, ziua de odihnă a lor. M-au judecat că lucrez, dar Eu am lucrat minune, nu lucru omenesc sau pământesc, iar pe cel care fusese orb şi care le mărturisea lor minunea vindecării vederii lui îl judecau şi îi spuneau: «În păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi?».

O, poporul Meu, era atât de orb poporul cel de atunci, care îşi zicea popor al lui Dumnezeu prin harul părinţilor lui de la început, prin Avraam, Isaac şi Iacov, şi prin Moise, ai căror ucenici ziceau ei că sunt! Era orb Israel şi îşi zicea că oricine se naşte cu meteahnă, se naşte din păcate şi în păcate. Cine să-i fi spus lui că nu e bine să judece omul în locul lui Dumnezeu? Dacă omul nu umblă în lumina Mea, cine să-i spună omului? Ucenicii Mei când l-au văzut pe orbul cel din naştere orb M-au întrebat: «Cine, Doamne, a păcătuit? Acesta, sau părinţii lui de s-a născut orb?». Iar Eu le-am răspuns şi am zis: «Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu, că Eu trebuie să fac până este ziuă lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze, iar Eu, atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt». Amin.

Am venit în lume şi am spus: «Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt». Dar lumea nu Mă vrea. Nu M-au vrut nici cei de atunci, care au văzut minunea cea cu care Eu am făcut tina în care am scuipat ca să se moaie ca s-o pun pe orbitele celui fără de ochi, şi din care Eu am făcut ochi celui ce nu avea ochi. Nu Mă vrea lumea să-i fiu lumină, iar Eu, atât cât sunt în lume, atâta sunt lumina ei. Dar dacă lumea nu Mă vrea, ea este judecată, fiindcă Eu am zis când am făcut ochi celui ce nu avea: «Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd, să fie orbi».

Tot omul care nu iubeşte învăţătura Mea, este orb. Mai mare păcat între păcate nu are omul, ca păcatul că nu iubeşte învăţătura Mea, ca să vadă apoi şi să umble în lumină, fiindcă Eu sunt Lumina lumii, la început şi la sfârşit, iar lumina este cuvântul, minunea Mea cu care Eu înviez pe cei morţi. Amin.

Minunat şi mult am lucrat în vremea lui Moise pentru biruinţa Mea pentru poporul Israel cel de atunci şi care căzuse rob în Egipt ca plată a păcatelor lui, plata trufiei, şi de la ea, a neiubirii şi a netemerii de Dumnezeu. Şi dacă Israel a plâns cu umilinţă şi cu pocăinţă, Eu i-am ridicat izbăvitor iscusit în credinţă şi în umilinţă şi Mi-am arătat prin el mila Mea de Israel, care plângea aşteptându-Mă să-i întind mâna şi să-l iau iarăşi la sânul Meu. I-am grăit lui Moise şi i-am spus tot ce voi face prin mâna Mea cea tare şi prin mâna lui pentru cei ce plâng strigându-Mă să-i izbăvesc. Minunat a lucrat puterea Mea împotriva puterii omului trufaş care stăpânea peste poporul Meu cel robit în Egipt din pricina fărădelegilor lui. Milostivirea Mea însă Îmi este trezită atunci când pocăinţa şi umilinţa strigă la Mine din om ca să-Mi arăt pentru el slava Mea dumnezeiască, putere cu care omul nu se poate lupta, ci se lasă învins, căci omul nu poate ceea ce numai Dumnezeu poate.

O, la ce foloseşte, oare, răzvrătirea? Ce bine a făcut Core, Datan şi Abiron dacă s-au răzvrătit ca să nu domnesc Eu peste ei prin sluga Mea Moise? Era atunci ameninţată credinţa şi statornicia şi împlinirea lui Israel pentru căile Mele cu el, iar Eu, Domnul, am lucrat prin Moise şi i-am oprit prin mânia Mea pe cei răzvrătiţi, ca să nu-Mi piară măcar cei născuţi pe cale din Israel, şi să am cu ce popor să intru în Canaan, şi să fiu Dumnezeu adevărat dacă omul nu voieşte să fie după adevăr cu Mine, şi nu să se ridice să fie mai mare ca Mine şi să dea apoi să se întoarcă la cele rele ale lui, la omul lui cel din om ieşit. O, iată câtă lipsă de înţelepciune! Eu îi izbăveam, iar ei degrab uitau, şi se lăsau cuprinşi de poftă, de duh de ispitire, şi l-au mâhnit pe Moise, şi s-a deschis sub tabăra lor pământul şi i-a înghiţit, căci ei erau răzvrătiţi pe Dumnezeu. Dar Israel iarăşi a uitat apoi pe Domnul, şi au cârtit iarăşi, şi au dispreţuit pământul Canaan şi s-au dat la desfrâu şi au întărâtat răbdarea Domnului, căci s-au amestecat cu neamurile şi cu idolii neamurilor şi s-au pângărit, şi mereu a atras şi a aprins Israel mânia Domnului asupra lui, şi de multe ori i-a izbăvit Domnul când auzea rugăciunea lor de pocăinţă, şi, sub stăpânirea altor neamuri căzând ei, le-a dat lor Domnul parte de milă în mijlocul neamurilor. O, Israel a văzut zi de zi stâlp de nor şi de foc înaintea lui, şi tot s-a răzvrătit, şi s-a răzvrătit pe Moise, şi nu altfel s-a răzvrătit Israel, căci scris este: «Au uitat minunile Lui şi s-au răzvrătit».

O, mare este darul credinţei statornice şi plata ei, tată, şi grea este plata celor necredincioşi lucrărilor Mele cu care îi întâmpin pe ei aşa cum l-am întâmpinat pe poporul Meu Israel când plângea sub robie în Egipt! O, ce frumos a crezut el în Moise, trimisul Meu la el ca să-l izbăvesc pe el de duhul lumii, de Egipt, tată! O, poporul Meu, Îmi plânge Duhul şi-Mi răvăşesc durerea pentru poporul cel îndărătnic de atunci, căci credinţa lui n-a fost statornică, tată, şi s-a ridicat poporul acela împotriva trimisului Meu la el, căci nu scăpase de duhul lumii poporul acela, puţin la credinţa lui în Mine şi în trimisul Meu la el ca să-l izbăvească pe el de duhul Egiptului, tată. Uită-te tu la Iosua cel credincios, care nu părăsea cortul întâlnirii Mele cu Israel şi care stătea credincios şi supus duhului lui Moise, izbăvitorul cel de la Mine peste Israel cel robit în Egipt. O, ce mare plată are cel credincios, tată! Tot poporul Israel a pierit atunci prin necredinţă, dar Iosua a fost înveşmântat cu biruinţă şi Mi i-a dus în Canaan pe cei născuţi pe cale, şi Eu n-am rămas ruşinat prin proorocia Mea, şi iată învăţătură de credinţă şi de izbăvire, căci dacă numai unul, doi din Israel au fost credincioşi, credinţa lor le-a pregătit salvarea lor şi a celor mici din Israel, aşa cum credinţa lui Noe a pregătit corabia de salvare lui şi celor din casa lui.

Am coborât acum, la sfârşit de timp, cu slava cuvântului Tău pe pământ, şi iarăşi Tu lucrezi cuvânt de facere a omului aşa cum lucrai când îi grăiai lui Moise pentru poporul Israel ca să-l faci pe el împărăţie a lui Dumnezeu. împărăţia lui Dumnezeu este acolo unde Dumnezeu grăieşte şi unde poate cu puterea Sa, dar omul s-a ridicat tot mereu şi s-a semeţit faţă în faţă cu Dumnezeu, aşa cum a fost şi cu poporul cel din vremea lui Moise, căruia Tu i-ai grăit atât de mult timp de patruzeci de ani, şi în mijlocul căruia Ne-am arătat cu multul slava şi puterea cea prin cuvânt rostită să fie şi să lucreze la vedere ca să aibă Dumnezeu un popor pe pământ între popoare.

O, Fiule al meu, ce plin eşti de cuvânt acum, la sfârşit de timp! Pe vremea lui Moise, când ai grăit în mijlocul poporului Israel timp de patruzeci de ani pe calea lui spre Canaan, Te-ai arătat Dumnezeu tare peste neamurile pământului, ca să facă acelea cale cărării Tale cu poporul Israel din loc în loc până în ţara făgăduinţei, dar ca şi Adam în rai s-a semeţit poporul Tău şi a căzut pe cale, a căzut prin semeţie poporul acela, căci semeţia l-a făcut să Te părăsească, să Te uite, Doamne. Tu însă, patruzeci de ani l-ai însoţit cu mult cuvânt ca să-l tot sprijini cumva şi să nu Te tăgăduiască el între neamuri. Ai făcut din el lumină neamurilor în vremea aceea, căci Tu erai lumina cea din mijlocul lui. El însă s-a făcut întuneric, căci s-a ascuns de poruncile Tale şi nu Te-a mai avut de Salvator al său nici pe Tine nici pe Moise, căci vai celui îndoielnic după ce el crede până nu vede! Tu eşti ascuns în tainele Tale, dar omul nu tot aşa este, nu tot aşa lucrează, şi omul îţi este duşman, Fiule scump, şi îţi face teamă, Doamne, căci eu cunosc teama aceasta de la om, şi ea m-a îndurerat mult când Te-am avut pe pământ Fiul meu Cel de la Dumnezeu dat mie să Te nasc şi să Te cresc şi să Te ocrotesc de omul cel duşman lui Dumnezeu.

O, proorocii Mei, trimişi de Mine spre oameni, n-au fost ucişi din pricina necredinţei oamenilor, nu, ci din pricina rivalităţii, aşa cum şi pe Mine M-a ucis poporul Israel, căci dorul lui de întâietate şi de mărire peste oameni pe pământ era mare, şi a câştigat întâietate, dar a pierdut viaţa, a pierdut rivalul, L-a pierdut pe Dumnezeu, Care este viaţa omului şi Care Se luptă cu omul ca să-l biruiască şi ca să Se dea pe Sine ca viaţă a omului, căci Eu am spus: «Cine vrea să-şi câştige sufletul său, acela îl va pierde, iar cel ce-şi pierde sufletul său pentru Mine, acela îl va câştiga». Amin.

O, poporul Meu, deschide, tată, Scriptura în ziua aceasta şi uită-te la duhul care a mărturisit prin Ştefan istoria Mea cu Israel şi necredinţa celor din toată vremea lui şi a celor din urmă ai acestui popor tare la cerbice, de la începutul lui şi până în ziua martirului Ştefan, mărturisitorul adevărului, şi apoi deschide-ţi înţelepciunea ca să înţelegi de la toate câte sunt pe pământ îndărătnicia şi setea de putere şi de întâietate a lui Isarel peste neamuri, de la începutul lui şi până azi, căci acest popor îndărătnic face aceasta în numele Meu până azi ca să stăpânească el lumea, ca să nu-şi piardă întâietatea, zice el, dar am venit Eu acum două mii de ani şi am luat împărăţia din mâna lui şi am dat-o celor ce cred în Mine, şi aceia sunt cei ce stăpânesc în numele Meu, căci ei stăpânesc împărăţia cerurilor pe pământ şi sunt vrăjmăşiţi pentru aceasta de poporul care-şi păstrează întâietatea şi care se luptă de peste tot să stingă numele Meu şi urma Mea de pe pământ, numai că Eu nu locuiesc în temple, fiindcă cei ce se închină Mie, în duh şi adevăr fac ei aceasta, nu în temple neîncăpătoare pentru Dumnezeu şi pentru suita Lui cerească, oştirile toate ale slavei Lui.

Se clatină cerul şi pământul când văd duhul minciunii că înviază de şapte ori mai mult împotriva Ta în zilele acestea prin îngâmfarea poporului iudeu, care n-a încetat să Te prigonească din om, din inima celui ce dă să Te simtă în el, Doamne. O, ce negură de minciună, ce munte de ceaţă dă el să împrăştie acum pe pământ asupra fiinţei Tale de Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Mântuitorule rănit! Cei ce nu cunosc iubirea nici cu mintea, nici cu inima, nici cu viaţa lor, aceia sunt pedepsiţi la neiubire, căci semeţia omului împotriva altui om ridică rivalitate între om şi om, şi e durere mare pe pământ lipsa Ta din om, din cel ce nu ştie ce vrea, săracul. Noi însă rămânem peste timp pilde de credinţă, şi apoi iubire plină de Duh Sfânt în noi pentru Tine şi pentru cei ce sunt şi vor fi ai Tăi pe pământ şi în cer, căci inima din noi a fost plămădită din nou de cuvântul Tău cel dătător de viaţă şi am rămas vii în vecii vecilor, şi aşa rămân cei credincioşi, şi care ştiu să-şi păstreze şi să-şi urmeze credinţa şi roadele ei, de pe pământ şi până în cer, o, Doamne înviat şi mărturisit de noi înviat.

Poporul Israel n-a ştiut din pricina orbirii lui cea de la trufia lui, n-a ştiut, n-a vrut să ştie ce face când Mi-a făcut durerea lepădării lui de Mine şi Mi-a dat crucea şi M-a blestemat cu moarte pe cruce, iar cel orbit de trufia vieţii, acela zadarnic mai vorbeşte de Dumnezeu şi de adevăr şi de frumos, căci duhul trufiei stă martor între Mine şi el, învinuindu-l şi smulgându-l din cartea vieţii, şi nu este om mai trufaş ca şi cel ce nu-şi recunoaşte şi nu-şi vede trufia, căci cel ce mănâncă şi îi place ce mănâncă nu-şi mai vede faţa, ci numai pe cele cu care el se hrăneşte şi gustul lor cel plăcut la vedere şi apoi în pântecele lui.

Eu sunt Dumnezeul celor credincioşi, aşa cum am fost în toate vremile până azi, şi nu sunt Dumnezeul celor mulţi, căci Eu Mă numesc Dumnezeul celor aleşi. Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, şi în toate vremurile am preţuit mai mult un om credincios decât un popor întreg, şi am lucrat minuni pentru mulţi prin cel unul credincios, căci pe Israel l-am lăsat să trăiască pentru rugăciunile lui Moise cel drept, iar pe poporul cel mult al împărăţiei lui Ahab nu l-am ascultat, dar l-am ascultat pe Ilie proorocul Meu în dreptul acelui popor, şi aşa Mă mărturisesc Eu, Domnul, prin martorii Mei cei credincioşi.

Am ales pe Avraam şi i-am zis lui: «Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta, şi voi face din tine un popor mare şi te voi binecuvânta şi voi mări numele tău, încât vei fi pentru alţii binecuvântare, şi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvintează, iar pe cei ce te blesteamă îi voi blestema, şi se vor binecuvânta în tine toate neamurile pământului», şi am tot grăit lui Avraam apoi, căci el Mă asculta. Şi am grăit cu Isaac şi i-am zis: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău. Nu te teme, Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi voi înmulţi seminţia ta, pentru Avraam, robul Meu», iar cei ce îl urau pe Isaac au venit apoi să-i spună: «Noi am văzut prea bine că Domnul este cu tine». O, şi M-am arătat lui Iacov şi l-am binecuvântat şi a mărturisit el apoi: «Am văzut pe Domnul faţă către faţă şi am scăpat cu viaţă».

O, e mare încercarea cea de la satana în vremea aceasta, şi trebuie în poporul Meu post şi rugăciune mai cu putere decât până acum, căci s-a luat apa de pe pământ şi se lasă înşelaţi oamenii pentru lepădarea de credinţă şi de nădejde, dar Eu, Domnul, voiesc să îmbărbătez pe tot omul să nădăjduiască în Dumnezeu cu post şi cu rugăciune şi să nu facă aşa cum a dat poporul Israel să facă în vremea când duşmanul i-a închis izvorul de apă ca să piară de sete Israel, dar cel ce în Israel a avut bogăţie de post şi de rugăciune, a biruit laşitatea poporului şi a adus izbăvire în Israel, căci a crezut în Dumnezeu inimioara aceea mare din mijlocul poporului ales şi a înduplecat spre pocăinţă pe căpeteniile poporului, mustrând ea cu blândeţe pentru păcatul şovăirii şi al deznădejdii şi înduplecând pe Domnul, prin credinţa ei, pentru salvarea poporului încercat cu pieirea lui.

Pe Moise îl urau fraţii lui din pricina invidiei din ei şi îl invidiau din pricina darului Meu din el şi îl vorbeau de rău, găsindu-i vină ca să-l dispreţuiască, dar Eu lucram în el şi cu el, că mare eram Eu în inimioara lui duioasă, în locaşul credinţei lui, şi îl însoţea pe el îngerul Meu, şi pentru Moise, nu pentru popor făcea aceasta îngerul Meu, mergând el în faţa oştirii lui Israel în stâlp de foc şi de nor, şi nu-l iubea Israel pe Moise, ci îl judeca şi îl lovea pe el Israel, până ce Eu, Domnul, l-am ascuns pe el de la faţa lor, căci păcatul nerecunoştinţei era mare între Israel şi Moise, o, şi câte minuni şi semne mari au stat faţă în faţă cu ochii lui Israel, lucrări cereşti, despre care nu s-a mai auzit până atunci, dar tot împietrită a rămas inima lui Israel, până ce de tot s-a pietrificat!