Festivalul bianual „Acasă“
«Omule! Întoarce-te acasă! La casa sufletului tău întoarce-te!…» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, Duminica Învierii Domnului, 14/27 aprilie 1997). Căutând pe urma paşilor unui Adam înmulţit în miliarde de fii, din acest dor al lui Dumnezeu s-a născut Festivalul de Artă şi Cultură „Acasă“.
Dacă lucrarea apostolilor de acum două mii de ani era aceea de a merge şi a răspândi Evanghelia până la toate marginile pământului, lucrarea de acum a lui Dumnezeu este aceea de chemare a oamenilor spre izvorul vieţii, locul de unde El grăieşte cu omul.
În Glodenii Pucioasei, nume care cuprinde în două cuvinte un drum de şapte mii de ani, de la Facere până la Apocalipsă, aici de unde Dumnezeu a luat pământ şi l-a zidit pe omul cel dintâi, aici unde cuvântul Lui se face acum foc curăţitor peste fărădelegea de pe pământ spre naşterea din nou a omului, aici, prin duhul acestui loc încărcat de taina începutului, Dumnezeu îl aşteaptă pe om acasă.
Acasă era aşezarea omului celui dintâi în grădina Edenului, pe când el trăia în sfinţenie şi în părtăşie cu Creatorul său. Acasă este locul în care Dumnezeu grăieşte cu omul.
În toate părţile lumii, omul are posibilitatea să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciune. Aici însă, Dumnezeu vorbeşte cu omul, întregindu-se astfel dialogul între fiu şi Părinte. Mai întâi omul n-a mai vorbit cu Dumnezeu, şi numai apoi Dumnezeu n-a mai vorbit cu omul. Tot aşa şi la sfârşit, rugăciunile sfinţilor care strigă la Dumnezeu ziua şi noaptea «Până când, Doamne?» primesc mult aşteptatul răspuns: «O! Până acum!». „Acum“ înseamnă „aici“ şi înseamnă „acasă“, locul în care fiul risipitor se întoarce pentru a primi inelul în deget, adică simbolul redobândirii calităţii de fiu.
Într-o grădină liniştită, departe de freamătul oraşului, locul care găzduieşte acest Festival aşteaptă an de an oaspeţi din toate colţurile ţării la această întâlnire de suflet. Numele acestui loc este întărit în mesajele Domnului: «Iată Grădina Întâlnirii Mele cu omul» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 27 mai/9 iunie 2001).
Istoria Grădinii Întâlnirii e simplă. Zis şi făcut: binecuvântare din cer şi înfăptuire în ritm maraton, ca între o seară şi o dimineaţă. Un verset al Scripturii spune: «Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici dincolo!“, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă» (Ev. Matei, 17/20). Ucenicii Noului Ierusalim au reuşit acest lucru cu braţele întărite de puterea binecuvântării lui Dumnezeu. Munţi de pământ şi munţi de piatră s-au cărat, la cuvântul Domnului, ca să se întocmească Grădina Întâlnirii. Munţi de piatră încărcată cu braţele, de pe marginea râurilor, au fost zidiţi, formând scena şi amfiteatrul de sub cupola Cortului Alb, care acoperă 1000 mp. şi cuprinde sub el pe cei veniţi la sărbătoare ca o corabie purtând pe cei scăpaţi din apele potopului, ca un acoperământ al Duhului Sfânt.
Cea mai potrivită cadenţă a desfăşurării festivalului „Acasă“ s-a ales a fi cea legată de două sărbători importante. Prima este cea a praznicului Rusaliilor, pentru că aceasta este lucrarea de pogorâre a Cuvântului lui Dumnezeu la Glodenii Pucioasei, iar a doua este praznicul de preacinstire a Maicii Domnului, pentru că din vechime este cunoscut că România este grădina Maicii Domnului.
În acest spaţiu, arta şi cultura, cele două manifestări nobile ale sufletului, capătă valoarea cuvenită lor, fiind închinate lui Dumnezeu şi nu omului, constituind un cadru armonios pentru întâlnirea între om şi Dumnezeu, precum şi între creştinii dreptcredincioşi. Aici arta este limba prin care artistul vorbeşte despre Dumnezeu celor care ştiu să-i descifreze simbolurile. Dumnezeu profeţea demult, prin acest izvor de cuvânt: «Am să vorbesc prin copaci, prin pietre…» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 19 iunie/2 iulie 1959); «Are să vină vremea să Mă vezi grăind din piatră, să Mă vezi grăind din ramuri de copaci, din apă… Adevăr adevărat grăiesc: dacă nu va mai rămâne nimic, vor rămâne piatra şi lemnele, care vor vorbi» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 19 iulie/1 august 1979). Astfel, El vorbeşte omului de cultură la nivelul lui, aşa cum zeci de ani a vorbit pe înţelesul omului simplu, creştinul (1955-1990). Sub mâna artistului plastic «care cugetă la legea Domnului ziua şi noaptea» (Psalmi, 1/2), lemnul se transformă în aripă de înger sau în personaj biblic, în Tronul lui Dumnezeu sau în Cruce. Piatra devine fântână a Cuvântului, simbol al celor douăsprezece seminţii ale lui Israel sau al celor doisprezece apostoli. Obiectele de cult: icoanele, candelele, pristolnicele, care alcătuiesc ambientul, reaprind în suflet făclia credinţei strămoşeşti care a rezistat prin vremuri vitrege în inimile românilor. Lucrate în Atelierul de creaţie creştin-ortodox Noul Ierusalim, ele sunt dăruite artiştilor chemaţi să însufleţească duhul sărbătorii.
Zilele festivalului sunt numite de Dumnezeu «zile din zilele nunţii Fiului de Împărat», conform parabolei nunţii în care Mirele Hristos şi poporul mireasă sunt gazdele nuntaşilor, aceştia fiind chemaţi din vreme prin Cuvântul lui Dumnezeu, transmis lor: «Daţi glas doinei de nuntă, voi, doinaşi, că v-am chemat la nuntă să doiniţi. Daţi grai poemelor, voi, poeţi care purtaţi în voi simţăminte de dincolo de voi, că v-am chemat la nuntă ca să grăiţi grai dulce. Împodobiţi grădinile Mele cu graiul cel dulce al doinelor şi al poemelor care stau ascunse în sufletul acestui neam, neamul român, neamul cel ales să-Mi fie casă pentru venirea Mea după două mii de ani» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu din zilele festivalului, 8 şi 10 iunie 2001).
Interpreţi de muzică cultă şi tradiţională, poeţi, actori, critici de artă vin să aducă daruri împodobind duhul sărbătorii cu harurile lor: cântec şi poezie creştină, impresii înmănuncheate în sufletele lor şi, de fiecare dată, ei sunt cuprinşi de emoţiile neaşteptatei ambianţe creştineşti şi româneşti a acestui spaţiu de dincolo de lume, rupt prin conţinutul său de peisajul vremii, împărtăşindu-şi bucuria de a duce cu ei bunăvestirea acestui loc binecuvântat.
Fundaţia Sfânta Virginia înnobilează zilele şi serile festivalului cu neaşteptate intervenţii de teatru creştin, care îi aşează pe oaspeţi la contemplare asupra valorilor vieţii. Aceasta pune în scenă, alături de lumea văzută, pe cea nevăzută, cea ignorată de oameni, dar care îi însoţeşte neîncetat.
Mirele din cer, Iisus Hristos, însoţeşte cu Cuvântul Său zilele sărbătorii, Cuvânt care curge ca o doină a durerii, ce plânge după om, aşteptându-i întoarcerea acasă. Ca un fidel Sol al lumii nevăzute, El dezvăluie prezenţa nuntaşilor din cer (îngerii şi sfinţii), care participă la bucuria creştinilor.
Dialogurile creştineşti oferă oaspeţilor posibilitatea de a-şi limpezi neînţelesurile aprofundând tainele cele greu de pătruns ale Cuvântului lui Dumnezeu, rostit prin vreme.
Alături de bucatele cele pentru suflet, în grădină se aştern la vremea potrivită mese cu bucate din legume şi fructe, sortite dintru început de Dumnezeu omului spre viaţa trupului.
Dar dacă cei veniţi aici mărturisesc că se simt ca în rai, iată că şi în „grădina raiului“ sunt necesare „semne de circulaţie“, aşa încât cele din afara ei să nu-i tulbure pacea şi frumuseţea. Acestea sunt ca rugăminţi pentru oaspeţii cazaţi în corturi şi pentru toţi oaspeţii, pentru păstrarea conduitei şi a portului creştinesc pe toată durata sărbătorii, căci Grădina Întâlnirii are peste ea legea sfinţeniei şi a ordinii mânăstireşti, ca în toate locurile în care vieţuiesc creştinii Noului Ierusalim: «Fiii şi fiicele oamenilor au pus peste ei haină de mireasă şi şi-au dat nume de mireasă, iar mireasă este port sfânt şi veşnic sfânt. Mireasă este numai cea care are Mire, iar Mire pe pământ nu este nicăieri, fiilor. Mire este numai Unul, căci Tatăl, Împăratul, are numai un singur Fiu, Care este Unul născut» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul sfintei Virginia, 1/14 decembrie 1995).
«Veniţi cu sfială sfântă, şi cu straie de nuntă veniţi, căci aceste grădini sunt întocmite la cuvântul Meu şi la truda miresei Mele, poporul Meu mireasă, mireasa care se jertfeşte pentru Mire ca să-I dea viaţă din viaţa ei, precum Mirele i-a dat ei. Nu vă fie milă sau ruşine de lume; fie-vă milă de îngeri, nu de om, şi îmbrăcaţi-vă trupul în straie de nuntă, voi, fii şi fiice care daţi să înviaţi la cuvântul Meu care strigă la morţi să învieze. Luaţi pe voi straie de nuntă şi înfecioriţi-vă inima şi cugetul şi trupul şi faţa» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 28 mai/10 iunie 2001).
La ultima ediţie a Festivalului, Cuvântul Domnului adresat celor veniţi a avut, ca de obicei, o bogată învăţătură pentru primenirea vieţii celui care întâmpină a doua Lui venire. Una din fraze avertiza pe cei prezenţi: «V-aţi adunat la izvor, şi e păcat să plecaţi aşa cum aţi venit!» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 8/21 septembrie 2003).
Zilele sărbătorii sunt zile de învăţătură din cer, sunt zile de facere pentru cel ce primeşte peste el mâna Făcătorului: : «Eu Însumi am venit acum după om, căci le-am făgăduit ucenicilor Mei că voi veni să fac din nou lumea, să-l fac din nou pe om» (extras din Cuvântul lui Dumnezeu, 7/20 septembrie 2003).
Şi precum cerul şi pământul se întâlnesc pe linia de orizont, astfel ele se unesc în Grădina Întâlnirii, la Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti, pentru zile de neuitat.
Fundaţia Sfânta Virginia
Articol scris în urma ediţiei a doua a Festivalului Creştinătăţii Româneşti, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, septembrie 2003