2008 27 Oct

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva

Mă fac auzit de cei ce-Mi stau din partea Mea porţi de intrare a Mea la poporul Meu cel născut din cuvântul Meu cel de sus în vremea aceasta de venire a Mea a doua oară de la Tatăl la om. Sunt Domnul Iisus Hristos şi grăiesc peste biserica Mea de pe pământ, cea care are în mijlocul ei cuvântul lui Dumnezeu, grăit acum de gura Mea, căci Eu am întocmit-o pe ea biserică a Mea acum, la sfârşit de timp, ca să Mă fac în ea trup şi cuvânt pe altarul ei, iar ea să dea fiilor oamenilor cuvântul Meu cel pentru învierea celor morţi şi a celor vii, căci Eu, Domnul, am de împlinit acum Scriptura învierii morţilor şi a celor vii apoi, căci aceştia se vor întâlni şi vor întâmpina slava Mea şi vom fi în slavă apoi, precum este scris să se împlinească Scriptura aceasta. Amin.

Aşezaţi-Mă în carte, voi, cei ce auziţi cuvântul gurii Mele! întăriţi, tată, puterea Mea în voi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ, căci voi fără de putere în voi nu puteţi sta înaintea Mea ca să-Mi deschideţi să grăiesc peste pământ. Când puterile vă sunt zdrobite din toate părţile Eu atunci Mă zoresc cu sfinţii şi cu îngerii şi vin la voi să vă întăresc puterile, căci am nevoie de voi dacă v-am aşezat să-Mi staţi porţi, tată. O, mult bine dau Eu să fac poporului Meu şi oamenilor dacă voi staţi întru întâmpinarea Mea ca să vin cuvânt pe pământ. întăriţi-vă, dar, pentru intrarea Mea cu sfinţii, şi binecuvântată să fie intrarea Mea cu ei la poporul Meu, căci gura Mea grăieşte aceasta. Amin.

O, poporul Meu, întăreşte-ţi şi tu, tată, iubirea şi veghea cea pentru venirea Mea la tine cuvânt de facere, cuvânt dătător de viaţă, fiule. Ai grijă de iubire, tată, şi ocroteşte în tine viaţa ei, căci cine pierde iubirea şi darurile ei, acela pierde şi credinţa cu toate bunurile ei cele ziditoare de om. Ai grijă să ştii cum să preţuieşti iubirea şi slava ei cea de sus, tată, căci cine-şi face din iubire mângâiere a sa, acela are iubire de sine şi nu de cruce aşa cum Eu l-am învăţat pe om să-Mi urmeze dacă vine la Mine. Eu mult de tot şi tot mereu te-aş învăţa şi aş sta cu tine în cuvânt, poporul Meu, căci sfinţii îmi doresc venirea Mea la tine ca să vină şi ei la tine cuvânt, că e vremea Scripturii venirii Mele cu sfinţii, tată, numai că intrarea Mea la tine stă în puterea celor din porţi, iar Eu când vin îi găsesc mereu striviţi în porţi, şi n-am ce să Mă fac decât să-i supun pe ei puterii Mele ca să-Mi las cuvântul în carte, că mult am de cuvântat peste pământ, şi au şi sfinţii, tată. Mi-e milă de sfinţi când îi văd că doresc să vină cu Mine cuvânt pe pământ şi să grăiască ei ţie şi oamenilor, poporul Meu, şi nu ştiu, tată, cum să-Mi mai întăresc intrarea în cartea Mea cea de azi. Apostolul Ioan, apostolul Toma, au aşteptat ca să vin cu ei în cuvânt în carte şi ca să grăiască şi ei în ziua lor de sobor, ca să mărturisească şi ei, ca să Mă vestească şi ei cu venirea Mea cea cu sfinţii, precum este scris în Scripturi ca să vin în vremea cea de sfârşit şi ca să dea şi ei întărirea credinţei la oameni şi povaţă de iubire peste tine, poporul Meu. Iată, nu pot să grăiesc cât am de grăit, cât am de venit. Eu sunt Cel milos, şi când văd că nu este putere pentru intrarea Mea la tine prin porţi Eu înţeleg durerea celor ce Mă poartă spre tine şi nu dau să-i strivesc şi Eu cu multa Mea putere, căci Eu am nevoie să pot veni măcar cât de puţin, dar să pot să vin, tată. O, te-am rugat mereu să Mă ajuţi şi tu pentru venirea Mea şi te-am povăţuit cum să faci această împlinire. Ţi-aş da cu multul să ai darul mângâierii sfinte ca să Mă ajuţi cu el pentru lucrarea venirii Mele din zilele acestea. Ţi-aş da, tată, să porţi şi tu durerea Mea cea pentru venirea Mea, cea pentru mântuirea multora, tată, dar numai să vrei tu să-ţi dau să porţi şi, gata, îţi şi dau. Ţi-aş da iubire multă ca să Mă sprijini tu cu ea, numai să-Mi ceri aceasta, căci Eu la cererea ta îţi dau. Ţi-aş da, poporul Meu, să porţi şi să lucrezi cu daruri multe, tată, numai să te găsesc că-Mi ceri şi că Mă aştepţi cu ele, tată. Spun aşa că mult este de lucru peste pământ şi n-am, tată, lucrători. E vremea secerişului şi n-am secerători, tată. Tu eşti semnul cel de dinaintea venirii Mele, dar trebuie să ai timp şi pentru lucrul cel de sus, nu numai pentru cel de jos, poporul Meu. Aş fi dorit să am acum un popor mare de apostoli, sau să fi putut veni în cuvântul Meu cu apostoli din cer şi să lucrez cu ei, chiar dacă este puţină credinţă pe pământ pentru venirea Mea cu sfinţii, venire proorocită prin Scripturi, tată. Aş fi voit să pot mult peste pământ, dar nu poate omul pentru Mine atât cât Eu aştept.

Mă doare fără de mângâiere şi fără de sfârşit de la creştinii care vin cu lucrarea venirii Mele şi apoi se întorc iarăşi la ceea ce au învăţat ei să facă, lăsându-se de truda cea pentru venirea Mea spre oameni, iar când aceştia pleacă lasă şi strivire în urmă şi nu le pasă de lacrima Mea cea după om. O, Mă doare adânc de la nestatornicia celor ce M-au crezut şi M-au cunoscut Dumnezeu adevărat în acest cuvânt şi apoi au dat să caute nod în papură ca să se ducă iarăşi întru ale lor, lăsându-Mă sub sarcină, sub crucea cea grea a venirii Mele, sub care cei atât de miluiţi de Mine Mă împing şi Mă lasă sub ea umplându-Mă de suspin şi de neiubirea lor.

O, poporul Meu, suspină cu Mine sfinţii, tată, şi Mă miluiesc cu mângâierea lor. Se duc oamenii cu bulucul la moaştele sfinţilor pe pământ din loc în loc ca să ceară şi să capete de la sfinţi ajutor pentru ei, dar oamenii nu ştiu că şi sfinţii au nevoie de ajutorul de la ei pentru multa cerului lucrare peste pământ. O, nu e bine să ştie oamenii că sfinţii sunt în cer numai pentru ajutorul oamenilor, ci e bine să ştie că ei sunt şi mărturisitori şi ajutori lui Dumnezeu, căci Domnul are mult de lucrat peste pământ. E bine să ştie oamenii că trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu numai să ceară pentru ei ajutor din cer şi atât. E bine să aibă povăţuitori pentru mântuire oamenii şi e bine să fie drepţi cu Dumnezeu, şi pentru aceasta le trebuie povaţă, le trebuie mustrare şi apoi îndreptare oamenilor.

Eu, Domnul, sunt cu cete de mucenici şi de muceniţe, de cuvioşi şi cuvioase întru venirea Mea cea de acum, şi a căror patrie este cerul. Cetele de sfinţi au zi de serbare pe pământ pentru cuvioasa Parascheva, cea care a păstrat pentru Mine toată iubirea ei şi nu şi-a lăsat şi ei din ea, şi iat-o, unde a fost inima ei, acolo a fost şi comoara ei, şi apoi a venit la strânsura ei, şi are în cer dacă şi-a strâns, şi are în Mine locaşul ei dacă aşa a stat ea pe pământ. Când omul iubeşte pe om, inima lui se strânge în acela şi îl supune pe acela luişi, şi aşa se atrage om pe om, dar cine se ridică deasupra trupului său neiubindu-se pe sine, acela îl iubeşte pe Dumnezeu cu toate ale lui, şi inima lui se strânge în Mine şi Mă supune luişi pentru iubirea lui cea pentru Mine, şi aşa Mă atrage spre el cel ce Mă iubeşte, şi aşa îşi strânge el comoară în Mine, iar când îşi lasă pe pământ trupul el vine în casa lui cea de sus şi trăieşte în ea, în agoniseala lui, căci unde a fost inima lui, acolo este şi casa lui, iar sfinţii îşi fac în cer casă şi cinste şi primire, şi aşa are Domnul iubire în om pe pământ şi în cer apoi. Eu, Domnul, dau glas dintre sfinţi celei sărbătorite azi, şi aşa bucur Eu în cer pe cel ce Mă iubeşte pe pământ cu viaţa sa. Amin, amin, amin.

– O, Bunule Doamne, nu ştie omul să iubească şi ce să iubească pe pământ! Nu ştie omul să aibă milă unul de altul în durerile lui de om, căci oamenii nu iubesc în ei sfinţenia, Doamne, iar Tu eşti Domnul celor sfinţi, şi nu vor oamenii să înţeleagă aceasta. Oamenii sunt fără cap pe pământ, căci unde le stă capul, le stau picioarele, nu capul, şi unde le stau picioarele, le stă capul. Le e milă unul de altul pentru viaţa lor durută de la nemulţumirile lor, de la dorurile lor neîmplinite şi apoi se mângâie unul pe altul şi apoi îşi fac rău unul altuia ajungând la iubire păcătoasă şi la păcat, şi păcatul li se face îndulcire şi mângâiere în ei. O, ce păcat mare! Să se încânte omul cu neiubirea de Dumnezeu, cu călcarea poruncii iubirii de Dumnezeu şi să numească aceasta mângâiere a lor! Iată, iubirea dintre om şi om se face păcat, se face diavol, care-l desparte pe om de Dumnezeu şi care-l face pe om rob simţului păcatului, iar când vin peste el loviturile păcatelor, atunci vede omul că zilele lui au fost deşertăciune prin îndulcire cu mintea, cu păcatul, care pricinuieşte moartea omului apoi, Doamne. Omul n-ar fi murit cu trupul dacă n-ar fi căzut spre păcat. Femeia nu ştie că bărbatul o iubeşte pentru păcat, nu pentru altceva, nu pentru viaţă, ci pentru moartea ei, iar moartea aceasta a bărbatului vine din dorinţa cea din femeie, care îşi supune ei bărbatul, dar eu am fugit pe pământ de robia aceasta, Bunule Doamne, şi Te-am iubit pe Tine, Cel sfânt, şi am strâns în Tine comoara inimii mele şi toată iubirea mea, şi Te am în cer casă acum, strânsură a inimii mele Te am ca plată a iubirii mele cea pentru Tine pe pământ şi apoi în cer între sfinţii care Te-au iubit pe pământ aşa cum eu Te-am iubit ca să nu mă dau păcatului pe pământ.

Dar cum poate omul să rămână viu şi să fie mort faţă de păcat? O, fericit este cel ce primeşte de la povăţuitorul său cu credinţă şi cu răbdare şi cu stăpânire de sine mustrarea cea pentru veghea vieţii lui şi a aproapelui lui, căci unul ca acela lucrează lucrarea învierii lui încă de pe pământ, şi mulţi din cei ce lucrează aşa nu vor mai muri, căci a venit pe pământ vremea acestei Scripturi. Amin. O, fericiţi vor fi pe pământ şi în cer cei ce iubesc în zilele acestea cuvântul venirii Tale şi nu se ruşinează înaintea oamenilor cu această mărturisire, căci lucrarea aceasta este lucrare de mărturisire, şi ea trebuie pusă peste oameni ca să învieze ei din păcat, iar cei ce o pun pe ea peste oameni aceia se numesc făcători de oameni, făcători de minuni, oameni care înviază pe cei morţi şi care pregătesc calea Domnului aşa cum a pregătit-o Ioan Botezătorul, care striga spre oameni: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat de voi împărăţia cerurilor!».

Noi, ucenicii şi uceniţele Tale şi toţi cei ce s-au mucenicit cu duhul şi cu trupul pentru Tine, noi nu ne-am ruşinat să Te mărturisim oamenilor, ba ne-am dat pe noi înşine jertfă de împlinire a împărăţiei Tale în noi înaintea oamenilor de pe pământ şi, iarăşi, după ce ne-am lăsat trupul şi ne-am înălţat la Tine ca păsările cerului, în casa noastră cea de sus, căci pe pământ noi Te-am mărturisit Hristos venit în trup, fiindcă Te-am luat în trupul nostru şi Te-am trăit şi Te-am purtat, iar Tu apoi ai luat trupul nostru şi Te-ai arătat cu noi oamenilor, căci numai Tu eşti învierea sfinţilor, venirea lor cu Tine, precum eşti şi învierea morţilor, căci tot cu Tine vin şi ei şi Te mărturisesc când Tu voieşti aceasta, fiindcă Tu eşti Domnul învierii celor îndureraţi şi prin Tine Te mărturisesc toţi, fiindcă şi de pe pământ şi din cer toţi cei ce pot, pot numai prin Hristos, Doamne al celor ce Te-au iubit pe pământ cu viaţa şi cu mărturisirea lor.

Se miră oamenii care-şi zic că ştiu, se miră şi spun că nu se poate să vorbească Dumnezeu cu omul pe pământ şi să mai vină şi cu sfinţii, şi să mai vină şi cu cei adormiţi şi să grăiască înaintea oamenilor. Iată, noi, sfinţii Tăi cei mărturisitori din cer, îi întrebăm de lângă Tine pe aceştia dacă ştiu ei cum au fost scrise pe pământ Scripturile Tale cele vechi şi cele noi şi toate Scripturile sfinţilor Tăi apoi. O, nu ştiu să ştie şi să vorbească aceştia care-şi zic că ştiu, şi nu ştiu pentru că nu învaţă să citească şi apoi să creadă din pipăite dacă nu pot din inimă. Vine vremea, şi a şi venit, ca să vadă viii şi morţii cum ai lucrat Tu pe pământ cu sfinţii şi cum lucrezi şi azi lucrarea şi cuvântul venirii Tale. Şi ce vor face în vremea aceea cei care au crezut şi au lucrat lucrarea Ta, şi apoi s-au dus şi s-au alipit cu oamenii lumii, ascunzând ei lucrarea Ta de azi înaintea oamenilor şi dând de peste ei împlinirile pe care Tu le ceri azi celor ce Te aşteaptă pregătiţi ca să vii?

Noi, sfinţii Tăi, mărturisim din Tine venirea Ta cu sfinţii în zilele acestea pe pământ în cuvânt şi dăm să le întărim oamenilor credinţa şi le spunem aşa:

O, fii ai lui Dumnezeu, care aţi stat îmbrăcaţi cu această lucrare de cuvânt şi cu împlinirea ei în voi; şi voi, fii ai oamenilor! Vă spunem vouă că mai de folos vă este să credeţi şi să împliniţi şi să vă strângeţi într-o inimă cu cei credincioşi venirii Domnului în zilele voastre decât să vă trageţi în lături pentru libertatea voastră cea fără Dumnezeu ca să vă învăţaţi să spuneţi că nu este Dumnezeu acest cuvânt şi această pregătire de sfinţi în zilele acestea pe pământ, căci această lucrare de cuvânt naşte din ea sfinţi pe pământ, căci omul trebuie să se nască de sus şi născut să fie apoi, căci vai celor ce au gustat din venirea aceasta, din harul acesta şi apoi s-au dus iarăşi spre nelumină, căci care venire a Domnului i-ar mai izbăvi pe aceştia, care nu ştiu ce este şi de unde vine viaţa omului pe pământ? Şi dacă pleci, omule călăuzit de Dumnezeu, dacă pleci din braţele ocrotitoare de fii, dacă te smulgi de sub călăuzire şi de sub ştirea Domnului cu paşii tăi, o, unde, oare, te duci? Te duci în pustiul oamenilor necredincioşi, chiar dacă aceia în mintea lor ar fi vorba şi de Dumnezeu. O, te duci şi-ţi pierzi darul iubirii şi apoi îţi pierzi şi darul credinţei şi nu ştii că nu mai eşti al lui Dumnezeu. O, dacă dai să te dezbraci de sfinţenie cazi minciunii şi necredinţei. Noi, sfinţii Domnului, n-am dat să-L mai părăsim pe Domnul şi pe cei ce ne-au povăţuit bine prin învăţătură şi prin mustrare. Mustrarea vine spre voi din voia Domnului, nu din voia celui ce mustră. Ea vine spre voi ca înger al sfinţeniei, căci Domnul vă vrea cu gelozie numai pentru El. Ce om poate fi mai mare între oameni ca şi acela care îl are pe Domnul mare şi împlinit în el, mărturisindu-L pe El cu buzele şi cu fapta? O, ce mulţi, ce mulţi se scoală şi ce mulţi se vor scula ca să mărturisească această venire a Domnului şi ce greu vor fi judecaţi prin aceasta cei ce au fost atâţia ani călăuziţi de Dumnezeu-Cuvântul, iar ei nu L-au mărturisit pe El oamenilor spre învierea celor ce nu ştiu ce este viaţa omului pe pământ! O, intraţi la învăţat şi nu zăboviţi să fiţi ai acestui cuvânt, care a venit pe pământ ca să învieze viii şi morţii. Are Domnul înaintea voastră fii cu mare înţelepciune de viaţă şi de înviere, şi dacă aţi pricepe ce har se odihneşte peste ei i-aţi preţui pentru izbăvirea voastră, pentru Dumnezeu în voi, căci Domnul trebuie mărturisit Hristos venit în trup şi purtat de trupul, de sufletul şi de duhul omului. O, treceţi din trup în duh, aşa a strigat Domnul adesea prin cuvântul Său de azi, iar eu vă spun vouă dintre sfinţi: treceţi din voi în Hristos, căci Duh este Dumnezeu, precum este scris. Amin.

O, cine pierde iubirea pierde şi credinţa, şi tu, omule, nu ştii ce să iubeşti pe pământ. Păcatul este boală în mintea şi în trupul omului, nu este vindecare omului aşa cum spun oamenii trupeşti. Mintea cea cu păcatul în ea este minte bolnavă, nu este minte sănătoasă, ci este minte care-l încântă pe om cu păcatul, care pare dulce, dulce la gust, dar el este momeala cea spre moarte şi este lovitură de suflet. O, nu te încânta cu păcatul, omule, căci omul trebuie vindecat de păcat. O, nu te da lui antichrist, nu te dori să fii antichrist, căci cine iubeşte păcatul, acela este împotriva lui Hristos, iar antichrist îşi va lua luişi pe ai săi, precum Domnul Şi-i va lua şi El pe cei ce sunt ai Lui. Amin.

Noi, sfinţii Tăi, Te mărturisim Domn al sfinţilor, Doamne, iar cei păcătoşi trebuie să se sfinţească dacă vor să le fii lor Dumnezeu apoi, căci Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Amin.

Şi acum, slavă venirii Tale, şi tot mai mult slava aceasta să-l cuprindă pe om sub ea, iar pe poporul Tău să-l desăvârşească în iubire şi în credinţă şi în unime, Doamne, şi să-l despovăreze de sub dureri. Noi, sfinţii Tăi, Te mângâiem în cer şi Te mângâiem pe pământ în mijlocul poporului Tău când vii cu noi cuvânt peste pământ. Noi suntem mângâierea Ta în cer aşa cum Ţi-am fost şi pe pământ, şi aşa îl îndemnăm pe poporul Tău să stea înaintea Ta. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, te îndeamnă sfinţii la duhul iubirii şi la duhul credinţei, tată, şi te îndeamnă să-Mi fii mângâiere, căci ei îmi ştiu şi îmi văd ranele. Aş voi să-ţi spun ranele Mele şi să te învăţ să-Mi fii vindecător. Are neamul român nevoie de vindecare de păcat şi de necredinţă, şi voi da să-l strig iarăşi la vindecare, că mare-Mi este rana Mea cea pentru neamul român, neamul în mijlocul căruia Tatăl M-a trimis să lucrez lucrarea venirii Mele acum, la sfârşit de timp. Doarme faţă de Mine neamul român şi vreau să-l trezesc ca să nu mai doarmă şi vreau să-l învăţ învierea lui. Curând, curând se va strânge popor aici, la izvor, şi voi face adunare îngerească şi voi lucra prin cuvânt lucrare de înviere peste oameni, peste vii şi peste morţi, aşa cum Tatăl Mă aşează să lucrez. Amin.

O, poporul Meu, lucrează, tată, pentru venirea Mea şi ajută-Mă să vin tot mai cu putere, că am nevoie de ajutor de la tine, tată, şi am nevoie de mărturisitori şi de apostoli vestitori, poporul Meu, căci Eu vin şi tot vin, iar cuvântul Meu trebuie să-i învieze pe oameni mai înainte de ziua Mea cea mare şi înfricoşată pentru tot omul şi pentru orice vietate.

Pace ţie, poporul Meu! Iubirea şi credinţa, pe acestea voiesc să ţi le înmulţesc. Cere la Tatăl pe Domnul mare şi bogat peste viaţa ta şi peste duhul tău. O, treceţi din trup în duh, treceţi din voi în Hristos, fiilor! Pace vouă! Harul Meu cel fără de hotar este acum peste cei ce iubesc iubirea şi credinţa în venirea Mea cea de azi. Pace vouă, celor ce Mă iubiţi şi credeţi în venirea Mea cea de azi! Amin, amin, amin.