Cuvântul Meu s-a făcut izvor peste Israel. Cuvântul Meu curge peste tine, poporule Israele, curge şi te adapă şi te spală şi te împrospătează şi te învăluieşte în slava lui, căci din cuvânt se face slava lui Dumnezeu şi se arată înaintea ta, Israele. Pace ţie iar! Iar, poporul Meu, iar, că azi este zi […]
Citeşte mai mult…Eu iarăşi vin în sfat cu voi, iară, fiilor, şi sunt cu cel întâi chemat la apostolie, cu Andrei, ucenic curat, ucenic feciorelnic, ucenic credincios şi iubitor de dascăli, căci l-a avut pe Ioan de dascăl, şi după aceea a trecut spre Cel vestit de Ioan, spre Mine, fiilor. Şi iată, ieri şi azi şi […]
Citeşte mai mult…Fiilor, fiilor, Eu sunt. Eu sunt Domnul lui Israel, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, al fiilor cei din făgăduinţă. Israele, Israele, scumpul Meu popor luat din români, tu eşti taina acestui neam, tu eşti taina României, taina cu care am ajuns să Mă descopăr peste pământ. Tu eşti un popor mic şi binecuvântat cu […]
Citeşte mai mult…E praznic sfânt în Israel, şi Domnul vine. Vine Domnul din slava Sa, vine cu slava Sa. Amin. Fiilor, fiilor, Eu vin pentru Israel, că am gătit serbare în el. Vin să-l ţin în veghe pe poporul Meu. Vin să-l ajut Eu ca să stea în veghe şi întru înţelepciune. Să stea tot poporul întru […]
Citeşte mai mult…Să fie atenţie în grădină, în grădina cuvântului Meu. Vine Domnul, vine să grăiască peste grădină! Vine Domnul pentru Israel! Să fie atenţie în grădină. Amin. Vine Domnul pentru România! Dacă România este ţara Domnului, de aceea am numit-o Israel. Eu, Domnul Iisus Hristos, din Israel M-am ivit când M-am făcut Fiul Omului. Eu, Domnul Iisus […]
Citeşte mai mult…Bate Domnul cu toiagul în porţile grădinii; bate, şi se aude. Toiagul este cuvântul. Toiagul este glasul Domnului, Care bate ca să intre în grădină. Eu vin pentru poporul Meu, vin să-l cresc, vin să-i dau creştere cerească, precum în cer aşa şi pe pământ. Amin. Pace vouă, copii străjeri care sunteţi aşezaţi în grădină, […]
Citeşte mai mult…Vine Domnul Iisus Hristos cu oaspeţi cereşti în grădină. Domnul bate la poartă, Domnul glăsuieşte din poartă, şi cuvântul Său intră pe porţi de slavă, intră din văzduh în văzduh, şi face Domnul văzduhuri noi. Amin. Eu sunt, fiilor. Eu sunt. Amin, amin, amin. Vă trezesc din timp, dinainte de zorii dimineţii de serbare, că […]
Citeşte mai mult…Cobor pentru o clipă în grădină. În carte cobor, nu în grădină. În grădină cobor mereu, stau mereu şi Îmi las mereu voia Mea din cer peste grădină, dar azi cobor în carte, tată. Cobor şi binecuvintez prin cuvânt rostit petecuţul de pământ pe care l-am răscumpărat ca să am pentru poporul Meu, ca să-l […]
Citeşte mai mult…Cuvântul lui Dumnezeu Se face hrană, Se face mană care vine din cer. Cuvântul Se face pâine şi vin, Se face pâine Cuvântul Tatălui, căci Fiul este Cuvântul Tatălui. Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om în al şaselea veac şi S-a sălăşluit între oameni şi S-a dus apoi la Tatăl, ca să poată veni înapoi […]
Citeşte mai mult…Cobor cu sărbătoare la Israel. Coboară Domnul, Israele, Domnul, cu zecile de mii de sfinţi ai Săi şi cu Fecioara mamă şi cu sărbătoare de naştere şi cu dor ceresc. Amin. Cobor în livadă ca să văd rodul toamnei. Israele, Israele, copăcel de primăvară, a venit toamna, tată, şi tu eşti copăcel primăvăratic, eşti subţirel […]
Citeşte mai mult…