2017 22 mart.

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevasta

O, cum să nu vin, cum să nu vin pe pământ cuvânt când sunt atât de așteptat să vin, să cobor venind și cuvântând? Venirea Mea este însoțită de sfinții Mei mărturisitori și pătimitori pentru numele Meu. Eu, Domnul, vin pentru cei de jos și pentru cei de sus, căci cei de sus așteaptă venirea […]

Citeşte mai mult…
2017 19 mart.

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci

Pace vouă! Pace vouă, fiilor, vouă, și celor care se uită să vină cuvântul Meu pe pământ și să-l așezați voi în carte și să se hrănească ei de la Dumnezeu, din masa Mea de cuvânt, masă întinsă aici, unde Eu, Domnul, Mi-am așezat locaș și carte de învățat, și merg apoi cu slava cuvântului […]

Citeşte mai mult…
2017 05 mart.

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a dreptei credințe

Mesajul Domnului către turma bisericii și către arhierei    Eu sunt Cel ce sunt. Așa le spun Eu celor cărora le grăiesc īn ziua aceasta de pomenire a dreptei credințe. Am venit de la Tatăl pe pămānt acum două mii de ani, căci sunt Fiul Său, Fiul Tatălui Savaot, Tatăl Meu, și am spus atunci: «Eu sunt […]

Citeşte mai mult…
2017 26 Feb

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Eu sunt Cel ce sunt, și sunt trimisul Tatălui Savaot pe pămānt cuvānt. Grăiesc cu omul pe pămānt așa cum am grăit cu Adam īn rai, cu omul cel zidit de māna Mea din țărāna pămāntului și din suflare de viață apoi peste el suflată, căci am suflat peste omul cel plămădit din pămānt și […]

Citeşte mai mult…
2017 19 Feb

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți

Am așternut pentru venirea Mea cuvânt în mijlocul neamului român. Am casă și masă pe vatra acestui neam și am popor primitor și are el credință pentru lucrul Meu cel de astăzi peste pământ, toate la cuvântul Meu ivite, toate prin puterea Mea și prin harul cel mult al facerii lui Dumnezeu, căci facerea Mea […]

Citeşte mai mult…
2017 15 Feb

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Întâmpinării Domnului

Să fiu întâmpinat când vin! O, fiilor, să fiu salutat așa cum Îmi salut Eu poporul când vin, așa cum vă salut Eu, Domnul, pe voi când Îmi grăiesc cuvântul Meu vouă ca să-l așezați în carte și să Mă împărțiți apoi. O, așa să fiu și Eu întâmpinat de voi, că vin la voi, […]

Citeşte mai mult…
2017 12 Feb

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului risipitor și Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan

Stau de vorbă cu tine, popor al cuvântului Meu. Vin cuvânt la izvor și sunt așteptat cu zi de învățătură, iar cei de veghe Îmi deschid și Îmi pun în carte cuvântul cel pentru învățat, căci ca la școală e de învățat și de vegheat mereu, ca să am Eu, Domnul, un popor al Meu […]

Citeşte mai mult…
2017 05 Feb

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameşului şi a Fariseului

Cuvântul Domnului către poporul român.   Eu sunt Cel ce sunt. Sunt Fiul lui Dumnezeu Tatăl Savaot, Care Mă trimite cuvânt peste pământ. Amin. Când am venit pe pământ acum două mii de ani născut din trup de fecioară, am spus atunci: «Eu sunt Calea!». O, tot așa spun și azi, și mâine, căci altă cale […]

Citeşte mai mult…
2017 19 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Bobotezei

O, de bucuria pe care o am între cei din cer, iar ei împreună cu Mine în ziua Mea de praznic de botez, Mă aplec cu recunoștință ca să le mulțumesc pentru această bucurie la cei care au călătorit din depărtări ca să fie aici cu Mine în zi de praznic sfânt și să am […]

Citeşte mai mult…
2017 14 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Tăierii împrejur cea după trup a Domnului şi Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

O, iar și iar zile de praznic sfânt și iarăși intru în carte mărturisindu-Mă pe Mine Însumi și pe sfinții Mei, căci ori vin Eu cu ei pentru zilele lor de mărturie, ori vin ei cu Mine pentru zilele Mele de praznic și ne mărturisim unii pe alții, și duhul mărturiei este duhul celor sosiți […]

Citeşte mai mult…