Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevasta
O, cum să nu vin pe pământ cu slavă de cuvânt, dacă este scris să vin așa? Și cum să nu vin cu voi, sfinți iubiți ai Mei, dacă voi pe pământ nu v-ați temut de stăpânitorul întunericului și ați călcat peste temeri și v-ați îmbrăcat în putere, în Hristos, iubiții Mei, fiii Mei? Iată împărăția cu care Ne purtăm și pentru care ați ales! Mergem cu ea purtați pe cai albi, precum este scris de venirea Mea cu sfinții, și toți suntem înveșmântați în cămășuțe de in alb și împlinim Scripturile de sfârșit de timp. Se întreabă cei de pe pământ despre Noi și despre cămășuțele de in alb, ca și de caii albi, care Ne poartă în văzduh cu slavă cerească, și pe care omul n-o poate arăta nici în filme așa cum este ea, că nu poate omul să facă ce face Dumnezeu nici când crede el că poate și că face atunci când duhul întunericului și stăpânitorul lui îi fac vise omului că poate și că știe și că face. Omul are pământul sub picioare, iar Noi avem cerul și nori de slavă cerească sub pași, și așa coborâm și venim, căci așa este scris, iar dacă așa este scris să fie, așa trebuie și omul să creadă și să întărească lucrarea credinței și să coboare cu mintea sa, căci cine nu face aceasta, cine nu se leapădă de sine nu poate să înțeleagă pe cele de sus, și care țin pământul și cerul întru a lor orânduială, după ce a fost facerea lor și așezarea lor la locul lor, iar sfinții Mei sunt cei ce mărturisesc pe Făcătorul și facerea toată și toată slava cea nevăzută a facerii lui Dumnezeu, și care veșnic rămâne ca și Dumnezeu și este ea casa sfinților Mei și desfătarea lor, pentru care au luptat pe pământ. Amin.
— O, cât de frumoase sunt locașurile slavei Tale, Doamne, o, cât! Nu avem nici o vrednicie să gustăm mângâierea lor, dar am avut credința că ele sunt, iar ea ne-a ajutat spre ele, căci am crezut în împărăția Ta, Doamne, iar pentru această credință ai trimis ajutor din cer spre noi când eram în iezer chinuiți pentru numele Tău și ne-ai dat răbdare și statornicie pentru dorul nostru de Tine și ne-ai dat biruință până la sfârșitul nostru pământesc, iar apoi pe cale cu îngeri ne-ai suit și ne-ai așezat pe nori înaintea Ta încoronați și ne-ai arătat taina pentru care am ales să luptăm, împărăția Ta, Doamne, și a sfinților Tăi, locașul mângâierii, Împărate Doamne. În casa Tatălui Tău și al nostru sunt multe locașuri, așa ai spus Tu, și nu mai este alt Stăpân peste aceste locașuri toate, și spunem noi azi la toți cei de jos de pe pământ că și iadul cu toate locașurile lui sunt tot ale Tatălui și sunt pentru cei necredincioși și împotrivitori lui Dumnezeu, și care s-au încântat cu minciuna și cu toate înșelările ei diavolești, căci tatăl minciunii este diavolul, și are loc pregătit de Dumnezeu acest slujbaș al minciunii ,care a mințit în rai împotriva lui Dumnezeu ca să-l piardă pe om și să-l tragă în jos.
O, se mângâie omul prin dorințe și caută să și le împlinească. O, e bine să aibă dor omul, căci Domnul Făcătorul este plin de dor și este dorul amestecat în Ființa Sa, iar când împarte din el oamenilor se umplu ei atunci de Ființa lui Dumnezeu și arde în ei dorul de Domnul apoi și tind ei apoi după locașurile Sale, după împărăția Sa cu dorul din ei, după cele de sus pe pământ, căci focul dragostei de Dumnezeu nu se mai stinge în cei în care cu adevărat cade el când este trimis de sus, din Ființa Ta, Doamne. O, și cine se mai poate înfricoșa de vrăjmașii de pe calea lor spre Tine când știe cine ești Tu și ce are de la Tine ca arvună până ajunge la Tine acasă, Stăpâne Doamne?
Am fost pedepsiți pentru credința noastră în Tine, pentru dorul de Tine, și am fost chinuiți ca să ne temem de chinuri și să ne lepădăm dorul din noi, dar n-am putut aceasta, Doamne, iar dorul ne-a ținut de cald și ne-a ținut calzi numai pentru Tine, și ne-au făcut atâta bine cei care au crezut că ne pedepsesc ca să ne lepădăm de Tine, iar când ne-am văzut înaintea Ta așezați și îmbucurați cu plata credinței și a răbdării sfinților, o, au turbat de durere și de tristețe și de spaimă oștirile diavolești prin care am fost încercați, și pe care cei ce ne-au supus răbdării sfinților nu le vedeau, nu vedeau aceste unelte, că nevăzute sunt și lucrările întunericului. Iar acum, o, acum din slavă Îți mulțumim pe veci de veci, Doamne Împărate al cerului și al pământului, și ne desfătăm de slava Ta și întărim pe cei credincioși cu îndemn spre nevoință sfântă, iar ca să știe ei ceea ce este mai măreț pentru această nevoință le spunem lor că dorul este, dorul aprins după Domnul, după Tine, Doamne.
O, umple-i de dor de Tine pe cei ce se despart de lume pentru Tine, Doamne! Sunt reci fără dor în ei cei ce se aleg de partea Ta, iar dorul dacă este cuminte în ei, o, nu-i ajută pe ei spre Tine. O, aprinde-Te în ei, Doamne, și dă-le lor această nevoință și umple-i de neliniștea dorului de Tine, iar ea îi va învăța pe ei lucrarea ei pe calea lor cu Tine, pe calea Ta cu ei până la biruința lor cu Tine, Doamne Împărat. Amin.
— Slava Mea, slava Domnului, o, aceasta este răsplata voastră, răsplata nădejdii sfinților, o, copii iubiți ai Mei și mărturisitori de sus peste pământ pentru cei credincioși! O, bucurați-vă între îngeri și între sfinți în veci de veci, în locașurile îngerești bucurați-vă voi, mărturisitori ai Mei iubiți. Amin.
Iar voi, voi primiți-Mi venirea și așezați-o pe pământ, fiilor veghetori și slujitori de jos venirii Mele cu sfinții. O, când vedeți că vine Domnul cu oștirile de sus ridicați-vă și deschideți-le lor, căci sunt plini de dor.
Iar acum rămân cu dorul de a vă învăța pe voi mereu, mereu și de a vă încălzi mereu la sânul Meu când vă învăț, când vă dau din Duhul Meu, din dorul Meu vouă, o, fiilor. Amin, amin, amin.