I am the King of glory! Open to Me, children who are My gates, for I am the King of glory. Amen, amen, amen. I sing with you: Christ is risen! The King of glory come to life after that he submitted Himself to the death on the cross as a man, and after three […]
Citeşte mai mult…Acest praznic al mamei Născătoare de Fiu al Tatălui Savaot, şi al Meu, Cel ce M-am zămislit în pântecele ei în ziua aceasta acum două mii de ani, e praznic de Duh Sfânt, căci El a fost vestitorul Cel de la Tatăl, iar îngerul a fost mijlocitorul, căci în mâna Tatălui stă tot ce este […]
Citeşte mai mult…Să se audă la porţi că Eu, Domnul, intru cuvânt în Ierusalim, şi să Mi se deschidă cartea ca să cuvinteze cuvântul Meu şi să grăiască în ea gura Mea. Amin. Pace vouă, celor din porţi! Deschideţi-Mi, fiilor copii, că frumoşi sunt cei ce ascultă, şi voiesc să grăiesc Ierusalimului despre această lucrare care aduce […]
Citeşte mai mult…Aştept porţile să Mi se deschidă pentru sărbătoarea de azi. Eu sunt Dumnezeul Cel viu în veci de veci. Am fost mort atât cât M-a ţinut mormântul şi până ce îngerul Meu a dat piatra la o parte şi am înviat din mormânt, şi sunt viu în vecii vecilor şi am cheile morţii şi ale iadului. […]
Citeşte mai mult…Eu, Domnul Dumnezeul tău, vreau să fac din trupul şi din sufletul şi din duhul tău odihna lui Dumnezeu, a sfinţilor cerului Lui şi a îngerilor Lui cei ascultători de Domnul, poporul Meu Ierusalim, căci tu eşti scris în cer cu numele de Ierusalimul cel nou, coborât din cer de la Dumnezeu, mireasă a Mirelui […]
Citeşte mai mult…Cu crucea Mea cea grea, cu crucea venirii Mele Mă aşez pe umerii voştri plăpânzi şi strânşi de înfiorare şi de greu pe calea venirii Mele la om, copii de sub cruce. E tare frumoasă calea crucii, calea de sub cruce, şi fericiţi sunt şi vor fi cei ce nu fug de ea, iar cei […]
Citeşte mai mult…Duhul Meu este Duhul Sfânt Cel purtat de sfinţi, iar Eu Mă sălăşluiesc cu El în sfinţi, aşa cum am făcut în toată vremea, fiindcă sfinţii au în ei duhul umilinţei, iar acest duh nu-şi are oricum faţă în om, iar unde îşi are, este minunat, este ca Dumnezeu. Amin, amin, amin. Duhul umilinţei din […]
Citeşte mai mult…Poporul Meu, te îndemn şi te învăţ să fii statornic ca Domnul Dumnezeul tău în iubire pentru El, în faptă şi în milă, în dreptate şi în umilinţă, în rugăciune şi în iertare, în post şi în veghe, poporul Meu. Amin. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh îmi aşez cuvântul înaintea […]
Citeşte mai mult…Întăriţi-vă puterea cea sfântă, şi de la ea, puterea trupului, copii care-Mi deschideţi ca să Mă aşez Eu cuvânt peste Ierusalim şi peste pământ. Puterea voastră cea sfântă vine de la lucrul şi apoi de la bucuria de după lucru peste poporul cuvântului Meu. Bucuria aceasta nu se face din orice fel de petrecere a […]
Citeşte mai mult…Lucrarea Mea de cuvânt pe pământ este salvarea făpturii căzute din viaţă, este scoaterea omului din locuinţa morţilor, şi venirea Mea apoi în văzul omului, ca să-şi ia de la Mine toată firea, toată facerea să-şi ia viaţa ei cea de dinaintea morţii care s-a aşezat pe pământ când omul a murit, căci omul cel […]
Citeşte mai mult…