Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Buneivestiri
Hai să ne aşezăm în cartea Mea din zilele acestea, copii din porţi, că e praznic împărătesc, fiilor copii, căci cei mici s-au făcut părtaşi Sângelui şi Trupului, aşa cum Eu M-am împărtăşit de acestea, căci eram copilul Tatălui, şi prin aceasta am surpat prin moartea Mea pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul. Amin.
O, fiilor, Scriptura spune că pruncii s-au făcut părtaşi Trupului şi Sângelui, aşa cum Eu M-am făcut părtaş şi am surpat prin moartea Mea pe diavolul şi am izbăvit pe cei de sub frica morţii, căci am luat sămânţa lui Avraam, al cărui Urmaş am fost prin făgăduinţă; nu am luat firea îngerilor, fiindcă Eu trebuia să Mă fac Fiul Omului. A intrat îngerul Gavriil la Fecioara din care aveam să Mă nasc Fiu al omului, şi i-a zis ei: «Binecuvântată eşti tu între femei, Domnul este cu tine, ceea ce eşti plină de har! Bucură-te şi nu te teme, că tu vei lua de la Duhul Sfânt în pântece pe Dumnezeu şi Îi vei pune numele Iisus, şi El va fi mare, şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema, şi va avea scaunul lui David în mijlocul lui Israel în veci, iar împărăţia Lui nu se va sfârşi în veci. Nu te teme, Marie, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă», iar ea a zis: «Fie mie după cuvântul tău».
E praznic de Duh Sfânt între Dumnezeu şi tine, Ierusalime al tainelor venirii Mele cu împliniri pe pământ, căci M-am împlinit atunci, şi Mă împlinesc acum pentru toate Scripturile cele pentru atunci şi cele pentru acum, când vin cuvânt pe pământ ca să-i trag pe toţi la Tatăl şi să împlinesc proorocia mamei Mele Fecioara, căci ea, la buna vestire adusă de înger a cântat proorocind şi a spus: «Măreşte, suflete al meu pe Domnul, Mântuitorul meu, că a căutat spre mine, spre smerenia mea, căci Cel puternic şi sfânt mi-a făcut mărire şi mă vor ferici toate neamurile, şi mila Lui va fi din neam în neam spre cei ce se tem de El, căci El a risipit cu braţul Său pe cei mândri în cugetul lor, coborând pe cei puternici de pe tronuri şi înălţând pe cei smeriţi, prin smerenia Lui, precum El a grăit către Avraam şi către seminţia cea făgăduită lui prin Urmaşul lui, Fiul Celui Preaînalt». Amin.
O, poporul Meu, deprinde-te cu duhul trăirilor sfinte, căci dorul Meu e mare, şi aşa este şi al Tatălui Meu, şi al mamei Mele, şi al sfinţilor Mei, şi al îngerilor Mei, şi al tuturor celor cereşti, Ierusalime. Fiecare să fie hrană pe masa bisericii de nou Ierusalim, căci omul nu numai cu pâine trebuie să se hrănească, ci mai ales cu tainele Duhului Sfânt, care ies din gura lui Dumnezeu peste tine, poporul Meu. Tot lucrul tău cu mâna pentru cele din curţile Mele să fie uşor prin duhul tău cel plin de Duhul Sfânt al tainelor cereşti. Fă-te râu de Duh Sfânt, de untdelemn şi vin, care ung şi întăresc inima omului, că tu ai pe Fiul Celui Preaînalt trup şi cuvânt în trupul tău, că scris este: «Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sunt toţi, şi îi numeşte fraţi». Fii copil sfânt mereu, mereu, poporul Meu, prin lucrul Duhului Sfânt, Care curge peste tine prin Mine de la Tatăl, căci Eu în Tatăl stau, că scris este: «Pruncii s-au făcut părtaşi Trupului şi Sângelui Meu». Amin.
Peste trei zile vom ajunge praznicul învierii Mele dintre cei morţi, după ce Eu, stând trei zile în mormânt şi surpând prin moartea Mea pe diavolul şi pe cei mândri în cugetul lor, care stau pe tronuri, M-am ridicat ca un Împărat al făpturii, ca Cel pentru Care şi prin Care toate sunt. Amin.
Binecuvântate să vă fie puterile cele pentru duhul şi cele pentru trupul care slujesc Duhului lui Dumnezeu. Şi după aceste puţine zile care au mai rămas până la praznicul sculării Mele dintre morţi Eu vă voi spune vouă şi tuturor: Hristos a înviat! Amin, amin, amin.