2010 31 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica fiului risipitor

Mă aşez cuvânt în carte şi învăţătură de viaţă Mă las poporului Meu, căci cel fără de viaţă moare, iar viaţa trebuie învăţată bine şi mereu, ca să poată fi ea trăită în cel ce alege cărarea ei. Amin. Sunt Domnul Iisus Hristos şi intru pe porţi la tine, poporul Meu, şi te învăţ, tată, […]

Citeşte mai mult…
2010 24 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica vameşului şi a fariseului

Eu dau învăţătură de credinţă şi de viaţă poporului Meu celui credincios, că am pe pământ dată de Tatăl lucrarea de Învăţător peste om, lucrare mare, cum numai Dumnezeu are. Amin. Sunt Domnul Dumnezeul tău, poporul Meu, şi-Mi pregătesc în mijlocul tău hrană pentru mulţi, că mulţi şi de peste tot au aflat masa Mea […]

Citeşte mai mult…
2010 20 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul sfântului Ioan Botezătorul

În duh de Bobotează sunt încă între voi, şi am petrecut spre casă pe cei ce au venit la sărbătoarea sfinţirii apelor, iar voi v-aţi odihnit de trudă, şi acum avem masă de cuvânt pentru mângâierea sfinţilor Mei, căci Ioan, botezătorul Meu, este serbat de sfinţi lângă Mine în cer şi pe pământ, şi voiesc […]

Citeşte mai mult…
2010 19 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Botezului Domnului (Boboteaza)

Glasul Meu se face cuvânt şi praznic de Bobotează şi intru în cartea Mea cu poporul Meu de azi, carte care mărturiseşte că Eu, Domnul Iisus Hristos, aşez în vremea aceasta cuvânt între Mine şi om, glasul care se aude din cer şi până în morminte, precum este scris în Scripturi, iar îngerii venirii Mele […]

Citeşte mai mult…
2010 14 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul tăierii împrejur a Domnului şi sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel mare

Intră Domnul în carte cuvânt. Staţi întru întâmpinarea Mea, copii din porţi, şi daţi-Mi intrare în carte, că pun hrană de cuvânt pe masa poporului Meu, şi orice cuvânt al Meu să-i fie lui de hrană. Ca pasărea care aduce hrană în cioc şi îşi hrăneşte puii ca să trăiască ei prin hrana cea din […]

Citeşte mai mult…
2010 09 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan

Doresc sfinţii masa Mea de cuvânt cu tine, poporul Meu de azi, şi se adună în Mine ca să împlinim, Eu şi cu ei, Scriptura venirii Mele cu sfinţii, şi la tine venim, şi apoi ne dăm cu masă de cuvânt celor ce caută mângâiere din cer, aşa cum sfinţii cerului caută la mângâierea cea […]

Citeşte mai mult…
2010 08 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la Soborul Maicii Domnului

Mă las în cartea Mea cuvânt cu sărbătoare de naştere în el, căci Eu sunt Cel ce dăinuiesc din veac şi până în veac şi Mă fac cale de cuvânt între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om, căci pentru om am grăit şi înainte de facerea lui, şi după ce l-am zidit, şi cu Tatăl […]

Citeşte mai mult…
2010 07 Ian

Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Naşterii Domnului

Cuvântul Duhului Sfânt se naşte din gura Mea şi Mă las în cartea Mea de azi cuvânt de praznic al naşterii Mele din mamă Fecioară acum două mii de ani, şi Mă dau înviorare de cuvânt celor credincioşi şi sfinţi cu credinţa şi cu credincioşia cea pentru credinţă. Sunt Domnul Iisus Hristos, născut de la Duhul […]

Citeşte mai mult…
2009 25 Dec

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon

Eu, Domnul Iisus Hristos, intru în cartea Mea de azi, intru cuvânt de sărbătoare, iar sfinţii aşteaptă la gura Mea ca să se hrănească din ea, căci cuvântul Meu de azi este mângâierea lor şi se mângâie ei cu venirea Mea la tine cuvânt pe pământ, o, poporul Meu de azi din neamul român. E […]

Citeşte mai mult…
2009 19 Dec

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae

Cobor la tine cuvânt pentru mângâierea sfinţilor, poporul Meu. În zilele lor de sărbătoare în mijlocul tău Eu, Domnul, îţi dau învăţătură pentru mersul tău lângă Mine, pentru mers cu păstor, tată, căci lupul cel flămând dacă nu vede păstorul lângă oi ca să le păstorească, aduce el slăbire, aduce neveghe, căci el este flămând […]

Citeşte mai mult…