Îmi desfac braţele şi cuprind strângerea la izvorul Meu de cuvânt pe poporul venit la izvor, la praznicul iubirii lui Dumnezeu între pământ şi cer, aici, unde Eu, Domnul Iisus Hristos, Mă dau pâine de cuvânt celor ce le place din cer şi nu de pe pământ să ia şi să aibă şi să dorească […]
Citeşte mai mult…Te cuprind în duh de sărbătoare a Mea cu tine, poporul Meu de nou Ierusalim în neamul român, şi ne lăsăm cuprinşi de amintirea zilei celei măreţe de acum două mii de ani când Eu, Domnul Iisus Hristos, Mi-am luat pe cei mai aproape de tainele Mele cele de atunci ucenici, pe cei trei dintre […]
Citeşte mai mult…Se fac sfinţii din cer dor de Dumnezeu aşa cum au fost ei şi pe pământ, că vine Domnul pe pământ în vremea aceasta cu masă de cuvânt între cei credincioşi venirii Lui pe pământ cuvânt, şi văd sfinţii cerului minunea aceasta şi doresc după ea aşa cum doresc Eu, Domnul, că mult doresc Eu […]
Citeşte mai mult…Îmi mângâi pe pământ locul durerii Mele, pe cel durut pentru numele Meu pe pământ, pe cel peste care se strânge durere de peste tot, şi vin cu praznic sfânt şi grăiesc cuvânt de facere peste cei ce stau la făcut după chipul şi asemănarea Mea, şi grăiesc cuvânt de povaţă sfântă peste cei ce […]
Citeşte mai mult…În cer şi pe pământ se găteşte cuvânt de sărbătoare ca să fie pus pe masă, de hrană pentru cei ce se hrănesc cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu, din gura lui Dumnezeu ca să-l hrănească pe om cu viaţă, cu Duhul lui Dumnezeu, căci Duhul este Cel ce dă viaţă. Sunt Domnul […]
Citeşte mai mult…Mă aşez la masă de cuvânt cu tine, popor al cuvântului Meu cel de azi. Te hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura Mea spre hrana omului, nu numai cu pâine te hrănesc. Te-aş hrăni aşa din zori şi până în zori, şi spun aşa ca să pot să-ţi spun cât de mult tânjesc […]
Citeşte mai mult…Bucuria Mea cea mai mare este să pot grăi cu omul pe pământ şi să aşez în el împărăţia cerurilor, căci a uitat omul de ea înăuntrul lui şi în afara lui, a uitat de Dumnezeu omul şi nu se îngrijeşte de curăţirea lui de păcat. Sunt Domnul Iisus Hristos, Mielul Tatălui, şi Mi-e dor […]
Citeşte mai mult…Cu duhul mângâierii vin şi-Mi întăresc intrarea în carte, Îmi întăresc Duhul Meu în porţi, căci din cer şi nu de pe pământ vine puterea cea pentru Mine în om, căci Eu sunt Cel ce pot. Amin. Mă aşez în carte cu sărbătoare de sfinţi, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi fac venirea cu sfinţii, […]
Citeşte mai mult…Mai înainte de revărsatul zorilor Mă aşez cărare cu binecuvântare peste cei ce se pornesc pe cale spre izvorul Meu de cuvânt şi spre grădinile binecuvântării Mele din zilele acestea, căci în ziua aceasta Mă fac hrană dulce de cuvânt şi Duh Sfânt pogor prin graiul Meu, care se face cale a Mea spre om, […]
Citeşte mai mult…Cobor pe pământ cuvânt şi grăiesc cu ucenicii Mei cei de-acum ai cuvântului Meu cel de azi, aşa cum am grăit acum două mii de ani cu ucenicii Mei cei de-atunci, de când i-am ales ai Mei şi până în ziua când un nor M-a acoperit şi M-a luat de lângă ei, înălţându-Mă în sus, […]
Citeşte mai mult…