2007 03 Iun

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Rusalii, a tuturor sfinţilor

Vin cu sfinţii pe pământ cuvânt. Sunt Domnul. în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Mă fac cuvânt de sărbătoare, Mă fac învăţător de viaţă şi îl hrănesc şi îl adăp pe cel ce iubeşte să fie cu Dumnezeu pe pământ ca şi în cer, căci cerul şi pământul îşi fac întâmpinarea când Eu grăiesc de Mă aud pe pământ, şi mărirea cerească este locul în care Domnul Se întâlneşte cu omul şi cinează cu el cină de cuvânt. Amin.

Să meargă acest cuvânt peste pământ, şi să meargă peste tot pe unde Eu, Domnul, am poposit prin glas de trâmbiţă şi Mi-am hrănit multă vreme un popor. Amin.

E sărbătoarea pentru toţi sfinţii în ziua aceasta, şi vin cu ei în cete-cete deasupra pământului Meu cel ales acum pentru slava cuvântului Meu pe el, şi grăiesc ca să-i hrănesc cu hrană proaspătă de cuvânt pe cei ce au fost demult poporul Meu de azi, şi pe cei ce-Mi sunt acum popor ascultător, popor de venire a cuvântului Meu pe pământ. Amin.

Sunt cu trâmbiţa Mea Verginica. Ea a luat fiinţă cu trupul pe pământ în ziua duminicii tuturor sfinţilor. Atunci, Eu, Domnul, am luat-o pe braţe şi am închinat-o cu numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi am arătat-o sfinţilor Mei şi le-am spus lor că voi face din ea trâmbiţa cea de dinaintea venirii Mele, a şasea trâmbiţă care să sune în calea Mea şi să vin. Ochiul Meu a fost de atunci mereu pe urma paşilor ei, şi M-am arătat în calea ei şi i-am grăit minunat, şi apoi ea a crescut, iar Eu am făcut din ea cale a Mea peste pământ spre om şi Mi-am adunat prin glas de trâmbiţă un popor şi i-am spus lui tainele Mele cele pentru sfârşit de timp. I-am grăit dulce acestui popor, mereu, mereu dulce i-am grăit, şi i-am dat lui darul credinţei sfinte, şi apoi Mi-am desfăcut tainele veşniciei ca să-l cuprind pe el în ele pe pământ, dar, ca şi la început, omul L-a iubit puţin, puţin de tot pe Dumnezeu. Venea poporul şi îmi asculta cuvântul, venea şi iar se ducea, şi iar venea şi se ducea; venea şi se ducea, şi Eu sufeream de la puţina lui iubire, şi sufeream în trupul trâmbiţei Mele, o, şi aşa am suferit în ea, până ce trupul ei s-a făcut scrum, căci focul Meu mistuitor ardea în ea când Eu coboram în ea cu hrană de cuvânt la popor. Ardeam în ea, şi ea ardea în Mine, şi unul altuia Ne eram alin, şi cuvântam şi-Mi învăţam poporul, chemându-l pe el la viaţă sfântă pe pământ. Cerul cel nou şi pământul cel nou, aceasta am voit, şi aceasta voiesc să împlinesc peste poporul cu care Eu, Dumnezeu Cuvântul, am grăit şi grăiesc. Amin.

E sărbătoare pentru toţi sfinţii Mei, şi toate puterile cereşti saltă în ziua aceasta de prăznuire. în mijlocul slavei sărbătorii stă trâmbiţa Mea Verginica, mângâiată de îngeri şi de sfinţi şi de glasul Meu, care grăieşte cu ea în cer şi pe pământ deodată. Amin.

O, Verginica Mea! Copil supus, cum ai fost, Eu am putut să fac în tine venirea Mea cea după două mii de ani de la înălţarea Mea la Tatăl, căci am făgăduit atunci că Mă duc şi vin. O, Verginico, o, tată, cât ai suferit ca să Mă poţi purta în trupul tău cuvânt de Duh Sfânt! O, numai o suferinţă ţi-a fost viaţa, numai o jertfă, jertfă mistuitoare, tată! Este scris în Scripturi că Dumnezeu este foc mistuitor. O, cât ţi-a ars trupul sub văpaia venirii Mele! O, cât ai fost de supusă sub puterea Mea cu care te aplecam să Mă porţi şi să Mă dai omului cuvânt de învăţătură la sfârşit de timp! Hai, tată, grăieşte! Hai, sună, să te audă poporul cel hrănit de Dumnezeu prin guriţa ta! Hai, trâmbiţează cu glas de chemare şi de trezire peste poporul tău şi al Meu, căci Noi suntem din cer învăţători şi nu de pe pământ. Binecuvântat să-ţi fie cuvântul tău cel sfânt, o, scumpă trâmbiţă a Mea. Amin, amin, amin.

– Fii binecuvântat de mine în ziua aceasta de sărbătoare de sfinţi, o, Doamne al poporului sfânt în cer şi pe pământ! Te slăvesc pe Tine, Dumnezeule bun că ai ascuns de cei înţelepţi tainele Tale cele pentru sfârşit de timp şi le-ai luat pe ele şi le-ai descoperit celor din urmă copii ai Tăi, celor ce ştiu să se facă prunci pentru slava Ta şi locaş credincios pentru venirea Ta. Amin.

O, dar focul cel mistuitor din mine este altul acum, Doamne Mângâietor. Mi-e dor, Doamne, de popor, de poporul care a mers cu mine pe cale ca să audă glasul Tău cel învăţător peste om prin glasul meu de trâmbiţă, glas de cloşcă, Doamne, glas chemător şi iubitor, o, Doamne.

O, mi-e dor, Doamne, de popor. Ca şi Tine mi-e dor. Tu ai făcut din mine blid cu hrană din cer în el pentru un popor chemat la masa Ta de venire, Doamne, iar el venea şi se ducea. Venea poporul şi îţi asculta cuvântul, venea şi iarăşi se ducea, şi iar venea şi se ducea, şi Tu sufereai de la puţina lui iubire, şi în trupul meu sufereai, şi aşa ai suferit în mine până ce m-ai luat din trup, până ce poporul cel hrănit s-a întors apoi într-ale sale şi n-a mai venit apoi. O, dar acum Tu, Doamne, îl strigi pe el spre Tine iar, învăţătorule milos, dar el venind nu ştie să vină şi uită că Tu eşti Sfântul sfinţilor şi că Te vei arăta celor asemenea Ţie, Doamne. Este scris în Scripturi: «Vor fi asemenea Lui, căci îl vor vedea pe El». O, în toată vremea Ta cu acest popor hrănit de glasul Tău cel învăţător Te uitai mereu, mereu şi iar mereu după mlădiţe, ca să ai Tu rod în viţă, Doamne, dar poporul cel purtat la sânul Tău de Păstor nu voia să citească şi apoi să creadă în Scriptura aceea care spune că mlădiţa care nu rămâne în viţă, se usucă şi apoi se aruncă în foc. Tu îi îndemnai pe ei să rămână în viţă şi să stea la curăţat, ca roade să aducă apoi, dar ei nu înţelegeau taina viţei şi lucrarea ei, Doamne. O, se supărau când umblai să-i cureţi şi să-i păstrezi în viţă, se supărau, Doamne, iar Tu mereu, mereu şi iar mereu Te uitai după mlădiţe, după rod în viţă, după fii curaţi cu duhul şi cu sufletul şi cu trupul, o, Doamne milos. îţi trebuia coarde din viţă roditoare ca să faci vin nou şi să pui masă nouă pe pământ nou, praznic de nuntă din cer pe pământ, Tu Mire, iar poporul, mireasă, dar înţelepciunea aceasta nu a cuprins-o poporul Tău cel hrănit din gura Ta, o, Doamne. Plângeam cu jale mare şi mă rugam la Tine să ai grijă de popor, şi Te rugam să-l păstrezi al Tău pe el, dar dacă el nu s-a păstrat, dacă el nu s-a sfinţit ca să stea lângă Tine, Cel sfânt, cum eşti, el venea şi îţi asculta cuvântul, venea şi iar se ducea, şi iar venea şi se ducea, venea şi se ducea, şi Tu sufereai de la puţina lui iubire, şi în trupul meu sufereai, şi Tu eşti foc mistuitor, Doamne, şi în el îmi mistuiam eu dorul meu cel pentru poporul Tău.

O, popor hrănit din gura Domnului! în ziua aceasta de sărbătoare de sfinţi m-a aşezat Domnul să fac hrană pentru tine şi să-ţi dau. Mai întâi îl rog pe El să te dăruiască cu o nouă înţelepciune, ca să citeşti cartea Lui cu tine şi să înţelegi ceea ce n-ai voit până acum să ştii şi să înţelegi, dar în cartea aceea scrie desluşit despre vremea aceasta de acum, vreme în care te cheamă Domnul şi pe tine, poporul meu cel de demult al meu. O, n-am putut să stau în mijlocul tău aşa cum Domnul ar fi voit să stau eu înaintea ta. O, n-am putut, şi în loc să pot, a fost să pot ca tine, ca să poţi tu sta şi auzi glasul Domnului, care îţi spunea ţie de vremea aceasta de slavă a Lui de nou Ierusalim pe pământ.

Te-a povăţuit Domnul acum trei zile, trei zile întru una acum o săptămână, şi te-a hrănit în zi de Rusalii, poporul meu de demult al meu. Te-a hrănit Domnul cu puterea Duhului Sfânt în cuvântul Său şi ţi-a amintit ţie vremea cea de la început a Sa cu omul, vremea când El i-a spus omului ce să mănânce de pe pământ, şi apoi i-a spus ce să mănânce din rai.

O, poporul meu de demult, greu e fără călăuză, dar tu nu mai ştii să simţi acest greu, această viaţă grea a ta. O, nu ţi-a fost greu să arunci din calea ta veghea cea sfântă pentru viaţa ta după ce eu m-am dus în Domnul ca să-ţi fiu ţie mijlocitoare, şi de jos călăuzitoare pentru viaţa ta, pentru paşii tăi ameninţaţi atunci de cădere şi de duh de lume peste fiinţa ta. Ai voit apoi fără călăuză pentru tine. O, câte daruri ai pierdut tu atunci! O, câtă pază din cer ai pierdut atunci peste viaţa ta! O, câtă iubire ai aruncat atunci din calea ta, poporul meu! O, câtă înţelepciune ai pierdut, de n-ai mai ştiut calea, de n-ai mai iubit viaţa cea cu Dumnezeu, poporul meu!

Când Israel n-a mai voit să-şi poarte paşii sub călăuză de la Domnul peste el, s-a sculat cu duşmănie şi i-a găsit lui Moise pricină cu orice chip, învinuindu-l pentru femeia etiopiancă, şi apoi l-a asuprit pe Moise ca să aibă Israel voie liberă şi trup care să-l biruiască pe el, căci trupul pofteşte împotriva duhului, precum este scris, şi l-a lepădat atunci Israel pe Moise, şi apoi a pierit Israel, a pierit pic cu pic. O, aşa ai păţit şi tu după ce n-ai mai voit să ai de la Domnul călăuză pentru paşii tăi spre El, poporul meu. Pe Moise nu l-a mai ascultat nimeni din Israel după ce s-a răzvrătit Israel, dar l-a ascultat Iosua, şi acest fiu nu părăsea cortul întâlnirii cu Domnul, nu-l părăsea cu nici un chip, şi a avut mlădiţă Domnul, a avut pe Iosua, şi a mers Iosua înainte cu poporul cel pe cale născut şi l-a dus pe el în Canaan. O, aşa se petrece şi azi, aşa, poporul meu, căci cei născuţi pe cale îmi sunt azi popor, mie şi Domnului, şi merg aceştia pe cale cu Domnul şi stau cuprinşi în taina noului Canaan. Şi te rog, în ziua mea de sărbătoare între sfinţi, te rog să mă primeşti cu povaţă şi cu duh învăţător peste tine, şi să crezi că aşa s-a petrecut şi azi, poporul meu. Tu ai rămas fără călăuză în vremea zilelor tale de răzvrătire în mijlocul tău, după ce Domnul m-a luat în Sine când m-a luat de lângă tine, şi apoi tu n-ai mai ascultat învăţătura cea de sus prin duhul proorociei cu care Domnul îţi descoperea taina venirii Lui, învăţându-te să-ţi păzeşti viaţa şi să te păstrezi popor al Său şi să te păzeşti de duhul lumii, popor hrănit de Dumnezeu. îţi proorocise Domnul că aşa vei face şi că te vei răzvrăti şi că te vei rupe în două şi vei face război împotriva Lui şi a ta, şi s-a făcut atunci în două poporul, şi oi au mai rămas puţine, puţine de tot în popor, iar ceilalţi au luat înfăţişare de lupi şi au sfâşiat cărarea Domnului şi au făcut şi aceştia ceea ce i-a făcut lui Moise Israel.

Ai rătăcit apoi fără cale, fără sfinţenie, fără mers frumos, fără frică de Dumnezeu, poporul meu. Sunt douăzeci şi cinci de ani de când stai fără călăuză. A voit Domnul atunci să întărească peste tine păstorii, dar tu nu l-ai primit pe cel de Domnul pus peste tine şi n-ai ştiut să înţelegi atunci puterea tainelor Domnului, Care a dat să-ţi desluşească ţie lucrarea Sa de veghe pentru viaţa ta. A voit Domnul să deschidă în faţa ta duhul proorociei, şi prin el să lucreze şi să nu te lase fără de cărare din cer şi de pe pământ, căci «Vai de cetatea care n-are peste ea duh de prooroc», precum este scris.

Să ştii, poporul meu, că azi voiesc să-ţi grăiesc şi să te trezesc, şi să te povăţuiesc de acolo de unde tu ai rămas gol de învăţător, gol de Dumnezeu, poporul meu. Voiesc azi să-L mângâi pe Domnul pentru toată rana Lui cea de la tine de atunci şi până azi, şi voiesc să-ţi vindec mintea, şi voiesc să-ţi vindec iubirea, poporul meu de demult al meu. O, fii cuminte, fii cuminte şi fii credincios, că voiesc acum să-ţi fac înviere şi să-ţi îmbrac mintea în înţelepciunea cea de sus, şi pe care voia Domnul să ţi-o dea de mult. O, scoală-te şi înţelege acum, poporul meu cel de demult al meu. Amin.

Dar acum, voi, cei ce v-aţi adunat la izvor în sărbătoare de sfinţi şi în duh de slavă şi de rugăciune pentru ziua aceasta, daţi Domnului mărire pentru mărirea Sa cu voi, şi apoi eu, trâmbiţa Lui cea de odinioară, îmi voi lua la sân poporul şi îl voi învăţa pe el în ziua aceasta. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, o, trâmbiţă miloasă! Vom lucra, tată în ziua aceasta peste poporul cel de demult şi îi vom întinde lui mâna ca să se scoale, tată, şi apoi să poată el cu voia lui Dumnezeu, dacă va voi să poată. Amin.

Acum, un picuţ de odihnă le dau celor de sub povara coborârii Mele cuvânt pe pământ, şi iar îi vom lua pe ei apoi sub lucrare de cuvânt, şi îi vom da poporului hrană tare, hrană cu har în ea. Duhul pocăinţei şi duhul proorociei, aceasta voiesc să-i dau acum poporului Meu.

Har, har peste el, Verginico! har, har peste poporul cuvântului Meu! Amin.

Har ţie şi pace, poporul Meu! Şi te voi hrăni, tată, în ziua aceasta, cu duh dătător de viaţă te voi hrăni, şi tu vei sta sub harul Meu, iar Eu te voi ajuta să înţelegi mai mult decât oricând lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, poporul Meu. Amin, amin, amin.

***

 

Eu sunt Viţa cea adevărată, iar Tatăl Meu este Lucrătorul. Amin.

Cu duh dătător de viaţă te hrănesc, poporul Meu cel de demult al Meu. Dau să te ajut să înţelegi lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, fiule de demult. Eu, Domnul, şi trâmbiţa Mea Verginica, te luăm la sân în ziua aceasta de sfinţi şi te hrănim, tată, căci Domnul Dumnezeul tău voieşte să-ţi vindece acum mintea şi iubirea. Voiesc, poporul Meu, să-ţi fac înviere şi să-ţi îmbrac mintea în înţelepciunea cea de sus, că de mult am voit să ţi-o dau. De când Mi-am luat trâmbiţa la cer am voit să te îmbrac în înţelepciunea Mea, şi apoi să-Mi desfac înaintea ta duhul proorociei şi să nu te las fără de cărarea Mea din cer pe pământ, că e vai de cetatea care n-are peste ea duh de prooroc, precum este scris. Voiesc, tată, azi să-ţi dau din Mine şi să te povăţuiesc de acolo de unde tu ai rămas gol de cele din Mine peste tine, gol de Dumnezeu, poporul Meu de demult al Meu, căci Eu îţi strigam pe nume fiii când îi adunam, şi îi hrăneam prin glas de trâmbiţă, şi le spuneam lor tainele Mele cele pentru sfârşit de timp, şi dulce le grăiam lor. îi îmbrăcam pe ei cu duhul credinţei sfinte şi-Mi desfăceam peste ei tainele veşniciei, ca să-i cuprind pe ei în ele pe pământ, dar puţini de tot au avut statornicia iubirii cereşti, iar Eu, Domnul, sufeream cu suspin durut de la puţina lui iubire, şi în trupul trâmbiţei Mele sufeream Eu înaintea lui, şi focul Meu ardea în trupul ei când coboram cuvânt de hrană la popor, şi Mă uitam, tată, Mă uitam mereu după mlădiţe, ca să-Mi fac din ele coarde tari şi să le lucreze Tatăl pentru rod, căci Eu sunt Viţa cea adevărată, iar Tatăl Meu este Lucrătorul. îmi udam mereu ţarina poporului Meu, ca să crească el mlădiţă de viţă de soi, căci mlădiţa care nu are rod din viţă se usucă, tată, şi apoi se aruncă în foc.

O, poporul Meu de demult al Meu, ce puţin ai înţeles tu lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, fiule! Te adun iarăşi acum la sânul Meu şi iarăşi te învăţ această lucrare, căci te-am purtat atâta vreme la sânul Meu de Păstor, şi tu n-ai voit să citeşti ca să înţelegi şi ca să crezi că e adevărată Scriptura care spune că mlădiţa care nu rămâne în viţă se usucă şi apoi se aruncă în foc. O, Eu nu voiam să te supăr când dădeam să te curăţ şi ca să creşti mlădiţă sănătoasă, dar trâmbiţa Mea, prin care Eu te hrăneam, plângea spre Mine cu jale şi Mă ruga să am grijă de tine şi să te păstrez al Meu şi să nu las să te fure diavolul cel viclean, lumea cea păgână, dar tu, tată, veneai şi-Mi auzeai cuvântul, veneai şi iar te duceai, şi iar veneai şi te duceai, veneai şi te duceai şi Mă făceai să sufăr de la puţina ta iubire, şi-Mi mistuiam focul şi dorul lui în trâmbiţa Mea, tată.

Te dăruiesc acum cu o nouă înţelepciune, poporul Meu de demult al Meu, iar tu ia din darurile Mele de azi şi citeşte, tată, cartea Mea cu tine, ca să înţelegi ceea ce n-ai putut până acum să înţelegi, şi vei găsi în cartea aceasta vremea Mea cea de azi, şi în care te chem, tată, iarăşi te chem să fii poporul Meu şi să te faci purtător de Dumnezeu şi să Mă vindec de rana Mea cea de la depărtarea ta de Mine şi de venirea Mea cea de acum, venire scrisă în Scripturi, tată.

O, greu e fără călăuză pe pământ, poporul Meu. E grea viaţa fără călăuză, dar inima ta nu mai plânge sub acest greu, căci după ce Eu Mi-am luat din calea ta trâmbiţa, ţie nu ţi-a fost greu să arunci din calea ta veghea Mea cea sfântă pentru viaţa paşilor tăi, ameninţaţi atunci de mare cădere, de duh de lume peste fiinţa ta, şi multe daruri ai pierdut tu atunci, şi multă pază din cer, căci ai aruncat atunci din calea ta iubirea Mea cea călăuzitoare, tată, şi n-ai mai păstrat calea, şi n-ai mai iubit viaţa cea cu Dumnezeu, poporul Meu. Ai vrut apoi fără călăuză, şi ai făcut şi tu ca Israel, căci când Israel n-a mai iubit viaţa cu călăuză de la Mine peste el, s-a sculat duşmăneşte şi i-a găsit cu orice chip pricină lui Moise, şi apoi l-a asuprit Israel pe Moise, şi apoi Israel a iubit voia liberă şi trupul, ca să-l biruiască, căci trupul pofteşte împotriva duhului, precum este scris. Şi dacă l-a lepădat pe Moise, a pierit Israel, pic cu pic a pierit, dar a ascultat de Moise Iosua, şi a avut mlădiţă Moise, şi a călăuzit Iosua poporul lui Moise şi l-a dus în Canaan pe poporul cel născut pe cale, şi iată şi azi, o, poporul Meu, cei născuţi pe cale îmi sunt azi popor şi Eu merg cu aceştia şi merg, tată, şi strig după tine din mijlocul poporului Meu cel mic de azi şi te chem la sânul Meu ca să te cuprind şi iarăşi să te învăţ Eu pe tine lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei şi să plâng înaintea ta, îmbrăţişat cu cei mai mici, care au priceput adânc această taină, şi pe care fii ţi-i dăruiesc ca pe un dar al întoarcerii tale la Mine, numai să te întorci ca să te călăuzesc iarăşi, poporul Meu. Tu ai mers fără călăuză după ce Eu Mi-am luat din mijlocul tău trâmbiţa prin care te strângeam mereu la chemarea Mea. Tu ai ieşit atunci de sub duhul proorociei, şi-ţi proorocise Domnul că aşa vei face, că te vei răzvrăti, că te vei împărţi, că vei face război, dar numai împotriva ta au luptat acestea, căci Eu, Domnul, am mers cu câţi au mai rămas cu Mine, şi am stat tare în ei înaintea celor ce în tine au luat înfăţişare de lupi care-Mi sfâşiau cărarea, căci au făcut şi aceştia de acum ceea ce i-a făcut lui Moise Israel. Au trecut de atunci mai bine de douăzeci şi cinci de ani, atât de multă vreme de când tu stai fără călăuză peste tine, poporul Meu de demult. O, n-ai vrut atunci să înţelegi că tu trebuia să intri sub păstorire şi să-i primeşti peste tine pe păstori, tată, şi să înţelegi puterea tainelor Mele cu tine dacă Eu am dat să-ţi desluşesc ţie lucrarea Mea de veghe peste viaţa ta ca să nu te las fără de cărare din cer şi de pe pământ peste paşii tăi. Dar azi, să ştii, tată, că Eu voiesc să te trezesc şi să-ţi grăiesc şi să te păstoresc de acolo de unde tu ai rămas gol de învăţător, gol de Dumnezeu, poporul Meu.

O, tu trebuia să-ţi ridici trăirea spre cer şi să am în tine mlădiţe multe, tată, şi începusem atunci să lucrez cu putere pentru viaţa ta, pentru sfinţenia ta, prin duhul proorociei, duhul care-l face sfânt pe om, dar M-a răsturnat atunci de la cârma ta duhul minciunii, tată, duhul răzvrătirii, care se năştea de la invidie, de la dor de viaţă de pe pământ peste om. Pusesem atunci mlădiţe noi să lucreze în viţă, ca să se vadă pe urma trâmbiţei Mele lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei. Şi Eu, şi trâmbiţa Mea Verginica, împreună lucram din cele cereşti peste tine, ca să nu rămâi tu fără călăuză, poporul Meu, dar tu ai făcut atunci păcat de moarte, tată, şi Mi-ai înăbuşit şi Mi-ai închis apoi spre tine calea, poporul Meu. Plângea atunci spre Mine trâmbiţa Mea pentru viaţa ta, dar au fost mai tari peste tine cei ce erau fără de lucru sfânt în mijlocul tău, şi aceştia au făcut loc diavolului cel viclean şi duhului minciunii, şi cu mare viclenie Mi-a doborât Mie cărăruţa Mea spre tine şi Mi-au gonit aceştia din cale mlădiţele care rămăseseră în viţă ca să rodesc Eu în ele pentru tine duh dătător de viaţă pe mai departe cu Dumnezeu, poporul Meu.

O, Verginico, o, cât s-a zbătut cerul atunci! Câtă jale, câte lacrimi în cer atunci! S-a împlinit atunci proorocia cea din timp rostită de Mine prin tine şi s-a rupt în două poporul, şi apoi s-a rupt de tot, s-a rupt din Mine, iar Eu am rămas suspinând de mila lui, în braţe cu cei duşmăniţi şi vânduţi de cei din popor care-şi ziceau că-I fac bine lui Dumnezeu. Minciuna, tată, ea a fost să poată atunci, iar duhul adevărului a fost batjocorit, şi poporul cel de atunci s-a smuls din braţul Meu şi şi-a iubit viaţa sa, de atunci şi până azi, şi s-a împlinit Scriptura Mea, că iată, cel ce-şi iubeşte viaţa, acela şi-o ia din mâna Mea şi şi-o pierde pic cu pic prin trăiri trupeşti şi prin depărtare de Dumnezeu, tată. O, câte lacrimi pentru acest popor răzvrătit în el însuşi de atunci şi până azi, Verginico! O, câtă jale, câte lacrimi în cer, de atâta vreme, tată!

– O, Doamne, eu sunt mlădiţa Ta. Tu eşti viţa, eu sunt mlădiţa, şi din Tine am avut eu lucrare pentru viaţa acestui popor, pe care l-am lăsat în grija Ta când Tu m-ai luat de lângă el lângă Tine. Lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, pentru această lucrare îi trebuia minte şi credinţă din cer acestui popor, dar el a fost atât de trupesc cât n-a putut să înţeleagă lucrarea cea pentru paza vieţii lui pe mai departe, dacă eu am plecat la Tine. La mulţi din ei le dăduseşi Tu câte ceva de lucru ca să-i poţi ţine lângă Tine, ca să-i ai ai Tăi prin lucrul lor cel pentru Tine, şi aceştia s-au îngâmfat, Doamne, şi apoi s-au răzvrătit cu nemulţumire, şi dacă au lovit, în Tine au lovit, şi nu în om în vremea îngâmfării lor. Era slab de tot în împlinire şi în credinţă şi în statornicie poporul, iar Tu îţi ridicasei prin naşterea cea de sus mlădiţe proaspete din Tine, şi cu care Tu ai voit să-i slujeşti poporului Tău pe mai departe pe calea Ta cu el. El însă s-a ridicat ca pe vremea Israelului lui Moise, şi cu duh de răzvrătire a lovit şi a biruit împotriva Ta şi împotriva vieţii lui sub paza Ta păstrată, Doamne. Duhul prostiei omeneşti, duhul îngâmfării şi al minciunii Ţi-a împroşcat atunci faţa în fel şi chip, căci necunoştinţa şi neînţelepciunea au lucrat cu putere în cei ce Ţi-au doborât dintre Tine şi ei mlădiţele care rămăseseră în viţă, copiii care rămăseseră în Tine şi în mine, Doamne, ca să-l călăuzim pe mai departe pe Israel. O, n-a fost chip, Doamne, să ne primească Israel pe mai departe călăuză peste el. Minciuna a luptat atunci cu putere şi a biruit. O, cum să facem noi acum, Doamne, cum să facem să-i arătăm poporului ce a făcut el atunci împotriva Ta şi a lui? Cine se scoală ca să mărturisească în vremea aceasta şi să şteargă obrazul Tău şi al meu, şi să şteargă, Doamne, obrăjorii celor ce au fost atunci acoperiţi de batjocuri pentru lucrarea lor cu Tine şi cu mine, o, Doamne al răbdării sfinţilor Tăi? Iată, cei batjocoriţi atunci sunt cei prin care Tu îţi împarţi acum peste pământ lucrarea cuvântului Tău de înnoire a lumii, dar poporul Tău şi al meu din trecut a rămas necălăuzit, a stat fără călăuză peste el, de atunci şi până azi, Doamne.

O, cum să facă Dumnezeu cu tine, popor de demult? Cum să facă Domnul ca să te spele de păcatul sub care ai căzut tu atunci când te-ai răzvrătit şi I-ai închis Domnului spre tine calea? Din mijlocul tău s-au sculat cei ce te-au dărâmat atunci pe tine de la faţa Domnului, iar tu n-ai mai ştiut de atunci ce înseamnă statul tău cu Dumnezeu, Care n-a stat din cuvânt în mijlocul tău.

O, popor de demult, ce frumos începuse Domnul pe mai departe lucrarea Sa cea pentru viaţa ta înaintea Lui prin cei iubitori de sfinţenie în mijlocul tău, prin cei mai mici născuţi ai Domnului în acest popor! O, câtă milă mi-a fost de cei mai mici din tine atunci, loviţi de tine cu atâta încrâncenare, alungaţi de lângă tine prin multa ta răutate pe ei! Dar iată-i, merge Domnul prin ei astăzi cu lucrarea Sa peste pământ de la margini la margini, merge Domnul şi nu stă, dar tu stai de mult din mers, poporul meu de demult. Mă doare cu mare jale pentru toţi din tine care i-au hulit pe ei, pe cei rămaşi mlădiţă în viţă la plecarea mea la Domnul. Mulţi din cei ce au hulit atunci şi mai apoi, mulţi din ei au ieşit din trup hulindu-i pe cei mici, hulindu-i şi dispreţuindu-i pe cei ce au rămas mlădiţă în viţă, hulindu-i prin necunoştinţă pe aceştia, căci adevărul lucrurilor era luat şi pitit bine ca să nu-l ştii tu, popor care te-ai răzvrătit atunci. O, cum să fac cu tine ca să te căieşti de acest greu păcat al tău? O, cum să fac cu păcatul acesta care s-a sculat din mijlocul tău şi te-a doborât pe tine de pe cale? Acest păcat te-a învăluit prea mult, prea mult, şi de atunci tu eşti buimac de minte, şi de atunci tu nu te-ai mai curăţat de el, şi mulţi în tine au ieşit din trup şi au plecat cu acest păcat în ei, păcat nedezlegat, poporul meu. O, strânge-te la sânul Domnului ca să te păstorească El din nou şi să-ţi pună iarăşi calea sub picioare şi să te dezrobească Domnul de sub acest păcat al tău, păcat lucrat prin invidia celor ce s-au împuternicit atunci să stârpească dinaintea ta lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, fiule. S-a întins apoi păcatul tău peste lumea cea din jur, şi lumea a fost pedepsită, dar tu nu te-ai mai trezit, popor de demult. O, e suferinţă în tine şi acum de la acest păcat. Mă uit cu suspin, mă uit plângând peste cei rămaşi în casa în care eu am vieţuit cu Domnul şi cu lucrarea cuvântului Său peste pământ, mă uit câtă suferinţă este în casa aceea peste cei rămaşi în ea, suferinţă şi cu trupul, suferinţă şi cu duhul, şi nu ştiu cum să fac s-o curm cumva, şi să aşez în locul ei credinţa şi lucrarea ei, căinţa lor şi roadele ei peste tine apoi, popor căzut de la pieptul Domnului, că de mai bine de douăzeci şi cinci de ani tu stai fără călăuză peste viaţa ta cu Domnul, şi fiii tăi s-au dus şi se duc şi acum în lume, şi se tot duc şi trăiesc ca lumea fiii tăi, popor pierdut pe cale.

O, trezeşte-te şi căieşte-te! Strig la tine cu glasul meu de trâmbiţă a lui Dumnezeu; căieşte-te de păcatul tău cel greu, de păcatul tău cel învechit peste tine, că iată, Domnul a biruit din mijlocul tău prin coardele care au rămas în viţă, iar Duhul Domnului, duhul proorociei cârmuieşte popoarele, şi tu stai căzut pe cale, popor de demult. Scoală-te şi scutură-ţi hăinuţa, căci Domnul te învaţă dacă te scoli. O, ridică-te şi intră sub cuvântul Domnului şi vino la apă şi te spală, popor de demult. O, vino la apă! Sunt trâmbiţa Domnului cea de odinioară; vino la apă şi învaţă de la Domnul scularea, învaţă căinţa, învaţă lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei, învaţă acum, învaţă ceea ce n-ai voit să înveţi atunci, o, popor de demult. Amin, amin, amin.

– O, Verginico, dar vor să ştie ei ce au stârpit ei atunci? Lucrarea viţei şi lucrarea mlădiţei au stârpit-o din calea lor, dar Eu, Domnul, Viţa cea adevărată, Mi-am păstrat mlădiţele, şi în Mine le-am păstrat şi le-am îngrijit, şi le-am umplut de sevă nouă, tată, şi iată-Mă lucrând peste pământ pe mai departe cu lucrarea cuvântului Meu, începută prin tine acum cincizeci de ani, căci Eu sunt Viţa cea adevărată, iar tu ai fost mlădiţă cu mlădiţe, tată. Acum lucrăm ca să-l ridicăm spre Noi şi pe poporul cel hrănit de Noi cu viaţă din cer în vremea ta de pe pământ, căci el s-a răzvrătit, şi apoi s-a dus în lume şi M-a părăsit, tată, dar Eu îl strig acum şi îi spun lui aşa:

Eu sunt Viţa cea adevărată, şi Tatăl Meu este Lucrătorul, iar tu scoală-te acum, popor de demult, că prea mult, prea mult ai stat departe de Mine după ce atâta vreme te-am hrănit din cer ca să fii al Meu. Scoală-te şi vino la apă! Fă-ţi rost de cofiţă nouă şi vino după apă, că vremea e cu uscăciune mare şi tu nu mai ştii să trăieşti prin pustiul ei. O, scoală-te şi vino la sânul Meu de Păstor al tău, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, îţi şterg ţie vina, dacă şi tu ţi-o ştergi, poporul Meu cel de demult al Meu. Amin, amin, amin.