2024 23 Iun

Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

E slava cerească în sărbătoare de Duh Sfânt deasupra Grădinii Întâlnirii Mele cu voi, fii ai cetății cuvântului Meu din mijlocul pământului român. Praznicul pogorârii Sfântului Duh aduce în ziua aceasta tot cerul aici la voi, iar Eu, Domnul, stau pe nori de heruvimi ca pe scaunul măririi Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, și mare este în vremea Mea cu voi lucrarea cu care lucrez peste pământ sprijinit de voi, cei care Îmi strângeți în carte glasul cuvântului Meu de peste voi și împărțiți venirea Mea cea de la Tatăl și dați de știre peste pământ cuvântul cu care vă hrănesc ca să fiți și ca să rămâneți ai Mei, și cu care iată, Mă împart și păstoresc cu putere de cuvânt împărați și supuși, drepți și păcătoși, credincioși și necredincioși, căci a venit vremea întoarcerii Mele de la Tatăl pe pământ cuvânt sub numele Meu cel nou, Cuvântul lui Dumnezeu, precum este scris, așa cum Tatăl Mi-a dat la început să lucrez și am făcut atunci cerul și pământul și omul și toată facerea, ba chiar și venirea Mea cea de acum am făcut-o tot la început, și toate așteaptă la rând lucrarea lor.

Acum așezăm în carte salutul întâlnirii cerului cu pământul aici, Noi cei din cer, și voi, de pe pământ gătindu-Mi așternut sărbătoresc, și iată, pace vouă, fiilor, și vă găsesc veghind și lucrând și gătind așternutul ca să Ne așezăm!

S-au ivit pe cer zorii sărbătorii Rusaliilor, iar voi nu v-ați mai tras spre odihnă cu trupul, fiilor, o, și nici îngerii Mei slujitori cu voi, și de aceea vă îmbrac acum în prospețime de duh și de trup și trecem la primirea oaspeților: suitele cerești în cete-cete, și apoi cei apropiați Mie și vouă pe pământ, cei ce împlinesc cuvântul Meu de pregătire pentru viață de rai pe pământ, și ne vom așeza și vom da gongul sărbătorii, o, fiilor.

Ce frumoasă va fi ziua aceasta cu toată gătirea cea pentru ea și pentru Noi, căci pentru Noi voi vă pregătiți mereu ca să Ne așezăm cu voi la masă! Iată, azi ne așezăm cu praznic sfânt, praznicul Rusaliilor, o, fiilor. Am de o parte și de alta pe ucenicii Mei și pe toți cei apropiați Mie și lor în ziua aceea mare pentru Dumnezeu și pentru ei, iar în mijlocul tuturor mama Mea Fecioara are bucurie aparte în ziua aceasta aici, în grădină, căci azi așezăm pecetluirea și sfințirea fântânii Maicii Domnului, noua fântână a Grădinii Întâlnirii, și care va primi putere de la mama Mea Fecioara și va împărți mângâieri și biruință asupra duhurilor rele ca să nu se apropie aici, căci aici e Domnul Stăpân peste cetate și-Și împarte slava Sa peste pământ ori de câte ori Își lasă cuvântul slavei Sale peste grădină aici, o, fiilor.

Și acum, pace vouă, ucenici și ucenițe cu care am petrecut acum două mii de ani până când v-am îmbrăcat în Duhul Sfânt Mângâietorul ca să-Mi fiți martori apoi de la margini la margini! O, pace vouă alături de cei de azi ucenici ai Mei aici, pentru slujirea cuvântului Meu peste pământ, și care merge ca fulgerul dintr-o parte în alta, precum este scris despre venirea Mea cea de azi!

Iată-ne aici cu duh de sărbătoare! N-am mai mulți nici acum decât atunci ca să Mă însoțească în zile mari la întâlniri sfinte. Ne întâlnim acum Noi și ei, sub harul praznicului Rusaliilor din acest an. E bucurie de nepătruns cu mintea omenească, e mare bucurie pe Noi, cei veniți din nevăzutele lui Dumnezeu, și dăm acum din ea peste cei adunați la masă de Duh Sfânt aici, unde trage Domnul cu ai Săi din cer pentru popas.

O, pace vouă și Duh Sfânt, pace și mângâiere Nouă și vouă de la unii la alții, fii ai cetății cuvântului Meu, și iată, Ne aplecăm și primim și Noi de la voi ceea ce voi ați gătit ca să Ne ieșiți înainte și să ne mângâiem unii de la alții, fiilor cu care azi Mă port peste pământ cuvânt.

Așezăm cuvântul de sfințire peste fântâna Maicii Mele și o dăruim spre folosință și spunem Noi și voi peste ea:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, se pecetluiește și se sfințește această fântână cu apă și se împarte ea spre folos în numele Maicii Domnului și vă împarte mama Mea Fecioara cuvântul ei acum. Hai mamă, binecuvintează cu grăirea ta de peste ei clipa aceasta dulce și darul ei ceresc lor.

— Suntem la voi veniți cu sărbătoare, iar Fiul meu Iisus Hristos vă îmbracă în cuvânt acum și vă dă vouă acest dar, această apă scumpă, și va aduce ea mângâiere vouă, fiilor, iar voi să nu uitați că Fiul meu vă ocrotește de orice rău așa cum pe mine m-a ocrotit în toată vremea mea de pe pământ, căci L-am iubit și L-am urmat și am stat supusă Lui ca un vas de trebuință Lui, și L-am purtat apoi în pântece și m-au slujit îngerii lui Dumnezeu fără ca să se vadă aceasta la vedere nici măcar de mine, dar s-a văzut tot timpul ocrotirea sub care Fiul meu m-a păstrat și m-a așezat.

N-a avut nimeni putere asupra mea în vremea mea pământească, și aceasta din pricina lui Hristos locuitor în mine, căci El n-a mai ieșit din mine nici după ce S-a născut Prunc înaintea oamenilor, și a rămas partea Lui cea din mine și aceasta m-a ținut departe de orice primejdie din partea celor de pe pământ, iar voi, fiilor, Îl aveți pe Fiul meu în voi de când El v-a zidit pe voi biserică a Sa și Se dă vouă de hrană zi de zi, și aceasta a ținut departe orice primejdie care s-a îndreptat spre voi fără să vă atingă ea, o, că mare este Cel ce este în voi, fiilor! Așadar, fiți sfinți pentru El, că mare este lucrarea Lui cu voi, și este ca la sfârșit, când El Se apropie tot mai mult cu ziua slavei Sale și când toate, toate se fac noi, toate, fiilor, tot ce face El cu voi, ca să se reverse apoi peste toate slava Sa cu voi, venirea Sa de la Tatăl iarăși, căci promisiunea Lui așa a fost: să meargă la ceruri ca să-i tragă pe toți la Tatăl.

O, Fiule Iisus, slăvește-Te în ei și prin ei, căci slava Ta cu ei este mare, și nu se vede, și de aceea e mare. Tot ceea ce se vede pălește în fața slavei Tale nevăzute înaintea mersului Tău cuvânt peste pământ, iar noi, cei din cer, avem ochi de sus și vedem tot ceea ce este de ținut sub taină, și de aceea sunt așa de mari cei care cred cuvântul Tău și toate cele de sub taina lui, și de aceea sunt așa de nefericiți cei care cred numai ceea ce văd, numai cele ce se văd, și care-i robesc pe oameni și îi țin așa de mici, așa de slabi, așa de neîmpliniți, și sunt de plâns cei care cred atât de greu pe cele ce nu se văd și așteaptă la hotar să se arate și să se dăruiască celor ce le merită și cred neîndoielnic în cuvântul Tău auzit și vestit, și vor avea ei parte de mângâierea Duhului Sfânt, darul cel pentru cei credincioși, darul care îi îmbracă în taină pe fiii lui Dumnezeu pe pământ, Fiule scump Iisus.

— O, mama Mea, din mijlocul ucenicilor sărbătoriți de Duhul Sfânt dăruit lor atunci, tu ai lăsat peste sărbătoarea de azi cuvântul tău iubitor. Acum se scriu și ei în carte lângă Noi în ziua aceasta și le dau ei celor mici ai Noștri de azi darul lor, grăirea lor cu ei, mama Mea.

— Te binecuvântăm, Doamne și Te mărturisim cu lucrul Tău peste pământ prin cei de azi ai Tăi ucenici, și cu care Îți împarți puterea cea prin cuvânt și împlinirea lui apoi, o, și ce frumos este lucrul Tău de azi cu ei, și cu ce putere se duce de la margini la margini ca fulgerul cuvântul Tău, precum este scris, și numai cei din cer văd tainele cuvântului Tău de atunci și de azi, că au ei vederea întreagă, nu în parte cum o au cei de pe pământ, Doamne.

O, ne luai cu Tine peste tot și-Ți eram martori, chiar dacă atunci nu înțelegeam ce faci Tu cu noi. Eram doisprezece martori, și uneori ne luai doar pe trei dintre noi pentru tainele Tale. La masa cinei cuvântului Tău îi ai acum aici pe cei care stau sub ascultare și care nu mai au voile lor și lucrările lor, și care nu dau deoparte povețele Tale cele pentru ei, și stau ei sub ascultare de rai și îi ai puși deoparte, iar vremea așteptării Tale a fost lungă de tot și Îi tot rugai pe toți să stea deoparte și de partea Ta, o, și nu s-a prins de toți dorința Ta să-I ai ai Tăi pe ei și numai ai Tăi.

Iată, trebuie să fie bine cunoscuți cei ce vin la masa Ta de cuvânt aici, și pentru aceasta lucrează descoperirea cea de la Tine pentru fiecare, iar altfel dacă se alege, să stea cuminte creștinul, căci Tu nu voiești să-i fie nimănui rău dacă ar fi neascultare față de locul coborârii Tale. Viața de rai trebuie să fie iubită și dorită și împlinită de creștini, că a venit vremea raiului peste poporul cuvântului Tău de azi, iar cei care nu pot cu viață de rai, aceia se dau deoparte și stau ca pe pământ, o, și de ar porni și ei pregătirea cea scumpă pentru Tine cu ei, Doamne, că iată, vine vremea raiului și a Noului Ierusalim cu toate tainele cele nedescoperite până acum, dar făgăduite de Tine încă de pe atunci, și iată petrecere cerească, cerul și pământul laolaltă aici, Doamne, căci de sus și până jos, de jos și până sus e slava cerească aici venită cu Tine și cu noi la serbarea Sfântului Duh, Care S-a coborât peste noi acum două mii de ani și S-a împărțit prin noi peste toți cei adunați la praznicul din Ierusalim, și care fiecare auzea în limba lui grăirea cea prin ucenicii Tăi mărturisitori cu putere ai Duhului Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Tine că vine, și a venit și S-a împărțit de la Tine peste noi, Doamne, și toți au luat din El vrând-nevrând, și s-au înspăimântat răstignitorii Tăi și toți potrivnicii de atunci, și n-a mai fost nimeni apoi să poată să ne mai oprească de la lucrul Tău de peste noi, Doamne. Așadar, cuvântul Tău de azi atât de plin de putere îi ocrotește sub el pe purtătorii Tăi, pe cei la care vii și-Ți împarți peste pământ cuvântul, Doamne.

O, slavă Ție! Venirea Ta e mare și multă și slăvită foarte. Slavă Ție, Cel ce păstorești spre Tatăl pe poporul Tău cel credincios, o, Doamne!

— Vin și tot vin cuvânt peste pământ, vin, căci am făgăduit prin prooroci că voi veni și voi lua oile din mâna păstorilor care nu le păstoresc, și le voi păstori Eu Însumi, și asta împlinesc și fac acum.

Mă mângâi cu toți cei din cer acum sub acest așternut gătit de sărbătoare de voi, cei de azi ucenici ai Mei, și fiți credincioși și mult credincioși, fiilor, căci podoabele care nu se văd, și care sunt așezate acum de Mine peste acest așternut la sărbătoarea Sfântului Duh, aceste podoabe fac parte din cele ce se nu se suie la mintea omului, și pregătite de Mine pentru cei ce Mă iubesc și Mă doresc cu ei și pentru ei, o, și e așa de frumos aici la voi, așa de frumos, fiilor, iar voi să credeți cuvântul care vi-l spun, și bucurați-vă că se gătesc multe nevăzute și care așteaptă descoperirea lor, o, fiilor!

Acum petrecem până la lăsatul serii și Mă aplec cu harul Meu peste voi și vă împrospătez, căci sunteți nedormiți sub griji, fiilor, dar hai, prindeți vlagă pentru petrecerea de azi, căci Tatăl vă îmbracă cu putere și cu har, iar plata pentru jertfa voastră nu se va pierde și vi se va păstra vouă, fiilor.

O, pace vouă acum, și pace fraților adunați lângă voi în grădină, fiilor!

E sărbătoare mare. E Duhul Sfânt scuturându-Se peste pământ.

Pace ție, Românie, țara cuvântului Meu de la sfârșit de timp! Primește harul care vine la tine din cer! Ridică-te și grăiește cu Dumnezeu, căci Domnul grăiește cu tine și te vrea sărbătoare să-I fii și primire să-I faci, că iată-L, vine la tine, vine Domnul la tine să-ți dea ție slava Sa toată!

Acum Îmi așez numele peste cartea cuvântului Meu din ziua aceasta mare.

Sunt Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ acum, la sfârșit de timp. Amin, amin, amin.