Sunt întâmpinat în sărbători, după veghea pe care am aşezat-o să stea în întâmpinarea Mea, iar Eu sunt tot o veghe pentru coborârea Mea cuvânt pe pământ.

Sunt Domnul Iisus Hristos. Iarăşi vin pe pământ, căci este sfârşit de timp. Acum două mii de ani, după patruzeci de zile de la învierea Mea, M-a luat norul slavei Domnului şi M-a suit la Tatăl şi M-am aşezat de-a dreapta Lui, unde Mi-era locul din vecii, iar îngerii slavei Mele le-au spus celor de faţă atunci: «Acest Iisus, pe Care L-aţi văzut voi suindu-Se la cer pe nor, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut suindu-Se». O, aşa vin acum, la sfârşit de timp, aşa precum s-a vestit atunci vin. Pe norul slavei vin, şi din el Mă las cuvânt peste pământ. În mijlocul grădiniţei cuvântului Meu de pe vatra neamului român, loc pregătit de Mine, aici coboară glasul Meu, şi se aşează în cartea sa cuvântul gurii Mele şi sunt apoi împărţit peste pământ.

Cobor zi de praznic sfânt şi Mă aşez cu ea în carte. După patruzeci de zile de la naşterea Mea, acum două mii de ani, M-au luat mama Mea Fecioara şi Iosif şi M-au dus după datină la templu ca să Mă închine Domnului după legea întâiului născut. Numai Eu M-am născut din mama Mea Fecioara, numai Eu, şi naşterea Mea a fost minunată, căci aşa cum am fost aşezat în pântecele ei fecioresc prin cuvântul Duhului Sfânt binevestitor prin înger, o, tot aşa M-am şi născut, nestricând nicicum trupul Fecioarei mamă, dar aceasta nimeni n-a putut să înţeleagă atunci, iar dacă Zaharia, căruia îi închinase Dumnezeu această taină, dacă el a crezut aşa, nu l-au mai lăsat în Israel necredincioşii acestui popor, ci l-au trimis la Tatăl, după obiceiul răutăţii şi al necredinţei lor asupra profeţilor, dar Domnul a mers mai departe cu tainele Lui lucrătoare pe pământul lui Israel cel necredincios.

M-a luat mama Mea Fecioara şi M-a închinat Domnului după datină, şi am stat în ziua aceea în braţele dreptului Simeon, căci trebuia să vadă el pe Domnul cu ochii lui, după ce s-a îndoit de naşterea prin Fecioară a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, şi când a primit făgăduinţa că nu va pleca de pe pământ până nu va vedea cu ochii lui minunea acestei taine.

O, cum aş mai fi putut fi Eu, Cel venit, Dumnezeul omului căzut din rai, dacă s-ar fi petrecut întruparea şi naşterea Mea apoi ca şi a omului născut din omul care a fost făcut, şi nu născut? Eu eram Unul născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi a fost apoi să vin pe pământ şi să Mă aşez în pântece fecioresc şi să Mă nasc ca în cer, nu ca pe pământ, şi să fiu fără de păcat venit pe pământ, şi tot fără de păcat să fie şi Fecioara pentru naşterea Mea, căci ea L-a purtat pe Dumnezeu în pântecele ei şi L-a născut Om, ca să poată fi răstignit apoi Dumnezeu-Omul şi să răscumpere prin învierea Sa apoi pe omul cel pierdut din Dumnezeu, de două ori pierdut, căci omul şi-a risipit apoi viaţa, smulgându-se de sub Tatăl său şi dându-se duhului vrăjmaş pe Dumnezeu şi pe om, slujbaş făcându-se după pofta acestuia.

O, dar ce frumos am arătat Eu întoarcerea omului la Tatăl, salvarea lui, când am grăit acum două mii de ani despre pilda trecută mâine în calendar în zi de duminică, pilda fiului risipitor, care şi-a cerut dreptul de moştenire şi s-a dus cu el cu tot să-l cheltuiască departe de casa tatălui său, în casele celor păcătoşi şi căzuţi de la Domnul!

Omul a căzut din rai, căci singur s-a smuls din sânul Tatălui său şi s-a aşezat pe pământ şi şi-a cheltuit viaţa şi trupul şi harul, dar la întoarcerea lui l-a întâmpinat Tatăl, din pricina pocăinţei făcută înaintea Tatălui, după ce a ajuns gol de viaţă din cer în mijlocul oamenilor născuţi din oameni.

Acum două mii de ani am ieşit întru întâmpinarea omului, am ieşit prin învierea Mea ca să aibă şi omul înviere. A fost scris să Mă fac Om născut pe pământ şi să fiu răstignit şi să înviez apoi, şi pentru om a fost să fie toate aceste taine săvârşite odată cu venirea Mea în trup pe pământ. O, nu-i ajută omului cele de pe pământ, pentru care el trudeşte, nu-i ajută decât dacă le foloseşte atât şi aşa cât le-am folosit Eu după ce M-am făcut om, numai că omul a fost fiul risipitor şi nu şi-a cheltuit viaţa în slujba lui Dumnezeu, ci în petreceri s-a învăţat el să-şi petreacă viaţa. Dar învăţătura Mea a fost mereu pe pământ prin prooroci şi prin apostoli apoi, şi iată, este ea şi azi prin însăşi venirea Mea cuvânt peste pământ, prin însăşi apostolia Mea, a gurii Mele, ca să-l învăţ pe om cum să petreacă pe pământ pe calea întoarcerii lui spre Tatăl, calea pocăinţei, pentru ca să-l înfieze iarăşi Tatăl, după ce omul a greşit.

O, popor al cuvântului Meu, o, fiule mult povăţuit, e greu fără Dumnezeu, e greu de om, şi iată, nu-i este frică omului, nu-l cuprinde frica, decât după ce rămâne sărac şi gol de toate cele şi strigă el apoi la Tatăl după salvare, iar Tatăl văzându-i căutarea Se apleacă cu milă.

O, nu-i foloseşte omului viaţa fără Dumnezeu în petrecerea lui pe pământ, dar cine să-i spună lui aceasta? Aşadar, fiilor, căutaţi să fiţi siguri în toată clipa că Domnul este cu voi şi că voi sunteţi cu El, iar pentru aceasta trebuie să aveţi grijă multă să nu fie cu voi sau între voi ceva care să-L poată slăbi şi alunga pe Domnul din voi şi de lângă voi. Căutaţi să aveţi iubirea Lui mereu, iubire frumoasă, fiilor, căci iubirea nu este rece, ci este cea care se dăruieşte cu totul. Ea nu are putere şi lucrare şi faţă, decât atunci când ea se împarte. O, căutaţi pentru faţa iubirii în voi, căutaţi să nu vă faceţi rost de nemulţumire, căci acest păcat atrage după el păcatul judecăţii asupra semenilor voştri apoi. Faceţi-L pe Domnul părtaş cu voi în toată clipa, măi fiilor, ca nu cumva să aveţi clipe goale de Dumnezeu, clipe de deşertăciune, fiilor.

O, să nu fie risipite clipele voastre. Strângeţi-le în cer, în Domnul. Adunaţi-vă într-un gând toţi, mereu, mereu aceasta, fiilor. Am stat şi am privit la strângerea voastră şi la hrana cea pentru ea de la unul la altul. Tot darul desăvârşit vine prin unirea dintre voi, prin gândirea la fel, fiilor. A gândi la fel este a gândi ca Hristos, aşezând între voi poruncile dragostei lucrătoare, căci porunci trebuie să fie peste voi însuşirile dragostei de sus în voi şi între voi, iar Eu am înnoit porunca dragostei şi am spus: «Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu», iar Eu v-am iubit răscumpărându-vă prin jertfa Mea cea pentru voi.

O, fiilor, fiilor, primiţi-vă unii pe alţii pentru toate cele ce trebuie să fie frumoase în voi şi între voi, şi numai aşa veţi cugeta la fel, ca Hristos şi în Hristos veţi cugeta, şi veţi fi una prin aceasta, precum Eu una cu Tatăl sunt. Amin.

O, nu pot să nu grăiesc cu voi durerea Mea, care se ridică la cer din mijlocul neamului român. O, ce război! Dorul de scaune şi de putere îi macină pe cei ce se războiesc înaintea poporului român. O, fiilor, o, pe ce mâini a căzut ţara Mea română! Voiesc să iau de peste ea pe aceşti duşmani şi s-o scol spre biruinţă. Voiesc să trezesc acest popor şi să-i dau îndemnul să se apere în faţa acestor duşmani. Suspin cu jale. Suspinaţi şi voi, fiilor. E neamul român prins sub vicleşugul celor ce şi-au tras sub ei scaune ca să stea pe ele în numele poporului, şi iată, calcă ei peste soarta acestui neam mâncând şi bând şi petrecând şi războindu-se între ei pentru întâietate, iar Eu suspin cu jale. O, al Meu este neamul român, şi nu al lor, iar ei sunt duşmanii acestui neam. Eu, Domnul, spun aceasta.

O, popor al cuvântului venirii Mele, hai să stăm de veghe, fiilor. Să se întoarcă la Domnul poporul român! Să audă el glasul cuvântului Meu şi să asculte de Dumnezeu acest neam, că e neamul la care Eu M-am întors trimis de Tatăl după două mii de ani de la întâia Mea venire pe pământ. Eu, Domnul, ies în întâmpinarea lui şi îl strig mereu.

O, auziţi-Mă, fii români! Intraţi sub mantia Mea până ce urgia va trece, până ce Eu, Domnul, voi birui pentru voi împotriva acestor vrăjmaşi de neam. Fiţi credincioşi acestui cuvânt, fiţi credincioşi, fii români, căci Domnul veghează peste voi cu lucrul şi cu cuvântul Său cel sfânt. Amin, amin, amin.