Cu sfinţii vin, şi Mă aşez în cartea Mea cea de azi cu grăirea Mea cu ei, căci Eu sunt Cuvântul Tatălui Savaot, Hristos, Fiul Său Cel Unul-născut, iar sfinţii sunt asemenea Mie, cuvânt, căci în cer lucrează cuvântul şi nu este ca pe pământ, ci altfel este în cer.

Pacea Duhului Meu s-a alinat mult de la lucrarea sfinţilor Mei pe pământ, căci ei au arătat în faptă văzută mărturisirea credinţei lor în Mine, Cel iubit şi urmat de ei până în cer, unde e doar cuvântul şi răsplata fericirii iubirii sfinţilor Mei, iar la sfârşitul a toate pe pământ se aşează odihna cea deplină a sfinţilor Mei şi încetarea aşteptării lor, a credinţei prin care au nădăjduit toţi sfinţii, şi va fi veşnica sărbătoare apoi, masa cea veşnic întinsă, de la care sfinţii vor gusta fericirea cea fără de sfârşit pentru ei.

Cobor în cartea cuvântului Meu cu mucenicul Ştefan, al cărui duh a purtat pe Duhul Sfânt în cuvânt înaintea celor ce M-au răstignit pe cruce ca să rămână ei, căci se temeau ca nu cumva să fiu Eu mare şi să nu mai fie ei. O, iată ce face omul mare pe pământ! Ucide pe Dumnezeu, ucide Duhul lui Dumnezeu din faţa lui, ucide locaşurile purtătoare de Dumnezeu de teamă că nu vor mai fi ei cei mari pe pământ.

Se tem cei mari de Duhul Sfânt din om şi ucid locaşul luminii de sus şi ţin pământul şi oamenii şi tot ce e pe el în stăpânirea lor, căci ochii lor nu văd în cer şi nici nu-i ridică în sus ca să vadă în sus, şi numai pe cele de jos le doresc ei, iar pentru ei sfinţii sunt un chin, o oprelişte a măririi lor pe pământ şi nu pot cădea la pace cu lumina Mea din sfinţi şi nu se lasă până nu o sting din calea lor, dar ea lucrează apoi mai mult, şi e numai lumină cerul sfinţilor, şi vai pământului dacă n-ar fi lumina sfinţilor Mei din când în când pe el, căci întuneric ar fi de-a pururi deasupra adâncului de pe pământ, aşa cum era mai înainte de început când Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor, şi când Dumnezeu a zis să fie lumină, şi apoi s-a făcut lumina şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric şi s-au desăvârşit apoi prin cuvânt cerul şi pământul şi toată oştirea lor.

Cuvântul Meu cel de azi este cuvântul cel de la început, prin care s-au întocmit cerul şi pământul şi toată oştirea lor, şi taină mare ca şi la început poartă în el cuvântul Meu cel de azi şi locul din care el iese cu izvor, căci precum din Eden ieşea un fluviu ca să ude Edenul şi care de acolo se despărţea în patru braţe ca să adape toată faţa pământului aşa cum aburi se ridicau din pământ la început ca să adape pământul şi să-l poată umezi şi ca să pot Eu lua ţărână şi să-l fac pe om din pământ, o, tot aşa lucrez Eu şi azi şi tot aşa adăp şi azi pământul, ca şi la început, şi Duhul Sfânt Se poartă pe deasupra apelor tulburi şi a tot răul de pe pământ şi a tot adâncul răului, până ce Eu, Domnul, voi rosti cuvântul cel pentru facerea toată din nou, dar mai întâi trebuie să fac lumină din cuvânt şi să lucrez în lumină şi să vadă omul lumina aceasta, care se desparte de întuneric, o, şi ce frumos va fi când facerea cea nouă va aduce priveliştea ei la vedere şi va arăta ea pe cele ce s-au lucrat cu trudă multă prin sfinţii care au nădăjduit că va veni Domnul cu lumina facerii a toate la lumină şi cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, mult lucrători pe pământ în vremea lor cu Duhul Sfânt în ei, făcându-L să plutească pe deasupra a tot întunericul, care nu are nimic cu lumina, pe Duhul Sfânt, pe Domnul Cuvântul între cer şi pământ!

Grăiesc cuvinte mari şi plutesc ele în taina Duhului Sfânt şi adapă pământul până peste zări, şi nimeni cu mintea nu pătrunde adevărul că aşa este şi că aşa face cuvântul Meu, şi este ca şi la început când nimeni nu era ca să audă cuvântul facerii cerului şi a pământului, dar ele s-au întocmit şi s-au desăvârşit prin îngeri lucrători şi împlinitori, şi apoi l-am zidit pe om, şi tot aşa va fi şi acum, şi voi putea apoi să-l zidesc şi pe om, căci el va vedea lumina Duhului Sfânt şi se va lăsa luminat de ea şi lucrat de ea, ca şi la început când pe toate pe rând le-am lucrat, şi apoi M-am odihnit şi am sfinţit odihna Mea.

O, mucenic mult mărturisitor tronului slavei Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, care ţi s-a deschis la arătare când ai trecut pragul spre cele dorite de duhul tău cel mărturisitor, o, iată ce cuvinte mari se nasc în cartea Mea cea de azi în ziua ta de sobor între sfinţi! Tainele facerii celei noi ies din gura Mea şi adăp cu ele pământul ca să-i dau întocmire nouă prin cuvânt, din cer să-i dau, şi tot aşa şi omului de pe pământ, căci a venit vremea înnoirii a toate şi M-a trimis Tatăl pe pământ cuvânt şi taină de cuvânt şi ţin pe braţe începutul cel nou, cel mic acum şi puţin priceput acum, dar din care Eu, Domnul, ies cu râul cuvântului Meu şi adăp locul izvorului lui şi împart în patru părţi apoi cursul lui peste pământ ca să odrăslească prin această semănătură de cuvânt cerul cel nou şi pământul cel nou, căci ele nu se zidesc decât prin cuvântul Meu cel rostit pentru înfiinţarea lor, căci cuvântul Meu înseamnă lumină, iar lumina dovedeşte întunericul şi se aşează ea cu taina ei şi aduce la lumină lucrarea lui Dumnezeu Făcătorul şi iarăşi toate se fac. Amin.

— O, Doamne, iată cum eu Te mărturisesc iarăşi acum, spre sfârşit de timp, când Tu vii cuvânt pe pământ cu sfinţii Tăi cei mult trudiţi pentru Tine în vremea lor pe pământ! Văd cum cerurile se deschid şi stau deschise deasupra pământului, iar Tu de-a dreapta Tatălui pe tronul slavei Treimii lui Dumnezeu, şi eu Te mărturisesc ca şi atunci, căci Ţi-am fost mărturisitor în Duhul Sfânt şi n-am tăcut ca să nu Te mărturisesc, căci mă temeam mult de pedeapsa nemărturisirii Tale şi nu de moartea care ameninţa viaţa trupului meu atunci înaintea celor ce Te-au răstignit, căci au rămas ei în întunericul lor dacă n-au iubit lumina aşa cum am iubit-o eu.

Ziua mea de serbare între cei ce sunt mucenici după ceata lor cea din cer este aşezată de părinţi lângă praznicul Naşterii Tale, Doamne, şi mă uit pe pământ cu Tine la câtă idolie se închină oamenii în numele zilelor Tale de sărbătoare şi ale sfinţilor Tăi. Până şi creştinii care s-au vândut păcatului slujesc plăcerilor şi stau despărţiţi de Tine pentru plăcerile lor păcătoase, iar dacă Tu nu-i spui omului păcatul el îşi zice că nu este păcat păcatul lui şi că el este plăcutul Tău, iar Tu eşti Dumnezeul lui.

O, Doamne, trebuie să-i spunem omului păcatul, căci şi aşa înţelege el greu de tot că paşii lui păcătoşi îl duc departe de salvarea lui din păcat. Eu le-am spus celor din vremea mea păcatul lor, căci dacă nu-l spuneam, vai mie avea să-mi fie apoi, dar eu am voit cu cei din cerul Tău să ajung şi să nu tac pentru Tine, Cel prigonit de ei tot atât de mult ca şi în vremea răstignirii Tale, căci pe unde vedeau ei un mărturisitor de-al Tău de atâtea ori Te ucideau, dar numai cu trupul, Doamne, căci noi făceam aripi albe, ţesute din lumină şi ne pregăteam zborul spre cer şi lăsam în urmă credinţă şi mai multă pentru Tine în oameni, căci se ridicau mulţi şi se uneau cu Tine prin credinţă şi prin jertfă şi-Ţi pregăteau Ţie naştere în ei şi se umplea pământul de credinţă în Tine, căci şi azi este credinţă pe pământ, dar păcatul îşi ascunde faţa lui cea otrăvitoare de Dumnezeu în om şi nu poate omul scăpa de acest şarpe, care l-a muşcat de inimă pe omul cel din rai şi l-a tras afară spre păcat.

O, trebuie să-i spunem omului păcatul, Doamne, căci el nu-şi poate spune că e păcat păcatul lui şi-şi face mereu rost de păcat şi se mângâie cu el, cu diavolul, Doamne, căci păcatul este diavol şi-i face omului părere că este iubit şi că iubeşte, dar moartea nu iubeşte, ci ucide, Doamne. Eu sunt cel ce pot să-i spun omului aceasta, căci era cât pe ce să-mi fac căsătorie mai înainte de mucenicie când nu ştiam că voi fi mucenicit, ci numai Tu ştiai că-mi vei trimite aceasta, căci ai văzut că păcatul stă la pândă şi dă să mă ademenească şi să-mi păteze lumina şi pe Duhul Sfânt, al Cărui locaş eram, şi nu dădeam să-mi spun că e păcat şi că-L părăsesc pe Duhul Sfânt pentru păcat. O, inima omului este alunecoasă mult şi poate omul cădea şi din cer, chiar când e gata să pună al doilea pas după ce pe primul l-a pus, iar inima trebuie vegheată, Doamne. Eram arhidiacon după rangul cel bisericesc, dar mai-marii de peste mine n-au vegheat viaţa mea cu Tine aşa cum mi-ai vegheat-o Tu, şi mi-ai trimis înainte înger şi ai lucrat minunat asupra râvnei mele pentru Tine şi le-am spus eu păcatul la cei ce Te-au răstignit şi care se puneau mereu pieziş Duhului Sfânt, lucrător lui Dumnezeu pe pământ prin sfinţi, că nu mai puteam purta durerea necredinţei lor, cel mai greu păcat, cea mai dureroasă palmă pe care Ţi-o dau necredincioşii, Doamne, iar eu eram mistuit de tot de râvna pentru Tine şi s-au gândit numaidecât să mă pună la tăcere şi să se acopere cu legea, când ei erau cei mai aprigi blasfemiatori ai legii şi ai Tăi.

O, dar trebuie să-i spunem omului păcatul, Doamne, iar neamului creştinesc să-i spunem că nu poate fi el neamul Tău dacă nu se desparte de păcat şi de orice fărâmă a lui, căci fărâma este ruptă din întreg şi duce la păcatul cel întreg apoi şi fiecare stare duce la rădăcina ei, la obârşia ei, iar eu în ziua aceasta sfântă plâng îndurerat ca să semăn cu Tine, Doamne, ca să fiu după chipul şi asemănarea Ta, căci oamenii pe pământ şi până şi creştinii petrec păgâneşte sărbătorile cerului, iar cerul lucrează cu cuvântul peste faţa pământului, căci al Domnului este pământul, iar omul a uitat al cui este pământul.

O, popor al cuvântului care te hrăneşte din cer, tu să nu uiţi că al Domnului este pământul şi nu al tău. Tu să nu uiţi că al Domnului este locul pe care eşti aşezat ca să trăieşti pe el ca în cer şi nu ca pe pământ, unde omul i-a luat Domnului dreptul şi trăirea Sa cu omul! O, nu uita să asculţi de Stăpânul Cel din cer şi cu frică şi cu cutremur să te păstrezi înaintea Lui cu paşii tăi, cu jertfa ta, cu statura ta, cu purtarea ta pe pământul ales Lui, Domnului, Care-ţi dă din cer, căci oamenii de pe pământ n-au lăsat loc cerului pe pământ cu ei şi au luat în stăpânirea lor facerea lui Dumnezeu şi fac acest păcat, pentru care toţi oamenii vor da răspuns lui Dumnezeu.

O, Doamne, slavă Ţie! Multă slavă numai Ţie pentru toţi sfinţii Tăi care Te-au slujit cu râvnă, căci Tu i-ai ajutat să fie aşa! Duhul Sfânt este gonit de pe pământ, dar Îşi găseşte loc în cei ce Te iubesc şi Te mărturisesc, şi strălucesc ei apoi înaintea oamenilor aşa cum am strălucit eu înaintea celor ce Te-au răstignit şi care o nouă răstignire Ţi-au pregătit în trupul meu, dar Tu m-ai înviat şi mi-ai dat haina învierii, haina slavei, şi sunt cu Tine în slavă şi Duhul Sfânt este strălucirea mea, de pe pământ şi până în cer arătându-Şi El strălucirea peste mine, cel ce Te-am mărturisit cu râvnă pe pământ, căci Te-am iubit, Doamne, iar jertfa mea cea sângeroasă m-a păstrat numai Ţie, numai Ţie iubire pentru vecie, şi-Ţi mulţumesc acum în cer de grija Ta părintească cu care m-ai iubit şi m-ai păzit de păcat şi m-ai încununat atunci cu strălucirea Ta şi în haina Ta m-ai luat şi mi-ai dat cerul de patrie şi sunt acum din cer mărturisitor. Amin.

— O, ce frumos, ce frumos îl face pe creştin duhul mărturisirii, mucenicule al Meu şi mare mărturisitor! Ce frumos te-a făcut Duhul Sfânt şi râvna ta pentru Domnul tău, ce frumos! Această frumuseţe minunată îi umple de teamă pe cei ce iubesc împărăţia acestei lumi de pe pământ şi o stârpesc de lângă ei, căci nu se potriveşte lor. O, nu mai ştiu oamenii, nu mai ştiu nici creştinii care-şi greşesc unul altuia, nu mai ştiu să ierte greşeala unul altuia zicând «Tată, iartă!», ci mai degrabă îşi cer socoteală şi sunt reci pentru această iubire şi-şi vor dreptate unul împotriva celuilalt şi nu învaţă de la sfinţi cum trebuie să fie un creştin pe pământ.

Voi face privelişte cerească pe pământ cu Tatăl şi-i voi arăta omului locaşul fericirii cereşti, pe cei îndumnezeiţi prin strălucirea Mea în ei, căci ei Mă vor iubi mult şi va străluci mult iubirea lor, mult şi cu izvor fără de vad peste pământ şi va adăpa pământul peste tot cu iubirea şi cu iertarea şi va odrăsli peste pământ vremea iubirii între om şi Dumnezeu, şi se va împlini acest cuvânt. Amin.

Iisus Hristos este numele Meu şi acest cuvânt. Amin, amin, amin.

Aşez cuvânt pentru binecuvântare peste paşii celor ce aşteaptă cu dorul în ei praznicul de Bobotează şi strângerea lor cu Mine la masă aici, la izvor. O, veniţi, cei ce iubiţi slava cea cerească, veniţi şi împărtăşiţi-vă de ea, şi vă voi face părtaşi fecioarelor înţelepte, dar candelele voastre să lumineze de credinţă, căci sala Mea de nuntă se găteşte pentru voi şi vă aşteaptă la masă cu Mine, la masă cu Domnul, şi-Mi voi revărsa peste voi izvorul Meu, Boboteaza cuvântului Meu cel plin de duh de bobotează şi vă voi bucura iubirea şi vă voi învăţa pe voi ascultarea şi lucrarea ei şi duhul ei cel din cer. Amin.