Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia, trâmbiţa lui Dumnezeu
Mesaj către ţară, către Biserică şi Patriarhul ei
Duhul Sfânt Mângâietorul Se face cuvânt peste pământ şi umple de glasul Său grădiniţa cuvântului Său din mijlocul neamului român. Este pe vatra acestui neam Dumnezeu-Cuvântul cu grădina Sa de cuvânt şi cuvintează în ea cuvântul Duhului Sfânt. Cum, oare, va fi să dea acest popor socoteală lui Dumnezeu pentru atâta râu de cuvânt, ieşit din albia sa şi trecând peste margini cu putere, purtând în el duh de trezire, de învăţătură, de mângâiere, de răbdare, de chemare la masa împărăţiei cerurilor pe cei ce aud vuietul lui cel lin, ca de vânt lin, sau ca de glas răscolitor trecut din loc în loc cu duh de înviere, de chemare, de pace peste cei zbuciumaţi sau de strigare peste cei ce dorm adânc, în somn adânc, când Domnul strigă la porţi ca să intre şi ca să pună masa nunţii Lui pe acest meleag?
Acum, poporul Meu, cobor la tine pe masă cuvânt cu glas de trâmbiţă, cu trâmbiţa Mea Verginica, vasul Meu în care am stat pe pământ în vremea trupului ei ca să grăiesc unui popor şi să-l pregătesc Mie pentru slava Mea cea de azi. Las trâmbiţa Mea să răsune peste tine, să sune ca din cer deasupra ta şi să auzi tu glasul ei şi să tresari bucurându-te şi crescând şi tot crescând pentru tainele Mele cele de foc, căci foc am venit să pun pe pământ şi să facă el lucrarea Mea.
Hai, Verginico! Eu, Domnul, binecuvintez intrarea ta ca şi a Mea. Grăieşte tu bisericii Mele de nou Ierusalim, căci din ea se ridică la Mine jertfă de fiecare zi, prin care Eu Mă dau ei trup şi cuvânt spre viaţa ei. Pace ţie şi lucrului tău cel de azi al sărbătorii tale între sfinţi, pentru intrarea ta cu ei când ai venit la Mine după multa ta suferinţă în mijlocul poporului Meu şi al tău! Amin.
— Intru la poporul Tău, Doamne, intru cu Tine, căci Tu eşti uşa. Intru şi lucrez, căci lucrul Tău este mult şi trebuie să fie mult, că Tu eşti mare, Doamne. Multă mi-a fost suferinţa purtării lucrării Tale pe duhul şi pe trupul meu cel ostenit de suferinţă, iar ea m-a dat Ţie mereu, o, Doamne. De pe patul suferinţei am trecut la Tine, şi am găsit tot ce am iubit şi am aşteptat suferind. Am părăsit cu jale mare pe poporul Tău la plecarea mea la cer, dar am găsit mângâierea după ce am făcut pasul, am găsit tot ce am iubit pe pământ, că mult Te-am cunoscut şi mult Te-am iubit în vremea mea cu Tine pe pământ, şi Ţi-am văzut ranele şi am plâns pentru ele mereu şi mi-ai dat mult din Tine să pot, o, Doamne, căci fiinţa mea cea mică a fost tot un foc pentru Tine, că aşa ai binevoit cu mine, că m-ai făcut rug din care Tu grăiai cu foc aprins poporului care venea să audă glasul Tău, aşa cum s-a dus Moise pe munte şi Te auzea în rug când grăiai lui.
Multă şi mare este povestea mea cu Tine, poveste cerească pe pământ între oameni, Doamne. O, cum să facem s-o ştie toţi oamenii şi să-şi schimbe ei iubirea spre Tine, aşa cum eu am trăit înaintea Ta pe pământ, fiinţă firavă, plină de duhul pocăinţei pentru mine şi pentru fiecare om?
Te-am ascultat acum cât de măreţ ai grăit Tu azi bisericii neamului român. Ai luat din Scripturi şi ai grăit ei şi i-ai amintit ei de proorocia lui Daniel, care s-a desăvârşit acum pe pământ prin lucrarea Ta de cuvânt, prin cartea Ta cea de azi, pe care Tu ai împărţit-o mult în zilele acestea ca să Te cunoască lumea toată, şi fericiţi sunt cei care aud glasul Tău cel de azi şi nu-şi încruntă şi nu-şi învârtoşează inima cum a făcut poporul Tău Israel cel de demult şi care a pierit apoi mult. Azi avem un Israel nou, un neam nou, Israelul român, şi trebuie să spunem acestui neam taina Ta cu el, Doamne.
Te rog acum, pentru că sunt osteniţi acum cei ce ne primesc şi ne aşează în carte, să le dăm cale cu ziua mea de serbare şi cu slujirea ei înaintea Ta de la ei, şi apoi să mă aşez cu cartea mea cea de azi, căci omul este neputincios, şi să avem grijă, Doamne, şi după măsura omenească să socotim şi să lucrăm.
O, pace ţie, popor adunat la ziua mea de serbare între sfinţi! Te cuprind şi-ţi deschid, iar tu să stai deschis, fiule, căci eu sunt din partea Domnului cuvânt peste tine în ziua mea între sfinţi. Binecuvântată să fie toată slava cea din mijlocul tău adusă Domnului pentru sărbătoarea cea de azi! Rugăciunea să-ţi fie înaripată, o, popor puişor, şi până sus la cer s-o sui, ca pasărea care se suie sus, sus cu ajutorul aripilor ei tari, căci sunt păsări care zboară doar pe pământ, dar sunt şi care zboară sus, sus cu aripile lor tari şi pline de voinicie pentru zbor. Să fii, fiule, împlinitor cu toate cele ce Domnul îţi spune ţie să faci, şi să ceri şi să fie ele pe pământ împlinite, să ceri împlinirea Scripturilor Lui, căci prin fiii cei plini de credinţă poate El, iar altfel nu.
Pace ţie, şi duh de sărbătoare să lucrezi acum, şi mă voi aşeza cu tine în carte, o, popor puişor, şi duhul meu te va povăţui!
Mă gătesc frumos pentru coborârea mea cuvânt la popor, Doamne. Mă voi şi bucura, voi şi plânge, voi şi învăţa pe cei ce învaţă cu dor, iar ei mă vor iubi aşa cum vin. Amin.
— O, poporul Meu, vine trâmbiţa Mea la tine cuvânt, vine cu bucurie şi cu lacrimi şi cu duh de povaţă. Găteşte-te şi tu frumos, fiule, că ea Mi-a spus acum că se găteşte frumos pentru coborârea ei la tine cuvânt. Ascultă glasul trâmbiţei Mele, o, poporul Meu de peste tot, şi primeşte-o pe ea aşa cum vine ea, că ea vine la tine, iar tu să-i deschizi, să-i deschizi ei, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.
Partea a doua
Am stat cu oaspeţi cereşti în mijlocul tău şi azi, în a treia zi de serbare pentru grădiniţa Mea de cuvânt, o, poporul Meu, şi totul a fost o zi, o sărbătoare, iar pentru cei din cer a fost o clipă mică, fiilor, căci cerul este mistuit de aşteptare şi de dor şi nu se uită la ceas, şi nu se uită la lungimea zilei sau a nopţii, ci se uită cu dor şi atât, iar dorul nu începe şi nu se sfârşeşte, ci este în fiinţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi de-a pururi şi nu are măsură. Mă fac uşă între cei din cer şi voi, între Noi şi voi, căci Eu sunt uşa, şi aşa am fost mereu, fiilor.
Binecuvintez intrarea sfinţilor Mei, intrarea lor cu trâmbiţa Mea Verginica la masă de cuvânt cu tine, popor binecuvântat cu venirea Mea la tine şi cu toată lucrarea Mea cea din mijlocul tău! Trebuie cârmă întru toate mereu, trebuie binecuvântare, tată. Eu stau la cârmă în tot lucrul cel ceresc între cer şi pământ, căci duşmanul pândeşte după spărturi, aşa cum în rai a luat el fiinţă când veghea şi cârma au fost de om date la spate şi a intrat el şi a stricat, şi iată, trebuie cârmă mereu, fiilor.
Hai, Verginico, Eu sunt uşa, Eu sunt cârma, iar cine intră prin Mine intră şi iese şi află hrană şi dă din ea. Să înveţe poporul cel sfinţit să stea sub cârmă mereu, tată, căci cel ce veghează cu Mine peste el oboseşte la cârmă dacă nu vede tot, dacă nu stă totul în lumină, dacă se face noapte şi uşă închisă în faţa celor ce veghează la cârmă.
Trebuie cârmă peste tot şi mereu peste toate, măi fiilor. Ea ştie să-L lase pe Domnul, să-L cheme pe El la cârmă prin furtuni şi prin valuri mari şi stă ea de veghe cu Domnul atunci, căci fără El nu se poate la cârmă prin furtună. Ea ştie să vadă şi când nu se vede, şi când nu se vrea să se vadă, căci veghează cu Domnul şi vede şi când nu se vede, căci Domnul este duhul ei şi ochiul ei şi cârma ei, şi numai cel cârmuit poate să stea la cârmă şi să ajungă la ţărm.
Hai, Verginico, Eu în tine şi tu în Mine, tată! Slăveşte-Mi slava, că tu ai fost slava Mea, iar Eu a ta! Unul în altul am stat în mijlocul poporului şi am cârmuit lucrarea Mea de cuvânt spre el. Hai, sună şi dă de ştire cuvântul tău peste popor! Amin.
— Binecuvântată este această zi de serbare prin toată lucrarea ei, o, Doamne, căci am sărbătorit o zi în trei zile la rând, venirea mea între sfinţi şi aşezarea pe pământ a temeliei cea dintâi, pietricica cea albă, iar în vârful ei semnul Fiului Omului, crucea, totul aşezat pe pământ acum douăzeci de ani, aşa precum Tu ai cârmuit şi ai zis şi ai împlinit.
Ai stat cu mine şi am stat cu Tine în mijlocul poporului şi am cârmuit lucrarea Ta de cuvânt, dar fericirea ne-a fost mică şi puţină, căci noi doream, cu multă suferinţă în dor doream să cârmuim şi poporul prin lucrarea Ta aşa cum cârmuiam lucrarea cuvântului Tău spre el. O, atâta de puţin am putut noi în vremea aceea să cârmuim noi de jos în sus şi să biruim pentru cele de sus şi cu ele apoi peste poporul Tău cel de atunci! Ne-am lăsat atât de mici atunci dacă poporul cel de atunci n-a fost deprins să fie mic şi să stea sub cârmă, Doamne. Ne-am micşorat noi dacă el n-a putut, iar despre el spuneam că este cel mic. Avem acum iarăşi popor, şi mult de tot stai Tu acum în mijlocul lui povăţuindu-l să stea sub cârmă şi să nu ceară el, ci doar să asculte de cei ce-i poartă de grijă, binecuvântând ei pe toate cele pentru el lucrate şi cu el lucrate înaintea Ta. Mai avem puţini din cei de atunci ai vremii mele cu Tine, dar cel ce nu s-a învăţat de la început să Te aibă mare pe Tine şi mic pe el, nu putem nici acum să-l deprindem pe el aşa. Mai avem aşa şi din cei de azi nedeprinşi cu cârmă pentru toate cele ale duhului lor, ale lucrării lor, şi de aceea am spus eu, şi cu duh de sărbătoare am spus că slava Ta este cu cei ce lucrează la ea şi îi înfăşoară pe ei în ea, iar cu ceilalţi este mila Ta, răbdarea Ta şi aşteptarea Ta.
Sunt clipe de bucurie sfântă toate învăţăturile pe care le aşezăm în carte, chiar dacă ele plâng, chiar dacă ele sunt lacrimi, căci prin toate eu mă bucur şi plâng şi dau povaţă, toate odată, Doamne, că nu se pot despărţi acestea, şi toate trebuie odată să lucreze şi să stea cârmuind. Duhul meu e mare cât Tine acum, că nu mai este ţinut de pământ. Ferice celor care pe pământ sunt numai duh, o, Doamne, că aceia Îţi lucrează ca din cer, iar eu m-am aplecat mult pe pământ, că n-a vrut altfel poporul cel de atunci. Tu însă strigi acum la poporul Tău să treacă din trup în duh, să treacă îi spui, iar el trebuie să ştie bine cum este aceasta şi trebuie să vrea şi să poată ca Dumnezeu pe pământ şi nu ca pe pământ, că nu mai trebuie lungită vremea aceasta şi trebuie scurtată, şi trebuie acum răscumpărată şi cea trecută fără de răscumpărarea ei în vremea ei.
Am stat şi am privit peste toată sărbătoarea, iar poporul a fost în sărbătoare. Şi eu şi Tu şi sfinţii însoţitori am fi grăit pe viu cu toţii, şi în parte cu unii din ei, dar hotarul stă şi desparte, Doamne. Am trecut hotarul şi ne-am lăsat ştiuţi de cei cu cârma între noi şi popor, dar cei ce stau la cârmă ştiu de la Tine cât să desfacă în faţa poporului fereastra celor ce sunt în taină, căci omul ori se mâhneşte, ori se mândreşte, şi numai cârma cea bună ştie să se păzească de acestea două între Tine şi om. Acestea două sunt lecţia mea cea de azi în mijlocul poporului Tău, o, Doamne. Amin.
Iată, trebuie cârmă în toate, măi popor puişor. Dacă tu stai să însoţeşti în toată vremea locul cel pentru cârma a toate, atunci tu vezi cum să lucrezi, şi vede şi cârma cum stai tu şi-i stă uşor să cârmuiască mersul, dar dacă tu nu ajuţi cârma cu cele ce se aşteaptă din partea ta pentru mers lin şi ferit de furtuni, tu chemi atunci furtuni, şi ele vin, o, şi ce să facă atunci cei cu cârma? Trebuie să-L lase pe Domnul atunci la cârmă, iar cei cu cârma să stea de veghe cu Domnul, aşa cum ar fi să fie şi între tine şi cârma cea de peste tine, măi popor puişor. Îţi spun popor puişor fiindcă ajuţi puţin pe Domnul şi pe cei cu cârma între Domnul şi tine, aşa cum puiul de om ajută puţin pe purtătorii lui de grijă din pricina neputinţei lui cea după trup, căci trupul îi este mic.
O, cât de mare şi câtă putere avea să aibă poporul cel de peste cincizeci de ani ai lui cu Domnul sau cel de mai încoace dacă ar fi voit să-I dea Domnului duhul ascultării lui, după ce omul ştie inima şi lucrarea cea din rai a omului zidit de Dumnezeu, neiubind acela cârma cea de peste el şi stând mare faţă în faţă cu Ziditorul său, nevrând el să-i fie lui tată Dumnezeu.
O, ce bine era să-L aibă pe Dumnezeu de tată omul cel aşezat de Dumnezeu în rai! O, ce bine i-ar fi fost şi acestui popor de cincizeci de ani şi mai mult dacă ar fi putut el să-L facă pe Domnul tată al lui ca să-i poarte paşii ca un tată, ca să-i dea mâna să-l poarte, ca un copil care se ţine de mână cu tatăl lui din pricina veghii trebuitoare peste el! Sunt din cei care nu fac Domnului dureri şi griji prin statura lor înaintea Lui, dar sunt puţini, o, fiilor, şi am spus aceasta pentru duhul mângâierii şi al nădejdii cea de la mijloc. Iar acum spun pentru duhul veghii sfinte, căci trebuie să înveţe poporul schimbarea, fiilor, trecerea din trup în duh, căci dacă trupul ar vedea ce vede duhul, ar înţelege omul că duhul are durere de la trup şi suferă tăcut şi durut, iar slava cea care vine va veni pentru viaţă fără de dureri în ea, căci altfel nu se sfârşeşte veacul omului ca să-şi facă loc cu omul veacul Domnului, care vine fără de întristare şi fără de suspin, căci altfel el nu vine şi nu poate veni ca să se aşeze peste cele ce încă sunt şi nu trec încă.
Voiesc să-i vindec pe cei nevindecaţi şi voiesc să-i învoinicesc pe cei ce stau cuminţi şi cu frică de Dumnezeu în ei, veghind cu ea mereu pentru duhul umilinţei lor, care trebuie să fie întreagă şi de mult folos lor mai întâi, şi de pildă vie pentru cei ce voiesc să moară pentru ca să trăiască apoi, căci cei ce nu trec prin moartea aceasta rămân ca pe pământ, rămân pământ, rămân ca omul care nu învaţă moartea şi învierea ca să poată apoi să-şi preţuiască învierea şi să aibă parte de ea de-a pururi apoi.
Aş fi vrut să-i povăţuiesc acum şi pe cei ce au venit cu dor, dar nu au împlinirea cerută de Domnul pentru cei de azi creştini ai acestui popor, că au rămas în urmă mult cei pe care i-am iubit şi i-am aşteptat, şi voi grăi şi pentru ei, câţi mai sunt ei. Acum însă am început cu voi o creştere nouă, vindecarea multora de lucrarea mâhnirii şi de cea a semeţiei de sine, căci acestea atrag în om rod de păcat rău mirositor, fiilor, păcatul invidiei, păcat cu dispreţul lui împărţit în jur prin părerea de rău a binelui din faţă, a statului slăvit al Domnului în cei ce poartă din cer pentru Domnul pe pământ.
O, lăsaţi-vă cercetaţi şi îngrijiţi în toată clipa, căci din faţa voastră vine Domnul cu cele desfăcute de El pentru cele cuibărite în voi în chip necunoscut şi nebănuit de voi, fiilor. Eu vă învăţ acum să vă bucuraţi că vă cercetez şi că vă îndrept spre cei cu veghea peste voi, căci Domnul deschide spre ei fereastra şi arată lor aluatul care se piteşte în voi când voi nu ştiţi, şi păţesc aceasta numai cei care n-au luat peste ei cârma, fiilor, căci aceştia iau din ei, nu de la Domnul ca să aibă, şi cred ei apoi că au şi se hrănesc cu această credinţă, dar numai cei săraci cu duhul sunt cei fericiţi pentru Domnul, căci Domnului Îi trebuie în om fericire, nu omului, fiilor, iar cine nu caută aşa cum îi spun eu acum să vadă şi să înţeleagă, acela n-a trecut prin moarte şi n-a murit încă şi nu are în el învierea Domnului. Voi trebuie să fiţi sfinţii Domnului cei de la sfârşit de timp, plini de har din Domnul şi nu din voi zidit acest har şi nu închipuit de voi, căci Domnul nu lucrează cu închipuiri, ci cu duhul adevărului, pentru care voi trebuie să luptaţi.
Nu voiesc să pierd această clipă, această zi cu mărunţişurile care vă ţin mici şi pe loc vă ţin, ci dau să vă spun despre cele mari, bune şi rele, ca să se vadă cum ies acestea unele din altele de multe ori şi cum se încurcă ele în mintea celor slabi şi doritori de a fi. O, multe rele ies din cele părute bune, fiilor, şi multe din cele părute a fi rele ies cele folositoare pentru Domnul între voi şi voi, măi fiilor. O, nu se pot acestea alege la dreapta şi la stânga decât cu cârmă peste ele şi cu fereastră din cer către voi, prin care se arată din cer şi nu de pe pământ toate câte sunt bune şi rele, că mult este de sortat şi prea puţine bune rămân din toate, iar amestecătura din om ţine pe cele vechi în el şi nu-l lasă să scape şi să-şi elibereze sufletul, care plânge sub povară.
Vă dau acum un dar. Primiţi-l, fiilor! Cuvântul meu este mult, mult de tot şi mă apasă el, şi de aceea dau să-l aşez peste voi ca să-l puneţi apoi spre lucrare. Voiesc însă să fiţi credincioşi mult, că eu las acum multa mea sarcină de cuvânt ca să vă fie împărţit din ea ori de câte ori voi vedea că vă încearcă pe voi adevărul acestor două rele: mâhnirea şi semeţia, fiilor. Are Domnul locaş smerit în cei ce stau cârmă din partea Lui între voi ca să-Şi cârmuiască poporul. Aşa locaş smerit voiesc cei din cer să aveţi şi voi în voi, dar veniţi la şcoală, veniţi la lecţii, fiilor, veniţi şi luaţi dacă veniţi, că aveţi nevoie de vindecare ori de câte ori aceşti duşmani intră în voi şi-şi arată faţa. Eu văd ca în cer când vă văd şi când dau să vă ajut împotriva acestor doi duşmani.
O, feriţi-vă şi de altfel de duşmani, fiilor! Ne sunt duşmani nouă şi vouă toţi cei ce nu ştiu să creadă cu totul în toată această lucrare de cuvânt de sus şi de jos împărţită şi pusă pe masa de împărţit apoi. Nimeni să nu spună că are încredere sau credinţă în acest cuvânt şi mers al Domnului în timp ce dispreţuieşte şi urăşte şi desparte de Domnul în ei pe cei cu care merge Domnul pe picioare pe pământ spre voi şi spre oameni. A fost mare mila Domnului cu cei ce au păcătuit aşa, voit sau nevoit acest păcat, căutat sau necăutat să fie el făcut. O, rugaţi-vă de această milă a Domnului cu voi dacă vă ştiţi îndoielnici, dacă-i citiţi duşmănos pe cei ce vă sprijină pe voi spre cer. Ei sunt locaşul umilinţei de duh, chiar când aceasta nu puteţi voi vedea, dar vede Domnul aceasta, şi ar împărţi peste mulţi acest bun, numai că omul are nevoie să fie el, să-şi hrănească el fiinţa, şi apoi să se hrănească cu ea.
O, cât aş sta cu voi şi cât aş grăi, fiilor! Fiţi credincioşi dacă v-am spus că las sarcina mea cea plină de cuvânt ca să se ia din ea şi să se dea vouă ori de câte ori se va lipi aceasta lângă cele dintre voi, care se cer vindecate şi povăţuite. Vă trebuie iubire pentru primire, fiilor. Trebuie cârmă în toate şi mereu, dar fără iubire în voi nu puteţi primi, nu puteţi lua, căci vin cele două rele: mâhnirea sau semeţia şi una pe alta se schimbă, căci fiecare are pe cealaltă în aluatul ei şi se hrănesc frăţeşte împotriva frăţiei dintre fraţi.
Am stat în ziua aceasta şi v-am ascultat glasul minţii, o, fiilor, după cum duhul v-a împărţit ca să lucraţi şi să vă arătaţi ascuţimea duhului, dar nu uitaţi să nu muriţi, fiilor, căci litera ucide duhul, ucide viaţa ei în om şi se culcă omul în divanul semeţiei de duh apoi. O, fiţi adevăraţi acum cu fapta, măi fiilor, şi fiţi adevăraţi în Domnul. Amin.
Acum pace vouă! Las povara jos ca să fie lăsată ea şi în faţa cărţii cea cu voi. Din tot ceea ce v-am desfăcut spre ştire şi spre rumegare apoi, folosiţi-vă mult, unii de la alţii mult, în duhul grăirii smerite, fiilor. Amin.
Las povara jos, Doamne. Am gătit frumos tot cuvântul coborârii mele şi i-am dat înţeles uşor şi blând şi cu folos ca să-l ia poporul ca pe o mângâiere, ca pe o iubire a mea lui, o, Doamne. Amin.
— O, Verginico, dar din dar se vede înmulţindu-se în tine, tată, iar Eu Mă mândresc cu tine în cer, aşa cum ar trebui să se bucure fiecare pentru fratele său cel dăruit de Domnul cu daruri pentru om, iar lucrarea smereniei trebuie învăţată în vreme grea, nu în vreme cu soare, căci vremea cu soare aduce moleşeală, aduce somn şi alungă veghea.
Nici Eu nu stau mai mult la uşa cuvântului acum, căci trebuie să păstrăm puterea cea care Ne poartă, că avem mult de cuvântat şi de venit mereu, mereu la popor, şi avem să Ne mai şi împărţim peste pământ, tată. O, odihneşte-te acum şi lasă-ţi sarcina aici, că se va lua din ea şi va fi dată la popor spre noua lui faţă şi lucrare. Avem rane, tată, şi ai umblat tu la ele acum, cerând de la popor vindecarea lor din Noi. Tu Îmi vezi mereu ranele şi te dor, şi umbli la ele ca să Mi le vindeci, şi ceri ajutor pentru durerea ta cea de la rana Mea. Mereu te-a durut rana Mea, şi tot aşa şi în cer. O, vine vremea vindecării, tată, vine un popor milos şi va veni şi nu-şi va mai pierde el mângâierea cea pentru Noi, duhul mângâierii, după care atâta tânjim Noi, o, Verginica Mea, o, trâmbiţa Mea cea credincioasă Mie în toată vremea Mea cu tine pe pământ. Amin.
Pace ţie, poporul Meu! Se îngrămădeşte cuvântul după dorul cel din Mine cu el şi revărsat în sfinţii Mei, dar albia lui trebuie îngrijită, tată, că mult e de venit cu venirea Mea la tine până la vremea vederii. Iar acum odihneşte-te, lucrând aşa cum Eu te-am învăţat odihna ta cea de sus, şi lucrează, tată, că vremea este cu lucru. Amin.
Fiţi veghetori, fiilor! Puneţi veghe peste voi şi vegheaţi pentru ea peste voi şi aşteptaţi în prag, ca să nu-i fie greu veghii cea de peste voi. Fiţi primitori, căci cele ce sunt, sunt, şi în duhul adevărului trebuie cercetate şi lucrat peste ele. Pace vouă pentru primirea veghii sfinte peste voi, de aproape sau de departe când vine ea lucrând!
O, fiilor veghetori pentru statura cea dinaintea Mea a fiilor poporului Meu, vegheaţi, că vă dau de lucru în parte pentru statura cea odihnitoare Mie şi nu omului în el însuşi, căci Eu voiesc să am Eu odihnă în om, şi aceasta să fie odihna lui. Voiesc să Mă bucur Eu de cele lucrate de creştin, şi nu tot el să se hrănească din cele ce el face şi lucrează şi grăieşte lui şi fraţilor lui. Cei smeriţi nu au mâhnire în ei şi nici gol, ci au odihna Mea în ei, iar liniştea lor o au în ea. Aceasta vă dau să ştiţi, şi să învăţaţi aceasta, fiilor, şi să ziceţi apoi mereu: „Întăreşte-ne pe noi, Doamne, întru sfinţenia Ta, toată ziua şi în toată vremea să ne învăţăm dreptatea Ta!”. Amin.
Vă cuprind şi vă strâng aproape ca să vă uşurez inimioarele şi vă dau să-Mi simţiţi lângă voi fiinţa, întru aşezare de mare smerenie între voi şi Mine, în duhul umilinţei şi al pocăinţei stând voi pentru mila Mea de voi, căci mila Mea este iubire, iar iubirea Îmi este mila, şi aşa Îmi păstrez Eu smerenia Mea faţă de duhul iubirii, iubirea cea cuminte, cea cuminte, cea fără de cusur în aluatul ei, o, fiilor. Amin, amin, amin.