Acest cuvânt este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi în acest nume se botează şi sunt apoi cei ce li se binevesteşte venirea împărăţiei cerurilor de către cei ce o binevestesc pe ea şi pe Dumnezeul ei pe pământ peste oameni, căci multora le este dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, şi apoi să le facă ei cunoscute oamenilor pe pământ. Amin.

Să se întărească spre veghe şi să se deschidă porţile pentru cuvântul Meu ca să intru cuvânt în cartea Mea de azi! Sunt Domnul, şi Mă vestesc când vin, şi apoi vin, iar venirea Mea se face cuvânt şi hrănesc cu el un popor. în toate vremile de sub cer când Eu am grăit pe pământ am avut un popor căruia să-i grăiesc, şi singur n-am grăit, chiar dacă celor ce le-am grăit n-au împlinit cuvântul Meu.

Pace ţie, poporul Meu de la izvor! S-au adunat oaspeţi, tată, ca să ia din izvorul Meu, şi Eu am cu cine să grăiesc în ziua aceasta. E sărbătoarea mamei Mele Fecioara, şi duhul iubirii de Dumnezeu i-a strâns în jurul izvorului Meu de cuvânt pe cei adunaţi în ziua aceasta în curţile Mele, în grădinile Mele cu tine. Pace ţie, fiule, că tu Mi-ai pregătit ca să stau la masă cu cei ce, auzindu-Mă cu grăirea Mea, s-au hrănit din ea, şi acum au venit să-şi hrănească iubirea, credinţa şi iubirea, căci în iubire nu este frică atunci când ea duce spre desăvârşirea ei pe cei ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ.

O, popor de la izvor, oamenii care aşteaptă venirea Mea, auzind despre ea pe câte cineva care vesteşte cu îndrăzneală că Eu vin într-un anume loc şi timp, aceia pun apoi în pregătire o mulţime de vreme şi de cheltuială şi de oboseală şi de planuri peste planuri, şi apoi aşteaptă ziua vestită, şi se deznădăjduiesc de ea apoi, dar tu, tată, iată ce frumos Mă aştepţi când vin la tine cuvânt! Tu stai pe scăunuţe sau jos pe pajişte şi, gata, Eu vin şi grăiesc cu tine, şi vin de atâtea ori la tine, şi iată ce frumoasă este venirea Mea când nimeni nu Mă aşteaptă să vin, dar voi Mă aşteptaţi frumos când vin, fiilor, şi ştiţi când vin, căci Duhul Tatălui Meu vă descoperă vouă, şi vă descoperă sfinţii când ei se pregătesc şi vin cu Mine din cer la voi pe calea cuvântului Meu în zilele sărbătorilor lor de pe pământ cu cei credincioşi, care ştiu ce înseamnă Dumnezeu cu omul pe pământ şi care nu-L părăsesc pe El pentru ei înşişi.

O, ce durere îmi fac cei ce cred Mie şi apoi Mă părăsesc pentru ei înşişi! O, ce durere pe Mine că nu Mă pot bizui pe om! Dau să Mă sprijin cu omul, şi apoi el se satură şi nu mai stă cu Mine, ci Mă părăseşte şi se duce de la Mine şi iese de sub greul Meu cel dătător de putere sfântă în om. O, aşa a făcut Adam după ce Eu i-am dat raiul de casă, şi apoi el s-a smuls pe sine din rai prin neascultare, şi în loc să se supere pe el, s-a supărat pe Mine şi M-a părăsit pe pământ, căci aşa păţeşte omul care se supără pe Dumnezeu pentru lucrarea Sa cea cu tâlc peste om, dar când omul îl iubeşte pe Dumnezeu, dragostea lui îl face pe el dumnezeu, şi atunci Dumnezeu Se face om, şi aşa sunt Eu una cu omul în acelaşi trup, aceeaşi dragoste, şi unul pentru altul trăim, dar când dragostea din om nu lucrează aşa, nu este ea, ci este omul cu firea lui cea căzută, cu nestatornicia lui, care este vânt al îndoielii, vânt dăunător iubirii Mele în om.

Pace vouă, celor ce aţi venit la izvorul Meu de cuvânt, care curge din cer în grădiniţa sa de azi ca să se dea celor ce iubesc pe Dumnezeu! O, pace vouă, vă spune vouă mama Mea Fecioara, cea cu har dăruită de Tatăl pentru Mine şi pentru cei ce cred în Mine, Fiul ei iubit, întru Care Tatăl a binevoit pe pământ! Am venit pe pământ întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara şi M-am făcut Om, şi apoi M-am lăsat jertfă pentru răscumpărarea omului, căci omul şi-a pierdut viaţa încă de la căderea lui Adam din rai. La întruparea Mea Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt la mama Mea Fecioara şi a cuvântat peste ea vestind-o despre naşterea Mea, şi ea Mi-a fost mamă, iar Duhul Sfânt al Tatălui Mi-a fost tată şi M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.

O, pace vouă, celor ce iubiţi cuvântul Meu, care se naşte din gura Mea în ieslea sa de azi pentru cei ce cred venirii Mele de azi după om, căci iarăşi Tatăl M-a trimis după om, iar cei ce aud glasul Meu de la izvor înviază din moartea nepăsării şi se scoală în întâmpinarea Mea şi împlinesc întru ei cuvântul Meu, căci iubirea Mea din om îl face dumnezeu pe om, şi om pe Dumnezeu în cel credincios Lui. O, vă întâmpin cu mama Mea Fecioara, cea plină de povaţă de viaţă pentru cei ce caută viaţa, căci viaţa trebuie trăită după legea veşniciei, şi n-are cine să-l mai înveţe din cer pe om veşnicia sa cea de la Mine dată lui dacă el o trăieşte pe pământ.

Hai, mama Mea, hai să le dăm din duhul veşniciei învăţătură de viaţă veşnică, mamă, Eu în tine, şi tu în Mine eşti când învăţăm pe cei ce Ne iubesc crezând şi venind. Hai, hrăneşte-i, mamă! Amin, amin, amin.

– O, Fiule, o, Fiule scump al meu, cei ce Ne iubesc sunt cei asemenea Nouă, căci Noi suntem îndureraţi, Fiule scump. De la neputinţa omului de a Ne iubi suntem Noi îndureraţi. O, nu Ne poate iubi omul, Fiule scump! Iubirea cea pentru sine îi taie omului puterea să Ne iubească, căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ. Mă aşez cu duhul veşniciei înaintea celor adunaţi la izvorul Tău de cuvânt în ziua mea de serbare când am intrat cu Tine între cei din cer, care au iubit pe pământ veşnicia ca viaţă a lor. Mă aşez să învăţ pe cei veniţi ca să bea de la Tine şi vreau să-i învăţ pe ei duhul veşniciei. El îl ajută pe om să nu piară, căci cine se încrede în judecata sa pentru tot ce face el bun sau rău, acela nu poate cu calea veşniciei, nu poate cu ascultarea, aşa cum Adam n-a putut. Diavolul cel viclean este atras de om prin neascultare, prin nesupunere şi prin cârtirea omului asupra celui ce-l călăuzeşte pe el în duhul veşniciei, în duhul ascultării, ca nu cumva neascultarea lui să nască luişi pe diavolul, care se face duhul iscodirii în mintea omului, şi apoi cârtire în om, Fiule învăţător de viaţă veşnică în om. îi îndemn pe cei ce vin şi beau cu credinţă şi cu iubire din izvorul Tău şi le spun că neascultarea îl îndeamnă pe om să se încreadă în sine, şi aşa se naşte ea în om şi apoi în fapta omului, bună sau rea. Cel ce vrea să aibă în el viaţă veşnică până la sfârşitul său cel de pe pământ, acela este cel ce nu se încrede în sine şi în judecata minţii lui, ci stă în mâna celui de care ascultă pentru mântuirea sa, şi prin care Domnul este cu el, iar altfel nu poate fi cu Dumnezeu omul. O, cum să-l facem pe om să creadă ceea ce am spus eu acum despre cei ce sunt ai lui Dumnezeu? Cum să facem, Fiule scump al meu?

O, eu am stat în mare, mare ascultare, vă spun eu vouă, celor veniţi la izvor. Vă învăţ harul ascultării, fiilor. Cel ce nu mai ascultă îl judecă pe cel de care a ascultat şi îi dă în el început diavolului şi apoi libertate în el, şi aşa atrage omul asupra sa viclenia diavolului. O, căutaţi să ascultaţi, fiilor, căci iubirea cea pentru cer îl împodobeşte pe om cu ascultarea şi cu sfiala sfântă apoi pentru toate pe care el le lucrează faţă în faţă cu Dumnezeu. Vă îndemn, fii şi fiice, să nu-L iubiţi pe Dumnezeu de ochii lumii sau de ochii Domnului. O, nu fiţi cu Domnul înaintea lumii ca şi lumea, nu fiţi cu voi înaintea lumii ca şi ea dacă sunteţi ai Domnului, căci aceasta este viclenie! O, nu vă fie ruşine cu duhul iubirii de Dumnezeu înaintea lumii necredincioase, ci fie-vă ruşine cu voi înaintea Domnului dacă aţi semăna cu lumea înaintea lumii! îmbrăcaţi-vă, dar, cuviincios înaintea lui Dumnezeu, şi tot aşa şi înaintea lumii, o, fii şi fiice! Domnul a pus lege veşnică peste om când a înfiinţat El legea iubirii nestinse în om pentru Dumnezeu. O, nu vă lăsaţi înşelaţi, fii şi fiice! Domnul este Cel ce vede omul mai mult decât omul pe om, iar omului îi trebuie iubire nestinsă pentru ca să fie ea iubire pentru Dumnezeu. O, fiţi statornici în duhul cuviincioşiei înaintea Domnului şi înaintea oamenilor la fel! O, nu umblaţi cu capul descoperit, nu purtaţi îmbrăcăminte necuviincioasă, căci îngerii şi sfinţii vă doresc mereu ai lor să fiţi, dar mereu, mereu ai lor, fii şi fiice! Când omul iubeşte pe Dumnezeu nu mai poate iubi pe ale sale, ci numai pe cele ce plac lui Dumnezeu cu viaţă veşnică în om. O, veniţi la izvor, dar luaţi şi învăţătură pentru împlinit în voi dacă veniţi să auziţi de la masa Sa. Este o vorbă pentru cei ce fac şi rele lângă cele bune făcute ale lor, şi pentru care se duce vestea între mulţi, şi se spune în vorba aceea: „s-a dus vestea ca de popă tuns”. Vă spun această zicală din popor ca să înţelegeţi că atunci când omul calcă legea sfinţeniei se duce de el vestea pentru călcarea lui peste lege, aşa cum se ducea vestea pe vremuri de preotul care cuteza să-şi cioplească chipul şi capul, chipul omului sfânt, care nu poate fi tuns, şi să mai fie şi sfânt apoi. Aşa este cu statornicia împlinirii Domnului în voi, mereu împlinitori, fără să vă sfiiţi de oameni, căci Dumnezeu în om şi cu omul mereu este o slavă a omului, nu este o ruşine chipul lui Dumnezeu în om şi pe faţa şi pe chipul omului. Eu am purtat mereu, mereu chipul lui Dumnezeu în fiinţa mea, în purtarea mea, în pasul meu pe pământ şi pe tot chipul meu, şi am fost de mult sprijin celor ce învăţau pe Dumnezeu pentru viaţa lor, şi apoi se făceau şi ei învăţători cu viaţa lor peste viaţa altora, şi aşa creştea Domnul în viaţa multora, din unii în alţii viaţă, şi unii pe alţii se dădeau Domnului, şi aşa se dădeau Domnului cei ce-L voiau pe Domnul de viaţă a lor.

O, dacă-L iubiţi pe Domnul iubiţi-L cu împlinire şi mereu iubiţi-L, fii şi fiice! O, nu se poate numai cu inima sau numai cu gura, ci toate se cer cu împlinire pentru slava Domnului pe pământ, că mare trebuie să fie slava Domnului şi multă să fie prin cei ce-L iubesc pe El înaintea oamenilor, care aşa învaţă ei iubirea de Dumnezeu, văzută în om pe pământ, din cer şi de pe pământ văzută în om. O, dacă-L iubiţi pe Domnul luaţi cu amănuntul din cuvântul Lui învăţătura vieţii veşnice, care are viaţă în om, şi aşa să fiţi şi aşa să staţi înaintea Domnului şi înaintea oamenilor, şi veţi fi vestitorii primăverii, vestitorii împărăţiei cerurilor, care vine mereu, mereu pe pământ cu vestea ei şi cu faţa ei cea sfântă în om. împărăţia cerurilor este înăuntrul omului, aşa v-a spus Fiul meu Iisus Hristos. Aşa să învăţaţi voi locaşul ei pe pământ, aşa să fiţi voi fiii ei înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh şi aşa vă veţi boteza voi în acest nume: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Dumnezeul celor credincioşi. Amin. O, numai aşa, numai aşa poate fi omul fiu al lui Dumnezeu. Fiul meu a fost iubirea Tatălui pentru om şi ne-a spus că ne numeşte fiii Lui, pentru că ne-a dat putere să ne facem fiii Lui. O, faceţi-vă fii ai lui Dumnezeu, căci El v-a învăţat să aveţi această putere, ca să vă numiţi apoi fii ai Săi. Deschideţi cartea şi luaţi din ea tot ce trebuie să aibă în firea sa un copil al lui Iisus Hristos. Eu iarăşi voi sta cu voi în cuvânt spre sfârşitul sărbătorii şi iarăşi vă voi da putere de viaţă veşnică în voi. Amin.

Şi acum stau cu voi, petrec cu voi, iubesc cu voi, simt cu voi şi dau să pun peste voi harul sfinţeniei de duh şi de trup, dar deschideţi-vă, fiilor! Fiţi înţelepţi din cer şi învăţaţi să deschideţi Domnului şi să staţi deschişi pentru venirea Lui cu multe taine pentru voi! Iată ce mult Se dă El vouă! Daţi-vă şi voi Lui! Amin.

O, Fiule scump, le-am dat lor iubirea mea, învăţându-i să fie sfinţi şi veşnici, şi le vom mai da iarăşi şi le vom trimite lor prin trimişii Noştri către oameni. Eu, Fiule scump, Te bucur în durerile Tale şi în durerile mele, căci tot cerul sfânt este asemenea Ţie. Pace Ţie cu poporul Tău la masă de cuvânt în zi de sărbătoare a mea între sfinţi! Pace Ţie, că eşti îndurerat, Fiule Doamne! O, ce îndurerat eşti! Te mărturisesc eu îndurerat cum eşti de la cei ce nu iubesc ascultarea de Tine, şi tot cerul de sfinţi se aseamănă Ţie, Fiule îndurerat! Amin, amin, amin.

– îndurerat, mamă, dar plin de cuvânt pentru fii ca să-Mi pot purta durerea. Cuvântul este mare alin şi pentru Noi, nu numai pentru cei de pe pământ care se alină cu Noi şi de la Noi, mamă. Cuvântul este leacul cel pentru toate durerile, şi Eu vin mereu pe pământ vindecător al omului cel plin de durerile lui, mamă. O, dacă ar vrea omul să ia jugul Meu, şi să nu-l mai ducă pe al lui, mamă!

O, poporul Meu, îţi mulţumesc, tată, că ai aşternut la izvor masă pentru ca să primim pe oaspeţi, fiule. Te învăţ, tată, să te fereşti, o, să te fereşti de omul necunoscut, şi să ai grijă cum înveţi aceasta, căci Duhul Meu Cel din mijlocul tău îţi descoperă ţie. Amin.

Şi acum, le dau pacea Mea celor ce au stat şi au luat din izvorul Meu.

O, duhul cel blând al mamei Mele Fecioara să vă fie vouă har mare, fii şi fiice care aţi venit la izvor! O, tată, învăţaţi ce este mângâierea şi căutaţi s-o meritaţi. Ea se dă în dar, ea este Duhul Sfânt Mângâietorul. Credinţa şi sfinţenia vă aduc vouă pe Duhul Sfânt ca să vă mângâie. Veniţi la izvor ca să vă mângâi! Veniţi, şi învăţaţi tot mai mult să meritaţi mângâierea aceasta, că voieşte Dumnezeu să aveţi în voi înţelepciunea cea de sus prin care Domnul Se desfată în om. Amin.

Mă aplec acum şi mângâi pe cei ce au venit pentru întâia oară la izvor. Le dau cu duioşie cuvânt de mângâiere şi le spun lor: fiţi credincioşi, căci diavolul cel viclean nu poate peste cei ce ştiu să creadă cu statornicie. Fiţi vase purtătoare de credinţă sfântă, şi Eu voi turna în voi ca să aveţi şi ca să vă mângâiaţi prin harurile credinţei. învăţaţi tot mai sfânt cum să umblaţi cu cuvântul Meu şi cum să-l împliniţi şi cum să vă feriţi de farisei, căci ei sunt slabi şi fricoşi şi se tem de cei credincioşi, fiindcă cei credincioşi sunt mari înaintea Mea şi sunt mari pe pământ. Fiţi plini de duhul ascultării, şi nici un vrăjmaş să nu vă despartă de dragostea Mea. Amin.

Pace vouă, celor ce veniţi la izvor, şi iarăşi vă voi da vouă cuvântul Meu şi voi veni cu el după voi ca să creşteţi prin el şi să fiţi plăcuţii Mei. Amin.

O, pace ţie, popor de la izvor, căci tu eşti unealta Mea şi calea Mea spre cei ce sunt şi spre cei ce vin, şi eşti mângâierea Mea şi eşti doctoria Mea în dureri, căci sunt tare îndurerat, fiule! O, rămâi în iubirea Mea, rămâi mângâierea Mea în dureri! O, rămâi în durerea Mea, poporul Meu, şi fii asemenea Mie în durere, şi vom lucra cărare pentru răbdare şi pentru bucuria cea de după ea, poporul Meu. Amin, amin, amin.

***

 

O, e dulce cuvântul Meu peste om şi e plin de iubire, iar iubirea vine de la răbdare când Eu grăiesc dulce cu omul, aşteptându-l să poată, să vrea şi să poată să aibă credincioşie pentru Mine, Cel atât de duios după om şi după răscumpărarea lui de la duşmanul lui, căci satana, care s-a schimbat din înger în diavol din pricina căderii omului prin trufie, îi este omului duşman de şapte mii de ani, iar Eu, Domnul, grăiesc dulce cu omul şi îl îmbiu pe el să se umple de dor şi de trezie pentru întoarcerea lui în binele pe care Eu i l-am dăruit după ce l-am zidit după chipul şi asemănarea Mea, dându-i apoi suflet viu ca să Mă bucur pe deplin de el, ca să Mă satur de iubirea lui apoi, căci de aceea l-a zidit Dumnezeu pe om.

Dulce îmi rostesc cuvântul, ca să rodească el în viaţa omului şi să înţeleagă omul că are nevoie de Dumnezeu pe pământ, şi apoi în cer. Aş voi să-l fac pe om dulce ca şi pe Mine, dar păcatul din el Mă umple de lacrimi, iar răbdarea îmi creşte după om, şi tot la fel şi aşteptarea, şi aş vrea să fie drept cu Mine omul, aş vrea să-l înţelepţesc pe om ca să ştie el apoi ce înseamnă Dumnezeu cu el şi ce înseamnă el cu Dumnezeu.

O, nu poţi, omule scump, căci scump te-am plătit ca să te întorc iarăşi întru Mine, nu poţi, tată, să fii tu oricum, şi să mai fii şi cu Dumnezeu. Apleacă-te, dar, ca să înţelegi şi ca să vezi cum este Dumnezeu, şi nu-ţi cere tu mai puţin ţie pentru El, căci El te-a zidit după chipul şi asemănarea Sa şi te-a voit ascultător ca să poţi fi fiul Lui, iar El ţie, tată.

O, nu se poate să fie omul mai mare ca Dumnezeu şi să-L aibă pe Domnul de partea sa apoi. Eu am făcut cerul şi pământul, văzutele şi nevăzutele, dar cele ce nu se văd sunt tot pentru om dacă omul învaţă întoarcerea sa la Dumnezeu. O, omule, tu de şapte mii de ani te naşti pe pământ din păcat şi din om aplecat spre păcat, dar Eu M-am născut din Duhul Sfânt şi din Fecioară aplecată spre Dumnezeu cu duhul şi cu trupul şi cu sufletul ei, curate toate, pline de Dumnezeu, pline de cer şi de dor de cer pe pământ. Eşti mai mic ca Mine, omule, şi îţi spun aceasta ca să te deprinzi să Mă laşi pe Mine să-ţi fiu Stăpân, să fiu mai mare ca tine şi să te ajut să te întorci la ziua facerii tale din Dumnezeu, să-ţi pot Eu da ţie o zi de facere şi să Mă bucur apoi de frumuseţea ta, după ce vei fi după chipul şi asemănarea Mea prin iubirea Mea cu care dau să te zidesc şi prin iubirea ta deplină apoi pentru Ziditorul tău, căci Eu pot să te fac după chipul şi asemănarea Mea dacă te laşi în mâna Mea cea făcătoare, în cuvântul Meu cel plin de duhul facerii omului, plin de naşterea de sus a omului născut din om.

Omul trebuie zidit din nou, căci din om nu este bine zidit. Omul trebuie zidit de Dumnezeu, nu de om. Eu de aceea am venit cuvânt pe pământ acum, şi cu toate uneltele facerii am venit şi sunt gata să-i dau omului naştere de sus ca să fie de sus apoi, căci omul este făcut numai din păcat, şi numai la păcat trage, dar trebuie să grăiesc cu el mai întâi şi să Mă creadă ce-i spun şi să nu facă ce a făcut Adam în rai când îi grăiam lui cum să asculte în grădina făcută de Mine lui. El însă s-a lăsat spre cădere din ascultare şi apoi s-a îndulcit cu neascultarea şi a căzut prin ea din rai, căci păcatul cel de şapte mii de ani al omului nu este altul decât neascultarea, care s-a făcut trufie în om şi apoi păcat.

M-am aşezat acum două mii de ani în pântece de Fecioară cu puterea Duhului Sfânt, Care S-a făcut cuvânt şi înger înaintea mamei Mele Fecioara, făcând-o pe ea ascultătoare glasului din cer peste ea, şi iată ascultare de la om înaintea lui Dumnezeu! A căutat Dumnezeu să repare atunci tot ce omul a stricat la început în rai prin neascultare, prin duhul trufiei lui faţă în faţă cu Ziditorul lui. îndărătnicia lui cea de atunci s-a făcut apoi păcat din urmaş în urmaş până azi şi nu poate singur omul să-şi repare greşeala prin care cade, cade mereu din Dumnezeu, şi Dumnezeu din el. Am aşteptat cu Tatăl plinirea vremii cea scrisă în Scripturi şi iarăşi Tatăl M-a trimis pe pământ. Stau învăluit în cuvânt înaintea omului şi îi grăiesc ca şi lui Adam în rai. O, nu mai fă, omule scump, nu mai fă, tată, ca şi Adam în rai! El nu Mă vedea, fiindcă îmi era milă de el şi drag de el şi nu voiam să-l înfricoşez sau să-l fac să se simtă mic şi timid înaintea Mea, căci îl iubeam, dar el nu Mă vedea, însă glasul Meu îl însoţea şi îi grăiam lui aşa cum azi grăiesc cu poporul Meu de pe pământ, poporul Meu cel credincios. Când Eu Mă arăt omului, Mă arăt pentru necredinţa lui, pentru neascultarea lui, sau pentru ca să-i întăresc credinţa şi ascultarea, dar cei credincioşi, care Mă au în ei Stăpân al lor, le dau lucrul Meu cel cu ascultare, căci ascultarea este pentru cei credincioşi, dimpreună cu duhul proorociei, precum vederea celor tainice ale Mele este pentru cei necredincioşi şi îndoielnici, care trebuie judecaţi pentru necredinţa lor, şi aşa grăiesc Eu cu omul, după cum stă el înaintea Mea, înaintea Celui ce vede de aproape şi de departe pe om. O, nu vreau să-l înfricoşez pe om cu vederea slavei fiinţei Mele, dar vreau să aibă el frică de Dumnezeu, căci vai celui ce nu se teme de Domnul, măcar cât îngerii Săi, care cu frică iau aminte la toate lucrările Lui cu ei!

Am stat cu duh de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara în grădinile Mele cu tine, poporul Meu de la izvor. Au stat plini de fior sfânt cei ce s-au adunat la sărbătoare. Duhul Sfânt a prins putere prin credinţa lor şi i-a atins pe mulţi în adâncul fiinţei lor, iar tu eşti turma Mea mititică, dar cu care Eu stau înaintea celor ce vin după Mine, aşa cum stăteam cu mânuţa Mea de ucenici acum două mii de ani înaintea celor ce veneau după Mine când Eu Mă purtam din loc în loc ca să las urmele Mele peste inimile multora şi să Mă dovedesc înaintea lor Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, venit de la Tatăl la om, aşa cum era scris în prooroci să împlinesc. O, e mare mângâiere pentru Mine când pot grăi pe pământ cu omul, când Mă aude omul că grăiesc. O, ferice şi iar ferice de cei ce, nevăzându-Mă când le grăiesc, îmi cred al Meu glasul şi cuvântul acesta, şi aceia vor vedea pe Dumnezeu pentru inima lor curată cu credinţa, curată cu dorul de Dumnezeu prin mersul cel greu pe pământ al Domnului şi al omului!

O, mamă a Mea, sărbătoarea ta a născut înaintea Mea iubire în inimi în ziua aceasta de strângere la izvor a celor ce cu dor au venit. Cei ce s-au deprins să aştepte serbările cerului în grădinile colinei Mele de azi, aici, lângă ieslea cuvântului Meu, aceia vin cu dor şi cu fior, şi alţii se adaugă şi vin, şi tot vin, o, şi cât aş vrea să se aprindă focul Meu în ei, în mulţi, mamă, şi să-l dea ei pe pământ din loc în loc aşa cum Eu îl deşert aici ca să Mă împart cu el, ca să se aprindă el în dorul inimii celor ce vin la izvor ca să ia din el, mamă. Dorul Meu este să-l fac ca pe Mine pe om, iar răbdarea Mea creşte ca şi aşteptarea Mea după om, mamă. îmi creşte însă şi durerea, şi mult îmi creşte ea, căci cel răbdat şi aşteptat de Mine e greoi la mers şi la împlinirea împărăţiei Mele în el, mamă. Eu însă am nădejde, şi am lăsat cuvânt de Duh Sfânt pe pământ ca să rămână peste cei credincioşi nădejdea, să rămână peste ei credinţa, nădejdea şi dragostea, căci dacă nădejdea rămâne ea naşte credinţă, şi amândouă se fac şi una pe alta se zidesc dragoste în om, mamă, numai să fie ele cale a omului spre cer, şi nu prilej de mulţumire ca să-l ţină pe loc pe om, ci mult lucrătoare să fie ele şi culme a mântuirii omului prin truda lui pentru mântuirea lui, mamă. Amin, amin, amin.

– O, Fiule Doamne, iubirea Ta pentru om e tot o rană, Fiule scump! O, de ar înţelege, măcar cei cărora le grăieşti la căutarea lor după cuvântul Tău de azi, de ar înţelege ei durerea acestei rane a iubirii Tale, ca să se aşeze ei lângă ea şi să se facă ei asemenea Ţie, Doamne şi Fiule al meu!

Cobor în inimioarele voastre şi grăiesc vouă, celor ce aţi stat cu dor şi cu aplecare înaintea slavei Domnului în ziua mea de serbare când m-am înălţat de pe pământ la cer pe braţele Fiului meu, Iisus Hristos. O, deschideţi-vă inimioarele! Duhul meu de mamă voieşte să facă bucurie Fiului meu îndurerat de la depărtarea de El a omului. Grăiesc vouă cu aplecare şi vă îndemn să învăţaţi de la mine ce înseamnă Dumnezeu în om, Dumnezeu cu omul pe pământ. O, El nu Se poate desfăta cu voia Sa şi cu lucrarea Sa în cel neîmplinit în iubire şi în jertfă. Trupul omului trebuie să fie templu lui Dumnezeu, biserică sfinţită şi împodobită pe dinăuntru şi pe dinafară de însăşi voia şi mâna Domnului, aşa cum cerul este împodobit cu sfinţii şi cu îngerii şi cu toate podoabele cereşti. Vin după voi cu carul slavei Domnului, cu cuvântul Său cel purtat de îngeri pe calea dintre cer şi pământ şi până la inima omului, căci aţi fost la izvor şi aţi luat din el, şi încă iarăşi vă dau. Urechea este calea care vă duce la inimă cuvântul cel de sus rostit, şi apoi trupul se face slujitor statului Domnului în el, iar voi faceţi-vă biserică Fiului meu şi Duhului Său, voi, fii şi fiice care aţi băut din apa Lui, din izvorul Lui! Luaţi-L în voi cu toată lucrarea Sa cea de la Tatăl dată pentru învierea omului în zilele acestea de venire a Sa iarăşi de la Tatăl la om! Cartea Sa cea de azi este deschisă de însăşi mâna Sa, şi El Se aşează mereu în ea cu cuvântul Său pâine caldă şi vă călăuzeşte prin el la toată voia Sa, cu care trebuie să stea omul înaintea Sa. Voi, cei ce vă alăturaţi rând pe rând credinţei în venirea cea de azi a Fiului meu Iisus Hristos, deschideţi-vă inimile ca să coboare El în ele voia Sa, înţelepciunea Sa şi mersul Său! împodobiţi-vă cu duhul ascultării şi faceţi tot ce vă spune Fiul meu, ca să facă El din voi făptură nouă în mijlocul celor morţi de pe pământ, morţi faţă de Domnul! O, aduceţi-vă Lui jertfă de ascultare, că nu poate omul să placă Domnului fără ascultare de tot cuvântul Său cel plin de dor după om! Vă îndemn cu duh de mamă, sfinţiţi-vă! Şi ca să vă sfinţiţi, feriţi-vă de multa mână a omului lumesc. Faceţi-vă pe cât puteţi hrana curată şi folosiţi-vă mânuţele voastre pentru cele ce pregătiţi ca să mâncaţi. Mâncaţi de la mama voastră, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de hrană când l-a aşezat în Eden. Pământul este sânul din care voi trebuie să mâncaţi. O, nu mai mâncaţi carne, nu mai mâncaţi de la animal sau de la pasăre! Mâncaţi de la Dumnezeu, mâncaţi aşa cum El i-a spus omului să mănânce când l-a aşezat în rai, că e vremea să vină Domnul în toată slava Sa, şi nu este pregătit omul, iar păcatele de pe el sunt necurăţate, căci postul şi rugăciunea stau departe de dragostea omului. O, faceţi-vă pâine cu mânuţele voastre, căci pâinea este faţa lui Hristos, şi să n-o luaţi făcută de mâini necurăţate de păcat şi de necredinţă şi de nepăsare de Dumnezeu în om! Luaţi calea sfinţeniei şi îngrijiţi-o voi apoi, şi voi între voi pentru voi, cei credincioşi ai Fiului meu, şi nu lăsaţi lumea să vă slujească vouă. O, căutaţi credincioşia cea pentru Fiul meu şi sfinţiţi-vă pentru El, căci oamenii cei fără de Dumnezeu ating rodul păcatului lor în toate câte voi luaţi de la prăvăliile lor ca să mâncaţi. O, când mâncaţi aduceţi-vă aminte că nu e bine pe pământ şi că e numai păcat pe pământ şi e scoarţă groasă pe pământ păcatul. De veţi vrea şi mă veţi asculta vă veţi aşeza viaţa în sfinţenie, şi trupul la fel, şi apoi înţelegerea celor de sus va veni peste voi şi vă va învăţa umilinţa Domnului, căci omul nu are umilinţă din pricina firii lui de om. O, înveşmântaţi-vă trupul cu podoabe sfinte, cu strai plăcut Domnului şi îngerilor Lui şi sfinţilor Lui! Nu purtaţi, nu mai purtaţi hăinuţe strâmte şi mici şi în fel de fel de culori, căci necuvioşia cea pentru îmbrăcăminte îmbolnăveşte omul, şi om pe om se trage spre păcat de la păcatul necuvioşiei, şi vai celor prin care vine sminteala, aşa a spus Fiul meu, Iisus Hristos! Este scris în Scripturi şi în prooroci despre cei ce sunt împotriva Domnului, dispreţuind privirea slavei Lui, şi a căror înfăţişare mărturiseşte împotriva lor. E multă, multă mândria omului, dar ea va fi pogorâtă, iar semeţia celor mândri va fi strivită în ziua când Domnul va fi înălţat şi când oamenii vor intra în crăpăturile pământului de frica şi de strălucirea slavei Lui. Vine ziua când numai Domnul va străluci, şi va păli toată strălucirea podoabelor oamenilor, şi ei vor fi smeriţi sub bătaia Domnului. O, e prea mândră, prea mândră femeia pe pământ, şi privirea ei nu mai are sfială pe pământ înaintea nimănui, dar scris este în Scripturi că Domnul va pleşuvi capul celor ce atât de mândre umblă şi va descoperi goliciunea lor, şi în ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, cercei, brăţări, pânze subţiri, cingători şi tăbliţe, lănţişoare şi cununi, talismane şi veşminte de sărbătoare, mantii şi şaluri, oglinzi şi pânzeturi, şi va fi atunci în loc de miresme putregai, şi în loc de cingători frânghie; în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul va fi pleşuvie; în loc de veşminte scumpe vor fi zdrenţe, şi, în sfârşit, în loc de frumuseţe va fi atunci pecete de robie, şi goală va fi pe pământ cea împodobită până atunci. Vă învăţ ca o mamă, aşa cum Scripturile vă învaţă; deschideţi-le şi învăţaţi din ele, căci Duhul Domnului a grăit prin prooroci şi a făcut trezire mare peste semeţia omului, numai să se uite omul în cuvântul Duhului Cel învăţător peste oameni, ca să ia omul din el viaţa cea împotriva morţii. O, luptaţi-vă, luptaţi-vă cu dragoste multă împotriva oricărei înfăţişări care va fi pedepsită, şi învăţaţi-le pe cele ce sunt pentru sfinţi înaintea Celui ce vă învaţă sfinţenia, căci El a spus că fără de sfinţenie nimeni nu-L va vedea pe El. Vine vaiul pe pământ, vine durerea ca plată a păcatelor şi vor fi dureri fără de alin pentru fiecare păcat. Aruncaţi-vă în braţul Domnului! Luaţi de la El puteri ca să-L iubiţi pe El, urmând povaţa Lui cea pentru sfinţi! O, fii şi fiice, lepădaţi plăcerile, şi să vă fie plăcută sfinţenia, căci ea vă va mântui! Amin.

Vă prind acum sub mantia mea şi pe voi, fiice credincioase, care aţi venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Aţi venit cu dor din cetatea Clujului ca să beţi din râul vieţii, din cuvântul Fiului meu şi ca să păşiţi cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui şi al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care aţi plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemniţat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci aşa arată turma cea de azi. O, îl ţin în lanţurile necredinţei lor, a nepăsării lor de Dumnezeu şi de oameni, aşa îl ţin pe cel plăcut Fiului meu, şi pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu. O, aprindeţi făclia inimilor voastre şi puneţi în ele focul iubirii de Dumnezeu şi faceţi-vă vase purtătoare de iubire pentru El, dar intraţi sub duhul învăţăturii sfinte ca să vă îmbrăcaţi în sfinţenie apoi şi ca să strigaţi curat la Dumnezeu pentru dezlegarea celui legat de cei necredincioşi, căci duhul cel rău al invidiei şi al slavei deşarte face mai rău decât cel de acum două mii de ani, când căpeteniile şi fariseii au dat să pună sub obroc lumina care coborâse din cer, pe Fiul meu şi învăţătura Lui de Duh Sfânt peste noroadele fără de păstor. O, faceţi-vă uceniţe sfinte cu viaţa, cu mintea şi cu purtarea şi călugăriţi-vă viaţa, sfinţindu-o în însuşi trupul vostru, dar fără de înţelepciunea cea de sus nu veţi putea voi. Aţi venit la izvor o turmă de inimioare. O, creşteţi şi vă înmulţiţi şi rugaţi-vă Fiului meu să ia de pe pământ duhul trufiei omului şi să-l arunce departe de om, căci omul este trufaş. Cel ce voieşte să scape de păcatul trufiei iată ce să facă: să creadă întru totul şi prin toate că nu alţii au nevoie de el, şi că el are nevoie de toţi cei din jurul lui ca să-l sprijine, iar pe calea cea cu Fiul meu pe ea este şi mai cu putere această taină sfântă pentru om, taina lepădării de sine a omului, şi prin care omul poate să urmeze pe urmele paşilor Fiului meu, Iisus Hristos. Amin. O, pace vouă, celor ce aţi venit acum din cetatea Clujului pentru prima oară la izvorul de cuvânt al Fiului meu! Căutaţi cu dor să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi şi să vă îmbrăcaţi în făptura cea nouă prin har. Omorâţi din voi şi din calea voastră lucrarea şi cursa lui satana. Cercetaţi-vă aluatul şi căutaţi cu sfinţenia prin învăţătura Fiului meu. Cel ce nu poate, să se lase ajutat, ca să fie apoi curat în lucrare şi în credinţă şi în iubire. Cereţi credinţă, cereţi darul credinţei la Cel ce vă poate naşte de sus, din cuvântul Său şi cereţi râvnă sfântă, şi toate le veţi lua de la El dacă veţi iubi sfinţenia şi umilinţa de duh, podoabe cereşti pentru cei duhovniceşti pe pământ. Binecuvântată să vă fie râvna inimilor voastre pentru cele cereşti în voi! O, daţi-vă inima locaş Duhului Sfânt şi harurilor Lui, căci omul trebuie să fie zidit de Dumnezeu, şi aşa cum El lucrează pentru naşterea de sus a omului. Această lucrare de cuvânt este râul pe care vor pluti pe deasupra mâniei zilei Domnului toţi cei care cu umilinţă şi cu ascultare stau înaintea Lui pentru biruinţa Lui, care vine cu El. Pace vouă, şi multă înviere să luaţi de la El şi numai de la El! Aveţi nevoie de multă, multă înviere. Luaţi-o din cuvântul Său. De câte ori veţi dori cereţi ajutorul Lui şi veniţi la izvor ca să învăţaţi venirea la El şi învierea, căci are Domnul fii aşezaţi la lucru sfânt pentru învierea multora, precum este scris în Scripturi despre cei ce vor cerceta pe Domnul şi va creşte în ei înţelepciunea, şi ei se vor lămuri, se vor albi şi vor intra cu Domnul, şi apoi vor împărţi multora calea Domnului, calea pe care omul se întoarce acasă, se întoarce la Domnul. Amin.

O, Fiule Doamne, mare m-am făcut acum în cuvânt. Am dat să trezesc din neîmplinire pe cei ce nu ştiu ce este păcatul semeţiei omului, căci turma îţi este pribeagă, pribeagă, Fiule scump, şi n-are cine să-i arate păşunea şi pe Păstorul ei. Te rog în ziua mea de serbare, Te rog dă har şi credinţă şi umilinţă pentru ascultare celor ce au stat la învăţat în ziua aceasta, şi mai vârtos celor ce au venit pentru întâia oară la izvor! Fără Tine, fără sprijinul Tău nimeni nu poate lua şi purta de la Tine, căci omul este neputincios şi departe de Tine cu înţelepciunea sa, dar Tu eşti cuvântul Tatălui şi pe toţi voieşti să-i atragi la Tatăl ca să-L mângâi pe El în rana Sa cea de la căderea omului, şi în rana Ta, la fel ca a Tatălui Nostru, o, Fiule scump. La fel ca rana Ta este şi a mea. O, pace Ţie în mijlocul celor ce Te înţeleg şi îţi cunosc venirea şi lucrul Tău de azi cu ei pentru învierea multora! Mila mea pentru Tine se face milă peste cei ce Te caută ca să Te afle, iar eu am dat azi învăţătură de înviere, peste care Tu să pui har celor ce au ascultat cuvântul Nostru cel de azi, iar harul să rodească în cei ce vin ca să se facă fii şi fiice ale învierii, ale venirii Tale, Doamne, Fiule Care vii. Amin, amin, amin.

– O, fii şi fiice care aţi stat în duh de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara aici, la izvorul Meu de cuvânt, deschideţi-vă pentru înţelepciunea cea de sus a tainelor cereşti pe pământ! Fiţi sărbătoarea Domnului între oameni ca să vă sărbătorească cerul pe pământ fii ai lui Dumnezeu între fiii oamenilor, care caută prin întuneric pe Domnul şi nu-L află, căci calea Lui este lumina, şi El este calea. Amin.

O, poporul Meu de la izvor, lasă-te, tată, tot mai tare, tot mai mult spre marea cea mare a înţelepciunii lui Dumnezeu de peste tine în zilele acestea, căci marea va da cu multul, tot mai mult peste margini curând, curând şi tot mereu, şi va fi pleşuvit capul cel trufaş al fiilor oamenilor, căci ei vor da cu ochii de slava Mea, de măreţia Mea în cei credincioşi venirii Mele de azi, vestită prin prooroci să fie ea în zilele acestea, iar Eu te ţin pe tine în mâna Mea martor, căci viaţa şi ascultarea ta lângă Mine îmi slujesc şi îmi vor sluji ca să vin, şi pic cu pic Eu voi birui cu toată lucrarea Mea, cu care de la Tatăl am venit ca s-o împlinesc pe pământ cu cei credincioşi, cu cei mici, nu cu cei trufaşi şi făloşi, ci cu cei mici şi credincioşi, şi în care Eu stau cu împărăţia Mea, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.