Această lucrare de cuvânt este lucrarea cuvântului Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui Savaot, şi cobor pe pământ pe nori de cuvânt, şi mii de mii de heruvimi Mă poartă spre ieslea cuvântului Meu din mijlocul neamului român, şi Tatăl este în Mine, iar Eu sunt în Tatăl când grăiesc în cer şi pe pământ deodată, şi glasul Meu umple cerul de slavă, iar sfinţii şi îngerii se hrănesc cu tot cuvântul care iese din gura Mea. Amin.

Cobor pe pământ cuvânt în zi de sărbătoare şi de înviere şi dau salutul învierii Mele dintre cei morţi celor ce au venit la izvorul Meu de cuvânt: Hristos a înviat! O, veniţi, veniţi la masa cuvântului Meu cel dătător de viaţă şi de înviere, căci vă pun masă de cuvânt!

Hristos a înviat! Veniţi la Domnul ca să vă umple de har, şi nu veţi plânge pentru aceasta, ci veţi fi răsplătiţi cu bucurii cereşti pe pământ, şi în cer apoi.

„Hristos a înviat!”, vă spun vouă ucenicii şi uceniţele Mele de acum două mii de ani, martori ai Mei pe pământ, martorii învierii Mele a treia zi din mormânt, iar Eu, Domnul Cel înviat, vă hrănesc pe voi pe pământ şi stau cu voi la masă de înviere, şi lumea este afară, căci duhul lumii nu are nimic în Mine, şi nici Eu în el, şi se sfârşeşte prin el însuşi mereu, mereu, fiindcă întru el nu este viaţă, ci este fărădelege, iar fărădelegea este deşertăciune şi vânt. Amin.

O, poporul Meu de la izvor, am intrat la tine prin porţi şi M-am vestit cine sunt, şi am întâmpinat apoi pe poporul cel venit la izvor. Sunt în mijlocul tău cu masă de cuvânt şi Mă dau spre viaţă veşnică celor ce Mă caută nu pentru mâncarea cea trupească, ci pentru duhul puterii Mele şi al mângâierii şi al iubirii şi al iertării şi al învierii, care iese din gura Mea, iar ei sunt cei credincioşi cuvântului Meu, care vine cu norii, precum este scris că «El vine cu norii», şi iată, aşa împlinesc. Amin. O, şi pe tine te îmbrăţişez cu salutul învierii Mele: Hristos a înviat, poporul Meu de la izvor! Şi acum punem pe masă cuvântul Meu poporului credincios, celui ce crede prin vestirea ta cuvântul pe care gura Mea îl izvorăşte în mijlocul tău spre tămăduirea neamurilor, dar neamurile de pe pământ fac ceea ce au făcut neamurile din vremea lui Noe, cel credincios Mie în vremea aceea, pe când ceilalţi îşi vedeau de ale lor şi nu dădeau să audă strigarea Mea prin Noe şi nu credeau şi nu căutau spre strigarea Mea pentru izbăvirea lor din fărădelegile lor, o, nu voiau, aşa cum nici cei de azi nu voiesc să creadă şi să caute cu disperare spre salvarea lor pentru ca să nu vină fără veste peste ei disperarea, ceasul ispitei, care va să vină să încerce pe toţi oamenii de pe pământ, precum este scris să vină. O, aşa a fost şi când am venit Eu de la Tatăl trup şi cuvânt pe pământ ca să-i dau omului lumina cuvântului Meu, şi apoi lumina învierii Mele, dovada pe care am făcut-o Eu omului că sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum nu voia omul să creadă că sunt.

O, de ce, oare, nu crede omul şi să se întoarcă la Mine apoi şi să fie viu precum sunt Eu? O, nu se întoarce omul la Mine! Nici pe vremea lui Noe n-a vrut omul cu Dumnezeu, n-a vrut să creadă şi să se izbăvească de păcat şi să ia în el fericirea cea nepieritoare. O, nu vrea omul să trăiască pe pământ cu Dumnezeu, şi nu cu lumea, nu vrea, ci vrea cu păcatul, aşa vrea omul, şi de aceea nu scapă de păcat. O, fericit este cel ce fuge de păcat, şi apoi păcatul de el, căci aceluia i se deschid ochii şi Mă caută apoi şi Mă găseşte, căci Eu Mă las găsit de el şi îi dau lui vederea duhului, şi apoi înţelepciunea cea de sus, spre naşterea din nou a lui, şi apoi spre împărăţia Mea înăuntrul lui, şi iată, aşa este naşterea cea de sus a omului căzut, şi nu sunt pe pământ călăuzitori oamenilor ca să le arate lor calea vieţii, care nu este de pe pământ, ci este din cer pentru om.

O, ce mult cuvânt am acum, cu care aş voi să stau de vorbă cu voi, cei credincioşi ai Mei de azi şi de mâine, şi care veniţi la izvorul Meu de cuvânt! O, ce mult Mă mângâiaţi voi, cei care credeţi venirea Mea de azi şi vă strângeţi lângă glasul Meu de la izvor! Vă scriu alături cu cei ce au crezut Mie în vremea trupului Meu pe pământ cu oamenii acum două mii de ani şi vă hrănesc aşa cum îi hrăneam pe ei atunci, şi vă hrănesc pe voi aşa cum Mi-am hrănit cincizeci de ani pe poporul Meu de azi, pe cel care a stat cu Mine şi pe cel care n-a mai stat apoi, ci s-a dus iarăşi într-ale lui şi M-a părăsit, aşa cum şi acum două mii de ani mulţi veneau şi mulţi Mă părăseau apoi, smintindu-se întru Mine şi căzând de la pieptul Meu. O, ce puţini, ce puţini au crezut şi atunci, de au venit lângă Mine şi lângă suferinţa Mea cea pentru om! Trei ani şi jumătate au venit la Mine cu miile ca să le vindec beteşugurile prin puterea Mea de cuvânt împotriva neputinţelor oamenilor, dar ca să Mă iubească şi să Mă urmeze apoi pentru durerile Mele de la ei, nu veneau, o, nu veneau, aşa cum nici azi nu vin nici măcar cei pe care i-am iertat de păcatele lor ca să stea cu Mine apoi şi să se facă şi ei vindecători ai ranelor Mele atât de adânci în fiinţa Mea cea duioasă după om.

îmi amintesc acum, aici, între voi, cu voi la masă îmi amintesc de păcatul lui Iuda, care nu s-a bucurat, ci s-a întristat că s-a risipit pentru Mine o litră de mir foarte scump, de nard adevărat, cu care Maria, sora lui Marta, a uns picioarele Mele, şi când ucenicul Meu, Iuda, care avea să Mă vândă, s-a ridicat între toţi şi a zis: «De ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari, iar banii să fie daţi la săraci?». O, nu-i păsa lui de săraci, aşa cum nici de Mine nu-i păsa, ci îi păsa de el, căci el era cel care ţinea punga cu bani şi trăgea la o parte pentru el din cele puse în ea. O, cum să nu Mă doară de la neiubirea omului, când Eu îl miluiesc atât de mult pe el, iar el pe Mine nu Mă miluieşte nici măcar în durerile Mele de la el? Eram atunci plin de durere, şi sufletul Meu era întristat de moarte, iar mai-marii preoţilor făceau sfat pentru moartea Mea pentru că l-am înviat pe Lazăr, ba şi pe Lazăr să-l omoare s-au sfătuit ei, ca nu cumva să creadă în Mine dintre iudei şi să plece din sinagogă, şi apoi Iuda şi-a pus de gând să Mă părăsească şi să se dea de partea mai-marilor preoţilor şi să-şi aleagă aşa viaţa mai departe pentru el, şi n-a rămas de partea Mea Iuda, căci el nu Mă iubea, ci doar mărirea pământească o iubea, iar Eu măriri pe pământ pentru ai Mei nu aveam, ci aveam să-i îmbrac pe ei cu Duhul Sfânt ca şi pe Mine, iar altfel nu, şi s-a dus apoi Iuda şi s-a unit cu cei necredincioşi şi a luat cu aceştia apoi plata necredinţei, şi a rămas el pildă rea pe pământ de atunci şi până azi, căci neiubirea de Dumnezeu când El ţi Se descoperă, aceasta duce pe cel nerecunoscător la plata cea rea a necredinţei şi a necredincioşiei faţă de iubirea Mea cea pentru om.

Voi, cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt, veniţi, tată, veniţi mereu, veniţi şi învăţaţi iubirea cea pentru Mine, din care creşte credinţa în voi, şi apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioşi, căci iubirea este cea care poate. Dacă Iuda o fi avut credinţă şi nădejde, la ce i-a folosit lui acestea dacă iubire n-a avut pentru Mine? O, cel ce Mă iubeşte pe Mine nu se mai iubeşte pe sine, şi acela este cel ce vine, iar altfel nu se cheamă că vine cel ce vine la Mine. O, fiilor, puţini au fost cei ce M-au iubit şi atunci, puţini, puţini, iar credinţa în Mine pâlpâia şi aceea în ei!

Mă mângâi când am cui să-i spun durerea Mea cea de ieri şi cea de azi, şi de aceea atât de aproape grăiesc vouă de Duhul Meu Cel durut, şi vă învăţ pe voi cum să vă fie credinţa şi iubirea ca să nu le pierdeţi, tată. O, să ardă inimile în voi când vă grăiesc, iar Eu voi arde în ele atunci, căci Eu le-am grăit celor cu care am călătorit spre Emaus după învierea Mea, desluşindu-le lor Scripturile cele despre Mine, iar ei au mărturisit şi au spus apoi: «Oare nu ardea inima în noi când El ne grăia pe cale?».

îmi împărţeam durerea cu ucenicii şi cu uceniţele Mele atunci şi Mă mângâiam în durerile Mele de la om, iar ei au învăţat de la Mine duhul mângâierii pentru Dumnezeu şi pentru om, duhul cel duios, care n-are nimic în lumea aceasta. S-au dus uceniţele Mele la mormânt ca să ungă trupul Meu cel răstignit, căci le durea pentru Mine, şi au găsit dată la o parte piatra de pe gropniţa în care am fost pus, iar îngerul Meu le-a vestit lor învierea Mea şi vestea că Mă voi arăta lor, şi fericiţi au fost atunci cei credincioşi cuvântului Meu spus lor mai dinainte, căci apoi au văzut ei împlinirea lui.

O, tată, vă învăţ să credeţi în cuvântul Meu ca să-i vedeţi apoi împlinirea, fiilor, şi vă învăţ prin iubire să credeţi, căci fără de iubire pentru credinţa voastră în Mine vă duce satana să vă clătinaţi şi să părăsiţi calea Mea, căci duhul lumii este viclean şi slăbeşte puterea cea bună în om. Miros de bună mireasmă să fie iubirea din voi, ca mirul cel de nard adevărat, şi adevărată să vă fie credinţa, iar Eu, Domnul, vă învăţ cum s-o puteţi păstra pe ea. O, numai cei duruţi de Mine şi pentru Mine, numai aceia sunt cei ce Mă iubesc şi nu Mă părăsesc, şi nu se smintesc întru Mine cei ce Mă iubesc, şi i-am spus omului că dacă ochiul său este bun, tot trupul lui este bun, iar dacă nu este bun ochiul lui, din pricina trupului lui, care nu este bun, de aceea nu este bun ochiul lui, şi acela se sminteşte întru Mine şi sminteşte şi în jur apoi şi face moarte, şi nu face viaţă în om unul ca acela, ci face necredinţă şi îndoială, iar ochiul său nu este bun dacă face aşa.

O, fiilor veniţi la izvor, luaţi din Duhul Meu, căci Duhul Meu este bun şi face bine celor buni şi celor răi. Fiţi ochi şi urechi la cuvântul Meu când vi-l dau ca să-l trăiţi, şi apoi bucuraţi-vă pentru Mine, nu pentru voi, căci duhul iubirii de sine are o şiretenie atât de subţire cât omul nu pricepe, şi el cere în om pentru om, dar voi învăţaţi de la Mine să vă bucuraţi pentru Mine şi să Mă iubiţi pe Mine, ca să pot Eu să vă iubesc pe voi, şi nu voi să vă iubiţi pe voi, iar iubirea Mea pentru voi are mare, mare înţelepciune pentru fiecare din voi, după cum vă este de folos pentru Mine, fiindcă om cu om nu seamănă, iar Eu am grijă să-i dau omului pe cele de folos lui cu Mine, şi e bună măsura Mea, fiindcă sunt Cel Care îl văd pe om. O, fiilor, cel ce crede aşa în Mine nu-şi va pierde plata, căci omul trebuie să fie încrezător în Dumnezeu şi în măsura lui cea bună pentru om, şi omul trebuie să ştie cum să-L ia pe Domnul de viaţă a sa şi să rămână el în viaţa aceasta. Eu Mi i-am învăţat mult pe ucenicii şi pe uceniţele Mele, şi i-am învăţat pe toţi cei care au iubit să înveţe, iar cei ce au învăţat s-au făcut învăţători peste mulţi apoi, şi au greşit tot mai puţin apoi cei ce s-au făcut învăţători pentru Mine peste mulţi, căci cine lucrează, acela învaţă să lucreze, şi nu învaţă cel ce nu lucrează, şi este gol şi fără de veşmânt unul ca acela şi se vede goliciunea lui, căci mereu şi-o arată.

O, voi, cei ce M-aţi iubit în vremea aceea a durerii Mele între oameni, iată cum staţi aşteptând să vă dau rând şi să mărturisiţi iubirea credinţei voastre! O, ce greu cred cei de pe pământ părtăşia Mea cu omul pe pământ şi în cer, în cer şi pe pământ apoi cu cei din cer! Pe toate le mai poate omul, dar ca să creadă în cele lucrate de Mine în cele ce se văd şi în cele ce nu se văd nu-şi pune omul mintea, căci este plin de sine omul, iar Eu nu mai încap şi Eu în el. O, fiţi mărturisitorii Mei peste cei credincioşi de pe pământ, fiilor şi fiicelor cereşti! V-am dat cerul, tată, fiindcă M-aţi iubit pe pământ pe Mine, Cel din cer venit atunci pe pământ la voi. Hai, arătaţi-vă bucuria pentru care aţi crezut şi v-aţi trudit pe calea durerilor Mele cu voi şi pentru voi, căci Eu pe ai Mei pe pământ i-am iubit mai înainte de întemeierea lumii, şi taină greu de priceput este această taină, pe care o voi desluşi Eu curând, curând, spre bucuria multora din cei ce Mă iubesc cu milă pentru durerile Mele de la om. Şi acum, fiţi mărturisitori, tată, şi fiţi mângâiere ca şi Dumnezeu. Amin, amin, amin.

– Fii şi fiice ale mângâierii cea pentru Tine pe pământ ne-am făcut, Doamne, şi dulce ne-a fost viaţa prin tot amarul Tău de pe pământ, pe care l-am purtat cu dulce în inimioare, ca şi suferinţa Ta cea pentru noi, căci Tu pe cruce ai suferit pentru noi. N-am voit să mai suferim decât pentru Tine apoi, căci înainte de suferinţa Ta cea pentru noi, ucenicii şi uceniţele Tale, noi n-am fost cu totul fierbinţi pentru suferinţele Tale, şi mulţi din noi am fost îndoielnici şi reci, şi am fost mici cu vederea şi cu inima din noi pentru vederea Ta, pentru salvarea cu care ai venit să ne-o dai, şi eram puţini, puţini de tot prin lumea rea, care Te prigonea, căci nu dădea să Te cunoască, şi pentru aceasta Ţi-a dat răstignirea, şi cu ea învierea apoi, căci Tu Te-ai ridicat cu slavă din mormânt, iar noi am mers apoi şi le-am spus tuturor că Hristos a înviat. Suntem mărturisitorii învierii Tale, şi de atunci şi până azi mărturisim prin Scripturi viaţa şi moartea Ta şi slava Ta cea prin înviere apoi. Am greşit la cer şi înaintea Ta în fel şi chip atunci, şi apoi Tu ai plecat la Tatăl şi ne-ai mărit credinţa şi iubirea şi ne-ai lăsat urmaşi ai Tăi pe pământ şi am născut fii. Cei ce cred în Tine sunt cei ce nasc fii pentru împărăţia Ta, şi nu sunt alţii cei ce cred în Tine, iar cei ce nu nasc fii pentru Tine sunt şi vor fi ruşinaţi de însăşi nerodirea lor. Cei ce nu nasc fii Ţie sunt ca şi o căsnicie fără de copii, fără de urmaşi, fără de rod, şi sunt sterpi, iar noi le spunem fiilor poporului Tău de azi să fie roditori în mijlocul oamenilor, căci Tu când l-ai zidit pe om ai spus apoi: «Fiţi roditori şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi supuneţi-l, şi stăpâniţi peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ şi în cer şi în ape!», şi ai mai spus apoi: «Vă dau toate ierburile care au sămânţă în ele şi toţi pomii care au roade cu sămânţă în ele, şi aceasta să fie hrana voastră», dar omul n-a ascultat de Dumnezeu şi a păcătuit mereu, şi I-a părut rău lui Dumnezeu că l-a făcut pe om, fiindcă omul a pierdut prin neascultare toată înţelepciunea cea din cer şi a căzut pe pământ, şi mintea lui a rămas pe pământ. Ai venit acum două mii de ani Tu, Fiul Tatălui Savaot, Tu însuţi, Doamne, ai venit, ca să-i ridici omului mintea spre cele din cer, şi puţini, puţini de tot pe pământ şi-au ridicat atunci privirea spre Tine ca să înveţe de la Tine, iar noi voim să-Ţi cerem iertare pentru puţina noastră credinţă şi iubire pentru Tine atunci când erai atât de măreţ în cuvânt şi în faptă, şi apoi în suferinţa Duhului Tău, şi apoi în suspin şi dureri, şi pe cruce apoi, Doamne. Suntem la masă de învăţător cu ucenici în mijlocul puţinului Tău de azi popor credincios, care stă prin credinţă, Doamne. îl povăţuim pe el să înveţe să fie, şi să iubească durerea ca să fie, căci cel fără durere pentru Dumnezeu nu stă cu Tine, ci se duce la nedureri, zice el, dar viaţa pe pământ e tot o durere peste tot, iar cea mai dulce de dus durere este cea pentru Tine, Doamne, şi este slavă. Stăm la masă sfântă, şi pe ea cuvântul Tău de azi, cu ucenici de-ai Tăi de ieri şi de azi, dar, Doamne, să stăm cu poporul venit la izvor, şi apoi să grăim noi mult cu el, căci dorul nostru de mărturisire arde în cer, şi dorul nu se stinge decât pe pământ. Şi dă-ne Tu cuvânt apoi ca să ne dăm lor mult cuvânt, căci orice ucenic desăvârşit este, Doamne, ca şi învăţătorul său. Amin.

– Aşa vom lucra, vă răspund Eu, Domnul, ucenici din cer, la masa Mea împreună cu voi în zi de sărbătoare pentru voi. Stăm la masă cu poporul cuvântului Meu de azi şi privim la lucrul său din ziua aceasta ca să grăim pe viu apoi pe cele ce se aşează pe masă din gura Mea şi din gura lor, iar uceniţa Marta, cea care acum două mii de ani Mi-a cerut socoteală pentru ascultarea de Mine a Mariei, sora ei, se smereşte de atunci şi până azi în cer pentru cuvintele pe care Mi le-a spus atunci cu duh răzvrătit când Mi-a spus: «Doamne, sora mea m-a lăsat singură să slujesc. Nu socoteşti că trebuie să mă ajute?». «O, nu, Marta. Ea şi-a ales partea cea bună, partea care nu se va lua de la ea», aşa i-am răspuns Eu ei atunci, iar acum ea vede în cer greşeala ei cea de atunci şi vă îndeamnă pe voi, copii din porţi, să deosebiţi între ucenici şi pentru lucrul cel pentru Mine, şi numai pentru el, căci voi sunteţi sub greul cel pentru vestirea Mea peste pământ, iar grijile pentru poporul sfinţit sunt multe, multe, tată, şi vă lasă pe voi fără ucenici, fără ajutor pentru lucrul cel care rămâne, cel care nu se va lua de la voi şi de la poporul Meu. O, e mare, mare nevoie de vestire a Mea peste pământ, tată. Vin sfinţii din cer cu Mine şi mărturisesc pe pământ la masa cuvântului Meu de la voi, iar cei de azi ucenici ai Mei, care se aleg să facă lucrul mărturisirii venirii Mele, trebuie să fie numiţi de Mine prin voi, şi nu fără de trimitere să facă ei lucrarea aceasta, ci după Mine să lucreze ei, şi după cum Eu cuvintez. Amin.

Şi acum, în zi de praznic de ucenici şi de uceniţe din cer şi de pe pământ laolaltă, Eu, Domnul, binecuvintez lucrarea Mea cu voi, şi a voastră cu Mine, şi între ucenici lucrare de cuvânt, şi fiţi, tată, vioi, căci voiesc să vadă cei din cer ucenici ai Mei creşterea voastră din cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi peste voi.

în mijlocul celor veniţi la izvor în zi de sărbătoare, hai să lucrăm, iar Tatăl să vadă, fiilor. Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl în Mine este, şi Eu sunt în voi, şi din voi în ucenici, şi binecuvântată să fie grăirea cea de azi între Mine şi voi, între voi şi Mine, între ucenici şi ucenici în numele Meu la masa Mea de cuvânt cu voi, şi a voastră cu Mine. Amin.

Hai, poporul Meu, hai să lucrăm, hai, căci Tatăl ne priveşte! Amin, amin, amin.

***

 

Acum, ucenici şi uceniţe, voi, cei care aţi fost pe pământ împreună cu Mine şi aţi suferit pentru credinţa voastră în Mine, Cel prigonit de lume şi de necredinţa ei, şi apoi aţi venit cu cerul cel purtat în voi, după ce aţi ştiut de la Mine că este răsplată cerul pentru cei ce-l poartă în ei pe pământ, acum, iubiţii Mei atunci şi acum la fel ca şi atunci, hai să Ne revărsăm şi să umplem de Duh Sfânt şi de har izbăvitor pe cei ce s-au strâns şi se tot strâng mereu la gura izvorului Meu de cuvânt, care dă să înnoiască lumea sub susurul lui cel chemător, sub mângâierea lui, căci numai cel ce nu-l ştie pe el şi gustul lui cel plin de cerul cel mângâios, numai acela poate să stea departe de răcoarea de suflet pe care el o împarte celor ce Mă iubesc cu dor pe pământ, aflându-Mă din unul în altul că sunt cuvânt pe pământ şi că grăiesc cu omul prin el, prin cuvântul Meu cel ce cheamă la înviere.

Şi acum, voi, cei ce aţi stat în ziua aceasta la masa Mea de cuvânt pentru mângâiere şi pentru înţelepciunea cea de sus peste voi, învăţaţi să ştiţi cum se vine la izvor, cum se stă cu Mine când vin cuvânt pentru cei ce se hrănesc cu el, cum se ia din el, şi apoi învăţaţi, fiilor, ce trebuie să fie apoi cel ce ia din gura Mea şi cum să se împartă el cu cele dinăuntru şi cu cele din afară ale lui spre viaţa celor din jurul lui, căci viaţa din om este comoara pe care Eu, Domnul, voiesc s-o am pe pământ comoara Mea, oglinda în care Eu să Mă văd cum sunt în om, şi prin care să Mă vadă oamenii de pe pământ cum sunt şi să Mă poată cunoaşte prin cel ce Mă poartă în el pe pământ cum sunt Eu.

Omul este casa lui Dumnezeu, casa Mea. Eu de aceea am zidit această casă atunci când am zidit-o, şi ca s-o am apoi am zidit-o pe ea şi ca să Mă folosesc de ea. Când omul aude aceasta, atunci poate el să socotească păcatul său, nedreptatea pe care el Mi-a făcut-o şi Mi-o face, păcat pentru care vine peste om pedeapsă pe potrivă, căci omul este vinovat de acest păcat. Dau să Mă judec cu omul şi să-l iert apoi, dar trebuie să-Mi dea dreptul înapoi ca să-l iert.

Când omul se naşte Eu îi dau în dar sufletul, aşa cum i-am dat şi lui Adam suflet viu când l-am zidit. Sufletul omului este parte din fiinţa Mea, suflarea Mea, care intră în cel ce se naşte cu trup pe pământ, om şi orice altă vieţuitoare cu suflet viu. O, nu numai că omul Mi-a luat casa, şi fiecare om face acest păcat, dar Mă şi prinde sub vină, aşa cum M-au prins iudeii de M-au dat spre osândire păzindu-şi împărăţia, după cum judeca mintea lor. O, iată ce face omul cu Dumnezeu, cu Cel ce a făcut cerul şi pământul şi tot ce este între pământ şi cer şi pe om apoi ca să fie locaş al Domnului, viaţă şi mişcare a lui Dumnezeu!

Să plângi, omule, când auzi de la Dumnezeu ce ai făcut tu înaintea Lui de când El te-a zidit şi până azi! Să plângi şi să cauţi să-ţi vii în fire şi să te socoteşti pentru păcatul tău, pentru dreptul pe care Mi l-ai luat de M-ai lăsat fără de tine şi ţi-ai făcut împărăţie pe pământ, cu care stai împotriva Mea, că nu Mi-ai luat numai casa, ba Mi-ai luat pământul tot, şi nu ţi-a fost de ajuns, că te-ai suit apoi şi în văzduh cu toate făcăturile tale cele spre slujirea ta, şi care se vor năpusti ca nişte arme duşmane curând, curând împotriva ta, căci tu spui: „Am de toate, şi sufletul meu se desfată”. O, bucuria omului se preface în plâns la capătul ei, căci omul se bucură fără Dumnezeu pe pământ, şi e nălucă bucuria omului, nălucă fără de trup în trupul omului. O, voiesc să fiu judecător blând cu omul, cu cel ce Mi-a luat dreptul şi casa şi locul de sub ea.

Blând vin la tine, omule, şi tot aşa îţi şi grăiesc, şi dau să te povăţuiesc să te fereşti de nimicirea ta, căci păcatul cel împotriva lui Dumnezeu te-a nimicit şi te nimiceşte, fiindcă omul care nu se face casă lui Dumnezeu este duşmanul lui Dumnezeu, om care se nimiceşte pe sine sub vina pe care o poartă. Grăiesc cu tine, omule, în mijlocul unui popor credincios Mie şi care învaţă să se dea înapoi lui Dumnezeu ca să i se şteargă vina prin care omul îl duşmăneşte pe Domnul în însuşi trupul său. Grăiesc ţie, omule, cu ucenicii şi cu uceniţele Mele de acum două mii de ani, când, venind Eu de la Tatăl pe pământ la om, M-am făcut om şi am crescut şi am făcut înaintea omului dovada dumnezeirii Mele, om şi Dumnezeu, suferind pe pământ până la moarte pe crucea dată Mie de om ca s-o duc, şi atunci omul a fost judecat şi încă o dată osândit, o dată pentru că Mi-a luat casa şi încă o dată pentru că a ucis pe Moştenitorul ei.

Omul trebuie să fie casa Mea pe pământ. O, fii hrăniţi din cuvântul Meu, învăţaţi, tată, să-Mi fiţi casă caldă şi curată, slujitori ai Mei să fiţi în ea, iar Eu să vă fiu Stăpân. Voi casă, iar Eu Stăpânul, aşa să fiţi voi cu Dumnezeu, căci aşa a fost să fie când Eu l-am zidit pe om! O, fii strânşi la izvor, acum veţi sta cu ucenicii şi cu uceniţele Mele, cei de acum două mii de ani, căci dorul lor de mărturisire arde în cer, şi dorul nu se stinge decât pe pământ. Fiţi casă celor din cer, fiţi primitori de oaspeţi, fiţi iconomi plini de credincioşie, căci cei din cer învaţă pe cei de pe pământ duhul credincioşiei, duhul cel curat pentru cei ce sunt casa lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.

– În cor de Duh Sfânt rostim cuvânt, Doamne, căci Tu ne-ai îmbrăcat pe noi în Duhul Sfânt, în puterea cea de sus după ce Te-ai dus la Tatăl prin învierea şi prin înălţarea Ta apoi iarăşi în Tatăl, din Care purcezi şi prin Care Te slăveşti, slăvindu-L pe El întru Tine. Acum două mii de ani în Ierusalim S-a coborât după cincizeci de zile de la învierea Ta Duhul Sfânt al Tatălui şi al Fiului Său peste ucenicii şi uceniţele Tale, peste cei ce au suferit cu Tine şi pentru Tine ca să Te vesteşti Tu Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, crezut de noi că ai venit din cer pe pământ după om. Ne-ai învăluit atunci în puterea Duhului Sfânt, iar pe cei adunaţi în Ierusalim în ziua aceea i-ai dăruit cu duhul înţelegerii şi al cunoaşterii tainelor Tale, şi au văzut ei atunci limbile de foc, limbile Duhului Sfânt aşezându-se peste ucenici, iar ei au grăit lor apoi în limbile acelea, şi orice neam adunat în ziua aceea la Ierusalim auzea şi ştia prin ucenici şi înţelegea tainele Tale, tainele Duhului Sfânt, şi a rămas de mărturie ziua aceea, iar noi suntem martorii ei. în aşa limbi grăim noi astăzi poporului adunat la izvor pentru sărbătoarea noastră în mijlocul lui.

O, grăirea din cer ar fi să nu se mai sfârşească pe pământ, că e vremea ei acum, dar ai nevoie de ucenici, o, Doamne. O, necăjit eşti Tu pe pământ acum! Venim cu Tine, îţi venim în ajutor noi, cei din cer ucenici ai Tăi, aşa cum Ţi-am fost şi pe pământ, ba şi mai mult acum, căci au trecut prin noi atunci toate desluşirile tainelor Tale, taine ascunse în Scripturi şi împlinite întru Tine toate atunci, căci ne-ai dat apoi înţelepciunea Duhului Sfânt, şi cu ea le-am desluşit pe ele, şi am plecat apoi în lung şi în lat de la margini la margini pe pământ ca să vestim despre Tine pământul şi pe cei de pe el, şi ne-am făcut apostolii Tăi şi minuni de la Tine ne însoţeau ca să ne primească oamenii şi să rămână peste timp lucrarea Ta şi lucrarea noastră apoi, iar azi iarăşi mărturisim şi chemăm omul să audă, Doamne. Sunt două feluri de oameni pe pământ, ca în toate vremurile. Sunt fii ai lui Dumnezeu şi sunt fii ai oamenilor pe pământ. Cei ce sunt fii ai lui Dumnezeu sunt casa Ta pe pământ, iar cei ce sunt fii ai oamenilor, aceia sunt nedrepţi cu Tine şi fac cu trupul lor ceea ce voiesc ei să facă şi să fie pe pământ.

Grăim vouă, poporului de la izvor, şi la toţi cei adunaţi în ziua aceasta lângă glasul Domnului, şi ne împărţim în părţi tuturor celor de pe pământ şi aşa grăim:

Nu este pace fără Domnul! Nu este pe pământ pace, nu este decât cu Domnul pace pe pământ. Vine Domnul pe pământ cuvânt şi pace prin cuvânt, vine şi îşi face ucenici aşa cum ne-a făcut pe noi ucenici şi uceniţe ale Sale acum două mii de ani, şi am rămas cu Domnul în Scripturi mărturisitori ai Săi. Voieşte Domnul să facă din oameni nu numai case ale Sale, ci şi ucenici să-Şi facă, şi cu ei să-Şi facă venirea Sa, căci este Scriptură scrisă că Domnul va veni, că Domnul vine, şi iată-L că vine cuvânt nou pe pământ între oameni ca să stea cu ei şi să-i ferească pe cei aleşi ai Săi de ceasul ispitei ce va să vină pe pământ spre încercare mare.

Omule, numai Domnul te poate ocroti! Iată-L venind în ajutorul tău plin de putere, plin de milă şi de cuvânt mângâios! Pe vremea lui Noe a venit puterea Lui peste Noe şi a făcut arcă Noe şi a salvat Domnul din ape pe cei credincioşi Lui, puţini, puţini de tot printre cei răi de pe pământ atunci. în vremea aceasta El însuşi vine, şi vine tainic, vine învăluit în cuvânt, dar omul se dă prea mare, prea înţelept, prea deştept şi se taie în Scripturi ca în sabie, înţelegându-le după socotinţa omenească sau neputând să le desluşească pe ele. O, vine Domnul pe pământ îmbrăcat în cuvânt şi citeşte în Scripturi ca să le desluşească şi să le înţeleagă omul. Nu este om mai fericit pe pământ acum ca şi cel ce îl aude şi îl primeşte pe Domnul cu credinţă mare, în prag stând ca să-L primească şi să-şi înnoiască credinţa şi fapta cea pentru venirea Lui. Amin.

în cor de Duh Sfânt noi, ucenicii şi uceniţele Lui, cei de acum două mii de ani, mărturisim că Domnul, Cel înviat dintre morţi, Care a stat cu noi după înviere învăţându-ne toate şi dându-ne pe Duhul Sfânt, Care ia de la El şi învaţă omul, El este Cel ce vine acum în zilele acestea cuvânt pe pământ. Suntem în nor cu Domnul şi aşa grăim vouă, căci scris este:«El vine cu norii, însoţit de sfinţii Săi». Iar vouă, celor adunaţi la izvorul Său de cuvânt, vă mărturisim ceea ce am văzut şi am auzit şi ceea ce auzim şi vedem acum. Vine Domnul! El este Cel ce vine pentru voi cuvânt. N-am fost nici noi iscusiţi să vedem şi să înţelegem bine venirea Lui atunci, dar L-am iubit fierbinte mulţi dintre noi, şi s-au vărsat râuri de har peste noi pentru că îl iubeam pe El fără de linişte în iubirea din noi. Nu este iubire mai dulce pe pământ ca şi iubirea de El. Cei ce am iubit omeneşte până să-L cunoaştem pe El, L-am iubit apoi pe El cu credinţă şi cu credincioşie. Ca flacăra cea mai vie, care arde trupul omului până în adânc, aşa s-a mistuit în noi iubirea de El, iar suferinţa după El când a plecat la Tatăl pentru noi, nu este suferinţă pe pământ ca şi aceea pe care am dus-o noi apoi în noi şi am purtat-o după noi pe unde umblam cu vestea Lui, şi se mâna din loc în loc în noi suferinţa aceea, de parcă vântul cel mai iute ne lua şi ne purta şi ne dădea ca să-L avem pe El din Tatăl apoi şi să-L dăm peste tot cu vestea Lui. Nu ne mai gândeam unii la alţii, ci numai la El fiecare, căci El trăia şi ardea în noi, aşa cum ne-a promis, dorind şi spunându-ne pe când era cu trupul cu noi: «Eu foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş vrea să se aprindă el acum!».

O, fraţi mai mici ai noştri, focul acela a căzut peste noi din El, foc care mistuie omul şi tot răul din el, ca să fie omul casă lui Dumnezeu, casă nouă pentru Domnul. Casa Lui am fost noi după ce L-am cunoscut. A luat Domnul foc în noi pic cu pic până ce a ars de tot în noi omul cel vechi, şi S-a făcut El flacără în noi, şi ea ne mâna din loc în loc şi puteam pentru El, iar El putea pentru noi apoi, şi minuni nenumărate se presărau pe pământ prin El ca să mărturisească pentru El, iar noi eram martori. Păream oameni obişnuiţi între oameni, dar eram focul Lui cel aprins pe pământ, iar cine vedea aceasta, gata, se şi năştea de sus şi se făcea fiu al lui Dumnezeu între oameni, foc al Său pe pământ. O, pe pământ sunt numai fii ai oamenilor, şi dintre ei ia Domnul să-Şi facă fii ai Săi. Focul pe care l-a pus El în noi ca să ia foc în noi îl dăm acum şi noi celor ce vor să fie asemenea Lui aşa cum noi am fost şi suntem. Suntem cei vii, căci suntem fiii Celui viu prin înviere. Lumea de pe pământ stăruie la noi ca să mijlocim la Domnul pentru ea, că suntem cei vii ca şi El.

O, fii ai oamenilor, înţelegeţi voi că suntem cei vii atunci când voi ne cereţi vouă pe noi mijlocitori prin grăirea voastră cu noi? Vă îndemnăm pe voi să mergeţi în cete-cete la cei ce s-au aşezat peste voi în nume de învăţători ai mântuirii voastre cea de la Domnul şi să-i întrebaţi de Domnul şi de voi şi de Scripturile cele de apoi şi de Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel promis de Domnul că vine pe pământ, şi să vi le arate ei pe acestea, căci s-au pus vouă învăţători. Fiţi curajoşi în credinţă şi prin credinţă, căci dacă vă lăsaţi necunoscători şi neştiutori, vine peste voi fără de veste ceasul ispitei pentru cei ce nu veghează. O, ascultaţi de cuvântul ucenicilor Domnului, căci vă grăim vouă. Fiţi cuvânt, fiţi purtători de sfinţenie, şi nu vă veţi lepăda de Cel ce grăieşte vouă din ceruri, căci sfinţenia vă ajută să-L cunoaşteţi. O, e mare războiul prin cele ce nu se văd ale lui! O, e vreme de îndemnare la luptă prin sfinţenie şi prin credinţă şi prin rugăciune, căci satana e îmbrăcat pe deasupra cu haină de sfânt şi lucrează cu ascundere mare aşa cum numai el lucrează, iar ascunderea este întuneric. Treziţi-vă! Vrăjmaşii sunt îmbrăcaţi în haine de oaie şi vor fi descoperiţi de sub haina lor, căci vine lumina, şi Domnul scurtează zilele de întuneric, le scurtează pentru cei aleşi ai Săi, precum este scris prin însuşi cuvântul Său cel de acum două mii de ani rostit ca să fie împlinit peste cei ce vor fi salvaţi de El. Sfinţenie cu duhul şi cu trupul, post cu strigare la Domnul, credinţă şi nădejde şi multă iubire, pe acestea le hărăzim vouă tuturor. Arme cereşti sunt ele. Pe ele le-am purtat şi noi când Domnul ni le-a dat pentru biruinţă, când Domnul ne-a îmbrăcat întru El ca să fim ca El, biruitori să fim şi nu biruiţi, şi am fost aşa cum El a spus, biruitori am fost, şi suntem acum lângă El. Amin.

O, Doamne mare în cuvânt, aşa am lucrat şi noi în ziua noastră de serbare între ai Tăi de azi pe vatra neamului român. Ajută-i pe ei să fie mai mult decât noi! Dă-le lor fraţi ajutători sporului Evangheliei Tale celei noi, căci ea este cuvântul Tău cel de azi, cuvânt nou, iubire nouă, Doamne. Amin.

Iar eu, acum, ucenicul Tău cel iubit de Tine, Ioan, intru cuvânt şi le spun lor cum le-am spus şi ucenicilor de atunci, căci aşa le-am spus după ce Tu ai mers la Tatăl: «Vă scriu vouă poruncă nouă, ca să umblaţi în lumină, căci întunericul se duce. Iubiţi-vă frate pe frate, căci cine zice că este în lumină, iar pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum, dar cel ce iubeşte pe fraţi rămâne în lumină şi sminteală nu este întru el, pentru că întunericul nu orbeşte ochii lui». Le-am dat porunca aceasta, căci altfel de iubire trebuia să arate cel ce a luat din harul Tău cel nou prin noi, ucenicii Tăi. O, eu am rămas lângă Tine până dincolo de cruce, fiindcă îţi eram rudenie, Doamne, dar toţi ucenicii Tăi voim acum să ne mărturisim Ţie înaintea poporului Tău de azi lipsurile pe care le-am avut pentru întregimea Ta în noi, că stăteam cu Tine şi ne învăţai atâta de măreţ toate, şi apoi noi ne duceam din nou şi ne împlineam nevoile noastre şi căutam să prindem peşte mult ca să trăim din munca noastră, iar Tu nu puteai să stai mult cu noi din pricina nevoilor noastre pentru care ne trebuia timp, căci făceam şi noaptea zi şi pescuiam, iar Tu plângeai însuspinat mai mereu, şi ne căutai şi pe mare, Doamne, în toiul nopţii chiar şi după ce ai înviat. Ne uităm acum la Tine atunci, căci noi de lângă Tine ne uităm, că veneai lângă noi şi ne dădeai cuvântul vieţii şi întărire peste noi din el, şi apoi iar rămâneai însingurat şi iar plângeai. Plângeai de dorul nostru, plângeai însingurat. Te mângâiem acum în rana Ta cea de atunci de la noi. O, să nu Te lase singur cei de azi ucenici ai Tăi! O, să nu mai plângi şi azi însingurat, Doamne atât de însingurat în toate vremurile! Omul Te înţelege departe de el, dar Tu numai la uşa lui eşti şi acolo îl aştepţi, nu departe, nu, Doamne, nu. O, cine să Te vadă şi să-Ţi deschidă dacă omul face aşa cum făceam şi noi de ne duceam la ale noastre griji ale vieţii şi nu stăteam cu Tine mereu şi nu ne dădeam Ţie cu totul ca să ne deosebeşti Tu Ţie şi numai Ţie, fără să mai avem familie şi fraţi şi surori şi părinţi aşa cum aveam noi? Vedem acum rana Ta cea de atunci şi Ţi-o ungem, Doamne, povăţuindu-i pe cei de azi ai Tăi să aibă milă de cuvântul Tău cel de ieri şi cel de azi şi să stea întru el şi să stea ei întru Tine şi numai întru Tine, şi fericiţi sunt şi vor fi cei ce vor face cu ei înşişi aşa cum Tu ai spus să facă cel ce vine după Tine, fiindcă aşa ai spus pentru ucenici: «Cine nu lasă pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, averi şi ranguri, ba şi pe sine însuşi, nu poate să-Mi fie Mie ucenic adevărat».

Iar acum grăim şi noi, Doamne. Iubirea noastră cea arzătoare, iubirea mironosiţelor Tale pune-o, Doamne bun, în toate fiicele care s-au făcut după adevăr, şi încă se fac lângă ele fiice şi mirese ale iubirii de Dumnezeu! Le îndemnăm iar şi iar pe ele să fie purtătoare de sfinţenie cu duhul, cu trupul şi cu sufletul, şi în acestea ale lor să ardă iubirea Ta. Noi, ucenicii şi uceniţele Tale, nu ne mai iubeam unii pe alţii decât ca Tine, decât pe Tine şi numai pe Tine, iar unii pe alţii ne întăream în iubirea de Tine, uitându-ne unii la alţii pentru flacăra din noi cea pentru Tine, cea mărturisitoare, şi care lumina de aproape şi de departe, Doamne. Am dat de la noi viaţa cea fără de Tine şi am ars pentru Tine apoi şi ne-am făcut torţe aprinse în lume şi Te-am mărturisit, iar Scripturile Tale de atunci ne mărturisesc cu Tine. Le îndemnăm pe fiicele poporului Tău, şi pe toţi îi îndemnăm să se poarte cu priviri smerite, cu simţiri cereşti înăuntrul lor, şi cu dorul după Tine să trăiască pe pământ şi să Te împartă de-a pururi prin viaţa lor trăită întru Tine, şi nimic spurcat, nimic întinat să nu caute să aibă în inimi şi în simţiri, şi purtători de sfinţenie mare să fie fiii şi fiicele Tale din zilele acestea, că vremea este cu întuneric şi este ascunsă şi gata să se arate cu întunericul ei, dar sfinţii o vor birui pe ea, având în faţă la război pe Mielul Tatălui, pe Tine, Doamne, căci Tu vei fi Biruitorul, fiindcă aşa este scris. Amin.

Voi, toţi cei care vă apropiaţi de izvor ca să învăţaţi viaţa ce va să fie, naşteţi-vă de sus, ca să nu mai fiţi de jos, şi apoi faceţi-vă vase ale sfinţeniei, învăţând aceasta din Scripturi şi din cuvântul cel nou al lui Hristos Cel înviat! Nimic spurcat, nimic întinat în gând şi în faptă, nimic trupesc să nu mai rămână în voi, ci numai iubirea Lui şi focul ei, care mistuie în voi orice urmă de păcat, pentru ca apoi să fiţi făptură nouă, şi aceasta este taina pentru care Domnul a venit atunci şi acum pe pământ, şi omul va fi să fie casa lui Dumnezeu, aşa precum Domnul l-a făcut să fie. Amin.

Privire sfântă, purtare sfântă, hăinuţă sfântă, iubire cu cuvioşenie şi multă lucrare de Duh Sfânt să se nască din voi, fii şi fiice ale neamului cel nou, care aşează pe pământ popor de sfinţi, popor al lui Hristos. învăţaţi, o, învăţaţi să-L măriţi pe Domnul Cel mărit, şi aşa să-L bucuraţi, şi aşa să vă bucuraţi întru a Sa venire la voi, şi nu va fi pe pământ neam care să vă supună, căci Hristos este mare, şi are cu El întru venirea Sa cetatea cea de sus a sfinţilor, oştire fără de număr, şi biruieşte Domnul. Amin.

Hristos a înviat! Aşa salută, Doamne, ucenicii şi uceniţele Tale pe cei pentru care Domnul lor a murit şi a înviat. Amin, amin, amin.

– Eu, Domnul, sfârşesc acum sărbătoarea aceasta şi cuvântul ei. Eu, Domnul, sunt cuvântul sfinţilor Mei. Ei sunt oştirea Mea cea de neînvins, pentru că ei au învins pe pământ, şi au ca patrie cerul, patrie de nebiruit. Aşa voiesc Eu să fac biruinţă cu patria Mea cea de azi pe pământ, patria română, ţara venirii Mele de azi, căci la ea am venit, fiindcă Tatăl o iubeşte şi îi arată că o iubeşte.

Hristos a înviat! Eu, Domnul, îmbrăţişez şi sărut pe poporul cel ce a băut în ziua aceasta de la izvorul Meu de cuvânt. îl aştept iarăşi pe el cu praznic de Duh Sfânt în grădina Mea de întâlnire cu el curând, curând. Binecuvintez venirea lui iarăşi la izvor şi îi voi da lui, şi duhul lui va tresălta, căci pe câţi cred în Mine Eu îi iubesc şi le dau din masa Mea. Amin.

Tot cel ce urăşte pe fratele său este ucigător de oameni, iar cei ce iubesc pe fraţi umblă în iubire şi sunt născuţi de sus, şi Eu îi iubesc şi le dau din iubirea Mea, şi purtători ai ei îi fac pe ei pe pământ şi nu vor fi biruiţi, căci Eu îi iubesc, şi le dau lor viaţa Mea. Amin, amin, amin.