Mă las pe masa ta cu Duhul Sfânt, poporul Meu, ca să te înviorez în iubirea de Dumnezeu, fiule, căci iubirea de Dumnezeu trebuie hrănită ca să fie. îţi hrănesc iubirea, tată, iar iubirea Mea pentru tine hrăneşte-Mi-o tu, ca să fac cu tine lucruri minunate pe pământ. O, dă-Mi putere să vin la tine, fiule poporul Meu! Fă-te dor de Dumnezeu cu fiinţa ta, şi tainic să fii tu aşa, căci toate ale Mele în om sunt tainic purtate şi lucrate, şi nici omul însuşi nu poate înţelege tainica Mea lucrare prin el, dar Eu dacă văd credinţă în Mine la om, credinţă neîndoielnică, Eu fac lucruri minunate cu ajutorul acestui simţământ purtat de om înaintea Mea. Toţi păcătoşii care M-au iubit pe pământ cu credinţă tare Eu cu aceia M-am sprijinit mult împotriva diavolului, care îi duşmănea pe ei pentru credinţa lor în Mine, Cel milos pentru om, Cel plin de dragoste pentru cel neputincios pe pământ. Mă uit la hoţii care fac cruce când pleacă să-şi strângă din furat pe cele ce zic ei că le trebuie, şi Duhul Meu duios Mi Se moaie de mila lor, căci văd în ei credinţă şi sprijin în Mine chiar când ei fac răul cel trebuincios pentru ei, zic ei, şi-ţi spun acestea, poporul Meu, că Eu la păcătoşi am găsit credinţă şi duioşie pentru Mine, dar la cei ce se cred puternici şi mai buni decât cei păcătoşi Eu găsesc numai lovituri, numai cruce, tată, numai îndoială în puterea Mea cea pentru om, numai slăbire a puterii Mele înaintea puterii lor, căci ei se dau puternici pentru ei înşişi, dar pentru Mine sunt durere aceştia, căci cine n-are puterea iertării şi a bunătăţii şi a umilinţei de duh, acela este greu de purtat de inima Mea, căci nu Mă cunoaşte. Cel ce Mă cunoaşte, acela este altfel, fie el drept sau păcătos, iar cei plini de iubirea Mea în ei trag mereu spre cei plăpânzi, spre cei neputincioşi cu duhul şi cu firea ca să-i ajute, căci aceia au nevoie de viaţă, iar viaţa este mare taină în om, şi iată, nu este cel ce ştie să înţeleagă taina vieţii. O, ce mare M-am aşezat Eu, Domnul, în cei păcătoşi, care aveau nevoie de Mine! O, numai ei au dor de Dumnezeu, şi se vede aceasta de şapte mii de ani pe pământ! Ce bine am putut să fac Eu pe pământ pentru Mine şi pentru om prin cei ce apasă cu dreptatea lor peste cei obidiţi? N-am putut să fac din ei decât unelte de suferinţă pentru cei ce le puneau celor greşiţi în ochii lor cruce grea pe umăr, durere şi suspin, dispreţ şi judecată de la omul semeţ, pentru ca să Mă desăvârşesc Eu prin cei apăsaţi apoi cu duhul pocăinţei, care îl face mare, mare înaintea Mea pe om, mare şi slăvit. O, nu este puternic cel care îi stăpâneşte pe ceilalţi, ci este puternic cel care îşi stăpâneşte firea. E sterp cu viaţa cel ce nu iubeşte pe cei din jurul lui, şi nu este viaţă în om viaţa care nu trăieşte prin iubirea Mea în om şi pentru om. Cel ce-şi alege singur viaţa Eu nu Mă pot apropia de acela ca să fac din el unealtă Mie, mică sau mare în lucrul Meu cel de la Tatăl dat Mie cu oamenii, dar pot în cel ce se lasă chemat la Mine ca să-l pun la lucrul Meu, tată.

O, Mi-am dat curaj plânsului durerii Mele de la om, poporul Meu, căci în mijlocul tău Eu pot să plâng şi să suspin şi să fiu adevărat. Şi cum adevărat? Adică să-Mi arăt faţa inimii Mele, zdrobirea Mea, pe care omul nu Mi-o iubeşte, căci dacă Mi-ar iubi-o n-ar căuta să-i fac Eu lui numai bine când el nu face bine. Omul vrea ca Eu să-i fiu lui numai binefăcător şi să-i dau după inima lui, căci altfel Mă numeşte nedrept. Nu-i pasă lui de durerea Mea. Lui îi pasă de el, şi are nevoie de binele lui cel de la Mine, de parcă Eu sunt datornicul lui. O, nu vrea omul să cunoască altfel faţa lui Dumnezeu, fiinţa lui Dumnezeu, o, nu vrea, poporul Meu, dar Eu în mijlocul tău îmi dau vălul în lături şi Mă aşez înaintea ta aşa cum sunt Eu, plin de suferinţe, plin de rane de la om, sărac de iubire de la om şi părăsit pe pământ. Adesea, din timp în timp, M-au iubit şi M-au cercetat păcătoşii, a căror viaţă era robită de firea cea căzută a lor, căci omul cel zidit de mâna Mea a căzut din binele cel făcut de Mine pentru el şi a tras după el fapta lui din fiu în fiu, şi necăjit e omul pe pământ, şi puţini oameni se opresc din mersul lor ca să se gândească la firea cea căzută a lor şi să se umple de duhul umilinţei şi al pocăinţei înaintea Mea şi înaintea omului cel asemenea lui. în pilda samarineanului, pe care Eu am pus-o în cartea Evangheliei Mele acum două mii de ani, am arătat că n-a oprit lângă cel căzut omul mare cu rangul, ci a oprit un samarinean, un om dispreţuit, după cum erau priviţi samarinenii.

O, poporul Meu, când am venit Eu pe pământ ca să Mă întrupez şi să iau trup şi chip asemenea omului şi să stau printre oameni şi să-i ajut cu mila Mea şi apoi să Mă arăt Dumnezeu slăvit în mijlocul oamenilor, Eu n-am putut atunci să Mă sprijinesc cu cei de vază între oameni, o, n-am putut, tată, aşa cum nici acum n-am putut şi nu pot. între cei de vază cu care M-am ajutat a trebuit mai întâi să-i aduc pe ei la mare umilinţă, la mare cădere ca să-i pot înţelepţi să Mă primească şi să Mă cunoască şi să Mă creadă fără de cădere apoi din credinţa cea din cer coborâtă peste om. O, vai de omul care îşi culege de pe pământ şi de la om credinţă în Mine şi în tainicele Mele lucrări între oameni! Când am venit la întâia Mea venire acum două mii de ani veneau mulţi după Mine ca să creadă şi ca să rămână pe calea Mea cea spinoasă între oameni, dar vai, iarăşi plecau întru ale lor, se sminteau şi plecau, se săturau şi vărsau apoi. Se umpleau de dor de mărire crezând că Eu cu puterea Mea voi stăpâni ca un împărat pe pământ, dar când ei înţelegeau că Eu n-am nimic din lumea aceasta cu împărăţia Mea se duceau de lângă Mine, bieţii de ei, căci ei nu iubeau durerea Mea, nu iubeau durerea, ci iubeau mărirea, şi pe ea o aşteptau dacă umblau cu Mine, dar Eu am venit pe pământ ca să fiu Cel durut, Fiul durerii, Cel dispreţuit, Cel zdrobit, şi nu s-au dat Mie cu iubirea lor decât cei păcătoşi, cei care n-aveau nimic pe pământ decât o viaţă slabă şi fără de putere, iar Eu la aceştia le-am arătat calea, le-am arătat iubirea şi credinţa şi puterea lor prin acestea şi le-am dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni şi jertfă de iubire pentru cei ce nu iubesc.

O, poporul Meu, îţi spun, tată, ca să ştii, că fiii lui Dumnezeu pe pământ sunt numai cei ce vin pe calea Mea cea plină de suspin şi rămân pe ea cu Mine până la sfârşit, răbdând cu Mine şi ca Mine până la sfârşit, tată, şi rămânând cu Mine în toate încercările, în toate ispitele, în toate furtunile, ajutându-Mă cu firea Mea cea blândă în ei, căci blândeţea Mea din om pune la pământ orice putere potrivnică, orice furtună şi orice ispită, tată. Eu cu blândeţea Mea i-am poruncit furtunii să tacă şi valurilor să se cuminţească, şi acestea M-au ascultat, căci eram Cel blând. Eu cu umilinţa Mea i-am iertat pe cei ce Mi-au dăruit crucea ca unui blestemat. Eu cu blândeţe fără de seamăn i-am îmbrăţişat şi i-am mângâiat şi i-am sărutat pe tâlhari şi pe vameşi, pe desfrânaţi şi pe hoţi, pe ucigaşi şi pe neputincioşi cu tot felul de neputinţe ca să le dau putere să se facă fii ai lui Dumnezeu apoi, căci aşa iubire Mi-a spus Tatăl să arăt că am, că din El o am şi o arăt c-o am, căci n-am venit să judec, ci să iert am venit, şi am venit să-i dau omului mereu, mereu putere să se facă şi să fie al lui Dumnezeu pe pământ, căci a fi omul, înseamnă a fi al lui Dumnezeu pe pământ şi nu al lui însuşi. Amin.

Şi acum, poporul Meu, îţi dau iubirea mamei Mele Fecioara ca să-ţi mângâie sufletul, tată, ca să-ţi aducă putere şi înnoire, tată. Ea a fost slujită de îngeri pentru venirea Mea prin ea pe pământ, dar şi ea a slujit pe îngeri. O, cu ce a slujit ea pe îngeri? Fiilor, fiilor, omul care este blând şi smerit este slujitor îngerilor slujitori de la Dumnezeu, tată, ca şi omul cel aspru şi semeţ în sine, care este slujitor îngerilor cei căzuţi de la Dumnezeu. O, mama Mea Fecioara a fost dulce la fire şi aplecată după om şi pentru om. Când ea slujea între oameni era plină de pace şi de blândeţe, plină de frumos ca şi Dumnezeu. O, tată, omul care doreşte după Dumnezeu, iubind aşa, acela este om frumos, om cu viaţă vie, tată, iar cel viu împarte viaţă, şi aşa împărţea mama Mea Fecioara, împărţea ce avea din avutul ei cel de la Dumnezeu pus în ea. Hai, mamă, hai cu slava mângâierii Duhului Sfânt, căci El este Mângâietorul şi este Duhul Nostru, mamă. Amin, amin, amin.

– Le dau, Fiule, Duhul Tău, pe Care şi eu îl am. Le dau ce am, le dau din mine, căci unii din ei sunt plini de durerea Ta în ei şi nu-i ştiu ceilalţi, căci ei îşi ascund pe cele durute în ei, căci sunt umiliţi şi sunt aplecaţi sub mare dispreţ şi sub încercări pe care nu le pricep cei alăturaţi lor. îngerii slujitori de la Tine le slujesc lor şi stau ajutători în toată vremea tainic lângă ei, căci crucea Ta e cu mare durere, cu mare cădere pe cale sub ea, şi nu e cel ce se bagă sub ea lângă cei îmbrânciţi sub lovituri ca să cadă şi ca să se zdrobească ei sub mersul Tău cel greu. O, Fiule scump, în toată vremea cea de peste cincizeci de ani, de când Tu stai pe pământ cu a doua Ta venire prin această lucrare de cuvânt, numai aşa ai mers, aşa, ca şi azi, Fiule. Pe trâmbiţa Ta Verginica o părăseau toţi, mereu, mereu o părăseau după ce veneau ca să-Ţi audă cuvântul, şi n-aveai cu cine să Te sprijineşti cu lucrarea Ta cea grea prin ea, căci fiecare avea ale lor de făcut şi nu se dădeau la făcut, căci îi durea facerea, ci mai degrabă cădeau din credinţa cea în venirea Ta prin acest cuvânt decât să stea la făcut, şi le plăcea să rămână stârpitură ca tot omul, care nu Te trăieşte cu iubire şi cu credinţă şi cu lucrul cel pentru Tine şi pentru venirea Ta, Fiule cu mersul greu. O, când nu le mai convenea, găseau nod în papură şi dădeau în trâmbiţa Ta cu vină şi cu ură, şi dădeau în Tine, dădeau cu pietre în cuvântul Tău, Fiule de sub cruce. Numai cei blânzi cu duhul şi smeriţi cu inima, numai aceia n-au ieşit de sub cruce, numai aceia n-au fugit, numai aceia au rămas, dar puţini, puţini au fost aşa cum eşti Tu, blânzi şi smeriţi. Blând este cel ce iubeşte şi iartă fără de judecată, adică fără de capăt, iar smerit este cel ce se apleacă şi se împarte fără de poticnire şi fără de părtinire pentru cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu pe pământ, şi se împarte fără de plată de pe pământ, Fiule dumnezeieşte smerit şi nu omeneşte, căci omul care se smereşte face aceasta ca omul şi nu ca Dumnezeu, în Care se ascunde taina smereniei inimii. Amin.

O, popor al cuvântului Fiului meu, omul care doreşte după Dumnezeu, iubind aşa, acela este frumos foarte şi este cu viaţă vie în el. Eu aceasta împărţeam în jurul meu, şi iubind pe Dumnezeu împărţeam. Cel ce nu împarte iubind pe Domnul, şi pe semeni la fel, acela împarte altceva, şi tot aşa şi agoniseşte. Cel ce împarte ca Dumnezeu, acela primeşte suferinţă pe pământ şi se hrăneşte cu lacrimi pentru calea lui cu Dumnezeu, iar lacrimile sunt iubire în cei ce plâng cu Dumnezeu. Aşa se făcea în mine lacrimă iubirea înaintea Domnului pentru tot omul zdrobit şi căzut, şi ceream Domnului ridicare pentru toţi, căci voiam să-l aibă Dumnezeu pe om.

O, voi, copii duruţi sub crucea venirii Fiului meu, vă rog, copii duruţi, prindeţi puteri din puterile cereşti, care stau pe lângă voi ca să vi se dăruiască şi ca să puteţi voi pentru venirea Domnului cuvânt peste pământ. Vă rog cu duioşie, întăriţi-vă duhul duios şi sprijiniţi-i pe cei ce vin ca să se facă fii ai lui Dumnezeu prin iubirea lor de Dumnezeu şi prin dor, căci vine vremea să vină mulţi ca să le daţi putere şi credinţă în dar de la Dumnezeu, prin cuvântul Său care vine la voi, şi ca să le daţi duhul statorniciei, căci Domnul îşi va înmulţi lucrarea Sa pentru cei aleşi ai Săi de pe pământ şi le va da lor înfierea şi viaţa şi vor avea aceştia viaţă vie, neclătinată în ei, iar viaţa aceasta va fi credinţa lor până la sfârşit şi netăgăduirea cuvântului care vine la voi ca să fie el înviere peste mulţi. îngerii lui Dumnezeu vă sunt slujitori în toate suferinţele voastre cu Domnul, iar voi sprijiniţi pe poporul Domnului şi daţi-i mereu viaţă vie ca să aibă pentru zilele ce vin, căci aproape este Domnul, şi ziua Lui vine, şi va fi ea a doua zi a voastră, odihna lui Dumnezeu în om şi a omului în Dumnezeu, împărăţia Lui cea promisă. Amin.

O, popor al Domnului, întăreşte în mijlocul tău Duhul Domnului! Răbdaţi până la sfârşit, fiilor, iar cei ce vă dispreţuiesc pe voi pe pământ nu vor găsi altă plată decât ceea ce vă împart ei vouă, precum şi cei ce vă binecuvintează pentru că sunteţi ai Domnului, aşa firavi cum sunteţi, nu-şi vor pierde plata, ci vor afla ceea ce vă împart ei vouă, căci dacă vă şi ajută cineva cu cele ce sunt din lumea aceasta, pentru că nu sunteţi ai lumii, nimeni să nu vă judece pe voi sau pe ei, căci avutul lumii se duce acolo de unde vine, nu la Dumnezeu, dar omul dăruitor cu cele ale lui vine ca un vameş şi întoarce în bine fapta sa şi se dă Domnului cu credinţa sa şi cu suspinul lui pe calea cea grea pentru Domnul pe pământ, că pe pământ pentru Domnul e ca pe pământ, şi trebuie lucrat ca pe pământ, aşa cum şi Fiul meu a lucrat acum două mii de ani pentru nevoile Evangheliei înaintea oamenilor pentru ca să poată să meargă El cu mersul cel de pe pământ ca să arate omului calea spre cer apoi.

Pace vouă! Ca şi Fiul meu vă fac urarea păcii. O, dacă aţi avea voi sprijin durerilor voastre pentru venirea Domnului! O, n-aveţi sprijin, şi sunteţi dispreţuiţi adânc! Cine vă face pe voi de râs înaintea lumii, aceia au uitat de iertarea păcatelor lor şi scot sabie spre voi şi scot sabie spre Domnul. Mă voi ruga Domnului pentru învierea credinţei şi a iubirii lor pentru voi, şi vor lua ei plată fără de margini dacă se vor apleca să stea iarăşi îmbrăţişaţi cu voi în iubire, căci omul care doreşte după Dumnezeu şi după voi, iubind aşa, acela este om frumos şi cu viaţă vie în el, om cu dor în el, iar dorul întăreşte viaţa şi o hrăneşte ca să fie. Amin.

O, ferice celor ce doresc după voi, fiilor care staţi Domnului cale ca să vină pe pământ! Şi dacă aşa a fost orânduiala Lui, fiţi răbdători purtându-L pe Domnul, căci răbdându-le pe toate, aşa S-a arătat pe pământ Fiul meu. Amin.

Pace ţie, popor de nou Ierusalim pe pământ! Aşa te-a numit pe tine Domnul. Cel ce nu-L iubeşte pe Domnul Dumnezeu tău, să fie anatema! Acesta este cuvânt spus de râvna apostolică a ucenicului Fiului meu, Pavel apostolul, vas al Duhului Sfânt al Tatălui meu şi al Fiului meu, iar eu spun: cel ce nu te iubeşte pe tine pentru că eşti al lui Dumnezeu, acela este anatema, şi să se trezească acela. Amin.

Eu, Doamne, m-am făcut bunăvestire de cuvânt peste poporul Tău şi peste cei duruţi de sub crucea venirii Tale. Să vină spre Tine şi spre cuvântul Tău cei ce vin, să vină şi să ia în ei viaţă vie, iar Tu îi vei învăţa pe ei. O, vino, tu, cel ce vii, şi Hristos te va învia! Vino şi rămâi, rămâi în iubirea Lui! Amin, amin, amin. „Aşa să fie” înseamnă acest amin.

– O, mamă, cel ce vine la Mine Eu îl primesc cu braţele desfăcute şi îl sărut îmbrăţişându-l, numai să rămână el cu iubirea Mea, mamă, şi să Mă mângâie cu ea, căci sunt tare durut. Când am plecat spre cruce, şi apoi prin înviere şi prin înălţare am plecat la Tatăl ca iarăşi să vin, şi iată, am venit, precum am făgăduit că voi veni, le-am spus atunci ucenicilor Mei: «Rămâneţi în iubirea Mea!». O, fericiţi sunt cei ce rămân în iubirea Mea, în poporul Meu de azi, care este iubirea Mea şi în iubirea Mea este. Eu, mamă, preţuiesc mult acest popor, şi îl iubesc fără de margini pe cel ce crede în Mine ca să pot veni Eu pe pământ la cei ce cred aşteptându-Mă să vin şi netăgăduindu-Mă aşteptând. Amin.

Pace ţie, poporul Meu! Eu rămân în iubirea ta, fiule. Pe ea Mă sprijin, în ea îmi găsesc puterea în zilele acestea. Tu eşti mic şi eşti slab, dar Eu sunt mare prin puterea ta cea mică. Eu rămân în iubirea ta şi ţi-o păstrez Mie, şi în ziua a doua a lumii voi arăta rodul ei, prin care Eu am putut să-Mi săvârşesc biruinţa Mea şi toată Scriptura împărăţiei cerurilor pe pământ curând, curând, şi cer şi pământ nou curând, curând, căci Eu sunt Cel adevărat în tot cuvântul Meu. N-au fost mai buni cei prin care Eu, Domnul, Mi-am împlinit Scripturile în toate vremile, dar au fost cu credinţă netăgăduitoare, şi pe ea Mi-am zidit Eu împlinirile Mele între oameni.

Pace ţie, popor al credinţei cea de sus! Să nu-ţi culegi credinţă de pe pământ înaintea Mea, ci din cer să iei, tată. Un picuţ, şi ajungem la praznicul învierii, şi voiesc să vă mângâi în suferinţă, fiilor, şi să vă ung ranele inimioarelor voastre, tată. Pace vouă!

Pace ţie, poporul Meu! Te numesc bunăvestire peste pământ, că din mijlocul tău Eu Mă slăvesc în cuvânt în zilele acestea şi sunt în iubirea ta, aşa cum am făgăduit, şi tu vei avea ceea ce ai de la Mine dat.

Eu rămân în iubirea ta, poporul Meu. Amin, amin, amin.