În duh de Bobotează te cuprind şi în ziua aceasta, poporul Meu. Mă mângâi în sărbători când grăiesc cu tine. E mare mângâiere pentru Dumnezeu când are cu cine să grăiască pe pământ. Tot omul Mă crede fericit lângă Tatăl, dar munca Mea cea de la Tatăl dată în ascultarea Mea a fost şi este omul. Mă mângâi când pot să fac ceva pentru om, şi puţin ajutor am de la om. Când am făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute, pentru om le-am făcut. O, nu ştie omul durerea pe care Mi-a făcut-o că s-a smuls din Mine şi s-a tras în sine şi Mi-a răpit fericirea, căci omul avea să fie fericirea lui Dumnezeu.

Mă mângâi cu tine, poporul Meu. E mare mângâiere când cineva îndurerat şi rănit adânc de durere are cum să-şi spună rana sa. Rana Mea este omul. Am suflat peste el cu gura duh din Duhul Meu când l-am plămădit din pământ după chipul Meu, şi am în el din Mine şi Mă doare rana în om şi nu ştie omul cum vine aceasta. O, dacă un părinte suferă atât de greu de la copilul lui cel căzut de la el prin neascultare, o, câtă suferinţă a rămas pe Dumnezeu după ce omul s-a smuls din El şi s-a tras în sine!

Caut mângâiere, poporul Meu. I-aş spune omului mereu durerea Mea cea lungă de la el. Mă fac în mijlocul tău cuvânt şi Mă dau omului ca să audă plânsul Meu cel după el, şi te rog, fiule, îngrijeşte-Mi statul Meu în mijlocul tău şi ai grijă de cărarea Mea spre tine, şi să văd aceasta, să văd că Mă asculţi, că rău M-a pedepsit neascultarea omului, tată. Dau să te umplu de milă pentru rana Mea, căci Eu acum două mii de ani am luat trup ca şi omul şi Mă doare în trup rana, nu numai în duh. Se supărau cărturarii şi fariseii din vremea trupului Meu, se supărau, se înrăiau pe Mine când Mă vedeau că iert păcatele omului şi că-l vindec de rău, dar Eu făceam aceasta pentru că omul este rana Mea, şi Mă mângâiam când îl auzeam pe om că grăieşte cu Mine şi că-Mi cere ajutor şi vindecare. O, în fiecare om Mă doare duhul şi trupul şi nu pot să-i stârnesc omului duh de credincioşie în el pentru Mine, căci cel smuls din Dumnezeu şi căzut pe pământ nu mai este ca atunci când era cu cerul înconjurat pe pământ. O, nu mai poate omul să stea întru Mine, căci păcatul despărţirii de Dumnezeu a omului s-a tot înmulţit şapte mii de ani din om în om, şi odată cu el s-a stârnit în om nevoia de fericire, căci omul şi-a pierdut fericirea şi n-o mai găseşte, iar dacă mai crede când şi când că o are în mână, o, nu e ea, căci fericirea omului avea să fie Dumnezeu, precum fericirea Mea avea să fie omul.

M-am zbătut şapte mii de ani să întind mâna şi să-l iau iarăşi în Mine pe om. Am tot căutat o sămânţă de pus la însămânţat ca să fac din nou pe om, şi apoi să-l păstrez, ajutat de toate puterile cereşti, dar omul se veştejeşte mereu, mereu sub ochii Mei. M-am luptat cu el să-l aduc la păreri de rău pentru căderea lui din viaţă. El însă se supăra pe Mine şi mai mult şi Mă părăsea şi mai mult. Nici iubirea, nici dojana nu l-au făcut pe om să se întoarcă spre Mine şi să Mă mângâie pentru rana Mea cea de la el. Am venit acum două mii de ani de la Tatăl la om şi M-am îmbrăcat în trup, ca să fiu văzut şi să-l atrag pe om la Mine şi la Tatăl şi să fie el iubire ca şi Dumnezeu şi să-Mi capăt înapoi mângâierea. Omul însă n-a putut să fie iubire, şi dacă n-a putut a rămas trup, a rămas aşa şi atunci când i-am arătat faţă către faţă iubirea mai mult decât îi arătasem în rai. I-am spus atunci în rai să nu mănânce din pomul cunoştinţei, iar când am venit acum două mii de ani trup între oameni i-am dat omului să mănânce din pomul vieţii şi să trăiască în veci, dar nici atunci nu M-a putut iubi omul pe vecii, pentru că el a mâncat atunci în rai din pomul cunoaşterii, iar cunoaşterea era să fie a lui Dumnezeu, Care poate împotriva răului, Care poate pentru bine.

Am venit acum două mii de ani pe pământ pom al vieţii şi i-am dat omului să mănânce din el, şi l-am învăţat cum să mănânce din el ca să fie viu ca şi pomul din care mănâncă. O, poporul Meu, îmi înţelegi tu, oare, durerea? O, hai să ne mângâiem unul altuia durerea, hai să ne dăm putere pentru durere, căci durerea e grea, şi e tainic de grea, căci suferă tainic.

Sunt cu botezătorul Ioan în ziua lui de serbare între sfinţi. Suntem veniţi la poporul Meu de pe pământ, o, Botezătorule al Meu. Să Ne aşezăm cu sărbătoare în mijlocul lui. E sărbătoare pentru cei din cer cuvântul Meu, căci cerul este lipsit de mângâiere ca şi Dumnezeu, iar cuvântul Meu este înviorare pentru cei din cer. Tu ai ştiut cum să Mă dai oamenilor. I-ai chemat la curăţire şi la pocăinţă şi le-ai zis că după tine vin Eu cu curăţirea şi apoi cu învierea omului, prin propovăduirea împărăţiei cerurilor pe pământ. Sunt osteniţi cei ce Ne deschid ca să intrăm în carte, sunt îndureraţi adânc şi sunt nemângâiaţi în dureri ca şi Noi. Hai să lucrăm duh de înviere, hai să lucrăm peste om, hai să cuvântăm! Amin, amin, amin.

– O, Mieluţule al Tatălui! Eu am fost acela pe care Tatăl m-a trimis în lume ca să fiu îngerul Tău cel de dinaintea venirii Tale pe pământ, şi tot prin îngeri m-a trimis, ca şi pe Tine m-a trimis Tatăl, şi m-a trimis pentru Tine, şi m-a trimis pentru om. Glasul îngerului mi-a pus numele Ioan mai înainte de zămislirea mea, şi a spus îngerul că pe mulţi din fiii lui Israel îi voi întoarce la Domnul Dumnezeul lor, întocmindu-I Lui popor pregătit, fiindcă voi fi mare înaintea Domnului, şi încă în pântece fiind voi fi plin de Duhul Sfânt. O, cum să nu fi fost eu aşa dacă am fost vestit de înger că aşa voi fi? Şi cum să nu fi fost eu aşa după ce Tu, Doamne, prin mama Ta ai binecuvântat pe mama mea când ele s-au întâlnit şi şi-au vestit una alteia vestirea îngerului, pentru mine şi pentru Tine, mai înainte de naşterea noastră între oameni?

O, se miră cărturarii şi fariseii vremii de azi că Tu grăieşti prea mult în mijlocul poporului Tău. O, uită omul câtă nevoie ai Tu de mângâiere de la om. Era scris în Scripturi să vii cuvânt pe pământ şi să Te numeşti Cuvântul lui Dumnezeu şi că din gura Ta va ieşi sabie ascuţită, cuvânt de strigare a omului la viaţă şi cuvânt de pedeapsă pentru cei ce-Ţi fac dureri mari acum, la sfârşit de timp.

O, popor al Mieluţului lui Dumnezeu! Duhul meu striga cu durere în pustie ca să vină oamenii să mă audă şi să-I ridic Domnului un popor pregătit, şi a rămas pe pământ Evanghelia mea cea de atunci. Fariseii şi cărturarii de azi, care-şi zic înţelepţi şi care se ruşinează să rostească adevărul acestui cuvânt, zic aceştia că s-a sfârşit duhul proorociei odată cu mine. O, să se uite aceştia în Scripturile cele de atunci şi să vadă că eu am proorocit că va veni Domnul, şi a venit, şi am proorocit că-Şi va curăţi aria şi îşi va aduna grâul în jitniţe, iar pleava o va pune în foc. O, nu s-a sfârşit proorocia odată cu mine, ci unii au fost proorocii cei de până la mine, iar cei de după mine au fost alţii, căci ucenicii Domnului prooroceau, şi au proorocit sfinţi mulţi apoi, şi sunt scrise acestea.

O, popor îngrijit de Dumnezeu-Cuvântul, scoală-te şi lucrează ca mine! Sculaţi-vă spre lucru, voi, cei din porţi, să intre Domnul mereu la popor ca să-l pregătească Lui, şi ridicaţi-vă şi lucraţi popor Domnului din cei ce vin şi se apropie să-I fie Lui fii şi învăţaţi-i pocăinţa, ca şi mine învăţaţi-i, căci pocăinţa îi dă omului chip frumos, duh frumos. Doare la Dumnezeu nepocăinţa omului, iar voi sunteţi la porţi, şi sunteţi între Dumnezeu şi om, şi aveţi duşmani, fiilor. O, ce durere! E mare la Dumnezeu această durere. Toate durerile care se zdrobesc în voi sunt de la duhul necredinţei şi al neumilinţei celor ce lovesc în voi. O, iată în ce păcate cad cei ce nu stau frumos în duhul credinţei sfinte! Cine nu stă cu Domnul aşa păţeşte, şi aşa au păţit toţi, şi toţi au lovit apoi în cei de care s-au despărţit, şi rar creştin a stat cuminte şi umilit pentru păcatele lui după ce a plecat din acest staul. Duhul umilit este cel ce vă ajută pe voi din voi, dar fiţi înţelepţi, fiilor mici, ca nu cumva printr-o aşezare neînţeleaptă a voastră în duhul umilinţei să micşoraţi lucrarea Duhului Sfânt, Care este în voi pentru împărţirea cuvântului, fiilor, şi pentru viaţa cea hrănită a poporului sfinţit. Vine peste oameni păcatul lepădării de credinţă, şi trebuie să fie întărit în Domnul acest popor, şi trebuie să se înveţe el din zi în zi mai mult cu sărăcia şi cu puţinul din toate, căci omul din lume îşi va vinde sufletul pentru o felie de pâine, pe care va fi s-o aibă sau nu, după ce va fi mărturisirea lui pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. O, a căutat Domnul să-Şi strângă poporul bucheţele, căci vremea se tot grăbea să vină. O, pentru trup se teme omul, dar pentru duh ba. Fiţi, dar, înţelepţi şi întăriţi duhul şi credinţa poporului sfinţit, căci cei adăpostiţi de vreme rea sunt îngrijiţi de Domnul. Amin.

O, fii ai oamenilor! Eu, apostolul lui Iisus Hristos, Ioan Botezătorul, strig din cer la voi, pocăiţi-vă! Aveţi păcate vechi şi noi. Vă trebuie credinţă în venirea Domnului spre voi, iar credinţa are putere să-L faceţi pe Domnul să vă şteargă păcatele dacă nu veţi mai sta în păcate. Veniţi spre pocăinţă, căci timpul se face sul şi nu mai aveţi alt timp ca să veniţi la viaţă. Să ştiţi că tot ce este scris în Scripturi pentru venirea Domnului sunt cuvinte adevărate, iar cel ce nesocoteşte acest cuvânt, care curge din gura Domnului peste pământ, acela cade în osândă, căci vine lepădarea de credinţă, şi omul va fi să aleagă.

O, nu uita, omule credincios, şi tu, cel necredincios, o, nu uita că este scris în Scripturi că omul fărădelegii, care se arată la sfârşit, va fi nimicit cu suflarea gurii Domnului. Iată proorocie împlinită! Acest cuvânt, care curge în zilele acestea din cer pe pământ, este suflarea gurii Domnului, lucrarea celei de a şaptea trâmbiţe, lucrarea lui Dumnezeu-Cuvântul. O, iată de ce se războieşte omul necredincios cu acest cuvânt şi cu poporul cel de azi, credincios cuvântului acesta! Acest cuvânt va nimici cu suflarea lui fărădelegea, şi pe omul care o acoperă pe ea să nu se vadă. Amin.

Iar Tu, Doamne, fii împlinitor, căci apostolii Tăi au proorocit aceasta pentru că Tu i-ai umplut pe ei cu putere de sus, cu Duhul Sfânt Mângâietorul, Care îi ocroteşte pe ai Tăi sub mantia Ta. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, iată de ce omul fărădelegii îşi face rost de câini şi îi învaţă să latre şi îi învaţă să muşte din pacea cea din mijlocul tău! Suflarea gurii Mele îl ustură pe el, îl strânge în legăturile lui, iar el este supărat. Tu însă stai tare în credinţă, căci Eu îţi cer aceasta, şi stai, tată, cuminte, căci Eu te ocrotesc fiindcă eşti credincios. Caută să fii cu inima curată, căci aceasta înseamnă om cu mâinile curate, iar Eu te voi îngriji în toată vremea, dar să nu deznădăjduieşti pentru paza Mea de peste tine. Rămâi sub mantia Mea, căci tu eşti mititel. Rămâi copil, ca să te pot ocroti. Rămâi lângă Mine, poporul Meu, căci toate se sfârşesc, şi va rămâne Domnul şi poporul Său. Amin, amin, amin.

O, aş mai sta cu tine în cuvânt, popor iubit, dar cei ce-Mi stau porţi sunt slăbiţi, sunt osteniţi sub dureri de duh. Rămâi în duh de Bobotează, tată, căci Eu sunt cortul tău. Eu sunt Cel ce sunt, poporul Meu. Eu sunt. Amin.