Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul tăierii împrejur a Domnului şi sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel mare
Mă fac auzit cu venirea Mea cuvânt la poporul Meu cel din mijlocul neamului român. Pentru cel ce crede din pricina inimii curate din el, nu este greu înţeleasă venirea Mea de azi, dar pentru cel ce nu crede din pricina inimii lui ispititoare şi a îndoielii cea de la semeţie şi de la păcatul făţărniciei, este greu înţeleasă coborârea Mea cuvânt pe pământ, căci Eu am spus: vai de omul necredincios, de omul păcătos, căci acela este om urât prin păcatul necredinţei, care aduce în om păcătoşenie şi care-l face urât pe om, şi nu ştie acesta nici să crească, nici să scadă, şi se vede aceasta.
M-am vestit în porţi să intru în carte cu sărbătoarea Mea şi a arhiereului Meu Vasile, cel care ca şi Mine ierta păcatele oamenilor, şi lucra aceasta în numele Meu. Şi cum în numele Meu? El cerea la Mine ceea ce voia să fie, şi apoi rostea numele Meu, aşa cum Petru spunea celui ce avea să fie vindecat: «Te vindecă Domnul».
O, poporul Meu, am venit iarăşi cuvânt de sărbătoare. Cum te găsesc, tată? Te găsesc în Mine? Te găsesc în tine? Tu trebuie să-ţi răspunzi ţie la întrebările acestea, fiule, căci răspuns Mie poţi să-Mi dai numai cu fapta.
O, cât de mult te-aş tot învăţa, poporul Meu! Eu sunt Cel ce văd ce păcate dau să te învinuiască înaintea Mea, şi dau să te scot din aluatul lor, tată. O, cel potrivnic prin nemulţumire, dacă şi numai unul îşi trage de partea nemulţumirii lui, acela are putere să ucidă pacea acestei lucrări, lucrarea cuvântului Meu peste pământ. Vedeam de departe, căci sunt în mijlocul tău, şi nu voiam să văd cum se clatină cei ce s-au clătinat, şi dacă s-au clătinat, iată cât de greu lovesc ei în pacea coborârii Mele!
O, să nu se strice, să nu fie date deoparte rânduielile date de Mine! Să le lucraţi pentru slăvitul mers al lucrului Meu cu voi, ca să fiţi voi voia Mea, căci unde este ascultare nu este diavol, fiilor. O, nemulţumirea celor nemulţumiţi îi face să nu mai creadă în coborârea Mea, iar cel mai fericit este cel ce ascultă, tată. Duhul cârtirii şi al nemulţumirii, acesta este un drept luat pe nedrept, şi este atac la drepturile celorlalţi şi este duh de stăpân. O, e bună inima mulţumită şi hrănită cu cele de sus, căci cele de jos golesc de Dumnezeu inima omului. Vă rog, tată, rugaţi-Mă ca David, în toată clipa rugaţi-Mă şi-Mi spuneţi: «De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă, Doamne, şi de nu mă vor stăpâni mă voi izbăvi de păcat mare». O, vă trebuie rugători pentru voi înaintea Mea, aşa cum i-a trebuit femeii care şi-a pus pe hârtie păcatele, şi de ruşinea lor le-a pecetluit şi le-a dat arhiereului Meu Vasile, rugându-l să nu i le citească şi să ceară la Mine ştergerea păcatelor ei, iar arhiereul Meu cel plin de putere din Mine aşa a făcut, şi n-au mai rămas scrise pe hârtie păcatele ei. Vă trebuie mijlocitori, fiilor, dar căutaţi să iubiţi pacea. Când răul din om se împacă cu răul din alt om, atunci este pace. Când binele din om se împacă cu răul din el sau din alt om, iarăşi este pace, dar când binele se ceartă cu răul, fie în om, fie prin el în afara lui, atunci nu mai este pace, şi este luptă între bine şi rău, şi aceasta este pacea pe care trebuie s-o iubiţi. O, şi mulţi vor să facă bine şi dreptate, dar nu oricine poate face aceasta când vrea să facă, fiindcă trebuie să semene cu Dumnezeu omul şi să fie drept şi blând şi smerit cu inima, şi nicidecum drept în el însuşi prin faptele pe care le arată şi nedrept cu cel căruia voieşte să-i facă bine, căci pentru aceasta trebuie inimă curată, iar inima curată este în cel ce vede pe Dumnezeu, precum este scris. Amin.
O, dacă omul nu lucrează ca Mine, acela nu are inimă curată, poporul Meu! Eu am lucrat curat şi i-am făcut sfinţi pe cei desfrânaţi şi păcătoşi în fel şi chip, dar omul, iată, îi face desfrânaţi pe cei sfinţiţi de Mine pentru lucrarea Mea de pe pământ, ca să strice numele Meu cel mare între oameni, şi cine face aşa este om osândit, săracul, iar cel osândit se ascunde.
O, poporul Meu, îţi grăiesc mai pe limba omului acum, şi iată ce-ţi spun: când omul scapă un vânt între mai mulţi, aerul curat se strică atunci pentru toţi, şi toţi între cei în care nu este vina se gândesc fiecare la toţi ceilalţi, iar cel vinovat se poate ascunde şi poate învinui pe toţi ceilalţi pentru aerul stricat şi stă liniştit că ar fi descoperit cum că el ar fi stricat aerul curat, aerul care miroase apoi a ascundere.
O, fiilor, nu-i frumos să se facă de râs frate pe frate şi să se ascundă apoi om după om pentru fapta sa. N-au câştigat nimic cei ce au învinuit înaintea Mea pe păcătoasă. Din contra, dinaintea cuvântului dreptăţii Mele au plecat ruşinaţi unul câte unul, căci Eu sunt Cel ce descopăr vina omului când el învinuieşte pe aproapele său ascunzându-se în el cu răul pe care îl face, cu aerul pe care-l strică. Omul se face luişi idol şi de aceea greşeşte el aşa de mult împotriva aproapelui său, bietul de el. Iubirea de sine, părerea de sine, de la care pleacă atâtea păcate din om în părţi, aceasta înseamnă slujire la idoli, fiilor. Mergeam prin cetăţile pe unde aveam creştini, mergeam cu cei purtători ai cuvântului Meu peste poporul care a cunoscut lucrarea Mea şi pe trâmbiţa Mea, şi îi spuneam lui aşa: «Poporul Meu, Israele, poporul Meu, nu te mai închina la idoli, nu mai fă aşa ceva, tată». O, iată de ce le spuneam aşa! Spuneam aşa că nu voiam să piară în lume acest popor, căci lumea este închinătoare la toţi idolii ei şi n-am voit, poporule hrănit, n-am voit să semeni tu cu lumea, tată, şi-ţi spuneam că bobul sec de Dumnezeu va trece prin sită, şi tu trebuia să fii veghetor apoi la cele ce ţi-a spus cuvântul Meu să faci.
– O, şi pe pământ şi în cer eşti Tu acolo unde sunt ai Tăi, Dumnezeule ai celor ce sunt! Cei ce sunt, sunt vii, Doamne. Tu eşti viu în vecii vecilor, şi tot aşa sunt şi cei ce sunt, căci sunt ai Tăi cei ce sunt, numai ai Tăi, Doamne. Duhul rău, potrivnicul Tău şi al omului, dacă duhul acesta este şi lucrează atât de mult, o, cum să nu fii Tu? Tu eşti mai înainte de a fi duhul rău, căci duhul rău s-a născut din om, şi s-a născut din om împotriva omului. Eu când am văzut multul şi întunecatul lui război împotriva omului neajutorat înaintea acestui duh, care îl slăbeşte şi apoi îl zdrobeşte pe om biruindu-l, după ce îl minte cu faţa lui, care nu se vede, m-am ridicat atunci şi am rostit în numele Tău, cu numele Tău legătură asupra lui şi numire a lui pe locuri neumblate de oameni, şi l-am învăţat să asculte. O, ca să asculte de om şi să se supună acest duh potrivnic Ţie şi omului, îi trebuie puterea Ta celui ce se luptă cu acest duh, iar eu i-am spus lui: «Să te certe pe tine Domnul, duhule potrivnic!», şi i-am numit apoi toată lucrarea lui cea rea ca să i-o descopăr, şi iată, îl învăţ pe poporul Tău de azi să-şi descopere, spre slăbirea duşmanului lui, care nu se vede, să-şi descopere toate cele ascunse în el fiecare, căci cele ascunse sunt cele rele, sunt cele ale duhului rău, care se ascunde, dar care miroase urât, stricând aerul, stricând pacea, stricând adevărul şi pe om. O, nu se poate ascunde cel rău, cel potrivnic, căci Edom a fost descoperit rău încă de când a ieşit din pântecele mamei lui, căci a ieşit roşu peste tot, şi tot aşa se înroşesc şi cei ce fac răul împotriva celor mici la suflet, celor slabi cu puterea. Omul care se ascunde cu răul făcut împotriva celor slabi şi mici la suflet, acela nu se poate ascunde mult, căci unde nu este pocăinţă şi umilinţă, acolo este îngâmfare, iar îngâmfarea învârtoşează purtarea omului şi îl dă de gol pe cel ascuns în el cu rău asupra aproapelui său.
O, popor călăuzit de Luceafărul Cel de dimineaţă! îţi trebuie inimă dulce, dulce, fiule. Inima cerească este inimă dulce, iar cea pământească nu este aşa, ci este ca omul.
O, fiţi dulci, dulci, voi, copii străjeri în calea venirii Domnului. Voi îi faceţi Domnului ucenici, voi îi puneţi pe cale şi îi îngrijiţi prin vremea cea cu strâmtorare şi cu necredinţă, voi sunteţi sprijinul Fiului lui Dumnezeu. Spuneţi-i diavolului să-şi piardă puterea, şi şi-o va pierde, dar staţi voi întru toată puterea Domnului, căci vremea este cu mult duh rău în ea! Spuneţi-i duhului potrivnic care bate în voi ca să vă îmbrace în întunericul lui cel rătăcitor de oameni, spuneţi-i în numele Domnului şi cu numele Domnului spuneţi-i să tacă! Să tacă! Iar sculele lui să se întoarcă la pocăinţă şi la umilinţă şi la credinţă, nu la voi, căci nu cel ce este cu trupul lângă voi este cu voi, ci, din contra, cei ce vă poartă în inimă pentru că sunteţi ai Domnului, pentru că luptaţi pentru mântuirea oamenilor, căci aveţi în voi de la Domnul duh iubitor de oameni, duh dătător de viaţă. Fiţi plini de credinţă că Domnul va fi biruitor. Amin. Vă dau mângâiere, că nu aveţi, ci numai dureri de la lovituri aveţi. Vă mângâi, căci ştiu durerea nemângâierii. Omul plânge de mângâiere pentru el, dar voi aveţi nevoie de mângâiere pentru puterea Domnului în voi, pentru ca să-L purtaţi pe Domnul întru venirea Sa. Ne uităm la voi ca la nădejdea cea din urmă a Domnului şi a noastră, căci sfinţii aşteaptă la sfârşit de timp răscumpărarea lor şi a trudei lor şi a jertfei lor pe altarul credinţei sfinte. Vă mângâie sfinţii întru venirea Domnului cu ei. Fiţi mângâietori, şi aşa mângâiaţi-vă. Eu aşa m-am mângâiat în toate durerile de duh şi de trup.
Iar Tu, Doamne, pecetluieşte cuvântul meu şi dă-i viaţă în fii, căci eu îţi sunt ucenic, şi am slujit poporului Tău în ziua mea de serbare. Amin, amin, amin.
– O, binecuvântată să fie puterea învăţăturii de azi peste tine, poporul Meu! Nu amâna judecata ta! Fă-ţi singur procesul şi te ridică spre lucrul cel sfânt, căci cei umiliţi lucrează mântuire. Uită-te la rugăciunile sfinţilor, vezi cât se umileau ei prin rugăciunile lor înaintea Mea, cât plângeau, cât de mult şi limpede îşi vedeau ei nevrednicia! Fii umilit, poporul Meu! Fii, tată, curat cu inima, căci inima este locaşul Meu în om, iar Eu sunt Dumnezeu în om când pot să stau pe scaunul Meu de venire, în inima omului când stau. Pace ţie! Binecuvântare arhierească îţi dau! O, cum trebuie să fie cei binecuvântaţi?
Pace ţie, poporul Meu! Sunt Arhiereul Cel mare, Domnul Iisus Hristos. Sunt Domnul Dumnezeul tău, şi am grăit ţie în zi de sărbătoare cuvântul vieţii. Ia-l şi pune-l peste tine! Pune peste tine ce-ţi dau Eu, poporul Meu! Amin, amin, amin.