Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului
Eu, Tatăl Savaot, grăiesc cu Tine, Fiul Meu Emanuel, Unul Meu născut, şi să Ne audă pe Noi poporul acestui râu de cuvânt, iar focul cel curăţitor al Duhului Sfânt din acest râu de cuvânt, să-l facă vrednic de credinţă şi de faptă pe acest popor, să-l facă ascultător şi primitor de Dumnezeu. Amin.
Hai, Fiul Meu şi al mamei Fecioare, hai să lucrăm cu toţii cuvânt. Hai, tată, să lucrăm, căci Tu le-ai spus ucenicilor Tăi să caute mai întâi împărăţia cerurilor, şi pentru ea să lucreze ei, iar ea să le adauge lor pe cele de trebuinţă trupurilor lor, şi ca după voia cerului să le adauge lor. Hai să Ne mângâiem învăţând, căci suntem Învăţători peste om, chiar dacă nu aşează omul peste el învăţătura aceasta. Hai, tată, să veghem, chiar dacă omul iese de sub veghea lui Dumnezeu. Avem din Noi învăţători ucenici, şi ei iau din Noi şi povăţuiesc acest popor şi pe omul care ia de la ei pe Dumnezeu, şi aceasta înseamnă lucrare de ucenic desăvârşit, iar cuvântul Tău este adevărat, căci Tu ai spus că nu este ucenic mai mare ca Învăţătorul său, şi că ucenicul adevărat este ca Învăţătorul său. Amin.
Acum, Fiule Emanuel, grăiesc pentru poporul acestei învăţături, şi din grăirea Noastră cu el să audă cei ce nu au învăţător peste pământ. O, cine-şi dispreţuieşte învăţătorul, acela nu are învăţător peste el, iar cine nu lucrează cu învăţător tot lucrul său cel cu trupul şi cel cu duhul, acela nu este cu nici un chip ucenic, ci este urâtor de mântuire, de vreme ce-şi dispreţuieşte învăţătorul, şi mai uşor este păcatul dispreţuirii învăţătorului, decât păcatul dispreţuirii cuvântului învăţătorului, căci cuvântul este învăţător de viaţă, iar cine urăşte învăţătura de la învăţător, acela urăşte viaţa, pentru mintea sa însăşi.
O, popor al venirii Fiului Meu Învăţătorul! Te învăţ, tată, să ştii cum să te păstrezi fiu al învăţăturii şi cum să stai sub acoperământul ei. Duhul cel potrivnic lui Dumnezeu şi ţie se munceşte cu orice chip străin de cer să te clatine şi să te scrie cu cei necredincioşi, dar tu să te lupţi dacă Eu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, îţi dau învăţătură de viaţă. Poporul cel cincizeci de ani învăţat de cuvântul învăţăturii venirii Domnului acum, a fost scris cu cei necredincioşi dacă nu a rămas până azi împlinitor al învăţăturii cea de peste el, iar jalea cerului e grea şi mare de la cel ce auzind pe Dumnezeu Învăţătorul, nu a luat de la El, ci a luat fiecare din mintea sa însăşi şi n-a rămas fiu al învăţăturii, căci şi-a dispreţuit învăţătorul cel pus de Dumnezeu peste el.
Ascultă cu credinţă şi cu faptă, popor învăţat din cer şi de pe pământ prin cuvânt! Ascultă, tată, căci cine calcă în el cuvântul învăţăturii, acela este tras cu cei necredincioşi şi se face vinovat pentru viaţa sa însăşi. Dar Eu te învăţ, tată, şi te rog, ascultă din cer şi de pe pământ pe Dumnezeu. E zi de învăţătură, e mama Fiului Meu în sărbătoare în cer, şi cu tine pe pământ. Ea a învăţat mult şi a ascultat de duhul vieţii, căci cine nu are învăţător, nu are viaţă, ci are numai trup fără viaţă, fără de învăţător peste el, căci cuvântul învăţăturii este viaţă, iar mintea trupului trebuie să fie casa învăţăturii, şi apoi rodul învăţăturii. Amin.
O, Fiule Emanuel, să Te asculte poporul acestui râu de cuvânt şi să-Ţi fie rod, şi să-Ţi fie ucenic. Amin. Cel ce este mai mare ca Tine, prin neascultare este el aşa. Cel ce trece peste învăţătorul cel de la Dumnezeu, acela prin neiubire de Dumnezeu se face mai mare peste el însuşi decât învăţătorul său, şi aşa îşi dispreţuieşte el învăţătorul, care i-ar da lui viaţă de la Dumnezeu prin cuvântul cel rostit. O, e prea mare durerea de la poporul cel pierit prin neascultare. Neascultarea se naşte din nemulţumire, iar nemulţumirea aduce nesupunerea, care vine în om de la duhul cel rău al iubirii de sine, al părerii de sine, şi un aşa om nu are Dumnezeu, nu Te are, Fiule, căci Tu ai fost Fiul ascultării şi al supunerii în cer şi pe pământ, şi ai putut da viaţă şi lumină oamenilor, şi acesta este rodul celor ce au tată, celor ce sunt fiii împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
O, nu plânge, Fiule scump! Nu plânge, tată, în Tine şi în fiii cei puşi de Tine învăţători, căci Noi trebuie să lucrăm, tată. Hai să învăţăm poporul, căci suntem Învăţători, iar cei ce sunt fiii învăţăturii Ne vor asculta pe Noi. Amin, amin, amin.
– Dacă Tu, Tatăl Meu, Îmi spui să nu plâng, şi Eu Îţi spun Ţie: nu plânge, Tatăl Meu scump! O, aşa îşi mângâie învăţătorul cei ce iau de la el pentru duhul şi pentru lucrarea lor, aşa milă şi iubire iau ei unii de la alţii. O, nu plânge nici Tu, Tatăl Meu, că dacă Tu lucrezi, şi Eu lucrez, şi lucrez ca Tine, că-Ţi sunt ucenic desăvârşit, şi aşa Te mângâi, iar lucrarea mângâierii dintre Noi, o luăm şi o presărăm peste poporul cuvântului Meu, ca să înveţe el puterea ei şi să intre sub acoperământul ei cel ocrotitor de fii, o, Tatăl Meu scump! Amin.
Şi tu, scumpă mama Mea, alătură-te şi te bucură învăţând pe poporul Meu, că nu este bucurie mai mare ca învăţătura când poţi s-o dai, când poţi lucra cu ea, mama Mea. Iată ce măreţ a dat Tatăl învăţătură din El, mamă: cine nu are învăţător, nu are viaţă, ci are numai trup fără de viaţă, fără de învăţătură peste el, căci cuvântul învăţăturii este viaţă, mamă. Aşa a învăţat astăzi Tatăl în mijlocul poporului Meu, şi de la el pe tot omul. O, mare e durerea de la cei ce n-au ştiut şi nu ştiu să fie credincioşi! Iată, cei ce nu au învăţător şi numai de la el să lucreze, aceia se scriu în rândul celor necredincioşi, mamă, şi e prea mare pentru Noi această durere, o, Tatăl Meu şi, o, mama Mea!
O, dacă tu, poporul Meu, auzi pe Dumnezeu grăind aşa acum, mângâie tu pe Învăţătorul tău, aşa cum L-am mângâiat Eu, şi ia de la El şi lucrează ca El, ca să aibă Domnul ucenici, poporul Meu. Cel ce nu ascultă de învăţător, acela nu este cu nici un chip ucenic, căci nu este ucenic cel ce stă peste el mai mare ca învăţătorul său, ci este cruce pentru învăţătorul său unul ca acela. O, să nu laşi să pier din viaţa ta, din fapta ta, din calea ta, poporul Meu. Iată-l pe poporul pe care cincizeci de ani l-am învăţat, iar el nu M-a ascultat, ci s-a cârmuit după sine şi nu după învăţătura Mea de peste el. O, e zdrobit cerul de la cei ce s-au scris cu necredincioşii după ce i-am învăţat atât de mult viaţa, atât de dulce calea împărăţiei Mele cu ei şi între ei. Ei însă au împărăţit ei, şi tot aşa lucrează şi azi peste viaţa lor, şi nu au cârmă, şi nu au toiag, şi nu au Dumnezeu.
O, mama Mea, cum să-ţi mângâi sărbătoarea ta? Trâmbiţa Mea Verginica aşteaptă să se mângâie strigându-i pe cei ce au stat auzindu-Mă la gura izvorului Meu, la gura ei prin care Eu am miluit un popor cu învăţătura cea din cer ca să-i fac pe ei fii ai cerului pe pământ. O, mama Mea, hai să putem mereu, mamă. Tatăl Ne dă putere. Amin, amin, amin.
– Şi puterea Tatălui e în Tine, Fiule scump al meu, copil al ascultării de Tatăl, căci Te-a făcut Tatăl pildă de Fiu al Său pe pământ, ca să Te vadă omul, Fiule scump. Şi iată ce-i spun eu omului: cel ce crede pe Dumnezeu, acela Îl vede pe Dumnezeu. Amin.
O, popor al învăţăturii cea din cer peste tine! Ia aminte la David, unsul Domnului, cel plin de credinţă şi de mângâiere pentru Domnul său, căci el aşa a spus: «Văzut-am înaintea mea pe Domnul pururea, căci de-a dreapta mea este El, ca să nu mă clatin». Amin.
Acum, adu tu zi de sărbătoare lui Dumnezeu, şi vom sta apoi cu toată masa cuvântului între noi şi tine, popor învăţat de Dumnezeu, şi va sta trâmbiţa Domnului la masă de cuvânt cu noi şi cu tine, şi va suspina de se va răcori suspinul ei cel lung, cel adânc în duhul ei pentru poporul ei cel neascultător şi care s-a dus şi a stat cu cei necredincioşi şi s-a scris cu ei.
Te vrea Domnul ucenic cu suspin, căci suspinul Domnului şi al sfinţilor Lui e lung şi adânc, popor hrănit cu suspinul Domnului. Amin, amin, amin.
– O, mama Mea, Ne vom aşeza apoi şi vom lucra, mamă, şi vom sta înaintea celor ce iubesc învăţătura şi viaţa, şi vom suspina şi Ne vom mângâia în suspin, mamă.
Iar tu, popor miluit, ascultă-L pe Domnul şi mângâie cu credinţa ta suspinul Lui. Amin, amin, amin.
***
O, hai să putem mereu, copii din porţi. Tatăl ne dă putere. Amin.
Era sărbătoarea Maicii Mele când am adus în cuvânt durerea Mea şi pe a ei de la cei ce n-au voit să-Mi întărească Mie cărarea după ce Mi-am luat trâmbiţa la cer, ci au voit să Mi-o înfunde ca să nu mai fie ea. A aşteptat trâmbiţa Mea coborârea Mea de după acea sărbătoare, şi iată, iarăşi, în sărbătoare pentru mama Mea, Mă aşez în carte cu suspinul cel din cer de la cei ce n-au pătruns cu credinţa lor taina iubirii cereşti a acestui cuvânt, ca să nu lovească, să nu şubrezească ei cărarea Mea spre om după ce Mi-am luat trâmbiţa la cer. Dar cei ce sunt fără de minte, cunoscând pe Dumnezeu, nu-L cunosc şi nu-L primesc pe El pentru ei.
O, mama Mea, hai să-l învăţăm pe poporul cel de azi, căci suntem învăţători, mamă. Poporul cel de cincizeci de ani, cel de la început şi de la mijloc, şi mai încoace, n-a avut înţelepciunea iubirii cereşti, căci a fost trupesc de tot, bietul de el, iar cei trupeşti n-au temere de Dumnezeu, şi din pricina aceasta n-au înţelepciunea mântuirii, n-au minte pentru cer, mamă, şi să înveţe poporul cel mic cele ce vreau Eu să spun acum.
Hai să pătrundem peste cei neînţelepţi care n-au voit cu Dumnezeu şi hai să lucrăm. Trâmbiţa Mea Verginica aşteaptă să se mângâie în suspin, strigând cu cuvântul pentru cei pe care i-am miluit Eu multă vreme ca să-Mi fie ei popor, dar ei n-au fost ascultători, şi s-au dus şi au stat cu cei necredincioşi şi s-au scris cu ei, mamă. E mult şi lung suspinul cerului din pricina ţarinii fără de rod, căci mulţi din cei ce au luat acest cuvânt nu i-au simţit puterea, dar cuvântul Meu este viaţă numai pentru cei ce iubesc viaţa şi se sfinţesc în ei pentru ea, mama Mea. Amin.
– Să ne amintim, lângă poporul Tău cel iubitor, să ne aducem aminte, noi şi el, că la prima Ta venire între oameni tot aşa de puţin ai fost iubit şi urmat, Fiul meu iubit. Au fost puţini cei ce Te-au cunoscut de trimis al Tatălui, puţini între cei mulţi care-Ţi auzeau cuvântul vieţii, căci iubirea de trup îi biruia pe ei, ca şi pe cei de azi, care, auzindu-Te, nu Te-au urmat mai mult, nu s-au făcut cărare a omului spre Tine ca să le fii Tu la mulţi Mântuitor. O, dacă Tu nu-i aduceai lângă izvor pe cei mai mici veniţi în vremea cea din urmă a trupului trâmbiţei Tale Verginica, n-ai fi avut ucenici cu suspin ca şi al Tău pentru omul cel pierdut de cer pe pământ, şi Ţi s-ar fi înfundat cărarea, Fiule Doamne. O, aşteaptă trâmbiţa Ta. Hai să-i dăm intrarea în carte, iar poporul Tău să înveţe să asculte de tot cuvântul Tău de până acum; aceasta îl învăţăm noi pe el acum, căci suntem învăţători, Fiule Doamne.
Hai, Verginico! Tu eşti trâmbiţa Fiului meu. Hai să învăţăm poporul, căci suntem învăţători, iar cei ce sunt fiii învăţăturii ne vor asculta pe noi. Amin.
– Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Învăţătorul, şi mărire ţie, mamă din cer, născătoare a Domnului tău şi al meu şi al celor ce iubesc învăţând şi lucrând viaţa cea din cer pe pământ! Mărire zilei tale de serbare între sfinţi, şi vom fi învăţători şi îţi vom slăvi serbarea. Amin.
O, Doamne, am intrat în carte şi, iată, îmi răcoresc durerea mea cea de la multul meu suspin. Mă doare de la cei ce ne-au dispreţuit, mă doare, Doamne, şi nu avem alin decât de la cei ce sunt azi fiii învăţăturii, şi care ne ajută şi ne mângâie cu înţelepciunea lor cea pentru viaţă, Doamne. O, e mare pe pământ păcatul dispreţuirii cuvântului Tău, şi mult popor a ascultat acest cuvânt, şi tot atât de mulţi s-au dus într-ale lor apoi, ca şi pe vremea trupului Tău când mulţi Te auzeau şi puţini de tot se alegeau ca să rămână vii apoi şi să-Ţi ajute calea Ta spre om. Cine-şi dispreţuieşte învăţătorul, este cel nemulţumit de el, şi apoi se duce acela spre neascultare, căci nesupunerea vine în om de la duhul cel rău al iubirii de sine, al părerii de sine, şi un aşa om nu are Dumnezeu pe pământ Căruia să-I stea supus şi prin Care să aibă viaţă.
Mă uit cu jale lungă şi cu suspin adânc la poporul cel cincizeci de ani îmbiat de glasul cuvântului Tău, Doamne bun, şi mă frâng de durere privind acest drum al strigării Tale peste el. Toţi Te-au vrut milos, şi altfel nu Te primeau peste ei. Ca unul Care să le faci voile pe care şi le făceau, aşa Te-a vrut poporul care Te auzea prin glasul meu de trâmbiţă a Ta, iar dacă dădeai să-i cureţi şi să-i faci plăcuţii Tăi, ei Te loveau peste gură şi peste mână, iar Tu Te purtai ca un om şi nu ca un Dumnezeu peste ei. Trupul meu se sfărâma sub arşiţa coborârii Tale la ei şi drumul Tău dădea să se înfunde, că n-aveai ajutor de la ei pentru venirea Ta. După ce mi-ai luat din suferinţă trupul, am făcut din surioara mea o bărcuţă dulce şi i-am trecut peste ape cu ea pe cei abia născuţi din truda mea cu Tine, iar poporul cel de până atunci a dat să-Ţi stârpească acest rod cu care aveai să înaintezi Tu, şi durere mare s-a aşezat atunci pe mine şi pe Tine, căci chiar cei din neamul meu cel după trup, pe care i-am îngrijit eu prin Evanghelia Ta, chiar aceia au stat la cârma furtunii cu care loveau rodul meu cel pentru Tine, cel pentru cărarea Ta pe mai departe apoi.
O, cum să nu-mi fie greu şi lung suspinul când ştiu că n-ai fost preţuit în casa mea, între cei din neamul meu cel după trup, Doamne! Aceştia n-au preţuit-o nici pe surioara mea, după ce eu m-am aşezat lângă Tine în cer, şi când am aşezat în ea venirea Ta ca să poţi cu ea până la cei ce vor fi porţi ale Tale, ale venirii Tale cuvânt pe pământ pe mai departe, şi ca să nu-Ţi stea cuvântul din cursul lui. Şi iată, Tu aşa ai împlinit şi n-a putut furtuna să-Ţi înfunde calea, căci Tu ai spus că vei fi până la sfârşit cu fiii învăţăturii sfinte şi dulci a tainei iubirii cereşti pe pământ, o, Doamne Care de cincizeci de ani vii venind şi cuvântând şi învăţându-l pe om viaţa Ta şi tainele ei şi puterea ei în fiii vieţii.
Cuvântul dintre mine şi Tine, să fie el învăţătură de minte peste om, căci noi suntem învăţători, Doamne. O, cum să facem, oare, să încăpem cu duh de pocăinţă între ai mei după trup, care n-au voit să le fii Tu Dumnezeu şi să ştie cum să Te urmeze, cum să le fie milă de Tine, şi de mine, şi de ei, ci, din contra, ei au luat în mână pietre ca să-Ţi strivească rodul cu care Tu trebuia să-Ţi păstrezi şi să-Ţi ridici iarăşi popor? O, de atâta vreme îi aşteptăm să şteargă ei obrazul Tău cel împroşcat de ei, faţa Ta în cei mai mici ai Tăi de azi, faţa de azi a lucrării Tale de pe pământ! Mi se frângea de durere duhul când mergeam prin cetăţi cu glasul meu de trâmbiţă şi cu cei mici, abia ridicaţi la lucrul Tău ca să-mi trezesc poporul cel adormit, după plecarea mea, şi când în urma noastră mergeau ei şi dărâmau tot lucrul Tău şi al meu de peste poporul cel hrănit peste tot până atunci cu cuvântul Tău cel prin gura mea izvorât. I-ai povăţuit pe ei să înveţe zidăria, ca să lucrezi Tu cu ei apoi, dar ei n-au iubit cerul, şi iată-i rămaşi fără de Stăpân pe pământ, şi în zadar zic ei că Tu eşti Dumnezeul lor. Zic şi ei cum zice toată lumea, şi şi-au lăsat lumii copiii, şi lumea i-a murdărit, şi aşa stau, şi nu-i văd să caute spălare, şi nu-i văd să se teamă de faptele necredinţei lor. Fetele surioarei mele n-au voit să fie cu Tine şi cu mine şi cu ea, Doamne, şi nici un copil de-al ei nu s-a făcut nouă bucurie în cer. Casei Tale se cuvine sfinţenie, iar casa în care Tu ai coborât în trupul meu, ei n-au ţinut-o a Ta şi a lucrului Tău, şi au luat-o să fie a lor, şi vor fi întrebaţi de această risipă a casei Tale şi se vor înspăimânta pentru acest răspuns. Am luat-o din trup pe una din ele, pe care am lăsat-o în casa Ta şi a mea la plecarea mea la Tine, căci nu purta grijă de sfinţenia casei Tale, şi aducea în casă lume a fărădelegii, aşa cum în curtea casei mele este şi acum, prin cei rămaşi în ea şi care nu poartă grijă de lucrurile Tale cele numite Ţie. Cum să facem, oare, ca să le stârnim umilinţa şi pocăinţa? Mă ustură rana duhului aşa cum mă ustura rana trupului. Vino-mi în ajutor, Doamne, şi vino şi lor în ajutor, că vremea e rea acum pe pământ, şi n-o cunoaşte omul, dar eu Te rog de lângă Tine, stârpeşte puterea cea rea a acestei vremi înnegurite şi păzeşte Tu patria cerească şi lucrarea cuvântului Tău de peste ea şi dă-i putere poporului Tău cel mic să stea în Duhul Tău ziua şi noaptea, şi prin lucrarea Ta cu el să-i trezeşti la pocăinţă şi pe cei după trup neam al meu, şi pe cei după duh, că mulţi au mâncat din mâna Ta prin mine şi nu mai sunt aceia casa Ta, Doamne. O, nu mă doare că au hulit şi că le-au scos ei nume rău celor cu care azi Tu Îţi lucrezi lucrarea Ta, ci mă doare că nu vor să intre şi ei sub acoperământ de vreme rea, căci vremea de acum este durerea Ta cea de la capăt de timp, şi nimeni nu poate trece prin ea nezdrobit dacă nu ştie să stea cu Tine sub scutul Tău acum. Iată, duhul răzvrătirii, duhul acestei lumi, dă mereu să nu se lase, dă mereu să-şi facă loc cu intrigă şi cu slăbire apoi peste cei ce stau la masa Ta, dar Tu ocroteşte-i pe toţi şi hrăneşte-i numai din cer mereu şi învaţă-i pe ei să fie ucenici cu suspin şi să nu iasă afară din împărăţia Ta, căci cei ce au voia lor în ei, aceia pier prin ea. Să ia toţi învăţătură din vorbirea Ta cu mine: cei ce au voia lor, aceia pier prin ea.
O, ai grijă de lucrarea Ta şi de poporul Tău cel mai mic şi paşte-l pe el ca să-l ai, Doamne. Mi-e duhul în durere pentru poporul cel rătăcit şi nepăsător de rătăcirea lui, de umilinţa lui şi de pocăinţa lui. Dă-i lui trezire, Doamne. Amin, amin, amin.
– O, Verginico, au fost două căi din care putea să-şi aleagă una acest popor atâta vreme hrănit de Noi. Supunerea şi voia liberă au fost aceste două căi. Supunerea era de-a dreapta Mea, iar voia liberă era de-a dreapta lor, iar dacă lor nu le-a plăcut de-a dreapta Mea, şi-au înghiţit amarul lor şi n-au ştiut că aşa au făcut. Am spus aceasta ca să audă ei ce am spus. Amin.
Voi grăi în cuvântul Meu despre aceste două căi şi voi fi Învăţător prin aceasta şi mulţi se vor folosi în bine sau în rău, după voia lor, după ce Eu, Domnul, voi vorbi despre aceste două căi. Îi voi ajuta pe mulţi să priceapă, căci sunt Învăţător, şi voi privi apoi pe pământ, ca să văd. Amin.
O, Verginico, e prea mare durerea lui Dumnezeu. Omul este nepăsător de viaţa lui cea pentru Dumnezeu. Lucrarea cuvântului Meu voieşte să-i trezească pe mulţi, dar am nevoie de putere pentru ea pe pământ, şi poporul Îmi este mic şi firav. Învăţătura Mea e dulce, şi cu ea îl hrănesc Eu pe el, şi voiesc cu el să pot să ies la liman şi să-I aduc Tatălui tot lucrul Meu cel de la El dat şi săvârşit. Amin.
Voiesc, poporul Meu, să fii tu zi şi noapte sprijinul Meu şi rodul cuvântului Meu, căci poporul cel cincizeci de ani hrănit n-a voit să Mă sprijine pentru Duhul Sfânt cu Care Eu suflu peste om. Voiesc să pot cu tine, poporul Meu de azi, iar tu să voieşti mereu calea cea de-a dreapta Mea, supunerea ta sub mâna Mea de Stăpân al tău, căci voia liberă pe care şi-a ales-o poporul cel de până la tine, Mi-a strivit biruinţa Mea cea pentru el, şi pe care trebuia s-o am, ajutat de el. Dar Eu am rămas fără de el acum. Îl aştept, îl tot aştept, dar el e obosit înghiţindu-şi amarul lui. Eu sunt Cel ce dă viaţă, dar nu vine omul să-i dau, şi nu mai vine nici poporul care M-a auzit atâta timp în cuvânt. Îl aştept pe cel ce M-a auzit prin acest cuvânt, ca un Dumnezeu mare îl aştept, şi le dau, dacă ei iau, duh de umilinţă şi de pocăinţă, ca să caute ei viaţa. Amin.
O, poporul Meu, învaţă de la Dumnezeu viaţa şi lucreaz-o şi păzeşte-o apoi, mereu păzeşte-o, poporul Meu, căci taina raiului este lucrarea Mea cu care stau peste tine, iar tu să ai înţelepciunea temerii de Dumnezeu şi să fii rodul ei, căci Eu pentru tainele Mele te-am ales şi te-am crescut şi mereu te cresc.
Şi acum te privesc şi mereu te privesc, şi voiesc să-Mi bucuri tu privirea şi Duhul Meu, popor călăuzit de Dumnezeu. Amin, amin, amin.