2006 07 Iul

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea naşterii sfântului Ioan Botezătorul

Mă zoresc sfinţii să vin pe pământ cuvânt, iar Eu, Domnul, ascult în cer de cei ce au ascultat de Dumnezeu pe pământ. Mă fac voie a sfinţilor în cer şi pe pământ, căci voia lor este ca Eu să biruiesc peste pământ cu lucrarea Mea de nou Ierusalim şi să le dau sfinţilor cununa, căci numai la sfârşitul luptei biruitoare pentru cer, numai atunci se împart cununiţele la cei ce biruiesc pentru ei şi pentru sfinţi după voia cea din cer, nu cea din om. Amin.

Mă întăresc pe cărare ca s-o supun şi ca să Mă ţină să ajung cu cuvântul la urechea omului. Eu pot tot ceea ce voiesc Eu, ca şi omul care poate, dar puterea Mea se supune omului, şi nu pot birui peste om pentru Mine dacă el nu poate să ia de la Mine şi pentru Mine să poată apoi, şi ca Mine să poată, căci dacă omul poate ca el, Eu nu pot mai mult peste om, iar lucrul Meu cel mult rămâne pentru cei sfinţi, pentru cei supuşi prin credinţă planului Meu cu ei, aşa cum pentru Mine l-a născut Dumnezeu pe pământ pe Ioan, făclia cărării Mele spre om.

O, botezătorule al Meu! Cum, oare, să mai lucrez Eu peste om ca să înţeleagă omul ce înseamnă Dumnezeu şi ce înseamnă omul lui Dumnezeu şi ce înseamnă omul de rând? Cum să mai fac cu omul de pe pământ? Eu am venit pe pământ cu duh dătător de viaţă. I-am arătat omului viaţa Mea, jertfa Mea înaintea Tatălui şi înaintea omului şi aşa M-am făcut Eu învăţătorul omului. Eu Însumi i-am arătat omului cum să-i fie firea şi mintea şi inima şi mersul vieţii lui pe pământ. O, nu s-a uitat omul la Mine nici atunci, nici acum. Am rămas cel din urmă şi atunci, şi acum, căci omul nu ştie ce înseamnă Dumnezeu, că dacă ar fi ştiut M-ar fi cunoscut omul, dar cei ce M-au ştiut atunci şi M-au cunoscut, aceia sunt cei care Mă cunosc şi acum. M-au cunoscut cei ce s-au născut sfinţi şi cei ce s-au făcut sfinţi la propovăduirea Mea, dar astăzi Eu proorocesc pe pământ de cincizeci de ani şi nu se face nimeni sfânt sub jalnica Mea zbatere ca să-Mi fac loc lângă om şi apoi în om cu facerea lui după chipul şi asemănarea Mea.

O, cu cine să plâng Eu în cer pentru jalea Mea, dacă nu cu sfinţii Mei, care se uită după cei din urmă, după cei aşteptaţi de toată făptura suspinândă înaintea Mea de şapte mii de ani pentru salvarea ei, pentru locul Meu pe pământ cu omul şi cu toată firea? O, ce să fac în zi de sărbătoare de sfinţi, decât să plâng cu sfinţii Mei, iar ei să plângă cu Mine? Dacă omul nu plânge cu Mine, Cel plâns de la el, cu cine să-Mi mai plâng Eu plânsul dacă nu cu sfinţii care au plâns şi pe pământ cu Mine şi după Mine şi pentru Mine, Cel dispreţuit de om? Omul petrece în tot ce zice că-i face lui bine şi nu poate cu Mine omul. O, botezătorule al Meu, plângem unul spre altul de jalea Tatălui, Care este în Noi zdrobit de la om. Plângem, ca şi pe pământ plângem, şi Ne întărim pentru dureri. Numai pentru dureri trebuie Noi să prindem puteri. Cum să facem, oare, cu omul ca să-şi dorească raiul, locul Meu cu omul? Hai să Ne mângâiem pentru dureri şi în dorul Nostru după omul cel pribeag de cer pe pământ. Hai să suspinăm adânc şi să Ne audă omul, şi să Ne audă. Amin, amin, amin.

– Hai, Dumnezeule Mieluţ, Care Te apleci şi stai numai aplecat pentru mersul Tău pe pământ. Le-ai spus cândva celor ce Te poartă cuvânt al Tău spre om, le-ai spus că numai în genunchi este de mers înaintea omului ca să poată el cumva umbla pe picioare. Dar acum durerea cea din Tine le şopteşte celor ce aşa merg pentru calea Ta cu omul, le şopteşte lor că e de mers în coate şi în genunchi, nu numai în genunchi e de mers pentru mersul omului pe picioarele lui, care nu a învăţat mersul cel plăcut cu Dumnezeu şi de la care vine mângâierea Ta, nădejdea Ta şi a sfinţilor Tăi, Mieluţule îndurerat. Eu Te mângâi cu mâna mea cu care am turnat peste creştetul Tău apă botezătoare în Iordan şi Îţi amintesc de durerea mea cu care îi învăţam pe oameni să se pocăiască şi să se lase ei apoi locaş al împărăţiei Tale cu care ai venit pe pământ ca s-o aşezi în om. Ei însă veneau de frica mâniei cereşti pentru rătăcirea vieţii lor, dar nu veneau pentru pocăinţă. Azi tot pentru pocăinţa lor ai venit din cer cuvânt şi semn al venirii Tale, dar oamenii rămân departe de chemarea Ta cu faptele lor, cu viaţa lor, şi ca puii de viperă dau să fugă de mânie şi nicidecum pentru pocăinţă şi pentru viaţă sfântă şi nouă apoi. Vine la Tine omul, şi dă să Te piardă pe Tine apoi pentru viaţa lui, şi nu vine cu pocăinţă omul. Puiul de viperă, după ce se naşte îşi omoară mama, şi de aceea le-am spus eu pui de viperă la cei ce nu veneau pentru pocăinţă şi pentru viaţa Ta în ei apoi, şi nu să dea în Tine după ce vine omul, după ce Tu îi deschizi ca să intre şi ca să aibă de la Tine viaţă şi faptă ca a Ta. O, Tu eşti Dumnezeu, dar cel ce dă să vină la Tine prin chemarea Ta, uită cine eşti Tu şi cine este el, uită omul că este mic şi că Tu eşti Dumnezeu şi că de milă îl chemi şi îl primeşti pe el, şi nu să se laude că Te are de Tată, ci să Te aibă dacă Te are şi dacă se laudă. Cel ce se laudă aşa, acela nu Te mai poate lăuda pe Tine, căci cei ce sunt ai Tăi se umilesc adânc, se tem de măreţia Ta şi stau micuţi sub ea şi stau supuşi aşteptând mila Ta peste neputinţele lor, peste slabele lor puteri.

O, Mieluţ învăţător, nu ştie omul de ce Ţi-am spus eu Ţie Mielul lui Dumnezeu, de ce Ţi-au zis proorocii Miel junghiat, aşa cum şi eşti, căci s-au împlinit proorociile lor. Vai celui ce este mai mare şi mai tare ca Tine, şi nu ca Tine, Mieluţ, şi ferice celui ce se lasă după chipul şi asemănarea Ta, mieluţ scump, ca şi Tine, Doamne. Dar omul este îngâmfat, săracul, şi nu poate fi mieluţ. Omul este nemulţumit, şi nu poate fi îndurerat cel nemulţumit, căci nemulţumirea e duh hrănit de duhul semeţiei împotriva altuia, de duhul judecăţii împotriva celui învinuit de om. O, nu vrea să rămână omul cu Tine, Mieluţule blând, şi e de mers în coate şi în genunchi ca să-l ajutăm pe om spre umilinţă ca şi a noastră, Doamne al celor umiliţi şi plini de harul Tău cel plin de viaţa Ta în om.

O, popor care auzi cuvântul de la Dumnezeu! Să nu vorbească Domnul singur, să nu asculte singur şi să nu rămână singur. Eu nu ştiam cum să-L ascult mai frumos şi mai adevărat când El îmi vorbea şi mă învăţa. Era tare umilit, ca să-Şi ascundă fiinţa Lui de Dumnezeu al meu. Nu voia să-L cred pe El mai mare ca pe mine. Se umilea ca un Dumnezeu şi mă învăţa, iar eu luam din harul Lui ca un ucenic desăvârşit. N-am voit să fiu mai puţin decât El la fapta vieţii mele. Eu aşa L-am urmat pe Învăţătorul meu, iar El era Mielul lui Dumnezeu, şi am văzut aceasta abia la Iordan, căci El a fost umilit şi n-a voit să Se facă prin mărirea Lui cunoscut, ci Şi-a ascuns mărirea ca un Dumnezeu, iar omul nu a învăţat aceasta nici măcar de la Dumnezeu, după ce a aflat de umilinţa Domnului.

O, Doamne blând şi Mieluţ supus al Tatălui şi al omului! Să strig iar la oameni să se pocăiască aşa cum strigam acum două mii de ani la cei ce veneau să se boteze fără duh de pocăinţă mai întâi? Iată, strig şi le spun, ca şi David le spun celor ce se simt stăpâni în locul Tău peste pământ şi peste ei: «Învăţaţi-vă să-I slujiţi Domnului cu frică, şi cu cutremur bucuraţi-vă apoi, împăraţi care judecaţi pământul. Înţelegeţi şi luaţi învăţătura aceasta, ca nu cumva să nu aveţi unde fugi de mânia ce va să vină şi să pieriţi din calea cea dreaptă care vă cheamă spre ea, când se va aprinde într-o clipă mânia Domnului. Pocăiţi-vă şi rodiţi roade de pocăinţă şi nu vă bizuiţi pe Domnul ca pe Tatăl vostru dacă nu luaţi din Duhul Lui dătător de viaţă veşnică întru El, căci Domnul poate să-Şi facă fii vrednici Lui din cei neluaţi în seamă de voi. Aplecaţi-vă şi luaţi de la Dumnezeu, căci El este înţelepciunea vieţii, o, împăraţi şi oameni de pe pământ!». Amin.

Şi acum, Mieluţule Doamne, împlineşte rodul strigării mele la om. Amin, amin, amin.

– O, Eu cu sfinţii plâng pentru neascultarea omului, iar cel ce ştie să ia de la Dumnezeu viaţă, va lua şi va avea şi va face lucrare de nou Ierusalim înaintea Mea.

O, popor învăţat de Dumnezeu şi de sfinţii Lui! Auzi tu ce ţi-a spus ţie Ioan, botezătorul Meu. El a luat mereu, mereu din Duhul Meu şi a fost mereu, mereu ucenic desăvârşit ca şi Învăţătorul lui, iar Eu eram Învăţătorul lui, aşa cum sunt şi al tău.

O, popor învăţat şi iar învăţat de Dumnezeu! Am grăit cu sfinţii în cer şi pe pământ înaintea ta. Amin, amin, amin.