Se aşterne pe pământ cuvântul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, că e sărbătoarea sfinţilor apostoli ai Evangheliei împărăţiei cerurilor care s-a vestit peste oameni acum două mii de ani şi s-a scris pe pământ, şi este scrisă, dar oamenii nu aud cuvintele ei.

Eu sunt Cuvântul Tatălui. Mai înainte de facerea omului sunt Cuvântul Tatălui. Am venit pe pământ născându-Mă Om din mamă Fecioară, iar după treizeci de ani de la naşterea Mea, Mi-am ales, după cum era scris în Cartea Vieţii Mele, Mi-am ales ucenici, şi apoi ucenici din ucenici pe cei doisprezece apostoli, iar Eu eram Mielul. Şi dacă Eu eram Mielul, ei ce erau? Ei erau apostolii Mielului, erau mieluţii Mei.

Şi de ce M-a numit Tatăl, Miel? De ce M-a numit Ioan Botezătorul zicând: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»? Am fost numit aşa în cer şi pe pământ, pentru că sunt Păstorul omului. Sunt Mielul Păstor, şi sunt Păstorul Miel, şi sunt Unul adevărat, şi nu mai este altul aşa ca Mine în cer şi pe pământ, şi Tatăl Mi-a dat nume mai presus de orice nume, fiindcă viaţa Mea o dau spre viaţă omului, căci sunt izvorul vieţii, şi din Mine îşi ia omul sufletul atunci când se naşte în lume. M-am dat spre viaţă omului, începând cu omul cel zidit de mâna Mea, căci din Mine am suflat peste el, şi el s-a făcut din pământ om cu suflet viu, şi din suflarea Mea s-a întocmit, după ce i-am făcut trupul.

Am umplut văzduhul de suflare de viaţă după ce am făcut cerul şi pământul şi apoi pe om, şi de atunci omul îşi ia această suflare de viaţă când se naşte, şi iată, Eu sunt Cel ce dă viaţă omului. Nimeni în afară de Mine n-a făcut între cer şi pământ duhul de viaţă, şi de aceea Pavel, apostolul Meu, a spus: «Toţi trăiesc în El». Nu este înţelept pe pământ care să se înveţe de la Mine şi care să-l înveţe pe om taina izvorului vieţii de pe pământ. Vin Eu şi îi spun omului taina aceasta, care a fost înţeleasă şi purtată peste pământ de apostolii Mei cei îmbrăcaţi în Duhul Sfânt, pentru ca prin El, prin Duhul Sfânt, să o împartă peste oameni şi să ia oamenii cunoştinţa vieţii şi apoi iubirea de Dumnezeu, căci când Eu am făcut la început rugăciune înaintea omului, primul Meu cuvânt a fost aşa: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din tot sufletul tău, din toată inima ta, din toată virtutea ta şi din tot cugetul tău, omule, şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

Dar iată, poporul Meu, apostolul iubirii lui Dumnezeu se aşează pe pieptul Meu de Miel şi Îmi spune să intre cuvânt despre iubire în cartea Mea cu tine, că Eu, cu ei sunt azi în cuvânt peste pământ, aşa cum şi acum două mii de ani i-am făcut pe ei cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

– Sunt rodul cel blând al suflării gurii Tale, care dă viaţă, Mieluţule Doamne. Duhul Sfânt al Tatălui şi al Tău, Te-a numit prin gura lui Ioan Botezătorul Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Te-ai născut pe pământ ca să ne alegi pe noi şi să ne dai tainele Tale apoi, tainele vieţii, iar noi să le spunem oamenilor. Te-ai născut pe pământ pentru ca să mori ca un Miel, căci Tu eşti Mielul Tatălui, şi apoi să Te ridici iarăşi şi să Te dovedeşti că eşti Cel ce are viaţa.

Când am lăsat carte despre Tine pe pământ, am scris în ea aşa: «Dumnezeu Cuvântul era întru început la Dumnezeu, şi toate prin El s-au făcut, şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut, pentru că întru El era viaţa, şi lumea prin El s-a făcut; şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între oameni, şi am văzut slava Lui ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har, şi El L-a făcut cunoscut nouă pe Tatăl».

O, Mieluţule Doamne, Te-am rugat să mă laşi să Te mărturisesc că întru Tine este viaţa pe care ai pus-o pe pământ, şi din care toţi au luat, şi că toate prin Tine s-au făcut, şi fără Tine nimic nu s-a făcut. Le spun tuturor celor ce se cred că ştiu ceva pe pământ, le spun lor că despre taina vieţii pe pământ, ei nu ştiu nimic, căci Tu ai dat la ucenicii Tăi această înţelepciune şi nu altora, şi de la ei trebuie să ia tot omul învăţătură, şi fără Tine să nu facă nimic omul, pentru că întru Tine este viaţa şi lumea care s-a făcut, şi despre care taină omul nu ştie, ci numai ucenicii Tăi au ştiut şi ştiu.

Când ai făcut cerul şi pământul, pământul era netocmit şi gol, aşa cum era şi omul după ce l-ai făcut din pământ. Numai după ce Tu ai suflat din gura Ta cuvânt şi ai spus să odrăslească pământul, numai apoi a prins viaţă pe el pământul. Numai după ce Tu ai suflat din gura Ta peste trupul cel făcut din pământ după chipul Tău, numai apoi a luat suflet viu omul cel întocmit din pământ după chipul Tău.

Voi, cei care v-aţi crezut şi vă credeţi că ştiţi ceva pe pământ, vă chem cu blândeţea Mielului lui Dumnezeu, să vă deschideţi urechile şi să învăţaţi taina vieţii pe pământ. Hristos Cuvântul era şi este viaţa, şi fără El nimic nu s-a făcut. Dumnezeu Cuvântul, Acesta este Cel ce era de la început la Dumnezeu, şi toate prin El s-au făcut, pentru că în El era şi este viaţa, şi nu I-a fost greu să-Şi pună viaţa şi iarăşi să Şi-o ia. El este Mielul Păstor. El Şi-a pus viaţa pentru noi ca să ne păstorească pe noi cu ea, cu viaţa care se dă. El este Cuvântul Care a grăit pe muntele Sinai şi ne-a spus să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul, care ne este dat de El când a umplut văzduhul de suflare de viaţă la facerea cerului şi a pământului, şi iată, din plinătatea Lui noi toţi am luat suflet, noi toţi am luat viaţă, şi har peste har am luat noi, cei ce L-am cunoscut că este Cuvântul Cel de la început, şi prin Care toate s-au făcut, şi Care S-a făcut Om pentru noi oamenii, pentru viaţa şi mântuirea noastră din moarte. Şi iată-L pe Mielul lui Dumnezeu, iarăşi a venit pe lume cuvânt prin care sunt judecaţi viii şi morţii. Amin. Cel mai judecător cuvânt al Său peste vii şi peste morţi, este cuvântul cel întâi al rugăciunii Lui înaintea omului când a rostit pe muntele Sinai şi a spus: «Să iubeşti, Israele, pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău». Atunci i-a spus Dumnezeu omului să-L iubească pe El cu ceea ce are omul de la Dumnezeu, cu sufletul, care este viaţa omului, căci sufletul este din Dumnezeu în om, este din suflarea de viaţă pe care a pus-o Dumnezeu Cuvântul între cer şi pământ la facerea lumii. Amin.

O, Mieluţule Doamne, Te-am iubit în mine, şi fără de hotar Te-am iubit cu viaţa mea, iar viaţa mea n-a avut hotar dacă Te-am iubit în ea. În mine Te-am iubit pe Tine, nu pe mine, şi aceasta a fost viaţa mea şi sufletul vieţii mele. Tu ai fost sufletul meu, şi n-am făcut altceva cu el decât să Te iubesc în mine prin el, prin Tine, căci Tu eşti sufletul omului, şi în fiecare om plângi prin sufletul lui, luat din Tine în el, şi nu ştie omul aceasta, pentru că inima şi cugetul şi virtutea, care sunt în trupul lui, nu Te iubesc pe Tine din om acestea, iar sufletul Tău din om, stă rob vieţii omului, căci omul îşi trăieşte viaţa sa. Eu însă Te-am trăit pe Tine, şi numai de Tine am ascultat şi ascult, precum Tu asculţi de Tatăl, şi îi rog pe oameni să-Ţi dea viaţă în ei, căci sufletul lor Tu eşti, şi ei nu ştiu taina vieţii, nu ştie omul cine plânge în el după viaţă. Cuvântul Tău de pe muntele Sinai l-a învăţat pe om să Te iubească în el cu ceea ce Tu ai pus în el. Cel mai judecător cuvânt peste vii şi peste morţi, este cuvântul iubirii Tale, cu care Te-ai rugat înaintea omului şi ai spus: «Să-L iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău, omule!».

O, Mieluţule Păstor, ce dulce i-ai chemat pe oameni la păşunea Ta, la iubire i-ai chemat! I-am chemat şi eu tot la fel, căci orice ucenic al Tău este ca Tine. Evanghelia iubirii Tale am dat-o oamenilor, şi le-am vorbit mult şi duios că Tu eşti Păstor plin de har şi de adevăr, şi din plinătatea Ta noi toţi am luat. Amin.

– O, copil al vieţii cea plină de iubire! M-ai iubit în tine, şi se apleacă ucenicii Mei înaintea ta, că tu ai fost iubirea Mea printre ei, iar Eu am fost iubirea ta, şi i-ai bucurat nespus că te-ai făcut primul între ei cuvânt în ziua de prăznuire a ucenicilor Mei cu care am umblat pe pământ după ce Cuvântul Meu S-a făcut trup al Meu şi S-a sălăşluit între voi şi aţi văzut slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi din care plinătate aţi luat voi, ucenicii Mei, când Eu vi L-am făcut cunoscut pe Tatăl, pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată, după cum este scris. Voi însă L-aţi văzut, căci cine a văzut pe Fiul, a văzut şi pe Tatăl, aşa cum Eu v-am învăţat pe voi, cei ce aţi ştiut să învăţaţi. Amin.

O, poporul Meu, ce scumpă sărbătoare am azi în tine! Sunt cu apostolii cuvântului Meu cel de acum două mii de ani. Taina Mea ei au înţeles-o pe deplin şi au scris-o pe pământ, dar oamenii dacă nu iubesc viaţa, nu văd, nu ştiu, nu pot să trăiască, fiindcă numai iubirea Mea poate, iar Ioan, iubitul Meu, a dorit să vă spună de unde este izvorul vieţii pe pământ. Cine are iubire de Dumnezeu, acela poate, iar cine are iubire de el însuşi pe pământ, acela nu poate să se nască de sus, din cer, din Mine, Cel ce am venit să nasc lumea şi din Mine s-o nasc, căci sunt în braţe şi în cuvânt cu Scriptura naşterii din nou a lumii, şi ferice celui care se întoarce cu iubire şi cu viaţă la rugăciunea Mea cea făcută omului pe muntele Sinai în ziua când am grăit lui Moise şi când l-am rugat pe om să-şi facă sufletul iubire în iubirea Mea şi să umble cu Mine pe calea vieţii care nu are sfârşit. Amin.

Vă mângâi în mijlocul poporului Meu de azi, o, ucenici serbaţi întru venirea Mea cuvânt pe pământ ca şi la început când cuvântam pentru toate câte s-au făcut prin cuvântul Meu rostit. Vă mângâi cu cuvântul iubirii şi al vieţii, căci sunt Păstorul iubirii, sunt Mielul Păstor. Vă dau rând să cuvântaţi din Mine peste pământ, căci voi trăiţi în Mine, şi de aceea aţi priceput taina vieţii, şi de aceea v-am iubit şi v-am spus să fiţi asemenea Mie pe pământ după ce Eu M-am aşezat iarăşi în Tatăl. Amin.

– O, Mieluţule Doamne, lacrima de dor e tot cuvântul ucenicilor Tăi şi al sfinţilor Tăi care au priceput taina vieţii. Mare durere e pe noi, cei cereşti, când vedem omul atât de străin de cerul Tău cel plin de sfinţi cu viaţă în ei, cerul care se întrepătrunde în toate cele văzute de ochii omului pământesc, căci omul s-a pus hotar între cele văzute şi nevăzute, şi ne ţine departe de pământ, şi plânge pământul şi plâng toate de pe el, de la această despărţire pe care omul o ţine între cer şi pământ, între cele cereşti şi cele omeneşti, Doamne al răbdării sfinţilor Tăi. Noi am plâns şi pe pământ între oameni. Am suferit adânc în noi, cu cuvântul Tău în grai din loc în loc pe pământ, căci împărăţia Ta, cu care ai venit acum două mii de ani ca să-l iei pe om în ea, nu a fost iubită de om, iar cei ce au iubit-o au fost alungaţi cu ea dintre oameni.

O, eşti atât de aproape de oameni, la fel cât de sfinţi eşti aproape, Mieluţule Păstor! Sărbătoarea noastră se face cuvânt din Tine şi din noi, aşa cum a spus Pavel, că toţi trăiesc în Tine cei ce trăiesc ştiind. Cel ce trăieşte neştiind, acest om împărăţeşte peste tot, şi Îţi ascunde împărăţia, Doamne. O, n-ai putut să Te aşezi cu ea pe pământ lumină, căci oamenii au iubit întunericul lor. Din Tine Te rugăm să faci izbăvire pentru cei ce Te iubesc în Tine pe pământ, în Tine şi nu în ei, căci în om nu poate poposi cerul şi lucrarea lui, fiindcă omul este învăţat în fiecare zi cu grijile vieţii, şi nu este altă durere în cer ca şi această durere.

Îi rugăm pe oamenii depărtaţi de Tine să se înveţe cu duhul iubirii de Dumnezeu, ca să le fie uşoară şi mângâioasă viaţa, şi să-Ţi dea mâna să vii pe pământ cu împărăţia Ta cea fără de sfârşit. Cele atât de minunate care nu se văd, dar sunt aşteptând să se descopere pentru slava Ta, acestea sunt cele care trebuiesc iubite şi dorite de grijile omului. Şi le dorim la cei ce stau popor al Tău înaintea Ta, să Te ajute pe Tine să le faci văzute pe pământ pe cele minunate care aşteaptă să se dăruiască văzut la toţi cei care Te iubesc cu sufletul din ei, cu Tine din ei, Mieluţule Păstor.

Nimic nu este mai frumos pe pământ şi în om ca şi Dumnezeu în om, Păstorule ceresc. Ai făcut lumea cu atâta iubire, şi tot aşa voieşti şi acum s-o faci, prin înnoirea ei cu cuvântul Tău cel de la început, Doamne, căci Tu eşti mereu început, mereu iubire. Dar acum umple-i de vlagă din Tine pe cei ce ne ţin cu cuvântul între cer şi pământ, căci sunt goliţi de puteri şi sunt tare mici şi firavi, fiindcă au inimioarele durute, şi durerile îi fac micuţi pe cei ce le poartă cu umilinţă. Duhul rău e tare rău pentru ei, dar cei umiliţi sunt cei ce pot în încercări, ca să le poată trece şi să fie biruitori peste ele prin iubirea şi răbdarea pe care Tu o dăruieşti celor ce se dau Ţie, Doamne. Amin.

– O, Eu mereu sunt puterea şi mângâierea celor slabi ai Mei, aşa cum am fost şi pentru voi când greul de pe pământ vă încerca pe voi, ucenici ai Mei. Cei ce Mă iubesc cu răbdare, nu-i pot mângâia decât cei asemenea lor în iubire şi în răbdare cu nădejde în ea. Şi acum îi mângâi pe ei, îi ajut cu puterea Mea cea de sus şi cea de jos, şi apoi îi odihnesc de dureri, şi iarăşi Ne vom aşeza cu ei în cuvânt, căci cuvântul cel de azi al Meu şi al vostru trebuie aşezat în carte atât cât este el.

Apostolii Mei Petru şi Pavel voiesc să se aşeze în ziua aceasta povăţuitori peste oameni, copii din porţi. Ei sunt căpetenia apostolilor, aşa cum arhanghelii voievozi Mihail şi Gavriil sunt căpetenia îngerilor Mei. Şi iată ce spun apostolii Mei:

– Îi aşteptăm, Doamne, pe cei ce sunt porţile cuvântului Tău, pentru ca să ne facă intrarea cu sărbătoare în cartea Ta de azi cu noi şi cu ei, şi îi mângâiem pe ei în dureri şi certăm toată ispita duhurilor rele, să se depărteze în toată vremea de ei şi de tot poporul Tău care Te are Învăţător peste el. Iar lor le spunem: Pace vouă, ucenici mititei, dar Domnul este viaţa şi puterea voastră cea bună, şi cu El sunteţi fiii puterilor cereşti, care se dau celor mici şi slabi, dar mari cu iubirea. Amin.

– O, poporul Meu, fă-ţi duhul dornic să stai la masă de cuvânt cu cei întâi între ucenicii Evangheliei împărăţiei cerurilor, pe care am adus-o pe pământ acum două mii de ani ca să fie cu oamenii. O, poporul Meu, dă-Mi putere să fiu cuvânt în mijlocul tău, că pe pământ nu mai este mângâiere, şi vor căuta oamenii la tine. Lucrează să Mă ajuţi să pot să le dau oamenilor ceea ce şi ţie îţi dau. Cuvântul vieţii veşnice îţi dau, căci numai el va rămâne mângâierea şi puterea pe pământ, şi el va fi viaţa oamenilor. Amin, amin, amin.