2005 19 Iun

Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

Suspină Duhul Sfânt în cer şi pe pământ. El este lacrima Tatălui şi a Fiului, lacrima lui Dumnezeu, care se face cuvânt, lacrimă care mângâie chiar dacă pentru ea nu este mângâiere, ci numai durere, căci lacrima din durere se naşte.

Sunt Tatăl Savaot, iar de-a dreapta Mea stă Fiul Meu, Mântuitorul omului umilit cu duhul, şi este plin de suspinul Meu, şi Se numeşte Duhul Sfânt acest suspin. Lângă Noi e tot cerul de sfinţi şi de îngeri, şi în mare taină serbează cerul sfânt praznic pentru grădiniţa cuvântului, şi o priveşte pe ea Tatăl şi Fiul şi cerul de sfinţi şi de îngeri, că azi e sărbătoare a ei, dintre cele trei sărbători aşezate peste ea la pecetluirea ei cu Duhul Sfânt, cu semnul lui Dumnezeu.

O, Fiule scump, această zi a fost aşteptată de cei credincioşi ca să-i strângă ea în grădina întâlnirii, dar Noi îi avem la lucrul cărţii pe cei care Ne fac Nouă loc pe pământ cu oamenii la sărbătorile cerului. O, Fiule îndurerat, sărbătorile cerului nu sunt pe pământ ca şi în cer, chiar dacă Tu i-ai învăţat pe ucenicii Tăi în toate vremile să facă voia lui Dumnezeu pe pământ ca şi în cer, căci voia Noastră omul trebuie s-o facă, iar fără om nu este aceasta pe pământ. Duhul Sfânt din Noi Se face cuvânt, iar cuvântul este lacrima Noastră înaintea omului, Fiule înlăcrimat, căci tot cuvântul Meu, care curge prin Tine, e lacrimă, Fiule durut, şi aşa sărbători sunt între cei din cer, şi nu altceva sunt acestea.

Le-ai spus la ucenici că dacă vii la Mine nu vor rămâne orfani, că le vei trimite pe Duhul Sfânt, pe Mângâietorul Cel pentru ucenici pe pământ. Dar de pe pământ care este mângâierea cea pentru cer? Care, Fiule însuspinat de şapte mii de ani ca şi Tatăl? Dacă Noi plângem, e bine să fie altfel omul? E bine să fie omul fără Duhul Sfânt, Care plânge în Dumnezeu? Iată ce a făcut omul! S-a vrut mai fericit ca Dumnezeu şi a fugit de această durere, a fugit de Duhul Sfânt, Care plânge în urma lui fără de mângâiere. Plânge Duhul Sfânt mângâind prin durerea Lui şi nu mai este om care să-I cunoască faţa Lui cea tainică, suspinul Lui cel fără de margini, căci omul fuge de durere şi nu se lasă locaş al odihnei Duhului Sfânt, Cel fără de locaş şi fără de rod în om.

Plânge Duhul Sfânt deasupra grădiniţei cuvântului care cheamă omul la viaţă din cer, la sărbători ca în cer pe pământ. Creştinii aşteaptă sărbătorile poporului cel nou, dar dacă ele nu sunt ca în cer când ei se strâng, suspină Duhul Sfânt, şi lacrima Lui se face cuvânt şi nimeni nu I-o şterge dintre cei care se strâng în zile de sărbători pregătite cu trudă în cer şi pe pământ pentru mângâierea omului care caută după Dumnezeu.

O, Fiule al Meu, am intrat cuvânt cu suspin în el ca să fim Noi şi tot cerul în tainică sărbătoare de Duh Sfânt. Am aşezat pe cei din porţi odată cu intrarea Mea, şi Îmi las fiinţa în fiinţa Ta, şi prin porţi intrăm în cetate. Amin.

– O, Tată, durerea lacrimii Duhului Sfânt, n-avem unde să Ne sprijinim cu ea decât în porţi, şi ea e tainică şi nu poate fi văzută şi ştiută de om ca să-l doară şi pe el durerea Duhului Sfânt. Acum două mii de ani când am trimis făgăduinţa Ta peste ucenicii Mei din lume, s-a sprijinit pe mai mulţi puterea Duhului Sfânt, şi apoi apostolii îi botezau pe cei ce se alăturau la vederea semnelor care urmau. Iar Petru, la cei ce întrebau pe apostoli ce să facă, el le răspundea: «Pocăiţi-vă, şi să se boteze fiecare dintre voi, în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt».

O, Tatăl Meu, unde mai este pe pământ botezul cu Duhul Sfânt? O, cât Mă doare lipsa Noastră din om, Tată! Lipsa Duhului Sfânt din om Ne-a pedepsit la durere fără de mângâiere, Tată. Nu mai poate omul scăpa de trup, şi lipsa dorului de Dumnezeu l-a făcut ţărână pe om, l-a umplut de grijile vieţii, şi numai aşa îl găsim zi şi noapte pe om, Tată. Durere fără de margini avem. Privim îndureraţi la om să-l vedem dacă se scoală pentru Duhul Sfânt, şi Ne doare lipsa Noastră din om, şi Ne doare fără de mângâiere în cer şi pe pământ. Suspinul Nostru e toată sărbătoarea Noastră şi a Duhului Nostru Cel Sfânt, Care Se face cuvânt, iar cuvântul se cheamă lacrima Duhului Sfânt, lacrima Mea şi a Ta în fiinţa Mea, că Eu sunt cuvântul Tău, şi Mă fac lacrimă, şi ea este cuvânt, Tată.

O, poporul Meu, ţi-aş culege lacrimile, să le duc la Tatăl, dar lacrima se naşte din durere. Duhul Sfânt este Mângâietorul, dar lacrima Lui nu află mângâiere. Durerea nu se mângâie, poporul Meu. Ea se trăieşte, şi este aşternut al Duhului Sfânt în omul durut ca Dumnezeu şi nu ca omul. Viaţa cea fără de sfârşit e scumpă, şi doresc cu dor să-l înţelepţesc pe om, pentru ca să dorească în el aluatul fiinţei lui Dumnezeu, pe Duhul Sfânt, Cel plin de suspin, Cel fără de odihnă căutând să-Şi facă popor care să aibă peste el botezul cu Duhul Sfânt, taina omului nou, născut din cer, din Dumnezeu.

O, poporul Meu, să te uiţi mereu la tine dacă ai pe Duhul Sfânt. Ia cartea şi citeşte să vezi ce face Duhul Sfânt în om, şi mereu să te priveşti, şi să semeni cu cel botezat cu Duhul Sfânt, şi nu cu omul cel semeţ în care nu încape această fiinţă a lui Dumnezeu. Tainică a fost acum două mii de ani sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenici, şi apoi peste toţi cei adunaţi la Ierusalim din toate neamurile pământului. Să fii plin de Duhul Sfânt, poporul Meu, ca să ia şi omul duh din Duhul lui Dumnezeu, şi să nu fii călăuză a celor ce vor să-Mi prindă fiinţa Mea în tine şi să Mi-o strice pentru slava lor cea deşartă pe pământ. Iuda, dacă s-a vrut mare pe pământ, s-a făcut călăuză celor ce M-au căutat să Mă dea la moarte, iar Eu M-am lăsat ca să împlinesc Scriptura învierii morţilor şi să Mă fac călăuză a omului spre viaţă fără de sfârşit pe pământ şi în cer, şi să-l botez pe om cu Duhul Sfânt, şi să se arate în el acest semn. Cel ce voieşte să-şi biruiască trupul şi firea, să vină să se boteze în numele Meu cu botezul Duhului Sfânt, şi aşa să se adune creştinii la sărbătorile Mele cu voi, şi nu altfel să se adune cu voi, căci am stat între oameni cuvânt atâta vreme, şi omul a rămas el, şi nu s-a dat lui Dumnezeu dacă Eu i-am deschis ca să înţeleagă şi să se înnoiască apoi. Iată, omul nu poate, căci duhul pofteşte împotriva trupului, iar pe pământ sunt numai trupuri de oameni, trupuri care mănâncă trupuri, şi care strigă împotriva lui Dumnezeu.

Voi, fiilor, să nu vă bucuraţi când mâncaţi, ci întristaţi-vă când vă este foame, căci foamea vine de la trup, şi vine când trupul este tare, iar duhul, slab. Nu zic să nu mâncaţi, dar zic să nu vă bucuraţi când mâncaţi, să nu vă bucuraţi pentru trup, căci mâncarea este pentru trup. Eu vreau să vă mântuiţi de acest neam viclean şi stricat, iar mântuirea se capătă prin lacrimi şi sudori pe ogorul Domnului, dar nu oricum aceasta.

Când trupul vă este mai mare ca duhul, să vă plângă duhul în clipa aceea, fiilor, că Eu dacă văd aşa, vă pun că iubiţi pe Domnul şi nu pe voi înşivă. Trăiţi pentru Mine şi nu pentru voi, şi nu vă luaţi după trup, căci trupul vă este duşman şi Mie şi vouă, iar la venirea Mea cu slavă veţi vedea aceasta, căci slava Mea va străluci peste trupurile voastre după cât de mult am trăit Eu în ele şi în duhurile voastre, Eu cu durerea Mea de pe pământ şi de la om.

Iau acum din jertfa mânuţelor voastre pomenire pentru cei adormiţi şi le dau lor uşurare. Sunt mulţi din ei care-i plâng pe cei de pe pământ, căci cei de pe pământ nu ştiu ce este moartea vieţii. Moartea vieţii nu este moartea trupului, care vine după moartea vieţii, şi nu ştie omul să înveţe de la Mine, din acest izvor al vieţii, care va cere răspuns la tot omul care a luat din el şi nu s-a păzit apoi de moartea vieţii.

O, ce puţin Mă înţelege omul, iar aceasta o face pentru că nu Mă vrea. La sărbătoarea Duhului Sfânt când Eu chemam mulţimile să se strângă pe lângă voi, nu Mă lua omul de viaţă a lui; nu Mă lua pentru că nu Mă voia.

Tu, poporul Meu, să petreci cu cel ce Mă voieşte pe Mine, că altfel Eu nu te am al Meu. Tu trebuie să fii călăuzit de Dumnezeu, şi voi sfârşi cu trudă cartea Mea cea de cincizeci de ani din cer, şi vei vedea în ea toată învăţătura Mea din mijlocul tău şi te voi întreba de ea, poporul Meu. Ea este praznicul Duhului Sfânt, ea este lacrima Mea după tine şi după om, pentru tine şi pentru om. Iar tu să stai umilit înaintea celor ce dau să vadă fiinţa Mea din tine, şi să fii cuminte ca Dumnezeu şi nu ca omul, şi să nu ispiteşti pe Dumnezeu pentru om, căci tu eşti fiu al lucrărilor cereşti şi nu omeneşti pe pământ.

Te învăţ să fii sărbătoare a Duhului Sfânt. Te învăţ să ai lacrimă şi nu bucurii, căci Duhul Sfânt e tot într-un suspin, poporul Meu. Cel ce are bucurii nu poate avea pe Duhul Sfânt, Care este Dumnezeu, de viaţă făcător.

O, să nu fugi de Duhul Sfânt, să nu fugi de lacrima Lui, poporul Meu, căci cei ce sunt umbriţi de Duhul Sfânt sunt ca Dumnezeu şi nu mai sunt ca omul, ci sunt supuşi Domnului, spre slava Duhului Sfânt. Amin.

Te învăluiesc în Vântul Cel de viaţă făcător, iar şoapta Lui să te doară de la durerea Lui, şi să te laşi mereu născut din durerile Duhului Sfânt, Care iarăşi naşte lumea prin dureri de facere.

O, poporul Meu, Duhul Sfânt Mângâietorul să fie semnul Meu de peste tine, ca să-Mi uşurezi lacrima Mea cea de la om. Semn mare să fii între fiii oamenilor care nu-L iubesc pe Dumnezeu cu trăirea lor, cu jertfa lor cea sfântă, căci viaţa sfântă este mai mare decât orice jertfă, şi nu este jertfă care să se poată măsura cu viaţa Mea cea sfântă din om, viaţa care iubeşte pe Dumnezeu, iubind din om.

Cuvântului Meu de peste tine nu-i aflu mângâiere, căci aşa este Dumnezeu; este Duh Sfânt, Care Se face cuvânt, poporul Meu. O, iubeşte şi tu ca Dumnezeu, iubeşte în tine pe Dumnezeu aşa cum este El, căci Eu sunt Cel îndurerat, şi nu este sărbătoare mai mare înaintea Mea ca şi omul care este aşa ca Mine, după chipul şi asemănarea Mea, iar lacrima Mea se face cuvânt peste cel ce seamănă cu Mine pe pământ, aşteptând cu răbdare odihna Mea şi a sa, pentru truda iubirii care aşteaptă sub cruce. Amin, amin, amin.