2005 15 Mai

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia după Paşti, a mironosiţelor

Sunt Domnul Cel înviat, şi grăiesc ca şi acum două mii de ani când M-am arătat ucenicilor Mei, înviat din răstignire, şi le-am spus lor: «Pace vouă!».

O, poporul Meu de azi, Mă strâng cu tine sub taina învierii Mele dintre morţi şi tainic stau în mijlocul tău cu mironosiţele cele de atunci, şi unii altora ne dăm salutul învierii, vestea care străbate peste timp: Hristos a înviat! Noi vă spunem vouă, iar voi Ne spuneţi Nouă: Hristos a înviat! şi fericiţi şi mângâiaţi sunt cei ce aşteaptă din cele ce nu se văd, cei ce au dezbrăcat trupul cel pământesc pentru trupul cel ceresc al sufletului lor, fericiţi sunt aceştia când aud salutul cel de acum două mii de ani, salutul vieţii cea de veci a lui Dumnezeu şi a omului, căci viaţa este Hristos, şi este veşnică, şi este. Amin.

Hristos a înviat! Eu, Domnul Cel înviat, Eu vă spun vouă, celor ce v-aţi strâns în grădina întâlnirii pentru sărbătoarea voastră cu mironosiţele învierii Mele, pentru sărbătoarea lor în mijlocul vostru, iar acum vă dau cuvântul cel de viaţă dătător, căci Duhul Meu aceasta lucrează: viaţă din viaţa Mea peste om. Amin.

Pace vouă, copii care aşteptaţi cu cartea deschisă intrarea Domnului! Vă preţuiesc nespus, fiilor copii. Nu este făptură pe pământ să vă simtă şi apoi să ştie să vă preţuiască pe voi, dar cei din cer aşteaptă după voi aşa cum aşteptau sfintele mironosiţe clipa sculării Mele înviat, ca să se bucure şi să împartă bucurie apoi. O, cei din cer au mare grijă de voi, căci cei cereşti văd cele ce nu se văd şi care sunt cu voi spre lucrare peste cei din cer şi peste cei de pe pământ, fiindcă Eu le lucrez, căci Tatăl lucrează ceea ce Eu lucrez. Întăriţi-vă, dar, trupul şi inima, căci grija lucrului Meu vă strânge inimioara şi trupul, care vă sunt obosite de veghe, de neodihnă, de nesomn, de greul Meu de peste voi, dar întăriţi-vă cu Duhul Meu Cel plin de veghe, Cel plin de putere peste cei neputincioşi şi mici, şi daţi-Mă poporului Meu de hrană spre creşterea Duhului Meu în ei, căci ei trebuie mult să scadă, ca să cresc Eu, şi în ei să cresc, fiindcă Eu cresc prunc, căci aşa cresc copiii Tatălui Meu, şi cresc după chipul şi asemănarea Mea şi nu după ei. Amin.

Caut să grăiesc după priceperea omului, căci sunt plin de milă pentru om. Când grăiesc ţie, poporul Meu, grăiesc ca să dau grăirea Mea la om şi ca să ia omul creştere ca a Mea, căci Eu am crescut prunc şi n-am făcut niciodată voia Mea, ci numai voia Tatălui şi a omului care vrând-nevrând, ştiind-neştiind împlinea peste Mine Scripturile cele dureroase, dar slăvite prin durerea lor despre taina Mea cea din mijlocul oamenilor care împlineau cele scrise despre Mine în Scripturi. Grăiesc după priceperea omului şi sunt plin de milă pentru om şi nu fac aceasta că sunt dator la om, ci fac că sunt milos. Omul însă nu e milos cu Mine, Cel plin de milă, Cel milos pentru el.

Dacă n-aş fi Părinte al multora, n-aş fi milos, poporul Meu. Mila Mea e ca în cer, căci din cer se vede bine pe pământ, se vede bine în om. O, multă strigare, în fel şi chip, am făcut şi tot fac peste om ca să-l aşez pe calea vieţii Mele şi să-l iau de pe calea vieţii lui, dar am lucrat şi lucrez ca un Părinte şi nu ca pedepsitor. Omul însă nu M-a urmat, nu i-a fost milă de suferinţa Mea cea de la el, şi apoi Eu nu l-am mai strigat, nu l-am mai trezit, nu l-am mai mustrat, nu l-am mai lovit Eu, ci l-a lovit fapta lui, iar Eu am luat asupra Mea viaţa lui cea cu greşală în ea, căci sunt milos şi nu-l mai pedepsesc pe cel ce nu Mă ascultă. Iau vina lui asupra Mea, că nu se poate altfel. De două mii de ani, aceasta Îmi este suferinţa, păcatul omului Îmi este ea, şi nu e om să Mă mai ierte de suferinţa Mea cea de la el. Mereu Mi-o face, mereu Mi-o dă, căci omul nu e milos nici cu el, nici cu Dumnezeu, de vreme ce se lasă după gustul lui cel trecător, şi nu e om să-şi priceapă moartea aceasta a lui, şi nu găsesc de la om dragoste pentru dragostea Mea înspre om, şi plâng îndurerat de la om.

– O, nu plânge şi azi îndurerat, Doamne înviat. E dulce dragostea mea pentru Tine din mijlocul mironosiţelor durerii şi învierii Tale apoi. Nu plânge. Eu Te-am iubit, şi cu putere şi cu durere Te-am iubit de când Tu mi-ai dăruit ca iubire a mea durerea Ta, Doamne drag al inimii mele, mărite Stăpân al noii mele vieţi, după ce Tu, ca Domn al învierii morţilor, m-ai atins în inima mea plină şi ai golit plinul ei ca iarăşi să o umpli, şi de la Tine să o umpli pe ea. Nu plânge. Îţi mângâi suferinţa Ta cea de la om, aşa cum Ţi-am mângâiat-o după ce Ţi-am urmat dintre cei morţi de pe pământ, după ce eu Te-am cunoscut între oameni, Doamne iubit al meu, căci eu Te-am iertat de suferinţa Ta cea de la viaţa mea fără curat ceresc în ea, şi Ţi-am dat apoi împărăţia mea Ţie, şi toţi m-au văzut în mine cu Tine, mărite Stăpân al noii mele vieţi. Nu plânge. Eu sunt iubita durerii sufletului Tău după om. Te-am mângâiat cu dorul meu, care Te căuta printre trupurile morţilor ca să Te cuprind înviat. Te-am aşteptat să înviezi, că n-am putut să nu cred că vei învia a treia zi, dar credinţa mea a fost dragostea, care nu moare niciodată, şi fericit este cel ce nu moare niciodată, căci acela are ca viaţă dragostea pentru Tine, Stăpâne Domn al vieţii mele cea fără de moarte, pe care eu am ascuns-o în viaţa Ta, ca să am viaţă, şi s-o am pe veci, nu prin credinţă, ci prin dragoste, Doamne mărit şi scump şi plin de milă, căci Tu eşti milos şi iei asupra Ta păcatul celor ce nu se lasă de păcat. Eu însă am luat asupra mea dragostea Celui ce nu Se lasă de dragoste, dragostea Ta pentru om, Doamne milos şi rănit de dor după om.

Încununez sărbătoarea prietenelor mele mironosiţe surori, uceniţe ale suferinţei Tale de la om, căci Te-am mângâiat în dureri şi am trecut până peste moartea Ta, ca să stăm în faţa învierii Tale, iar eu Te-am văzut înviat când Te căutam să-Ţi dau mai înainte de înviere mireasma inimii mele, care era a Ta cu toată dragostea Ta în dragostea mea, căci m-ai născut într-o clipă, privind adânc cu ochiul Tău senin în mine şi dându-mi noul dor de viaţă, viaţă fără de păcat în ea, viaţă fără de moarte în ea, după cum Tu m-ai dorit cu duh umilit ca să mă poţi avea locaş al vieţii Tale. Eu Te-am iubit, şi cu putere plină de durere Te-am iubit, şi mare e durerea iubirii, căci ea este iubirea cea tare, iubirea cea din Dumnezeu, Doamne iubit al noii mele iubiri. Amin, amin, amin.

– Slăvită între iubiri să-ţi fie iubirea ta, iubita Mea, copila Mea, mironosiţă a învierii Mele, a iubirii Mele cea fără de casă, dar tu ai fost adăpostul ei, copilă mireasă înviată dintre morţii lumii, Maria din Magdala, făptură a Mea, rod al lucrării Tatălui în Mine pentru mila Mea de om. Amin.

O, bucuraţi-vă, iubite mironosiţe, bucuraţi-vă în dragostea cuvântului celei dintre voi care şi-a rostit iubirea durerii Mele din ea, căci cel ce iubeşte ca Mine, îl doare ca Mine, după om, şi îl cheamă pe om la iubire cu durere, la moarte pentru viaţă. Bucuraţi-vă! E sărbătoare pentru voi, şi avem spre însoţire ceata celor adormiţi şi strigaţi la masa Mea cea pentru voi şi cea pentru ei în ziua sărbătorii voastre. Bucurie este pentru toţi acum, şi se uneşte totul în această odihnă, şi iarăşi spun, spre bucuria cea mare a celor pomeniţi din adormire: Hristos a înviat!

O, poporul Meu, odihna Mea doreşte după tine ca şi odihna celor ce dorm aşteptând trâmbiţa cea din urmă peste ei, ca să rămână descoperiţi apoi cu casa lor cea din cer, cu trupul lor cel din cer, nefăcut de mâini. Va veni curând, curând la tine cel credincios lucrării Mele de la sfârşit de timp, va veni la tine omul păcătos şi greu de păcate, îngrozit de ziua mâniei Mele şi îţi va spune ţie: „Surpă-te peste mine şi acoperă-mă, ca să scap de mânia lui Dumnezeu şi să mă ascunzi de ea!“. Voiesc să te pregătesc tot mai viu cu această putere a Mea în tine, dar tu trebuie încă să înveţi să creşti, şi prunc să creşti, aşa cum Eu am crescut, şi să înviezi, poporul Meu, ca Maria Magdalena, iar noua ta viaţă să dea viaţă celor morţi încă din floare, fiule de acum.

O, poporul Meu, vine viermele şi îşi pune sămânţa sa în bobocul de floare şi mănâncă viaţa Mea din boboc, iar când urmează din boboc floare, şi din floare fruct, rămâne viermele ascuns în fruct, şi cu fructul odată creşte, şi apoi se strică fructul pe dinăuntru şi se desprinde din pom apoi, că nu pe dinafară se strică el, ci în el, prin viermele din el.

O, poporul Meu, ţi-am adus de-a pururi numai sănătate, numai vindecare, numai binecuvântare, şi mult eşti dator să-Mi aduci mulţumire şi slavă, aşa cum îi aduci unui doctor care te vindecă şi îţi dă viaţă iar, poporul Meu.

O, numai duhului rău nu-i place vorbirea Mea cu omul, vorbirea Mea între om şi om, dar Duhul Meu Cel Sfânt a spus la cei sfinţiţi: «Cuvintele voastre să fie ca ale lui Dumnezeu», şi nu le-a spus să nu grăiască sfânt. Cel ce nu are grăire sfântă, gura aceea se goleşte de cuvânt de viaţă şi se dedă spre cuvinte de durere pentru cei ce iubesc Duhul Domnului prin cuvânt între fraţi. Cine nu grăieşte cuvinte ca ale lui Dumnezeu, acela cade din cuvântul lui Dumnezeu, căci Eu îl aştept pe cel sfinţit să fie cuvântul lui Dumnezeu şi nu cuvântul său, că al său Mă osândeşte ca un judecător, fiindcă omul are alt cuvânt în locul Meu din el, în inima lui, şi cu acela Mă osândeşte, iar Eu în el nu mai pot vedea şi auzi pentru el.

O, omule, Eu rabd când Mă judeci, fiindcă sunt bun şi milos şi umilit, şi Mă umilesc cu milă şi rabd de la om. Omul însă nu poate răbda judecata Mea, nu poate, că nu are duh umilit, şi are sinele în locul Duhului Meu, şi cu el nu vrea să Mă primească, şi Mă judecă omul cu sinele lui.

O, omule, când tu stai pe locul Meu de Dumnezeu al tău, tu Mă judeci. O, omule, dacă tu erai Eu, şi Eu, tu, cum, oare, te-ai fi purtat cu Mine? M-ai fi lepădat, şi aceasta faci când stai pe locul Meu de Dumnezeu. Ai voit să nu poţi, nu că nu ai putut, ci fiindcă nu ai voit să poţi. Ţi-ai ales sinele, şi pe acela îl împarţi la săraci şi de aceea nu poţi să te laşi de tine şi să Mă faci pe Mine pe locul tău din tine. O, omule, nu este sfânt care să nu greşească, dar cine Mă iubea pentru suferinţa Mea în el, acela îşi părăsea agoniseala sa, truda sa, împărţind la săracii cei lipsiţi avutul lui de pe pământ şi nicidecum strângând încă, şi apoi Mă iubea, împotrivindu-se greşelilor din el şi lăsându-Mă pe Mine Domn al cugetului lui, ca să-i fiu pază, şi tare să fiu împotriva lui însuşi, căci el căuta viaţa pentru viaţa lui, iar Eu Mă dădeam lui la rugăciunea lui.

O, poporul Meu, dintre cei acum strigaţi la masa cea binecuvântată pentru ei, este un sufleţel mulţumitor, care se bucură de slava Mea cea de la credinţa ei în lucrarea Mea şi de la iubirea ei pentru fiii poporului Meu. O fiinţă de curând plecată între cei din cer, şi pentru care Eu am pus mila Mea, căci sunt milos pentru om. Locuia într-o locuinţă pe care era scris „rugăciune“, dar ea nu ştia ce este scris de către înger pe acoperişul casei ei pentru multa rugăciune înaintea Mea a inimioarei de la care ei i-a venit această locuinţă. Mi-a fost milă de ea, că Mă iubea, şi i-a fost milă de ea celei care s-a rugat la Mine s-o aduc pe aceasta lângă ea între cei din cer, ca să nu mai fie şi ea vinovată pentru păcat în casa cea peste care este scris „rugăciune“. Acum ea a uitat despărţirea de cei de pe pământ, şi şi-a luat loc de rugăciune între cei din cer, că Eu n-am voit ca ea să mai facă vreun păcat în casa numită „rugăciune“.

Iată, poporul Meu, adevărat ţi-am spus că va veni şi vine la tine omul greu de păcat, omul care poartă peste el suferinţă pe pământ şi îţi spune: „Surpă-te peste mine şi acoperă-mă ca să scap, şi să mă ascunzi de mânia lui Dumnezeu!“. Va veni omul la tine ca la un munte de scăpare ca să-l acoperi pe el cu binecuvântarea pe care o ai tu de la Mine, căci Eu sunt Părinte milos şi iau asupra Mea păcatul omului necăjit de la păcat.

Mi-a spus să vin să vă spun despre acest sufleţel inimioara care a făcut din casa ei locaş al rugăciunii pe pământ, şi aşa stă scris pe acest acoperiş al casei ei, că pe ea o doare cu durere cerească pentru locul ei de rugăciune de pe pământ, şi care nu mai stă loc sfânt înaintea Mea, şi plânge inimioara care s-a rugat pe locul ei de rugăciune, dar are şi bucurie pentru un sufleţel câştigat la cer pentru rugăciunile ei în această locuinţă. Amin.

Şi acum, poporul Meu, cel ce stai cu zi de sărbătoare pentru uceniţele Mele mironosiţe şi pentru cei chemaţi prin slujbă de pomenire a lor la masa lor de pomenire, Eu, Domnul Cel plin de înviere, Domnul dragostei mironosiţelor Mele cele de acum două mii de ani, spun acum peste ziua aceasta de sărbătoare în grădina întâlnirii: Hristos a înviat! Eu sunt Cel ce dau viaţă viilor şi morţilor, şi celor adormiţi, care sunt vii prin taina învierii Mele, căci pentru om Eu am înviat, după ce am luat asupra Mea sarcina păcatelor omului timpului cel de şapte mii de ani, de când omul n-a mai păstrat în el împărăţia Mea.

Hristos a înviat, poporul Meu, şi voi, cei care staţi cete-cete în ziua acestei sărbători! Pace vouă! E zi cerească această zi dătătoare de viaţă şi de înviere pentru viaţă. Hristos a înviat! zic iarăşi, că mare bucurie este această mare urare de vestire pe pământ şi în cer, poporul Meu cel binecuvântat. Amin, amin, amin.