2005 17 Apr

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a cincea a Postului Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, aşa Îmi este calea din cer pe pământ, şi cu mare dor doresc să înţeleagă omul ce este cerul şi unde este locul lui şi ce înseamnă calea Mea de la cer la pământ, de la sfinţi la oameni ca să-i fac şi pe oameni sfinţi, şi să fie cerul pe pământ, şi să nu fie omul străin de taina şi de locul cerului Meu şi al Tatălui Meu, şi să se facă omul sălaş al vederilor cereşti, iar Dumnezeu să Se odihnească de dor. Amin.

Să-Mi deschideţi, copii străjeri în calea Mea, când vin la poporul Meu, care Mă doreşte cu dor, care are durere de la mila de Dumnezeu, iar poporul cel lucrător Mie să Mă dea omului de peste tot, căci fi-va în curând să nu mai fie mângâiere peste om decât de la pacea şi viaţa acestui cuvânt mângâietor şi de viaţă dătător, cu care Eu cobor de cincizeci de ani pe pământul român, cel întâi născut din ape la facerea cerului şi a pământului şi pe care Mi-am aşezat Eu acum, la sfârşit de veacuri, tronul dreptăţii Mele ca să-l ruşinez pe tot omul pentru dreptatea lui.

Mă las peste voi cu glasul Meu, scriind în cartea Mea cu voi sărbătoare sfintei cea plină de pocăinţă, şi apoi de dor şi de milă pentru Mine, Maria Egipteanca. Ea, după ce şi-a văzut deşertăciunea şi goliciunea zilelor ei, a ieşit din trup prin faptele duhului şi s-a mângâiat cu Mine în gândul ei, purtându-Mi durerea şi suspinul, pe care Eu le am de la fiecare om care trăieşte după voia lui pe pământ, departe de cer, departe de sfinţii care şi-au răstignit trupul ca să trăiască apoi cu duhul aşteptând pe Mirele lor.

Iată ce mare dar este smerenia! Fără ea credinţa rămâne neroditoare pentru Mine din om. Chiar dacă Eu am spus că totul este cu putinţă celui cu credinţă, tot Eu adaug acum şi spun că rodul cel lucrător al credinţei este smerenia care îi face omului statură plăcută înăuntrul lui pentru Mine, şi în afara lui pentru semeni. Credinţa trebuie să poată rodi smerenie, şi atunci totul este cu putinţă celui cu credinţă, iar Eu am fost cea mai vie pildă pentru toţi cei care M-au luat în ei ca să Mă trăiască. Maria Egipteanca a împlinit Scriptura Mea prin care am spus că dacă Eu Mă duc la Tatăl, mai mari minuni vor lucra după Mine cei ce se vor face pe pământ după chipul şi asemănarea Mea. Amin.

Voiesc, poporul Meu cel mic, să stau în gândul tău ca să nu cad din tine dacă ai da să uiţi de Mine, de chipul şi asemănarea Mea, pe care Eu le-am arătat omului când am venit de la Tatăl la om. Le-am spus celor cu care te călăuzesc de mulţi ani, de când te-ai făcut tu copil al Meu, le-am spus lor să nu te lase să gândeşti singur, ci să stea ei în gândul tău, şi să Mă aşeze pe Mine în gândul tău, ca să te temi să faci rău pe pământ, căci Eu sunt lângă tine şi tu nu Mă vezi, şi vreau să scap de această durere de la nevederea ta. Şi cum aş putea scăpa de durerea Mea decât dacă tu ai trăi şi ai lucra înaintea Mea ca în faţa Mea prin toată trăirea şi lucrarea şi cuvântul tău? Căci mulţi sfinţi, ca să nu mai greşească prin slăbiciunea fiinţei şi a cuvintelor lor, s-au dus spre dragostea Mea şi n-au mai uitat de ea, şi au uitat de ei iubind pe Dumnezeul lor, iar ei, cu toată smerenia lor credeau că pot aceasta, credeau prin smerenia lor, căci voiau să semene cu Mine, blânzi şi smeriţi cu inima, fiindcă Eu aşa i-am învăţat să se înveţe.

O, poporul Meu, pe pământ sunt sfinţi şi sunt oameni. Sfinţi sunt cei ce se apleacă Mie pentru iubirea lor de Mine, iar oameni sunt cei cărora Eu Mă aplec pentru ca să pot încăpea pe pământ cu taina planurilor Mele. O, ce mic M-am lăsat Eu pentru ca să Mă primească omul! Dar cel ce nu dă să semene cu Mine, nimic nu-Mi poate lucra acela pentru slava Mea. Eu am fost Păstor blând, şi aşa stăpâneam peste cei ce dădeau să Mă urmeze, şi mulţi din ei Mă ascultau pentru cuvintele Mele, pentru dragostea şi răbdarea Mea, căci aveam duhul umilit. Eram scuipat şi defăimat de mulţi, iar Eu iubeam smerenia, şi o învăţam de la cel ce Mă dispreţuia ca să-i dau pildă de viaţă omului de pe pământ atunci şi apoi. O, mult M-am aplecat Eu omului ca să-Mi pot săvârşi lucrarea după planul Tatălui, cel din veac întocmit! Când ai un duşman, când cineva îţi împiedică viaţa, vorbeşti frumos cu el ca să nu-ţi facă vreun rău, ba îi mai dai şi daruri ca să-ţi aperi viaţa şi lucrul ei. O, poporul Meu, aşa am făcut Eu de atâtea ori ca să-Mi apăr lucrarea Mea pe care o aşez pe pământ prin cuvântul Meu care grăieşte peste tine ca să-l împlinesc apoi. Aşa am făcut, ca să apăr această lucrare şi acest popor, şi i-am vorbit smerit celui ce puţin M-a cunoscut, şi făceam aşa ca să Mă apăr de el dacă nu Mă cunoştea. Eu sunt Dumnezeu mare, dar Mă aplec omului de pe pământ, căci aşa este pe pământ, şi nu este tot ca în cer. Pe pământ e ca şi la armată, unde funcţia desfiinţează gradul, iar Eu pe pământ aşa Mă smeresc, chiar dacă darul Meu cel dumnezeiesc, de Fiu al Tatălui Savaot, desfiinţează întâietatea celui căruia Domnul i Se pleacă.

Am lucrat cu multă răbdare şi cu multă smerenie în toată vremea acestei lucrări de cincizeci de ani, şi pentru care a fost să Mă sprijin cu omul, după cum vedeţi voi acum, voi, copii ai venirii Mele şi cei ce vă ascultă pe voi pentru numele Meu spre înfiinţarea cărţii cuvântului Meu cel de cincizeci de ani. Am lucrat în două feluri cu creştinul ca să găsesc cumva sprijin în el, căci greu Mă primeşte omul când am nevoie de ajutorul lui. Mă umilesc ca un Dumnezeu în faţa omului. Mă aplec sub puterea omului ca prin umilinţa Mea să-Mi dea el ajutor. O, ce necăjit e Duhul Meu, ce trist lucrez, ce mult Mă las! Mă pun la mintea omului ca să pot lucra ce am de lucrat pe pământ, căci altfel nu Mă primeşte omul, nu Mă pricepe omul, şi dacă Mă pricepe cum vrea el şi cât vrea el şi nu cum sunt şi cât sunt Eu, el nu ajunge pe placul Meu, pe placul cerului, şi Eu stau sub puterea omului suspinând şi fără de putere, aşteptând ce poate el să-Mi dea. Lucrez răbdător, ca să nu Mă osândească omul, căci el nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. O, nu ştie omul măreţia şi slava Mea când Eu Mă îndrept spre el ca să-Mi dea ajutor, chiar dacă Eu am făcut tot ce are el pentru ale lui apoi. Nu i-am dat omului voie să-Mi zică bun, ca să-i pot da pildă să nu-şi zică nici el bun, şi să poată el ajunge să fie blând şi smerit cu inima, ca apoi să poată crede în Mine prin cele plăcute Mie în el.

O, Mi-e dor să te învăţ să Mă iubeşti, poporul Meu, şi să-Mi slujeşti, fiule de azi, căci Eu sunt dătătorul tău de viaţă, şi mult aş vrea să creadă omul că atunci când Mă va vedea îl va durea că n-a putut să Mă cunoască şi să creadă dumnezeirea Mea care îl învaţă pe om să fie smerit cu inima ca şi Mine, căci credinţa cea fără de smerenie în toate din om, este credinţă păgână şi nu este sfântă aşa cum Eu M-am umilit în faţa celui ce i-am spus «Să nu-Mi zici bun». Iată, puterea Mea stătea şi stă în smerenia Mea faţă de Tatăl şi faţă de om.

Am lucrat multă vreme în două feluri, ca să Mă primească fiul acestui popor, şi cu mulţi a trebuit să lucrez aşa, că Eu fără ajutor de la om nu pot să împlinesc ce este scris să fac, dar omul se semeţeşte apoi şi îşi zice vrednic dacă Eu Mă aplec lui pentru împlinirile planului Meu. Puţin ogor de inimi neprihănite am avut în vremea acestei lucrări a strigării Mele după om, şi greu Mi-a fost de la cel ce dădea să Mă prindă în cuvânt, şi Eu le răspundeam celor ce nu Mă cunoşteau lângă ei, dar cu cei ce aveau iubire cu umilinţă şi cu credinţă, Eu lucram cu lărgime pentru creşterea lor, fie prin iubire, fie prin mustrare, ca să nu-şi zică vrednici dacă Eu îi iubeam.

O, copii străjeri în calea Mea şi pe care v-am numit cu numele Meu! V-am spus că voi vă numiţi Cuvântul lui Dumnezeu, şi altfel de lucrare voi să nu lucraţi pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu să fie lucrarea voastră, şi să staţi în gândul fiilor cei mici şi iubitori şi harnici în dăruire şi în umilinţă şi să nu-i lăsaţi să gândească singuri. Aşezaţi-Mă pe Mine în gândul lor şi lângă ei mereu, ca să aibă ei viaţă şi cuvânt cu sfială, cu frumuseţe, cu trăire înaintea Mea. Învăţaţi-i să vieţuiască unii cu alţii ca şi cum ar fi fiecare din ei în pustie ca Maria Egipteanca, cea care mereu stătea cu gândul în Mine şi nu mai greşea, şi învăţaţi-i ca toţi laolaltă să fie ca îngerii din ceruri, ca unii fără de trup, căci toate durerile şi lipsa lor de Mine, de la trup vine, căci trupul este mare stăpân peste libertatea duhului lui. Staţi în gândul lor şi ajutaţi-i mereu să Mă aibă în ei şi lângă ei şi în fraţii lor, fiilor, iar fraţii lor şi tot ce au ei mai sfânt sunt cei ce fac voia Mea şi viaţa Mea cea plină de Duh Sfânt în ei, şi din ei în lături apoi.

Cobor peste voi, copii trudiţi la lucrul Meu şi peste cei ce trudesc lângă voi pentru fiinţa cărţii cuvântului Meu cel de cincizeci de ani. Cobor binecuvântare mare, dar cea mai mare grijă să nu fie între cei rămaşi ai Mei ca şi grija de voi, cei ce trudiţi, şi de pacea din voi pentru puterea lucrului cel spre fiinţa cărţii, fiilor. Voi sunteţi cuvântul Meu, veghea Mea peste ei toţi, peste toţi cei care Mă cunosc şi iubesc să Mă asculte prin voi, căci voi sunteţi cuvântul Meu. Amin.

Pace multă cobor peste voi, şi de la voi să ia şi cei ce slujesc cu ascultare lucrarea slavei Mele peste pământ, că mult Mă doare când privesc înapoi peste lucrarea Mea şi văd pe poporul Meu cel neascultător căruia M-am aplecat ca să Mă primească. Dar acum vă am pe voi, smeriţi sub slava Mea, căci aşa este cel ce cunoaşte slava Mea. Amin, amin, amin.