2005 20 Mar

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei

Fiţi cu luare-aminte, copii care-Mi sunteţi porţi de intrare în Ierusalim! Lăsaţi puterea Mea în voi, că voi sunteţi neputincioşi şi mici pentru greul Meu de peste voi. Ascultaţi cu înţelepciune şi daţi-Mi putere să vă întăresc, căci sunteţi înţelepţi şi ştiţi ce vă spun prin ceea ce vă spun. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, vă ating şi vă iau neputinţa şi vă întăresc înţelepciunea şi trupul ei, căci voi sunteţi templul Duhului Sfânt, locaş al înţelepciunii cea de sus. Tot ce stă împotriva Mea şi a voastră pentru cuvântul Meu care se aşează azi în cartea lui cu voi, să se liniştească, să se dea în lături, iar voi să vă lăsaţi în voia Mea, căci pot Eu. Amin, amin, amin.

O, câtă putere aveam Eu în apostolul Meu Pavel! Iar el spunea: «Când sunt slab, atunci sunt cu putere, atunci poate Domnul». O, cât de mult pot Eu lucra în cel ce se lasă sub puterea Mea în vremea neputinţelor lui căutând la Mine ca să-l înviorez, aşa cum David în slăbiciunile lui căuta şi spunea: «Căutat-am pe Domnul, aşteptând să mă mântuiască de puţinătatea sufletului şi de vifor». Amin.

Lucrarea Mea este omul, poporul Meu. Lucrarea Mea este să-l duc pe om înapoi la Tatăl. Nu pot să fac această lucrare fără ajutor de la om, poporul Meu. O, te-am rugat mult, şi mereu cu lacrimi te-am rugat să ai tu grijă mare de coborârea Mea cuvânt pe pământ şi să Mă ajuţi, căci Eu ţi-am spus ţie că nu Eu, ci omul trebuie să vină. Pe om îl aşteaptă toată făptura, nu pe Mine, căci Eu sunt, dar omul nu este. O, nu vrea omul să înveţe să fie, să ia de la Mine viaţă şi s-o pună peste el omul şi să creadă că poate să facă voia Mea. Nimic nu-i este cu neputinţă omului dacă el vrea să creadă că Eu pot. Pot, dar nu fără om. Pot tot ce am de putut, dar prin om cu credinţă fără de măsură, şi tot aşa şi umilinţa lui.

Eu pe om pentru Mine l-am făcut. L-am făcut şi i-am dat viaţă, şi apoi i-am spus s-o lucreze şi s-o păzească, şi ca să Mă pot odihni cu iubirea Mea în om, în casa Mea, poporul Meu. I-am spus, când l-am făcut, să aibă viaţă cu ascultare, că asta înseamnă să Mă iubească omul pe Mine; pe Mine şi nu pe sine. O, cine să-i spună omului ce înseamnă Dumnezeu, ce înseamnă omul, ce înseamnă Dumnezeu cu omul şi omul cu Dumnezeu? Cine să-i spună omului? Eu îi spun, Eu, căci sunt Cuvântul, dar nici aceasta nu a voit omul să înţeleagă îndeajuns ca să Mă lase pe Mine şi nu pe el cuvântul. Şi pentru că n-a voit să ştie şi să lucreze aşa, i-am spus apoi: «Din cuvintele tale, omule, vei fi mântuit sau osândit, căci fiecare va da seama de toate câte sunt înăuntrul şi în afara sa».

I-am dat omului viaţă după ce l-am făcut. Am deschis gura şi am suflat peste el, şi el a luat viaţă, a luat suflet, şi i-am spus să lucreze şi să păzească viaţa pe care i-am dat-o şi să asculte aşa cum i-am spus. El însă de la început a luat în sine duhul neascultării, potrivnicul lui Dumnezeu, şi apoi omul nu a mai putut să Mă iubească pe Mine, nu şi-a mai lucrat, nu şi-a mai păstrat viaţa. Eu i-am dat viaţă şi i-am dat-o să fie frumoasă şi să asculte voia Mea şi să Mă iubească, fiindcă Eu nu de altceva l-am făcut.

O, omule, durerea Mea! Dacă Eu îţi dau viaţă atunci când tu te naşti din om din voia omului, tu ar fi atunci să creşti, şi apoi să Mă cunoşti prin făpturi şi să cauţi să asculţi de cineva care ştie de la Dumnezeu ce este viaţa, de unde vine ea, ce face ea, ce face casa ei, şi apoi să te faci ascultător de Cel ce dă viaţă, că aşa înseamnă iubirea Mea în tine, omule fără ştiinţă din cer. Ferice celui ce, auzindu-Mă, se deschide şi îşi câştigă viaţa, căci viaţa omului este pierdută încă de pe când el a făcut pasul neascultării cu gândul şi cu cuvântul lui, şi apoi cu fapta lui.

O, e mare taină cuvântul lui Dumnezeu care spune că a făcut lucrul Său bărbat şi femeie şi l-a numit om, şi l-a numit viaţă. O, s-a despărţit omul de fericirea Mea în el şi de fericirea lui în Mine. Eu eram fericirea lui, iar el era fericirea Mea, şi apoi el n-a mai ascultat de cuvântul cel pentru viaţă ca să şi-o lucreze şi ca să şi-o păzească şi ca să aibă Dumnezeu Făcătorul unde să-Şi plece capul Său spre odihna Sa. Nici omul nu mai are odihnă şi nici Dumnezeu, căci s-a stricat odihna cea de la început a lui Dumnezeu şi a omului, iar Eu cu mare greu caut să găsesc om cu supunere pentru porunca vieţii, căci ea este ascultarea pe care omul a călcat-o, şi apoi a murit în el viaţa, şi s-a hrănit din greu şi cu sudoare din roadele pământului din care a fost făcut, şi nu s-a mai odihnit de atunci, căci omul odihnit este cel ce nu calcă porunca vieţii şi lucrarea ei.

Am strigat cu lacrimi în mijlocul tău, poporul Meu, şi am spus că Mi-e dor de om frumos după chipul şi asemănarea Mea, căci Eu iubesc ascultarea de Tatăl şi cred în El şi nu în Mine dacă Îi stau supus. O, unde să-Mi găsesc odihna? Unde să-Mi găsesc om frumos, om pe care să-l facă Dumnezeu, şi apoi să-i dea viaţă, şi el s-o lucreze şi s-o păzească apoi, ca să fie el după chipul şi asemănarea Mea precum Eu sunt ca Tatăl? O, nu se mai întoarce omul la Dumnezeu ca să-I dea Lui viaţa sa! Se iubeşte pe sine omul, dă să-şi aibă grijă de zile, şi el este în întuneric, bietul de el, căci cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu, şi apoi pe fratele său, acela este în întuneric. Vai celui ce trăieşte după mintea sa, după priceperea sa, că acela se îngâmfă, iar aceasta înseamnă moarte. S-a deprins omul cu blestemul cel pentru neascultare şi pentru care Eu i-am spus: «Prin sudoarea frunţii tale îţi vei rostui viaţa».

O, cel ce nu-L iubeşte pe Dumnezeu cu toată fiinţa lui, neoprindu-şi din ea pentru moarte, pentru sinele lui care este moartea din om, acela îşi vede goliciunea şi şi-o iubeşte, aşa cum Adam şi-a iubit-o după ce s-a văzut gol, şi apoi s-a despărţit de Dumnezeu şi s-a iubit pe sine, căci s-a văzut şi i-a plăcut de el după ce a luat ştiinţă şi s-a văzut apoi. A lepădat omul ascultarea de Dumnezeui şi apoi a murit, căci s-a văzut gol şi a dat să se ascundă, căci era greşit, era căzut în sine, şi când omul păţeşte aşa, atunci se ascunde.

O, îşi dă omul preţuire aşa greşit cum e, aşa gol cum e. S-a uitat omul la propria lui goliciune şi s-a iubit pe sine şi M-a îndepărtat pe Mine, şi de atunci el se luptă să-şi lucreze şi să-şi păzească el viaţa, pe cea de sine, pe cea de la sine. O, cum să-l fac pe om să creadă în Mine şi nu în sine? Să-l fac pe om din carnea şi din sângele lui, cum să fac să-l fac şi să-l am al Meu? O, câtă jale pe Mine, Făcătorul omului! Am luat asupra Mea toate păcatele omului de pe pământ, toate, până ce am fost socotit cel din urmă între oameni, cel mai păcătos între pământ şi cer, Eu, Cel fără de păcat. M-am lăsat apoi chinuit şi sub mare durere de la om, şi apoi M-am aşezat pe cruce după voia omului, ca să trec prin moarte şi să Mă duc la Tatăl cu preţul vieţii omului, cu viaţa Mea pe cruce, ca să i-o dau omului de viaţă prin cruce, căci Mi-am pus-o pe cruce ca iarăşi s-o iau, fiindcă sunt Stăpânul vieţii, sunt Omul Care plânge după om, luând asupra Mea toată vina omului, căci aşa am ştiut Eu să plâng după om, crezând în Tatăl, Care M-a trimis să împlinesc pe pământ plata vieţii omului care şi-a pierdut viaţa prin rodul neascultării lui cea pentru lucrul şi paza vieţii lui cea de veci, din fiinţa Mea pusă în el de viaţă fără de suspin, fără de sfârşit.

Mă doare cu mare zdrobire omul semeţ care nu se mai vindecă de semeţia lui cea cu greşeală, căci cel ce greşeşte se semeţeşte apoi, şi altfel el nu poate să-şi trăiască viaţa lui. O, cu cine să Mă vindec de durerea Mea de la omul cel atât de mare faţă de Mine, căci Eu Mi-am aşezat viaţa pe cruce pentru ca să-i dau omului înviere şi iubire şi umilinţă apoi, iar fără acestea două omul nu are viaţă, căci viaţa are în ea umilinţa care îl face pe om chip al Meu.

Eu pe om pentru Mine l-am făcut, poporul Meu; nu pentru el l-am făcut, dar cine să-i mai spună? Eu îi spun, Eu, căci sunt Cuvântul. Nu să se ascundă de Mine după sine, nu pentru aceasta l-am făcut pe om. Nu să se ascundă după Mine l-am făcut, căci el, după ce el a greşit prin neascultare, a dat vina pe Mine, nu pe sine, şi Mi-a spus: «Femeia pe care mi-ai dat-o, aceea m-a îndemnat, iar eu am mâncat».

O, e mare taină cuvântul Meu care spune că a făcut Dumnezeu lucrul Său bărbat şi femeie şi l-a numit om, şi l-a numit viaţă! Acum două mii de ani am despecetluit această taină, şi cu ascultare de Tatăl M-am făcut Om fără de păcat, căci mama Mea Fecioara Mi-a dat locaş trupul său cel de carne şi din ea Mi-am luat viaţa Mea cea de la Tatăl pusă în ea şi i-am arătat omului taina vieţii, taina ascultării, taina nestricăciunii, rodul credinţei sfinte în cei ce au crezut că viaţa este de la Dumnezeu şi prin cuvânt se naşte şi se numeşte om apoi, şi se numeşte locaş al vieţii omul. Amin.

O, copii cu durere în voi! Am stat în voi, am stat în porţi ca să întăresc venirea Mea prin porţi, căci Eu aşa lucrez, şi fără orânduiala Tatălui nimic nu fac. Acum, copii ai îmbrăţişării Mele, credeţi şi împliniţi tot ce prin credinţă şi cu credinţă cereţi pentru lucrul Meu cu voi peste pământ, căci viaţa voastră este Dumnezeu, şi fericit sunt de la voi, de la cei fericiţi prin suferinţa care mereu îl naşte din ea pe cel ce îşi lucrează şi îşi păzeşte în el viaţa Mea, viaţa cea cu ascultare de Dumnezeu, viaţa cea care umblă în lumină şi luminând pe pământ din Dumnezeu, izvorul luminii, izvorul vieţii, fiilor. Amin, amin, amin.