2004 12 Apr

Cuvântul lui Dumnezeu din ziua a doua de Paşti

Dis-de-dimineaţă Mă gătesc cu cuvânt peste tine, Ierusalime al gloriei Mele, şi te salut, poporul Meu, cu salutul învierii Mele, salut purtat din gură în gură de la mironosiţele învierii Mele şi până peste tot pe unde a ajuns această veste: Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Amin, amin, amin.

Cei ce-Mi stau porţi de intrare a cuvântului gurii Mele la tine sunt firavi acum, dar Eu nu pot să te las să nu fiu cu tine în cuvânt în praznic de înviere. Şi să ştii şi să înţelegi că tot cuvântul care iese din gura Mea şi se aude şi se scrie în cartea Mea din zilele acestea de glorie a Mea şi a ta şi a celor ce cred în Mine prin tine, e praznic de înviere, poporul Meu. Cuvântul Meu este lumina care luminează în întuneric, dar cei ce nu-l iau, nu iau lumină, iar cel ce nu ia de la Mine, nu are.

Îi chem pe toţi să vină să ia lumină, dar ei nu vin. Nu că nu ştiu să vină nu vin, ci nu vin că au peste ei învăţători care au luat haina Mea şi nume de lucrare a Mea, şi acelora le place să fie ei slăviţi şi hrăniţi şi bogaţi de suflete, dar sufletele fără de lumina Mea în ele sunt fără duh, fără cunoştinţă, fără înţelepciune, şi sunt ca oile fără păstor, de vreme ce nu au păstor, căci Păstorul oilor, Păstorul Cel bun, Eu sunt, fiindcă Eu Mi-am pus viaţa pentru oi, şi altul nu şi-a mai pus-o aşa cum Mi-am pus-o Eu. Eu am avut putere să Mi-o pun şi iarăşi să Mi-o iau, şi aşa am făcut, şi numai Dumnezeul Cel adevărat putea să facă aceasta. Dar oamenii nu Mă iubesc, şi îşi iubesc păstorii lor chiar dacă aceştia îi iau pe ei şi îi bagă în pământ până să-i învieze, până să-i înveţe calea, adevărul şi viaţa, care sunt din cer şi pe care merge omul la cer dacă le-a învăţat de pe pământ. Pe pământ însă, nu mai sunt păstori decât din cei care-i pun omului cruce la cap după ce omul îşi dă duhul. Păstorul cel iubitor de suflete îl învaţă pe om să-şi pună cruce la gât şi s-o poarte şi să n-o întineze, şi să-i fie viaţa cruce frumoasă, cruce dulce la gust, căci fără suferinţă, fără ispite pe pământ omul umblă gol de Dumnezeu, iar lumina Mea nu caută cu el, şi uită bietul de el că la trâmbiţarea celui de al şaptelea înger când Eu, Domnul, voi birui pe cel din urmă vrăjmaş care este moartea, omul va da seama de tot ce a făcut el în viaţa lui de pe pământ. Amin.

O, nu mai este loc pe pământ în care să nu se fi auzit vestea cea de acum două mii de ani că Eu am fost mort şi am înviat şi sunt viu în vecii vecilor şi sunt Domnul slavei, Împăratul făpturii, căci Eu am făcut lumea, şi cu cuvântul am rostit, şi ea s-a întocmit. Vestea este iute la mers, iar apostolii Mei au primit de la Mine cuvânt să meargă în toată lumea, şi le-am spus: «Veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului, iar celor câţi Mă vor primi crezând prin voi în numele Meu, le voi da putere să se facă fii ai lui Dumnezeu». Amin.

Poporul Meu, stau cu tine la masă de cuvânt lângă masa ta cea pentru fiinţă şi binecuvintez peste tine cuvântul Meu ca să-l înţelegi şi să-l iubeşti şi să-l înveţi, ca să te cuprindă, şi binecuvintez şi hrana ta cea pentru fiinţă, şi trăiesc cu tine, iar trăirea cu Dumnezeu şi în Dumnezeu este o taină aşa de mare încât dacă omul ar avea setea s-o cuprindă, atunci i-ar fi lui vremea să afle taina fericirii, taina mângâierii, taina vieţii veşnice şi aşteptarea ei după ce toate cele trecătoare vor fi înghiţite de viaţă. Dar acestea toate Eu cu omul le am de lucrat, nu singur, căci Eu le am, şi ele sunt sub stăpânirea Mea, dar vreau să le dau omului, că pentru ele l-am zidit Eu pe om. Nu ştiu cum să fac cu omul să nu se mai încânte cu lucrurile care sunt vremelnice şi de care omul nu are parte nici el, nici urmaşii lui, căci omul şi toate câte face el trec negreşit şi toate îi aduc lui moarte, nu viaţa pe care dă el să şi-o clădească prin truda lui de pe pământ. Dacă l-aş întreba pe om pentru ce se zbate să-şi facă pe pământ, Mi-ar răspunde că s-ar plictisi, că ar fi trist dacă ar sta fără să facă după inima lui care-i cere împotriva adevărului tuturor lucrurilor de pe pământ şi din cer.

Cum să fac, poporul Meu? Cum să facem, fiilor, să-l cuprindem pe om în taina trăirii în Dumnezeu? Omul are bani, săracul, şi dacă are, face cu ei ceva, căci îl apasă aceasta că are bani. În zadar are dacă nu ştie ce să-şi strângă cu ei. Apostolul Toma lua bani de la un împărat şi avea cu ei grijă de viaţa sfinţilor, de hrana flămânzilor, de haina celor goi şi de neam umilit, până ce a biruit el inima împăratului ca să înţeleagă acela taina trăirii în Dumnezeu. Amin.

Omul are bani, săracul de el, dar viaţă cu Dumnezeu nu are. Eu nu am avut bani şi nici nu i-am atins. Voi nu aveţi bani, dar aveţi pe Dumnezeu, Care vă dă ca să nu cerşiţi la bogaţi, şi să lucraţi să vă câştigaţi pâinea şi haina şi apa şi acoperişul.

Iată, nu ştie omul să se zidească în Dumnezeu, să se zidească în cer, nu pe pământ; să se împodobească în cer, nu pe pământ, căci omul are casă şi în cer, şi nu are cine să-i spună lui aceasta, că el Scriptura n-o deschide ca să vadă în ea că are locuinţă în cer, nefăcută de mână, şi în ea poate să-şi afle faptele trăirii lui în Dumnezeu, şi apoi să se îmbrace cu ea pe deasupra a ceea ce este muritor, căci scris este: «Acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune, şi moartea va fi înghiţită de biruinţă». Amin, amin, amin. Atâţia sfinţi în care Eu am trăit cu viaţa Mea în ei, cu faptele vieţii veşnice în ei, înţelegeau această dulce taină, dar greu mai găseau ei un om căruia să i-o poată spune şi să-l facă s-o priceapă şi s-o urmeze apoi. Iată, biserica lumii, turma care se adună prin locaşuri numite biserici, nu înţelege taina vieţii şi trăirea ei pe pământ, căci în bisericile lumii se adună cei ce au bani şi bogăţii şi mândrii şi ranguri, iar săracii care merg în ele sunt codaşi chiar dacă Mă au pe Mine în ei cu taina trăirii în Dumnezeu. Dar Eu, Domnul şi Cuvântul Meu, Care întinde cerurile ca un cort, Care pune temeliile pământului şi Care zideşte duhul omului înăuntrul său, voi lovi pe toţi cei care s-au aşezat păstori, iar turma lor e părăsită de învăţătură. Braţul lor să se usuce, că n-au ajutat pe cel sfânt, şi ochii lor să rămână orbi de tot, că n-au văzut slava Mea cu care am venit pe pământ atunci şi acum pentru întoarcerea omului în rai pe pământ, căci raiul pe pământ a fost, şi tot aşa este şi acum şi pururea şi în vecii. Amin.

Eu am fost dat spre răstignire, iar cei ce M-au răstignit n-au ştiut că Eu am suferit moartea pentru păcatele, pentru plăcerile neamului omenesc de la Adam, cel zidit de mâna Mea din pământ şi din duh, şi până la cel din urmă om născut şi nenăscut pe pământ; şi Eu, Cel drept, am murit, ca un Păstor adevărat, pentru cei nedrepţi, ca să-i aduc pe toţi la Dumnezeu. Trupul Mi-a fost omorât, iar cu duhul Meu cel viu M-am coborât la cei închişi în locuinţa morţilor pentru neascultarea lor de Dumnezeu, pentru îndelunga Mea răbdare cu care i-am aşteptat spre viaţă, iar ei nu au venit.

Dar acum, ca şi acum două mii de ani, chem omul la curăţie, la trup neîntinat, şi apoi la botezul care-i deschide lui cuget bun către Dumnezeu prin învierea Mea dintre morţi, precum scrie în Scripturi despre această naştere din nou prin curăţia trupului, adică prin pocăinţă, şi apoi prin botezul care deschide omului cugetul spre bine, spre Dumnezeu. Amin.

Eu, după ce M-am aşezat în Tatăl şi de-a dreapta Lui după înviere, Mi se supun îngerii şi stăpâniile şi puterile, căci am suferit cu trupul pe pământ pentru iertarea şi salvarea omului, iar omul să nu fugă de suferinţă dacă este păcătos, căci scris este: «Cel ce a suferit cu trupul a sfârşit-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască după voia oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu». Amin.

Am lăsat prin glasul gurii Mele poveţe de înviere a duhului şi a trupului peste tot omul, poporul Meu. Împarte-le peste pământ, fiule, că-Mi eşti fiu, fiindcă ţi-am dat puterea aceasta prin credinţa ta în învierea Mea cea de acum două mii de ani şi, iarăşi, în întoarcerea Mea cea de acum, cea de după două veacuri de oameni, cea de după şapte veacuri, Ierusalime nou.

Te cuprind cu apostolii şi cu mironosiţele învierii Mele, cărora Eu le-am spus înviat arătându-Mă: «Bucuraţi-vă!». Ei îţi sorb iubirea pe care o ai pentru Mine, căci au fost fiii credinţei şi ai iubirii Mele, şi tu să ai din destul iubire pentru Mine, ca să-i hrăneşti tu pe ei, poporul Meu, că aceasta e hrana şi masa şi plata lor şi a tuturor celor ce M-au iubit cu putere pe pământ, şi de atunci ei toţi îşi aşteaptă cununa: descoperirea fiilor lui Dumnezeu, care vor împărţi cununiţele, Ierusalime nou, copil al credinţei venirii Mele cu învierea morţilor şi cu viaţa cea veşnică pe pământ, căci tot cerul va coborî pe pământ sfânt. Amin, amin, amin.

Te cuprind apostolii şi toţi ucenicii Mei şi mama Mea cea dulce şi mironosiţele Mele, însoţitoarele ei, cu salutul vestirii învierii Mele, şi toţi într-un glas îţi împărtăşesc ţie, şi tuturor apoi: Hristos a înviat! Iar Eu şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt te pecetluiesc cu harul lucrărilor cereşti şi te binecuvintez să fii ca Domnul şi Învăţătorul tău şi să stai de mânuţă cu cei prin care Eu cobor cuvânt la tine, căci ei au înţelepciunea cea de sus, nu cea de jos, poporul Meu.

Cereţi, şi vi se va da. Amin.

Cereţi-Mi, şi vă voi da. Amin.

Cereţi-le, şi ei vor avea şi vă vor da, dar cereţi-le, că ei au, şi fericiţi sunt cei ce au şi, iarăşi, fericiţi sunt cei care cer şi primesc. Amin.

Eu ţi-am dat şi îţi dau tot ce trebuie să ai tu, şi îţi dau cuvânt, şi cu cuvântul îţi dau tot, dar să nu uiţi să înveţi şi să ai, Ierusalime nou, şi toate, noi să le ai, că Eu am spus: «Noi le fac pe toate».

Pace vouă! Fiţi ucenici! Fiţi ucenici! Fiţi ucenici! Şi, iarăşi, fiţi ucenici cu ucenici, căci orice ucenic este şi lucrează ca Învăţătorul său. Amin.

Pace vouă! Hristos a înviat! vă spune vouă Domnul slavei. Amin, amin, amin.