Suferinţa Mea dumnezeiască se face cuvânt, şi plâng cu suspinul cuvântului Meu şi bat în porţi, şi cu glas de tunet intru în carte stând cu sfinţii şi cu îngerii deasupra, în văzduhul grădiniţei cuvântului. Amin. Îi găsesc la veghe pentru Mine pe cei din porţi, că M-am anunţat că vin.

Lumea serbează petrecerea ei cea fără Dumnezeu în numele naşterii Mele prunc pe pământ, că lumea a mutat serbările Domnului şi ale sfinţilor Lui, iar Eu şi cu tine, poporul Meu de azi Ierusalim, facem sărbătoarea făcătorului de minuni arhiereul Spiridon, în ceată mare de arhierei cereşti între pământ şi cer.

Primiţi întărire, primiţi vlagă, copii din porţi. Supuneţi-vă, fiilor. Amin, amin, amin. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, vă dau viaţă, ca să daţi poporului Meu, că poporul care are pe Domnul de viaţă nu este biruit, ci este vrăjmaşul lui biruit. Amin.

Pe vremea când vrăjmaşii lui Israel veniseră să-l cotropească, să-l supună, i-au oprit apa, ca să-i facă să se aplece sub cei ce îi pofteau. Dar Eu, Domnul, am trezit pe Iudita cea înţeleaptă, cea cuminte, şi am coborât Duhul Meu peste ea, şi ea s-a ridicat prin Mine, şi apoi s-a rugat cerând de la Mine s-o ajut să-l biruiască pe vrăjmaş, că nu mai avea poporul apă, fiilor, şi se ruga poporul la Mine cu durere şi cu spaimă la vederea oastei vrăjmaşe care-l înconjurase. Eu, atunci, văzând strâmtorarea şi setea lui, am adus la rugăciunea lui izbăvirea lui. Amin. Eu, poporul Meu, nu-Mi opresc izvorul Meu de peste tine, că tu eşti cel ce te rogi de viaţa ta cea de la Mine, şi Eu Mă fac izvor peste tine, iar tu ai viaţă. Amin.

Duhul Meu Cel plin de putere vă spune vouă, copii din porţi, că Eu aduc viaţă poporului Meu, că Eu prin porţi intru la el, căci sunt Dumnezeu, şi sunt Păstorul Cel bun, şi nu sar pe deasupra, ci pe porţi aduc apă şi viaţă poporului Meu.

Beţi din izvorul Meu, copii care doriţi mântuirea cea de la Mine prin duhul ascultării, fiilor. Beţi şi fiţi viaţa Mea pe pământ între oameni, şi fiţi mulţumitori dând slavă cerului că nu vă lasă să pieriţi de sete sau de foame, căci când unui popor i se ia apa, acela moare, fiilor. Eu însă sunt Cel ce pot tot ce am de lucrat peste pământ în zilele Mele de biruinţă, care au venit la credinţa celor credincioşi care stau înaintea Mea, şi aduc pe pământ izvorul vieţii şi pocăinţă spre iertarea păcatelor. Amin.

Cine nu vrea să bea, nu este împins, iar acela se duce pe sine în spate, fiindcă altfel nu poate, aşa cum s-a întâmplat şi pe vremea lui Ioan Botezătorul când el boteza cu apă spre pocăinţa de păcate, şi s-a încredinţat poporul şi vameşii de dreptatea lui Dumnezeu care se vestea peste pământ, şi se botezau cu botezul lui Ioan. Dar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi nebotezându-se de Ioan cu botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor lor. Iar Eu atunci le-am zis: «A venit Ioan nemâncând pâine şi nebând vin, şi ziceţi: „Are demon“. Şi a venit şi Fiul Omului mâncând şi bând, şi ziceţi: „Iată om mâncător şi băutor de vin, prieten cu vameşii şi cu fariseii“. Dar înţelepciunea lui Dumnezeu a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei». Amin.

O, fiilor, aşa face omul. Omul nu se apleacă pentru cele mari din cer, şi de aceea am spus Eu că mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, dar voi să iubiţi cerul, căci cele de pe pământ vă despart de cer dacă le iubiţi, şi mor cele mari din cer pentru cele mici de pe pământ, şi nu mai pricepe nimeni aceasta, iar fariseii şi învăţătorii de lege nu se pot apleca, fiindcă nu sunt umiliţi aşa cum a fost David cel umilit. O, de ce sunt Eu Fiul lui David? Pentru că David s-a umilit spre iertarea păcatelor lui şi a fost un om umilit pentru toate păcatele lui şi n-a fost ca fariseii şi ca învăţătorii de lege, care pe vremea proorocului Ioan au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi neumilindu-se pentru spălarea păcatelor lor.

O, poporul Meu, Eu sunt Dumnezeul Cel umilit şi sunt al celor umiliţi, şi cu ei sunt, şi le dau din izvorul Meu la toţi cei ce vor să bea din el spre viaţa lor. Amin. M-am umilit în faţa lui Adam, pentru că el nu s-a putut umili când a păcătuit prin înălţarea minţii şi prin neascultarea care vine de la necredinţă, fiilor. Am ieşit umilit înaintea lui şi l-am întrebat unde este şi l-am luat, umilit, cu uşorul, pentru greşeala cea împotriva vieţii lui însăşi, iar ei au dat vina de pe unul pe altul, şi Eu M-am umilit înaintea lui în zadar. Cel ce nu crede până nu vede, acela nici după aceea nu se umileşte, dar cel umilit se umileşte cu ajutorul credinţei neprefăcute, şi cu ascultare apoi. Amin.

M-am umilit înaintea lui Cain şi până să greşească împotriva vieţii lui însăşi, şi după ce a greşit. M-am umilit şi l-am luat cu uşorul când am văzut înăuntrul lui păcatul urii pe fratele său şi care i se vedea pe faţa lui posomorâtă şi nu tristă. M-am umilit şi după fapta lui cea grea, dar M-am umilit în zadar, căci omul care se ascunde de Dumnezeu în el însuşi, nu poate să se umilească.

M-am umilit când am fost chemat la masă cu fariseii şi le-am spus umilinţa Mea ca să înveţe din ea, şi aşa le-am spus: «Când eşti chemat la masă, nu te aşeza în locul dintâi, că vine unul mai mare ca tine şi te scoală, şi apoi te ruşinezi coborând pe loc mai jos», şi nimeni nu s-a mai aşezat dintre ei, şi nici Eu, Domnul, căci eram umilit, şi Mă dusesem să le dau învăţătură de umilinţă, nu să Mă aşez la masă. Locul cel dintâi se cuvine Domnului, dar Eu nu M-am aşezat pe el, ci i-am învăţat duhul umilinţei şi locul lor de la masă şi locul Domnului de la masă, căci El este Cel mare, şi Lui I se cuvine locul cel dintâi la masă. Amin.

M-am umilit mereu, mereu pe pământ, ca să înveţe omul de la Mine umilinţa, că până ce nu-i spui şi nu-i arăţi apoi omului, el se poate dezvinovăţi, căci omul nu este umilit. Cine nu are iubire de Dumnezeu, nu are nici umilinţă, şi acela se duce pe sine în spate, iar Eu, mergând pe lângă el, îl îndemn la umilinţă, la pocăinţă, la credinţă, împotriva zilei judecăţii lui când nu mai are vreme de umilinţă şi de pocăinţă.

Cel umilit arată ceea ce are în el, şi rămâne el de pomenire pe pământ şi în cer, şi am în sărbătoare cu voi pe arhiereul Spiridon, apostol umilit şi om umilit în vremea lui de om, şi apoi, apostol al Meu, iar Eu v-am spus vouă că aşteaptă sfinţii venirea Mea cu ei ca să-şi arate ei plânsul bucuriilor lor pentru venirea Mea cu ei, căci geamătul pământului sfâşie cerul, şi cei din morminte strigă la Mine: „Până când, Doamne?“, iar cei ce Mă aud pe Mine şi pe ei şi pe sfinţi grăind din Mine peste pământ, se supun înmărmuriţi de vremea aceasta, de strigătul Meu cel plin de suspin peste pământ, de glasul Meu ca de tunet, care-i supune pe cei de sub greul venirii Mele care scoate morţii din morminte, care îi face pe sfinţi să suspine peste pământ odată cu suspinul Meu cel plin de durere după om. Amin, amin, amin.

– Eu, Doamne însuspinat, cum să Te despovărez de suspin? Eu, Doamne, numai sub duhul umilinţei am stat pe pământ în vremea mea cea după trup. Eu, Doamne, n-am putut trăi, n-am putut iubi, decât umilinţa, căci Duhul Tău S-a odihnit peste mine şi am lucrat ca Tine între mine şi om şi i-am arătat omului ceea ce i-ai arătat şi Tu: umilinţa, Doamne, cea mai dulce viaţă între pământ şi cer. Umilinţa poartă în ea suferinţa cea pentru calea Ta, şi omul nu mai este el, ci este calea Ta spre omul umilit, şi cale a omului umilit spre Tine, Doamne al celor umiliţi, Fiule al lui David, Cel umilit pentru el şi pentru om, căci Tu pentru umilinţa lui şi pentru suferinţa lui cea pentru iubirea de Tine l-ai aflat pe el şi l-ai întărit, şi el Te-a numit sprijinitorul vieţii lui, şi ai certat cu toiag de fier şi cu bătăi fărădelegile fiilor lui, dar pentru iubirea şi umilinţa lui, nu ai depărtat mila Ta de la el, şi ai spus: «Seminţia lui în veac va rămâne, şi îl voi face pe el întâi născut, mai înalt decât împăraţii pământului, şi acesta Mă va chema: Tatăl meu eşti Tu, Dumnezeul meu, sprijinitorul vieţii mele». Amin.

O, Doamne umilit, Fiule al lui David, Care Te prooroceai pe Tine prin duhul lui cel umilit, prin pocăinţa şi umilinţa lui! Tu eşti Domnul celor ce cu umilinţă şi cu iubire Te iubesc arătând ei pe pământ umilinţa Ta cu care Te-ai aplecat mereu înaintea omului. O, ce dor îmi era în toată vremea să Te mărturisesc şi să nu mă ruşinez umilindu-mă pentru mărturisirea Ta! Am lucrat mari minuni, şi cu mare umilinţă am crezut că Tu Te desăvârşeşti prin durerea mea cea pentru Tine de la cei necredincioşi, prin umilinţa mea prin care Te mărturiseam Dumnezeu adevărat şi dovedit cu numele Tău cel mare, pe care eu îl adeveream între cei necredincioşi care se făcuseră cărturari şi arhierei, dar ei erau farisei şi nu iubeau împlinirea legii vieţii şi nu se umileau, precum cei din vremea botezătorului Ioan au călcat voia Ta în ei înşişi împotriva dreptăţii Tale care se vestea peste pământ pentru încredinţarea oamenilor care veneau să se boteze spălându-se prin pocăinţă.

Mă aplec cu umilinţă ca şi Tine, Învăţătorul meu, şi le spun tuturor că umilinţa este faţa lui Dumnezeu din om şi că Tu Te-ai umilit înaintea omului de când l-ai zidit şi până peste toţi fiii lui care, nevăzându-Te din pricina îngâmfării şi a necredinţei lor, pentru că nu Te vedeau, nu s-au umilit şi nu se umilesc, şi calcă voia Ta în ei înşişi neîncredinţându-se de dreptatea Ta care se vesteşte peste pământ. Aşa am păţit şi eu cu cei ce se dădeau arhierei şi învăţători adunaţi laolaltă, şi în mijlocul cărora eu m-am dus umilit, iar umilinţa mea i-a ruşinat, şi ei au dat să-şi ascundă ruşinea pedepsindu-mă. Dar eu cu puterea umilinţei şi a credinţei în Tine le ruşinam necredinţa cu puterea Ta care lucra minuni la glasul iubirii inimii mele cea plină de dorul mărturisirii Tale peste pământ, cea plină de dorul omului, ca şi Tine, Doamne, că Tu după om suspini, şi omul nu Te vede, şi omul nu Te crede, şi omul nu se umileşte în el însuşi pentru voia Ta.

Cuvântul Tău, Doamne, vine cu greu pe pământ, şi plâng sfinţii de mila Ta cea de la necredinţa omului, şi vremea e grea, Doamne, şi apasă tot mai greu pe umerii celor ce Te aduc pe pământ ca să grăieşti cuvântul venirii Tale ca şi acum două mii de ani, cu mult mai multă putere şi dreptate, căci ai găsit credinţă nemaiauzită prin vremuri, şi lucrătoare de venire a Ta, Doamne.

O, ai milă de cei duruţi şi zdrobiţi de crucea venirii Tale, Doamne împovărat de la omul neumilit, care se duce pe sine în spate în loc să ducă jugul Tău, că Tu ai spus că jugul Tău şi sarcina Ta sunt uşoare, iar ale omului sunt grele, şi de aceea nu se umileşte omul, că el se duce pe sine în spate, şi pe Tine Te lasă şi îşi întoarce spatele la Tine. Noi însă, toţi sfinţii şi părinţii care au născut ucenici, Te despovărăm umilindu-ne ca şi Tine înaintea oamenilor pentru calea lor cu Tine, dar să Te despovăreze şi ei prin umilinţa din ei, căci au în Scripturi pildă de umilinţă şi de neumilinţă, şi îi îndemnăm să se înţelepţească din Scripturi şi să nu aştepte să-i prindă pe neştire vremea pe care nu o vor cunoaşte şi când vor plânge neputincioşi pentru neumilinţa lor care s-a născut în ei de la necredinţa din ei, de la necunoaşterea lui Dumnezeu, Doamne.

Iar voi, fii duruţi, care purtaţi durerea venirii Domnului, lăsaţi-vă străpunşi de suspinul Lui şi staţi umiliţi şi lucraţi duh de umilinţă, ca să fie Domnul mare din voi peste pământ. Bucuraţi-vă suspinând, că mare este necredinţa omului, iar noi şi cu voi să plângem cu Domnul, aşteptând şi grăbind venirea Lui. Îndemnaţi-vă la veghe, iar diavolul să se lase mic, căci Dumnezeu este Cel ce este, iar diavolul va cădea, că el vrea să vă lege pe voi sub neputinţă ca să oprească venirea Domnului, dar Domnul, Cel umilit din voi, îl va ruşina, şi va putea Domnul şi cu planul Său, şi veţi putea voi cu Domnul, copii umiliţi şi lipsiţi de puteri. Amin.

Sfinţii cerului slăvesc credinţa voastră, dar umilinţa să vă fie lucrarea cea de sub cruce, că eu din ceata arhiereilor cerului sfânt, cel biruitor peste pământ, vă aduc cu umilinţă binecuvântările zilelor venirii Domnului, căci voi sunteţi mari pentru că sunteţi mici, şi umilinţa Domnului este darul cel din voi, minunea care-L aduce pe Domnul cuvânt pe pământ, credinţa şi iubirea care-L aşteaptă pe Domnul, Care vine şi pe Care-L aduceţi, fiindcă El cinează cu cei ce se umilesc sub povara Lui, mulţumitori şi iubitori şi iubiţi de toţi cei ce sunt cerul Domnului. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, te întăreşte soborul de sfinţi şi de părinţi, ca să urmezi umilit şi lucrător venirea Domnului. Unii altora aplecaţi-vă prin umilinţă, fiilor, că frumos şi dulce şi duios v-am învăţat în zi de sărbătoare arhierească. Amin.

Pe arhiereul Spiridon, cel cu duhul umilit, cel ce nu lucra decât cu iubire şi cu duioşie şi cu milă, luaţi-l în ajutor, copii ai venirii Mele. Duhul umilit vă va învăţa pe voi în toate, toate câte voiesc Eu să fiţi voi. Unii altora daţi-vă povaţă de credinţă neprefăcută şi de duh de umilinţă, iar soarele să nu apună între voi. Amin. Fiţi lucrători şi lucraţi cu soare, ca să nu apună soarele între voi. Nu uitaţi să citiţi Scripturile, aşa cum le citea mama Mea Fecioară, căci voi veni cu serbarea naşterii Mele din ea şi vă vom grăi despre durere şi despre iubire şi despre umilinţă şi ne vom mângâia în dureri, copii fără de bucurii.

Eu sunt Cel ce vă dau izvor de apă vie, căci poporul care are apă are cu ce să se cureţe de sine, are ce să bea, are viaţă din cer şi nu este biruit, ci este umilit, iar Eu, Domnul, pentru el binevoiesc, fiindcă cel umilit aşa cum am fost Eu este iubirea Mea, iar Eu, iubirea lui, şi fericit este cel ce Mă cunoaşte pe Mine, că acela Mă lucrează şi nu calcă voia Mea în el însuşi pentru voia lui, ci se umileşte după chipul şi asemănarea Mea şi a sfinţilor Mei, care M-au mărturisit cu umilinţă, dându-Mi Mie toată slava, cinstea şi închinăciunea, căci Eu sunt Cel umilit şi sunt Cel ce sunt, şi sunt umilindu-Mă înaintea omului, căci aşa este Dumnezeu. Amin, amin, amin.