2001 25 Aug

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti, ziua întâi

Deschideţi Domnului, voi, străjeri de la ieslea cuvântului! Vin nuntaşi, fiilor, iar Eu, Domnul, Îmi desfac sânul şi le dau. Amin, amin, amin.

Mi-e duhul tot un dor după om. Mă aşez cu zile de nuntă cerească pe pământ şi îl chem pe om să-i dau din masa nunţii Mele cu voi, fiilor de la iesle. Dau mereu să-l trag pe om sub mantia Mea, că el nu ştie singur. Pe pământ nu mai este drum spre Mine, iar Eu Îmi cobor calea Mea spre om şi îi spun: iată, omule, calea! Găteşte-te pentru ea, că e dulce calea Mea cu omul, dar ţie nu-ţi mai spune nimeni de ea. Vin Eu să-ţi spun şi să te îmbiu pe calea vieţii şi să te deprind cu ea, că tu eşti fără mângâiere şi eşti pribeag pe pământ. O, nu te teme! Vin Eu. Amin, amin, amin.

Mă aşez cu zile de nuntă pe pământ, iar grădinile Mele se gătesc să-Mi primească nuntaşii. Tu, poporul Meu mireasă, eşti ostenit, căci cu tine Îmi lucrez slava nunţii, că zilele de nuntă se gătesc cu trudă, dar bucură-te şi veseleşte-Mi nuntaşii, că Eu, Domnul, am sunat şi i-am adunat din cele patru vânturi şi îi hrănesc cu cuvântul şi îi mângâi cu el şi îi deprind să-Mi cunoască venirea şi să se aşeze întru ea precum tu te-ai aşezat, poporul Meu mireasă.

Nu mai e pe nicăieri masă de cină pe pământ. Masă de mângâiere între Mine şi om nu mai e. O, nu mai e omul deprins cu Mine la masa lui. Nimeni nu-i mai spune omului de masa Mea cu el. Mi-e duhul tot un dor după om, că omul e pribeag, şi Eu vin din cer şi îi ţin calea şi îl chem la masa Mea.

Omule, tu nu mai ştii de bucurii, dar Eu îţi ies în cale şi îţi mângâi duhul şi te îmbiu spre Mine. Mă fac izvor răcoritor de suflet şi Mă dau să Mă bei spre viaţa ta. Iată izvorul! Îmi desfac masa de nuntă şi Mă pun pe ea cu multul, şi Mă fac apă vie pentru sufletul tău şi îţi cer viaţa ta ca să ţi-o înnoiesc, şi apoi să te dezmierd şi să te înmiresmez, precum vezi că fac cu poporul Meu mireasă, care trudeşte cu Mine pentru viaţa ta, omule pribeag. O, M-a trimis Tatăl pe pământ după om, şi Eu vin, şi Mă gătesc venind, şi Mă aşez în calea omului şi îl învăţ să Mă cunoască dacă bat la uşa lui, iar taina aceasta s-a pierdut din inima omului.

O, poporul Meu mireasă, hai să-l deprindem pe tot omul să ştie ce este petrecerea Mea cu tine, nunta Mea cu tine înaintea fiilor oamenilor. Aceasta este venirea Mea cea de după două mii de ani, venire dulce şi nu cu mânie venire. Am venit şi te-am chemat, şi tu M-ai auzit şi Mi-ai cunoscut glasul. Iar Eu apoi te-am cuprins şi te-am născut din acest cuvânt şi te-am împodobit cu frumuseţe din cer şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit mireasă, poporul Meu, iar tu faci voia Mirelui. Acum întindem masa nunţii pe pământ şi vestim în patru zări să vină cei chemaţi, iar pe cei ce vin îi aşezăm la masă şi le dăm duh ceresc, duhul mângâierii le dăm. Cel ce se lasă spre mângâierea Mea, acela se pătrunde de ea şi Îmi cunoaşte venirea şi vine la ea şi se hrăneşte din ea, căci Eu aici vin, aici, unde Mi-am pregătit loc, ca acolo unde sunt Eu, să fie şi ai Mei, şi cu ei să-Mi aştern pe pământ slava Mea, cuvântul Meu care cheamă omul la masa Mea. O, n-aş mai strânge masa Mea de pe pământ, masa Mea cu omul, căci duhul şi mireasa mereu zic: „Vino!“. Şi Eu mereu vin la glasul miresei, dar mireasa Mi-e mică, şi trudesc din greu prin ea pe pământ, şi sprijin pentru ea nu găsesc. Dar Eu sunt Cel ce sunt, şi biruiesc pentru ea şi pentru slava Mea înaintea oamenilor, ca să vină oamenii spre ea şi să-Mi lărgesc cortul nunţii tot mai mult şi să-l bag pe om sub ocrotirea Mea, că e greu pe pământ. Geme pământul la Mine şi Îmi spune mereu că e greu jugul lui, că e prea mult păcat pe pământ, şi e mare cât şapte mii de ani.

Voiesc, omule, să te deprind să nu mai faci păcat, că Eu am făcut cerul şi pământul pentru binecuvântare, nu pentru blestem, iar păcatul tău este blestem peste pământ. Voiesc acum să te deprind să auzi glasul Meu şi să ieşi înaintea Mea şi să te primeneşti pentru ca să Mă primeşti. Cu zile de iubire, cu zile de nuntă Mă aştern în calea ta, iar zilele mâniei sunt pentru cei ce nu vin. Dar vino, omule, vino la chemarea Mea şi ia mângâiere, şi vei putea cu ea dacă iei. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi Mi-a dat Tatăl să-ţi dau împărăţia Lui şi s-o faci vie peste tine şi să te sfinţeşti pentru ea şi să zici: „Tatăl nostru, Care eşti în cer, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta pe pământ ca şi în cer, Tată“. Aşa să zici, omule pribeag, că Eu pe ucenicii nunţii Mele aşa i-am învăţat să ceară la Tatăl, şi să se facă ucenicii Mei dacă cer aşa, căci fiii Tatălui sunt cei ce fac voia Tatălui. Amin.

Voi, cei ce aţi venit la glasul Meu care vă cheamă la nuntă, deschideţi-vă auzul şi înţelegeţi că fiii Tatălui sunt cei ce fac voia Tatălui, şi aceştia spun: „precum în cer aşa şi pe pământ, Tată“. Îmi desfac cărarea şi vin şi vă învăţ să fiţi ca în cer pe pământ, că aceasta este voia Tatălui. Puţin, puţin, şi nu va mai fi pe pământ decât voia Tatălui şi fiii ei, căci Tatăl aşa voieşte. Amin.

Am venit pe pământ să fiu viaţa omului. Omule, tu ai viaţa ta, şi ţi-e dragă. O, de ce ţi-e dragă viaţa ta? Plata ei e moartea. De ce ţi-e dragă viaţa ta, omule? Am venit să fiu Eu viaţa ta, că Eu ţi-am plătit-o cu moartea Mea pe cruce, dar am înviat, şi sunt viu pe veci, şi am viaţă pentru tine, omule, şi vreau să-ţi dau viaţă. Viaţa Mea este voia Tatălui în om, iar ţie, omule, ţi-e dragă viaţa ta şi n-ai iubire dacă faci aşa. Cum să fac să te deprind cu tainele vieţii şi să le iubeşti apoi? Cum să fac, omule? Tu n-ai peste tine păstori după inima Mea, iar pe tine te copleşeşte dorul de viaţa ta. În tine însă plânge duhul vieţii veşnice, şi tu nu ştii să-i asculţi suspinul. El te cheamă dinăuntrul tău, şi tu nu ştii să-i cunoşti chemarea.

După ce omul a căzut din veşnicie, ea a rămas în om ca un dor care-l cheamă mereu spre ea pe om. După ce omul s-a înălţat peste Dumnezeu, s-a abătut apoi de la calea vieţii şi s-a lăsat spre păcat, şi şi-a făcut apoi viaţa lui omul, viaţa cea cu păcat, viaţă care se naşte din păcat.

De şapte mii de ani te strig, omule! Mi-a părut rău că te-am făcut. Tu te-ai smuls din Mine şi ţi-ai făcut viaţa ta, şi Mi-a părut rău că te-am făcut. N-ai mai vrut să fii după chipul şi asemănarea Mea. De şapte mii de ani Mă doare că n-ai mai vrut. Am venit după tine apoi, ca să-ţi dau viaţa Mea. Şi ţi-am dat-o. Tu însă n-ai luat din ea. Şi iarăşi vin să ţi-o dau. Iată-Mă pe urma ta. Vreau din nou să te fac. Facerea pe care vreau acum s-o pun peste tine este viaţă fără de moarte. Dar tu vrei, oare? Suspină în tine duhul vieţii veşnice, şi tu nu te opreşti să-i asculţi suspinul. El te strigă dinăuntrul tău, şi tu nu ştii să-i auzi chemarea. Trudesc din greu pe urma ta, şi tu nu Mă vezi, omule, că nu poate omul să vadă slava Mea şi să rămână viu. Vreau să te fac asemenea Mie şi să Mă vezi trudind în urma ta pentru viaţa ta, că scris este: «Vor fi asemenea Lui cei ce-L vor vedea». Te îmbiu spre izvorul vieţii. Cuvântul Meu este izvorul. Voi înteţi în tine dorul după viaţă şi Mă voi aşeza tot mai mult în calea ta cu izvorul vieţii şi îţi voi desluşi tainele lui şi te voi umple de dor de viaţă, căci viaţa ta e fără dor de viaţă dacă n-ai în ea viaţa Mea. Aştern masă de nuntă între Mine şi tine, şi cât aş vrea să ştii să vii la nuntă! O, la nuntă trebuie haină de nuntă, că altfel Mirele nu poate la masa Lui cu tine. Nici o masă nu va mai fi pe pământ. Curând, curând va rămâne numai masa nunţii, iubirea dintre Mire şi mireasă, iubirea cu care începe veşnicia. Amin.

O, fii ai oamenilor, vă învăţ iubirea cea adevărată. Pe vremea lui Noe M-am uitat pe pământ şi am văzut pe fiii lui Dumnezeu ademeniţi de fiii şi fiicele oamenilor, şi s-a stricat iubirea pe pământ. Când am văzut aşa, Mi-a părut rău că l-am făcut pe om, şi i-am zis lui Noe să-şi facă barca de salvare pentru el şi pentru fiii lui, căci fiii şi fiicele oamenilor atrag potop peste pământ. Şi a fost potop pe pământ, şi pământul a fost cuprins de ape, şi i-am salvat pe fiii lui Dumnezeu, i-am salvat dintre fiii oamenilor prin potop. Iar acum ce voi face? Neamul omenesc s-a făcut potop pentru fiii lui Dumnezeu, căci fiii oamenilor sunt cu multul, iar cei ce sunt cu Mine sunt puţini. Ce voi face, oare?

Iată ce fac: vin cu masă de nuntă pe pământ. Aceasta fac. Chem la masa Mea pe tot omul. Noe tot aşa a făcut. Întâi le-a spus tuturor de Mine şi de vestea Mea pentru scăparea lor şi i-a chemat pe toţi la scăpare, dar nici unul n-a voit să creadă şi să vină. Şi apoi, păcatele lor au făcut potop peste pământ, şi pământul a fost prins sub ape cu tot ce era pe el. Acum însă va fi minune fără seamăn. Eu, Domnul, îi voi ridica pe ai Mei şi îi voi ocroti şi îi voi mângâia, şi pe mulţi îi voi răpi, precum Mi-am răpit pe poporul Meu de azi cu care-Mi aştern pe pământ slava cuvântului Meu, venirea Mea pe calea cuvântului.

Voiesc să-i strâng pe mulţi la sânul Meu şi să le dau viaţă, că nu au oamenii viaţă. O, cine să le dea viaţă oamenilor? Nu este pe pământ om ca să poată da viaţă. Vin Eu şi dau. Veniţi să vă dau! Gustaţi şi vă mângâiaţi. Gustaţi din vinul Meu. Eu sunt Cuvântul Cel ce dă viaţă, iar viaţa este lumina oamenilor. Cine n-are lumină, să vină să ia. Să vină! Amin, amin, amin.

Acum dau mângâierea Mea la cei osteniţi de drumul spre izvor. Voi, cei ce ştiţi să veniţi la izvor, să ştiţi că e mare taină să ştiţi să veniţi. Voi, cei ce veniţi la nuntă, învăţaţi-vă cu haină de nuntă, că Eu când voi veni voi căuta la haina omului şi îl voi întreba de ea. Amin.

Iată grădinile Mele, şi în ele mireasa Mea, poporul Meu mireasă, popor frumos, împodobit cu haina nunţii şi cu candela arzând tot timpul. Vă dau din când în când grădinile Mele ca să vă desfătaţi cereşte în ele. Căutaţi să ştiţi taina mângâierii cereşti, că dacă Eu, Domnul, nu Mă pot mângâia cu voi, cei ce veniţi în grădinile Mele, nici voi nu vă puteţi mângâia. Veniţi cu dorul plin de Mine când veniţi. Izvorul acesta e apa vieţii. Spălaţi-vă faţa în el, că e vindecător. Cuvântul Meu e mângâierea. Luaţi-l şi întăriţi inimile voastre şi nu uitaţi că Eu sunt blând şi smerit cu inima, căci aşa voieşte Tatăl să fie fiii Lui.

Dorul după om Mă sfâşie de şapte mii de ani. Mi-e duhul zdrobit şi Mi-e dor de omul cel zidit de mâna Mea. De omul cel nou Mi-e tare dor. Am venit acum două mii de ani de la Tatăl şi M-am făcut Omul Cel nou. Să Mă ia tot omul în el, că de aceea M-am făcut Om. Să Mă caute toţi fiii oamenilor, că iată-Mă cum vin după om ca să-i dau viaţă din viaţa Mea.

Suflu cu cuvântul şi îi adun pe cei ce vin şi le dau din masa nunţii. Mângâiaţi-vă, voi, cei veniţi la nuntă! Sunt Mirele nunţii. Cu cântări dulci, cu vorbiri dulci, cu duh de bucurie să petreceţi, că Eu, Domnul, sunt flămând de voi şi Mi-e dor, căci dorul după om e tot ce mai am. Dar Eu vreau omul. Vreau să-i trag pe toţi la masa Mea, la masa mângâierii, căci viaţa este lumina oamenilor. Amin. Daţi zor bucuriilor nunţii. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi ca în cer, căci aici sunteţi în grădinile Domnului. Eu, Domnul, am grăit şi am făcut. Amin.

Iar mâine, din nou vă voi îmbrăţişa în cuvânt. Vă voi învăţa, vă voi mângâia, vă voi hrăni şi vă voi spune de iubire, căci iubirea, Eu sunt. Amin, amin, amin.