2001 04 Mar

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei

Bat, şi Mi se deschide şi intru. Intru cuvânt în carte. Amin, amin, amin. Cartea Mea cu voi este uşa prin care Eu intru la om. Eu sunt cartea. Eu sunt uşa. Tot şi toate câte sunt, Eu sunt. Amin.

Eu sunt uşa oilor. Oile au ciobănaş, au păstor. El le scoate la păscut, el le bagă apoi în staul, el le mână la apă, el le păzeşte de furi, el cântă oilor, iar oile pasc, şi dacă pasc, îl răsplătesc pe păstorul lor, şi îi dau lui lapte, şi îi dau lui miei, căci păstorul le dă păşune, le dă lor viaţă, le dă lor viaţa lui. Amin.

O, fiilor copii care-Mi puneţi cuvântul în carte! Dacă Eu le dau păşune la oi, miere şi lapte trebuie să curgă de la ele pentru Mine şi pentru ele, căci această binecuvântare am rostit-o Eu pentru Israel, pentru poporul Meu cel păşunat de Mine, pentru cel ce trebuie să-Mi nască şi să-Mi crească miei, cu păşunea de la Mine, cu mierea şi laptele cel din cer.

O, poporul Meu de azi! Nu-ţi trebuie daruri cereşti ca să fii pentru Mine, ca să poţi ce-ţi cer Eu. Îţi trebuie dăruire, asta îţi trebuie, căci darul sunt Eu. M-a dat Tatăl omului, numai să se dăruiască omul, numai să vrea omul să iasă din sine şi să se dea Mie, căci Eu Mă dau lui. Să nu spui că nu te pricepi, că nu poţi, că nu ştii; să nu spui aşa, copil al păşunii Mele. Dacă te dăruieşti, ai. Numai cel ce nu se dăruieşte nu are, iar cel ce se dăruieşte are ce am Eu, căci Eu sunt darul celui dăruit Mie şi am în el cele ale darului Meu. Amin.

Toţi cei care s-au dăruit Mie, aceia sunt cei ce au miere şi lapte şi miei pentru hrana aceasta, căci vai de oile sterpe, că acelea nu fac lapte. Dar omul nu ştie ce înseamnă dăruirea şi darul lui. Cine n-are daruri nu ştie ce este dăruirea şi nu se dăruieşte, şi de aceea n-are ce da, n-are ce lucra. Eu am fost Lumină din Lumină, şi aşa trebuie să fie şi omul. Cel ce se dăruieşte Mie ia lumină din lumina Mea şi cu ea se face lumină, iar lumina se vede că este după roadele ei, fiindcă unde se vede ea, se strâng oamenii să umble în lumină, în mers cu lumină, căci întunericul nu ajută mersul.

Este scris în Scripturi despre «cetatea Noului Ierusalim, care n-are trebuinţă de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci mărirea lui Dumnezeu a luminat-o, şi făclia ei este Mielul; şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului aduce-vor la ea mărirea lor, şi noapte nu va mai fi în ea. Nimic pângărit, nimic spurcat, nimic mincinos nu va fi în ea, ci numai Cartea Vieţii Mielului şi cei scrişi în ea». Amin.

O, poporul Meu care umbli în lumina Mea! Nu-ţi trebuie daruri cereşti ca să fii pentru Mine, ca să poţi ce-ţi cer Eu. Îţi trebuie dăruire. Asta îţi trebuie, căci darul sunt Eu, după cum este scris: «făclia ei este Mielul, şi neamurile vor umbla întru lumina ei». Cel ce se dăruieşte Mie, acela luminează în jur, încălzeşte în jur şi poate totul prin Mine, că Eu sunt darul din el. Dacă nu iese acest rod din el, acela nu s-a dăruit încă. Dacă nu sunt Eu darul din om care se varsă în jurul lui, acela nu s-a dăruit şi nu a luat ca să aibă şi ca să dea şi ca să fie. Cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului sunt cei ce au ştiut să se dăruiască şi ca să Mă aibă pe Mine ca dar în jurul lor, ca lumină în jurul lor.

Vin cuvânt în cartea Mea ca să-l învăţ pe orice om ce este dăruirea şi ce este darul cel pentru ea, că prea multă minciună stă ascunsă sub numele de popor al Domnului, sub numele de biserică. Biserica este nume sfânt. Cetate sfântă înseamnă biserică. Ea n-are trebuinţă de soare şi de lună ca s-o lumineze, căci făclia ei este Mielul, şi mărirea lui Dumnezeu o luminează pe ea. Amin. Biserica este omul dacă se dăruieşte, iar Lumina ei este Domnul, şi lumina luminează în întuneric, după cum este scris. Lumina este cuvântul, şi întru el este viaţă, şi viaţa este lumina oamenilor. Cine nu se face cuvânt, acela nu se face lumină în jur. Biserica este omul care luminează în jur cu făclia cea din ea, iar făclia ei este Hristos. Cel ce se dăruieşte Mie, acela are lumină în el şi cu ea luminează în jur. Amin.

Nu-i trebuie omului daruri. Îi trebuie dăruire, iar cel dăruit lucrează cu cele ale Mele aşa cum am lucrat Eu. Dar ce este dăruirea? Ce face ea şi ce aduce ea omului? Ea este viaţa cea plină de umilinţă şi de iubire din cer în om, căci nu iubirea face umilinţa, ci umilinţa face iubirea. Dăruirea scoate din om iubirea de sine şi aduce omului darul umilinţei, iar aceasta îl aşează pe om în iubirea cea care nu caută ale sale, ci numai pe cele ale lui Hristos ca să le dea în jur. Dăruirea aduce omului darul umilinţei, care-l face frumos pe om, care-l păzeşte pe om de tot răul din el şi din jurul lui.

Întreabă-te, copil crescut cu miere şi cu lapte, întreabă-te dacă eşti frumos prin acest dar care te face pe tine lumină şi căldură şi lapte şi miere în jur. Întreabă-te dacă eşti mic ca să te poată lua oricine în braţe. Întreabă-te dacă eşti mare ca să poţi sprijini pe cei ce învaţă să meargă. Întreabă-te dacă eşti de folos lui Dumnezeu cu duhul, cu sufletul şi cu trupul tău. Întreabă-te dacă eşti mulţumit, căci adevărata mulţumire o cunoaşte numai cel ce are darul umilinţei, darul care-l face pe om să se dăruiască şi să ştie cele ce se cer să fie făcute.

Întreabă-te dacă eşti frumos, copil al iubirii cuvântului Meu; frumos lui Dumnezeu şi celor din jurul tău. Şi dacă nu eşti, nu te tulbura, ci umileşte-te, ca să poţi lucra prin umilinţă, şi dăruieşte-te. Amin. Dăruirea aduce după ea darul umilinţei, care-l face pe om plăcut Mie şi celor din jurul lui. Nu este umilinţă până nu este dăruire. Nu este dăruire până nu este umilinţă. Nu iubirea face umilinţa, ci umilinţa face iubirea. Altfel iubirea îşi dă aere şi nu foloseşte nici omului, nici celor din jurul lui.

Iubirea este dăruire, este jertfă fără de plată. Ea nu-şi cere plata, şi aceea este iubirea. Iată ce face dăruirea şi ce daruri îi aduce ea omului. Dar dacă omul nu are păstor ca să-l pască, nu ştie omul cum să mănânce şi ce să mănânce şi de ce să mănânce. Cine mănâncă trebuie să nască, şi apoi să-i crească pe cei mici, pe cei care se nasc. Iar cine nu-i creşte pe cei ce se nasc, acela nu a crescut, acela nu este de folos lui Dumnezeu.

Cine iubeşte trebuie să se jertfească, iar iubirea este cea fără de plată, căci plata pentru ea este rodul cel pentru cer. Amin. Omul credincios este omul dăruit, care nu se mai iubeşte pe sine, care nu mai caută ale sale, căci cel dăruit nu mai este al lui. Amin.

Fiilor copii, de ce-l face Dumnezeu pe om când îl face? E bine, oare, ca omul făcut de Mine să-şi folosească lui însuşi facerea lui? De ce-l fac Eu pe om dacă-l fac? Spuneţi voi această lucrare a Mea, că voiesc să vă văd că ştiţi ca Mine şi că sunteţi făcuţi de Mine, fiilor. Amin.

– Aşa cum omul se aşează să facă un lucru de care să se folosească apoi, tot aşa şi Dumnezeu când îl face pe om, îl face să Se folosească de el, îl face să I se dăruiască Lui. Dacă omul este de folos lui însuşi sau omului de lângă el şi atât, acela nu este om făcut de Dumnezeu. Dacă omul îşi iroseşte viaţa în cele care nu sunt pentru cer şi din cer, acela nu are chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cel făcut de Dumnezeu are chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Acesta este semnul omului făcut de Dumnezeu. Amin.

Dacă omul cel făcut de Dumnezeu nu poate să aşeze în alt om pe Dumnezeu şi sfinţenia cea pentru Dumnezeu, acela să-şi caute înăuntru şi să vadă de unde-i vine neputinţa aceasta şi să ceară de la Dumnezeu Duh Sfânt, şi să-L primească apoi, şi cu El să-şi lucreze umilinţă, şi pe Hristos ca viaţă şi ca lucrare a sa, căci cel ce nu-I este de trebuinţă lui Dumnezeu, de şi-ar da trupul să fie ars, la nimic nu foloseşte acela. Amin.

– Amin zic şi Eu, Domnul, căci voi, cei ce grăiţi cu Mine la voinţa Mea, sunteţi Mie de folos, fiilor. Amin.

O, cum de nu poate omul cel făcut de Mine în zilele acestea? Am venit pe pământ cu cuvântul Meu care-l face pe om. Eu pot totul. Cum de nu poate şi omul pe care-l fac ca să poată ca Mine? Oare, nu pot Eu să-l fac pe om de nu poate omul cel făcut? Cuvântul Meu este făcător. Toate prin cuvânt s-au făcut, iar Cuvântul Eu sunt, căci scris este: «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi toate printr-Însul s-au făcut».

Omului îi este frică de Dumnezeu după ce face răul, şi apoi se ascunde. Răul din om îl învaţă pe om să se ascundă. Iată, frica aceasta nu este cea pe care i-am spus Eu omului s-o aibă. Eu i-am spus omului să Mă aibă de Dumnezeu şi să se teamă să facă rău. Această frică i-am spus Eu omului s-o aibă, frica cea care-i dă omului înţelepciune, nu cădere şi apoi frică de Dumnezeu din pricina căderii. Frica cea din pricina căderii îl face pe om să fugă de Dumnezeu. Iată, dăruirea îl ajută pe om să fie. Să se dăruiască omul lui Dumnezeu, şi să fie Dumnezeu darul omului, darul care poate face totul în toţi şi în toate. Amin.

O, copii ai poporului nou, să nu căutaţi cum staţi cu omul. Să căutaţi cum staţi cu Mine, fiilor. Să căutaţi să fiţi fii-copii, fiilor. Nu vă trebuie daruri cereşti ca să fiţi de folos Mie, ca să puteţi să fiţi ca Mine şi să lucraţi ce voiesc Eu. Vă trebuie dăruire, fiilor. Să nu căutaţi să vă puneţi bine cu omul cel pus de Mine între voi şi Mine. Cel pus între Mine şi voi, acela ia de la Mine şi vedere şi dreptate, şi cu ele lucrează între Mine şi voi. Să căutaţi să fiţi plăcuţii Mei, şi aşa să vă faceţi plăcuţi celor ce sunt puşi de Mine între voi şi Mine. O, să nu căutaţi să vă puneţi bine cu omul cel de la Mine. Aceasta nu vă va aduce odihnă sufletelor voastre. Omul cel făcut de Dumnezeu nu lucrează aşa. Fiţi precauţi pentru facerea voastră cea de la Mine. Cuvântul Meu pe care-l dau vouă prin cei din grădină are în el putere să-l facă pe om, şi să-Mi fie omul de folos apoi. Căutaţi să-i ajutaţi şi să-i bucuraţi pe cei de la Mine lângă voi. Să-i bucuraţi cu facerea voastră cea de la Mine. Aduc mereu cuvânt de facere a omului. Lăsaţi-vă mereu făcuţi. Lăsaţi-vă făcuţi bine şi daţi-vă spre facere. Cu toate cele din zi şi din noapte daţi-vă spre facere. Cele ale trupului şi cele ale duhului vostru să fie arătate cu cuvântul care iese din voi în gură, că altfel nu se cheamă că staţi la făcut zi şi noapte. Duh este lucrarea minţii voastre. Ea se poate vedea prin cuvântul pe care-l rostiţi voi despre cele dinăuntrul vostru. Amin.

Dăruirea este lucrarea care vă face pe voi să vă daţi Mie pentru facere. Nu lucrul cel cu mâna este dăruirea pe care o cer Eu de la voi. Nu asta înseamnă că vă dăruiţi. Nimeni să nu spună că nu se pricepe ce grăiesc Eu. Cuvântul Meu este plin de putere. El de atâta vreme învaţă pe om. El îşi cere roadele lui acum, căci sămânţa lui este sămânţă de viaţă veşnică, şi asta trebuie să iasă din omul peste care s-a semănat cuvântul Meu. Amin. Omul care zice că nu poate nu se îndreptăţeşte prin acest cuvânt prin care zice că nu poate şi că nu ştie. Cine are dăruire poate totul apoi. Cine nu se iubeşte pe sine, acela se dăruieşte, şi poate totul apoi, prin dăruire. Ea îl învaţă pe om darurile cele de sus care sunt de folos lui Dumnezeu.

De atâta timp iubirea din biserici s-a învăţat să iubească în alt fel decât aştept Eu de la omul care crede în Mine. Omul îl iubeşte pe aproapele lui şi îi face bine cât poate de puţin sau de mult, şi atât este puterea care vine de la iubirea din biserici, şi îşi zice omul apoi că iubeşte pe Dumnezeu şi că asta înseamnă iubirea de Dumnezeu. La Mine însă nu ajunge nici un strop de iubire, că lucrarea pe care o am Eu de aşezat pe pământ, nu vine nimeni să o lucreze cu Mine, şi omul iubeşte pe aproapele său şi atât. Dar Eu am zis: «Să iubească omul pe Dumnezeu, din toată fiinţa lui şi din tot cugetul şi virtutea lui», şi după aceea am spus: «şi pe aproapele lui». Această poruncă nu este împlinită în nici un fel pentru Dumnezeu, căci omul îşi iubeşte pe cei asemenea lui, şi nici pe aceia nu-i iubeşte, căci ca să iubeşti trebuie să-i dai omului viaţa cea veşnică dacă tu o ai mai întâi prin dăruirea ta lui Dumnezeu, şi numai aşa se poate spune că ştie omul să iubească pe aproapele său. Amin.

Cuvântul Meu este făclia care te luminează, care te încălzeşte pe tine, popor al cuvântului Meu de azi. Tu n-ai trebuinţă de soare, nici de lună, ca să te lumineze, căci mărirea Mea te luminează, şi făclia ta este Mielul. Amin. Arată-te Mie ca să te văd, ca să-ţi văd creşterea şi să-ţi spun şi ţie: «Iată israelitean în care nu este vicleşug». Amin.

Omul nu ştie ce este postul când vorbeşte despre post, că dacă ar şti, ar posti omul de tot răul care-l desparte pe el de Mine. El vrea să se apropie de Mine prin postul lui de bucate, dar aşa nu ajunge el la Mine. Iată, omul nu ştie ce este lumina şi din ce se face ea ca să aibă omul lumină. Iar Eu zic: luaţi lumină de la cuvântul Meu cel făcător, o, fii ai oamenilor! Luaţi facerea voastră de la Mine prin acest cuvânt care curge de atâta vreme peste pământ pentru facerea omului. Daţi-vă lui Dumnezeu Făcătorul ca să vă facă. Amin. A venit vremea înnoirii lumii, şi trebuie om nou pentru vremea aceasta, că vine Fiul Omului, vine ca să-Şi aşeze masa împărăţiei Sale pe pământ cu oamenii. Fiii nunţii nu vin, căci singuri s-au făcut fii ai nunţii Mele, şi dacă-i chem, nu vin la masa nunţii.

Să vină toţi cei care n-au putere, să vină toţi cei slabi, să vină să-i fac Eu, prin lucrarea Mea de facere a omului nou; să vină să-i fac şi să moştenească viaţa cea de veci apoi, căci fiii împărăţiei s-au dus afară, şi acolo au rămas. Iar Eu am venit, şi vin, şi îi întăresc pe cei slabi, şi fac din ei neam sfânt, şi Îmi aştern masa Mea de nuntă cu ei, şi stau cu ei la masa Mea, la cina Mea de nuntă. Amin, amin, amin.