2001 08 Apr

Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim

Să fie zi de slavă ziua aceasta, căci cuvântul Meu este slava Mea peste pământ. Amin. Cu el şi prin el M-am slăvit acum două mii de ani. Cu el lucram lucrări mai presus de fire, şi tot aşa lucrez şi azi cu voi, copii prin care Eu Îmi desăvârşesc cuvântul Meu cel rostit la voi. Tatăl Meu S-a preaslăvit din cer peste pământ prin cuvânt. Glasul Lui cuvânta din cele ce nu se văd, cuvânta peste Mine când Eu grăiam cu El în durerile Mele sau din mijlocul slavei cu care El Mă slăvea înaintea ucenicilor Mei.

Intru cuvânt în carte. Cartea Mea e deschisă, căci voi Mă aşteptaţi. Voi cunoaşteţi cele ce sunt spre pacea voastră, căci Eu v-am învăţat pe voi să cunoaşteţi vremea, fiilor, şi s-o daţi de ştire Ierusalimului, poporul care s-a născut prin cuvântul Meu de azi. Cel ce se naşte creşte apoi, numai să se nască, numai să vină spre naşterea cea din cer, ca să fac apoi din cel născut mădular al Ierusalimului. Amin.

Naşterea îl face pe om să fie, dar iată, azi nu mai sunt adevărate locaşuri în care să vină omul să se nască şi să fie apoi, şi să aibă doici apoi, care să-l îngrijească şi să-l hrănească, şi omul să crească şi să stea la crescut. Pruncii cei născuţi din oameni sunt dezmierdaţi, sunt dădăciţi în fel şi chip, şi sunt hrăniţi şi sunt îmbăiaţi şi sunt înfăşaţi şi sunt ocrotiţi şi sunt iubiţi, şi ei cresc. Dar cei ce vor să se nască din cer şi să fie, aceştia nu mai găsesc case de naştere şi îngrijire pentru creştere. Eu am venit după om acum două mii de ani ca să-l iau în Mine, şi să-l nasc apoi cu naştere nouă şi să-l am iar al Meu, şi am lucrat sub cerul liber, şi M-am făcut doică pentru cei ce s-au lăsat spre naştere. Dar Ierusalimul cel de atunci n-a cunoscut cele spre cercetarea lui, spre pacea lui, n-a cunoscut vremea naşterii lui cea de sus aşa cum biserica cea de azi nu cunoaşte şi nu crede şi nu pricepe minunea cuvântului Meu care curge ca râul peste pământ din grădina aceasta în care Eu Mă sălăşluiesc cu cuvântul spre naşterea din el a omului.

Eu vreau să fac să crească vie nouă, căci via care este a rodit aguridă, şi îi voi strica gardul ei, căci scris este: «Poporul este rob şi nu pricepe nimic. Cei mari şi cei mici pier de foame şi se usucă de sete, iar şeolul şi-a lărgit gura peste măsură; acolo se va coborî mărirea Sionului şi vuietul lui şi veselia lui». Dar Eu trebuie să am vie şi să Mă bucur de ea şi s-o îngrijesc, şi ea să rodească struguri pentru masa Mea, să fac din ei vin pentru masa Mea. Amin. Aceasta vreau să fac, că iată, cei ce vor să se nască din cer şi să fie, nu găsesc casă, nu găsesc îngrijire şi creştere, nu găsesc calea. Vreau să fac din cuvântul Meu de azi soare strălucitor şi binefăcător ca să lumineze şi să încălzească tot pământul. Cuvântul Meu din zilele acestea să fie ploaia care face să crească via cea nouă, şi să se ivească de la el naştere nouă, om nou, îngrijit de îngeri, ca să crească omul şi să fie.

Am voit să fie spre pacea pământului izvorul cuvântului Meu de azi, dar pământul este plin de uscăciuni, şi acestea vor fi adunate de îngeri aşa cum îşi curăţă omul grădina de uscături primăvara, şi acestea vor fi date spre foc, ca să fie curat pământul, şi apoi pregătit de însămânţat. Şi voi începe să fac omul, că el nu se dă spre facere. E prea vechi în rele şi nu vrea să se dea la înnoit, iar Eu am ajuns cu lucrul Meu la înnoirea lumii, la naşterea din nou a lumii, la cer nou şi la pământ nou. Sunt Împăratul Cel veşnic, iar împărăţia Mea are în ea cer nou şi pământ nou şi om nou şi popor nou, curăţat prin jertfa Mea şi prin învierea Mea.

E cerul plin de suspin după naşterea din nou a lumii, după înnoirea pământului care cere să fie curăţat şi lucrat. Iar tu, popor al naşterii de sus, eşti via Mea cea nouă, şi din tine voi altoi şi Îmi voi face totul nou, cu cuvântul Meu cel de peste tine. Aceasta este vestea Mea cea bună de care se bucură îngerii şi sfinţii în cer sus, şi pe pământ jos, căci tot ce este în cer aşteaptă înnoirea, aşteaptă împlinirea făgăduinţei de cer nou şi de pământ nou. Amin.

Să fii, Ierusalime mic, să fii mereu nou. Să fii ziua Mea de Florii în care Eu să Mă slăvesc cu sărbătoare de Sion ceresc pe pământ. Să stai întru întâmpinarea Mea, că aceasta este lucrarea ta, şi să Mă primeşti ca pe Împăratul tău, Israele nou.

O, ce Mi-a făcut Israel cel de atunci! S-a temut să nu-şi piardă slava în care Eu îl aşezasem în mijlocul neamurilor pământului, dar el nu era vrednic de slava lui cea de la Mine. Şi pentru că nu era vrednic, s-a temut de Mine. Dacă ar fi fost învăţat cu duhul umilinţei, s-ar fi slăvit prin el Israel. Dar el, fiindcă era nevrednic de slavă, a dat să se slăvească prin duhul îngâmfării, şi s-a mărit, dar şi-a pierdut slava mărindu-se împotriva Mea, căci Eu aşa am zis: «A venit ceasul să Se preaslăvească Fiul Omului, şi acum este judecata acestei lumi, şi stăpânitorul ei va fi aruncat afară». Şi aşa a fost, că Eu după răstignirea la care M-au dat ei, stăpânii lumii, Eu am înviat, iar ei s-au făcut de ocară veşnică fiindcă au iubit mărirea omenească mai mult decât mărirea lui Dumnezeu. S-au mărit pe ei înaintea noroadelor, şi pe Mine M-au micşorat şi au dat să Mă ascundă prin moartea la care M-au supus. Ei n-au iubit mărirea Mea, şi cine face aşa, rămâne în întuneric aşa cum a rămas poporul Israel de atunci şi până azi. Numai că Eu am avut grijă să nu stârpesc venirea făgăduinţelor Mele, şi Mi-am pus din timp deoparte o rămăşiţă aleasă prin har ca să aibă cine-l judeca pe Israel, din mijlocul lui.

O, nu e chip să-Mi fac loc pe pământ cu mărirea Mea, căci mărirea cea omenească a omului care-şi zice stăpân peste via Mea e mărire care nu merită să fie, şi omul se teme de dreptatea cea de sus şi se luptă cu ea pentru statul lui cel mare aşa cum au făcut stăpânii lumii de atunci când Eu în chip smerit M-am coborât din cer între ei ca să le aduc lumină, doar-doar o vor iubi şi vor umbla întru ea.

Iată, şi azi, ca şi atunci, cei ce se simt stăpâni ai lumii v-au certat pe voi ca să tăceţi cu cuvântul Meu. Dar toate cele ce sunt au fost cu voi, şi Eu v-am întărit cu har şi v-am îmbrăcat în el, şi prin lucrarea Mea cu voi a fost iarăşi judecat stăpânitorul lumii de azi şi a fost aruncat afară. Amin.

Eu însă plâng cu amar pentru Ierusalimul cel de atunci şi pentru cei de azi care stăpânesc lumea prin biserica cea de azi, căci pentru nelegiuirile lor sunt ascunse de ochii lor cele spre pacea lor. Curând, curând îngerii Mei cei tainici îi vor arunca pe ei afară din casele lor pe care Eu le-am numit încă de pe atunci peşteri de tâlhari. Îi voi arunca aşa cum ei M-au aruncat pe Mine după ce Eu le-am spus pilda lucrătorilor viei care au omorât pe Moştenitorul ca să-I ia moştenirea, iar ei s-au înrăit împotriva Mea atunci, şi au împlinit aşa. Şi pentru că Eu le-am profeţit că «va veni iarăşi Stăpânul viei şi va pierde pe lucrătorii aceia şi va da altora via», aşa a şi fost, căci harul Meu a lucrat prin ucenicii Mei, şi bunavestire a împărăţiei cerurilor a înnoit via şi a pus-o deoparte pentru cei curaţi, până azi, căci de atunci şi până azi cărturarii şi fariseii vor să înşele cu slava lor omenească mulţimile, ca să nu caute ele cu slava Mea. Cum să mai înţeleagă aceştia că umilinţa este slava şi nu mărirea cea omenească? Cum să-şi mai simtă ei orbirea dacă fug de lumină, dacă ei nu dau să se spele şi să se lase de deşertăciune şi de păcatele ei? Şi iată Scriptura care spune: «Iadul şi-a lărgit gura fără de măsură, ca să coboare în el mărirea Sionului şi vuietul lui şi veselia lui». Dacă n-aş fi venit cu acest cuvânt nou ca să strig de la moarte la viaţă pe cei mari şi pe cei mici, dacă n-aş fi coborât acest râu de viaţă dătător ca să se spele în el cei vii şi cei morţi, ar fi avut aceştia îndreptăţire în căile lor. Dar acum cuvântul acesta stă faţă în faţă cu ei şi îi aruncă afară precum este scris: «Stăpânitorul acestei lumi va fi aruncat afară». Amin. Iar cei ce sunt vii prin viaţa Mea în ei, vor moşteni cu Mine în vecii vecilor, căci M-au iubit când lumea M-a urât, şi M-au primit când toţi M-au alungat, şi M-au înviat când toţi M-au răstignit prin mărirea lor cea omenească împotriva măririi lui Dumnezeu pe care n-au iubit-o, iar mărirea lui Dumnezeu este umilinţa cu care Eu Mă zidesc în om, în casa umilinţei, în inima cea plină de iubire pentru Mine şi pentru mărirea Mea în ea. Amin.

Tu, Ierusalime, tu, moştenirea Mea, să fii ziua Mea de Florii, să fii asinul pe care Eu călătoresc de la margini la margini cu cuvântul buneivestiri a venirii Mele şi a măririi lui Dumnezeu peste pământ. Aceasta să fii tu, Ierusalime nou. Popor de ucenici ai venirii Mele, aceasta să fii tu. Să fii ziua de Florii a sfârşitului timpului omului şi să-Mi cânţi, fiule, şi să zici: „Vine Domnul! Bine este cuvântat Domnul întru venirea Sa, întru slava Sa cea de sus şi cea de jos, întru cei de sus şi întru cei de jos, sus în cer, şi jos pe pământ!“.

O, poporul Meu, vine Domnul, Împăratul Sionului ce va să fie, Împăratul şi Stăpânul tău, Ierusalime, Sionul Meu cel nou, slava şi mărirea Mea, Ierusalime nou şi drag Mie, şi cu care Eu Îmi zidesc vecia ta cea pentru Mine, Ierusalime, ziua Mea de Florii. Amin, amin, amin.