2000 19 Mar

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare, a ortodoxiei

Mă apropii la iesle mai înainte de ivirea zorilor. La hotarul dintre zi şi noapte vin, căci M-am vestit să vin, şi am venit, şi aşa învăţ veghea pe poporul Meu cel hrănit din cer în zilele acestea ale venirii Mele. Iată, găsesc veghe la iesle şi sunt întâmpinat de străjerii Mei. Lucrez din noapte cuvântul Meu de azi, fiilor străjeri, şi apoi călătorim cu el în mijlocul lui Israel, poporul Meu cel de azi, poporul cel de la venirea Mea. Amin, amin, amin.

Voiesc să-Mi pun la adăpost poporul Meu de azi, ba şi pe tot sufletul care trage cu izvorul cuvântului Meu care dă viaţă şi iubire pentru Mine în om, dar am piedici multe, şi acestea sunt piedicile fiecăruia din cei ce se alipesc cu Mine prin cuvântul Meu de azi, prin venirea Mea de azi cuvânt pe pământ. O, câte piedici, căci omul se trezeşte târziu pentru Mine şi pentru viaţa cea vie. Dar iată calea cea dreaptă, calea cea cu dreptate, căci neprihănirea face casă cu credinţa şi îl pun la adăpost pe cel ce crede în venirea Mea de azi, şi Eu îl ajut pe calea cea cu dreptate, îl ajut prin învăţătura Mea pentru cei curaţi şi drepţi. Amin.

Mergem, fiilor, cu cuvântul Meu la cei credincioşi şi îi culegem ca să le dăm din cer. Dăm şi poporului, dăm şi celor ce se alipesc cu cuvântul Meu de azi. Puţini sunt din loc în loc cei ce aud şi vin să ia şi să bea şi să fie cu izvorul venirii Mele de azi, dar mulţi sunt cei ce aud de venirea Mea la voi cuvânt şi nu se arată aceştia cu faţa şi nu iau calea cea cu dreptate, şi de aceea nu se apropie să meargă pe ea.

Astăzi stă scris din părinţi pomenirea dreptei credinţe peste biserică, dar calea cea cu dreptate nu este bătătorită de cei ce se strâng prin biserici, căci scris este în Scripturi: «Dreptatea este lăsată în lături». Neprihănirea îi face loc credinţei, iar credinţa se face neprihănire peste omul care o ia pe calea cea dulce a dreptăţii vieţii, pe calea Mea cu omul.

Se piteşte omul cel mândru cu credinţa cea dreaptă, se piteşte de cuvântul Meu de azi, şi lui îşi zice drept în credinţă. Omul nu ia ca de la Mine acest cuvânt, şi zice că nu-l crede. O, ar putea omul să spună că şi proorocii au vorbit de la ei şi nu de la Dumnezeu, dar cuvântul proorocilor s-a împlinit şi se împlineşte, aşa cum şi acest cuvânt al Meu de azi s-a împlinit şi se împlineşte pentru că este cuvântul Meu. Amin. Se bate în piept omul creştin de azi şi zice că e drept, dar calea cea cu dreptate nu se bate omul pentru ea. De aceea voiesc să-Mi pun la adăpost poporul Meu de azi şi să ţin peste el cuvântul Meu şi venirea Mea cu cuvântul peste pământ. Amin. Voiesc să-Mi ţin sub cort poporul, că este scris în Scripturi aşa: «Am auzit din tron un glas puternic care zicea: iată, cortul lui Dumnezeu este între oameni, şi va sălăşlui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere, căci cele dintâi au trecut». Amin, amin, amin.

O, popor de sub cort, şi, o, popor cules din spini ca să vii spre Mine! O, copii hrăniţi cu mila Mea, staţi bine pe picioare cu duhul, cu sufletul şi cu trupul, căci povara celor din grădina cuvântului Meu prin care Eu vă acopăr şi vă hrănesc pe voi cu el, e grea povara lor, e grea, şi ei sunt prea mici pe pământ, căci cu cei mari n-a fost chip să Mă sprijin cu venirea Mea de azi. Iată, vin la voi, vin prin ei, prin cei mici, şi povara lor e grea de tot. Nu numai Eu sunt povara lor. Şi voi sunteţi. De aceea vin mereu, mereu cuvânt în grădină pentru voi şi vă învăţ să staţi pe picioare şi să lucraţi în aşa măsură să le îndulciţi povara, să le fie dulce cu ea şi nu greu, că Eu nu vreau să-i răcească oboseala şi povara. O, Mă uit mereu cu ochiul Meu ceresc şi văd cum daţi să găsiţi la ei putere şi mângâiere pentru voi, şi Mă prinde plânsul de ei şi de voi, că pe ei i-a slăbit povara de pe ei, şi Eu n-am cum să-i slăbesc de sub povară, că nu mai am alţii ca şi ei. N-am putut pune deoparte mai mulţi pentru lucrul Meu de strajă aici, că iubirea de Dumnezeu aşa cum se cere ea să fie din creştin, nu Mi-au dat-o mulţi, şi n-am putut sorta mult grâu bun pentru aici pentru ca să crească din el din grădină calea Mea peste pământ, calea Mea cea cu dreptate. O, mulţi creştini au fost buni şi credincioşi, dar plini de piedici, plini de povara celor dinainte ale lor, şi Eu trag din greu prin cei puţini pe care-Mi sprijin venirea Mea de azi. Vin şi iar vin, că fără Mine nimeni nu poate ceva bun pentru Mine. Vin şi iarăşi vin, şi Mă semăn pe Mine Însumi cuvânt peste tot din grădina Mea cu fii unşi cu darurile venirii Mele, cu fiii cei care-Mi duc povara Mea. Mereu vin şi vă ţin treji şi vă dau îndemn mereu să fiţi curaţi întru toate câte faceţi şi trăiţi, căci povara lor e grea, dar să le fie dulce povara lor cea grea, să le fie curată ca cerul. Amin, amin, amin.

Pe vremuri, pe când lucrării Mele de azi îi dădea bobocul, Mă sprijineam cu cei ce primeau cuvântul venirii Mele. Le vorbeam duios, ca să Mă sprijin pe credinţa lor în coborârea Mea la ei şi să-Mi pot scrie cartea Mea de azi de la începutul ei şi până azi, cartea cea cu şapte peceţi, pe care «nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, n-a putut s-o deschidă, nici să se uite în ea», după cum este scris în Scripturi despre ea când spune: «Am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şade pe tron o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi, şi un înger care striga: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă peceţile ei?“». Eu, Mielul Tatălui, am desfăcut peceţile ei şi o cobor pe pământ, şi fericiţi sunt cei ce sunt scrişi în cartea aceasta, în Cartea Vieţii Mielului. Amin, amin, amin.

O, fiilor unşi cu mirul venirii Mele, e grea povara voastră, că voi sunteţi mici, dar Eu sunt cu voi sub povară. Fiţi ageri la cuvânt şi la fapta cea duhovnicească, fiilor, că vouă nu poate să vă stea împotrivă nici un fel de înţelepciune omenească, fiindcă Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru şi fiindcă voi sunteţi unşii Mei din zilele acestea. Croiţi drumul Meu spre cele patru laturi ale lumii, căci cuvântul Meu care este cu voi îşi face drum ca fulgerul, şi vin zburători şi îl duc peste tot spre mărturie, împotriva tuturor celor ce văd calea Mea cea dreaptă şi nu iubesc dreptatea de pe ea şi nu apucă pe ea. Se bate în piept omul creştin de azi şi zice că e drept, dar la calea pe care am mers Eu nu se uită. De aceea voiesc să-Mi pun la adăpost pe cel drept, căci «calea păcătoşilor piere», după cum este scris despre ea. Amin.

E grea de dus povara Mea de azi. Pe vremuri, pe când lucrării Mele de azi îi dădea bobocul, Mă sprijineam cu cei ce veneau să audă cuvântul Meu cel duios, cel cu strigăt duios. Eram la început cu cartea Mea de azi şi scriam în ea strigând după om în toate părţile, iar lupul cel păgân cu fapta şi cu iubirea Mi-i răsfira mereu pe cei care veneau după duioşia glasului Meu. Lucram şi Mă sprijineam pe cei ce făceau milă cu lucrătorii Mei care Mă primeau, dar azi e grea povara Mea, şi e multă, şi cu ea Mă port până la marginile pământului. Şi dacă Mi-am pus popor deoparte, Eu trebuie să-i port lui de grijă, ca să-l am şi să nu dorească el altă bucurie. Şi zic din nou: o, popor de sub cort, o, copii hrăniţi cu mila Mea, staţi bine pe picioare şi fiţi curaţi prin toate câte faceţi şi trăiţi, că e grea povara celor din grădină. Nu numai Eu sunt povara lor. Şi voi sunteţi. Să le fie dulce cu ea şi nu greu, ca să nu obosească ei sub povară. Povara dacă e dulce nu caută omul să scape de ea, şi o duce ajutat de puteri noi, şi o duce. Cu câtă iubire am dus Eu crucea pentru îmbrăţişarea Mea cu omul cel neajutorat! Mi se îndulcea chinul de sub cruce cu cât era mai greu de dus, că Mă vedeam cu mâna întinsă după om în adânc şi Mi se îndulcea povara de pe umeri până ce am ajuns cu ea acolo unde am căzut sub ea, ca să Mă scol apoi biruitor şi să-l ridic pe om din adânc şi să-l am ca plată a jertfei Mele cea de sub povară. Povara se face dulce când eşti cu ea pe calea cea cu dreptate, şi după ea se ridică cei ce iubesc dreptatea şi povara ei, căci ea are rod veşnic viu. Amin.

Învăţătura Mea să-l sălăşluiască în sânul păcii Mele pe omul care o ia. Amin. Înţelepciunea Mea să-l ajute pe om la minte şi să-l cuprindă în Duhul Sfânt. Amin. Blândeţea şi smerenia Mea să-l îndemne pe om la veghe şi la pocăinţă şi la pacea dintre Mine şi om. Amin. Povara pe care am dus-o Eu pentru om să-l înduioşeze pe om şi să-i deschidă ochii. Aşa voiesc, aşa aştept. Amin, amin, amin.

Voiesc să simt Eu în om, nu omul, dar greu Îmi mai fac sălăşluire în om, că omul nu ştie cum Mă poate avea în el. Voiesc să simt Eu în om, cu simţurile Mele cereşti. Amin. Voiesc să ştiu Eu în om, cu ştiinţa Mea cerească. Amin. Voiesc şi iar voiesc să stau Eu în om, cu statura Mea din care să ia cel ce voieşte cu Dumnezeu. Amin. Voiesc să grăiesc Eu din om, cu grăirea Mea. Amin. Voiesc să pot Eu în om, nu omul. Aceasta voiesc. Amin. Şi voiesc să fac Eu în om facerea omului, facerea din nou a omului. Amin. Să-l iau pe om în mână aşa cum am luat pământ în mâini la început şi l-am zidit pe om din pământ. Să-l iau pe om în mână şi să-l frământ cu mâna Mea şi să-l aşez înaintea Mea om plăcut Mie, aşa cum am voit să fie omul când am luat pământ şi l-am zidit pe om din pământ, ca să Mi se supună apoi, şi să-i fiu omului Dumnezeu, şi să fie omul prin Dumnezeu pe pământ, şi să umple pământul omul cel plăcut lui Dumnezeu. Amin.

Străbat cerul şi pământul cu lucrarea facerii omului. Îngerii din cer Îmi lucrează nevăzut lucrarea cuvântului Meu care vine cu Mine pe pământ cu împlinirea lui, căci îngerii sunt duhuri cu putere. Să nu uite omul că Eu sunt Dumnezeu şi nu el, şi dacă uită Eu îi amintesc că uită, ca să se facă mic înaintea Mea şi ca să-l pot ocroti pe cel ce-Mi recunoaşte fiinţa şi puterea. Să nu uite omul că viaţa credinţei este calea cea cu dreptate, fapta dreptăţii între om şi Dumnezeu şi între om şi om, iar altfel nu este credinţă în Dumnezeu. Omul însă se bate în piept şi îşi zice drept şi se vrea crezut drept, dar pe dinăuntru este nedrept şi cu Dumnezeu şi cu omul. Şi am zis: «Când va veni Fiul Omului şi îngerii puterii împreună cu El, va mai găsi credinţă pe pământ?». Cine poate să-I răspundă lui Dumnezeu? Cine între oameni? Să vină înaintea Mea şi să spună: „Iată-mă, Doamne, socoteşte-mi dreptate credinţa mea în Tine!“. Dar iată, Eu vin râu de cuvânt peste pământ şi nu se pleacă omul să ia de la Dumnezeu şi să Mă aşeze pe Mine peste el aşa cum a lucrat Avraam la cuvântul Meu de peste el când Eu i-am socotit dreptate şi neprihănire credinţa lui în venirea Mea la el. Voiesc să am în poporul Ierusalimului darul cel din cer al credinţei şi al neprihănirii cea din credinţă. Amin. Voiesc să pun la adăpost poporul Meu de azi prin acest dar al credinţei în venirea Mea cu îngerii puterii Mele şi cu sfinţii, pentru adeverirea Scripturilor care au grăit prin gura Mea şi au zis: «Vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului cu putere multă şi cu mărire multă, şi va trimite pe îngerii Săi întru răsunare de trâmbiţă şi vor aduna ei pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini, iar pleava o va arunca în foc nestins». Această Scriptură este lucrarea cuvântului Meu de azi, care adună pe cei ce sunt ai Mei prin credinţa lor cea cu dreptate semănată între cer şi pământ pentru venirea Mea, la credinţa omului, pentru împlinirea Scripturilor Mele prin credinţa omului drept. Amin.

Să ia aminte toate neamurile oamenilor de pe pământ şi să se cutremure la glasul venirii Mele, care strigă de la marginile cerurilor până la celelalte margini, zicând după două mii de ani din nou: «Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?». Amin, amin, amin.