1998 08 Noi

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir

Eu vin cu norii şi vin cu sfinţii Mei până deasupra grădinii cuvântului Meu, şi zic peste grădină: pace vouă, fiilor unşi în grădina Mea din România, grădina Mea în care vin şi cuvintez a doua oară cuvântul împărăţiei cerurilor peste pământ! Vin cu sărbătoare de sfinţi mucenici şi sărbătorim praznic de cuvânt, căci cuvântul Meu cel de peste voi este praznicul nunţii Mele, iar nunta Mea este a doua venire a Mea de lângă Tatăl, şi sunt Mire şi Îmi hrănesc mesenii nunţii şi Îmi bucur mireasa şi Mi-o apropii şi Mi-o gătesc mereu, ca să fie frumoasă precum Eu sunt. Amin.

O, măi copilaşi, ce faceţi voi? Dar ce fac oamenii de pe pământ şi mai-marii lor? Îmi cercetez ca un Stăpân casa în care vin mereu cu oaspeţi cereşti. Ce faceţi voi, copilaşi? Ce lucraţi voi, fiilor? Cum lucraţi şi cum împliniţi împărăţia Mea în voi? Fiii împărăţiei Mele sunt cei ce împlinesc cuvântul Meu cel rostit de Mine atunci şi acum. Ei lucrează tot cuvântul Meu între cer şi pământ şi îl dau oamenilor spre a fi lucrat de ei şi împlinit după voia Mea.

Dar ce fac oamenii de pe pământ şi mai-marii lor? Ei fac ce au făcut în toate veacurile toţi cei asemenea lor, căci oamenii izgonesc dintre ei pe proorocii cuvântului Meu şi îşi scoală dintre ei prooroci pe placul lor cel omenesc ca să pună în umbră cuvântul trimişilor Mei peste pământ. Când îi spuneam lui Israel păcatele ca să se pocăiască şi să nu le mai facă spre pieirea lui, el mai rău se înrăia pe Mine, şi s-a tot înrăit până ce M-a pus pe cruce ca pe omul blestemat de faptele lui cele rele.

Proorocul trebuie să spună tot ce se ridică împotriva Mea şi tot planul Meu cel ceresc peste pământ şi peste împotrivirea care se ridică împotriva lui Dumnezeu. Proorocul Domnului trebuie să fie curat şi numai de partea Domnului, şi acela este proorocul Domnului. El este oglinda poporului său, el este străjerul cel ce stă pe înălţimile cetăţii veghind pentru viaţa cetăţii şi cuvântând cuvântul Domnului peste fărădelegile din cetate, care atrag fărădelege şi plată pentru fărădelege. Aşa am făcut Eu cu voi, copii veghetori din partea Mea peste pământ. Cine se mai învoieşte azi să-Mi fie prooroc peste cei fără de lege? Nu mai e nimeni să facă aşa ceva, căci toţi lucrează fărădelegea, toţi, până la unul. V-am pus pe voi mari peste pământ din partea Mea, iar Eu sunt Stăpânul, şi sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Stăpânul cerului şi al pământului, al cerului cel văzut şi cel nevăzut, şi al pământului cel văzut şi cel nevăzut. Amin, amin, amin. V-am pus pe voi mari din partea Mea peste pământ. Am făcut şi Eu cum fac oamenii care-şi pun mai-mari peste oamenii lor.

Dar ce fac oamenii de pe pământ şi mai-marii lor? Îmi cercetez ca un Stăpân pământul, căci al Meu este pământul.

Ce faceţi voi, oameni de pe pământ? Ce lucraţi voi şi care este plata lucrului vostru şi cine este cel ce vă dă plata lucrului vostru? Să vină să se înfăţişeze cu Dumnezeu, ca să-l întreb de viaţa voastră şi de plata voastră, că vin să dau fiecăruia după faptă şi îi chem pe toţi mai-marii să dea seama pentru supuşii lor, că sunt Stăpân peste cer şi peste pământ şi sunt viu, şi moartea nu are putere asupra Mea, şi cine este stăpân, aşa este, iar altfel nu este stăpânul.

Israel s-a încumetat acum două mii de ani să omoare cu moarte pe Stăpânul cerului şi al pământului, ca pe omul blestemat. Dar Eu, fiind Stăpânul, am călcat cu moartea Mea pe moarte şi am biruit-o pentru tot omul, numai că omul n-a vrut să ia de la Mine biruinţa asupra morţii lui. Eu pentru tot omul am făcut aceasta, dar oamenii n-au vrut şi nu vor darul vieţii pe care Eu l-am plătit şi l-am dobândit prin moartea şi prin învierea Mea cea veşnică, pe care am avut-o şi o am din veci. Israel s-a încumetat să Mă omoare pe Mine, Stăpânul lui, că n-a vrut să Mă cunoască dacă am venit să-l cercetez ca un stăpân. Stătea cu cartea proorocilor cuvântului Meu pe masa lui, şi în ea scria că vin să-l cercetez, şi credea cele scrise în cartea Mea. Dar s-a crezut stăpân peste pământ şi şi-a întins mâna până la cer şi a cerut viaţa Mea, şi Tatăl Meu i-a dat-o, şi n-a ştiut Israel ce să facă cu viaţa Mea ca s-o pună în slujba lui pentru viaţa lui.

Iată, aceasta este lucrarea omului între cer şi pământ. Se luptă omul să fie mare, iar omul mare are supuşi şi sunt ai lui şi îi stăpâneşte, şi nimeni nu mai poate fi al lui Dumnezeu, căci omul este rob omului. Dar când Eu lucrez din cer peste om ca să-l fac plăcutul Meu, îl iau dintre oameni şi îl ridic mare pentru Mine şi îi dau viaţa Mea în el şi îi dau puterea Mea şi îl ridic dintre oameni, îl ridic deasupra lor. Atunci el vede peste oameni, căci cel ce se ridică deasupra, acela are ochiul Meu cu el şi vede şi pluteşte pe deasupra, pe marea Duhului Meu Cel Sfânt, şi cârmuieşte cu cuvântul Meu oamenii. Aşa am făcut Eu cu voi, copii veghetori din partea Mea peste pământ, şi nu mai e nimeni să vrea ca voi, căci nu mai e nimeni să facă dreptatea Mea, nu mai e, până la unul. Dar vă am pe voi puşi deoparte de Mine şi vă port de grijă cu tot cerul, şi vă rog cu tot cerul să aveţi şi voi grijă de Mine şi de cerul Meu, şi să puneţi pe pământ împărăţia cerurilor, care este proorocită prin toţi proorocii Mei ca să fie peste pământ. Împărăţia cerurilor nu este făcută pe pământ de mâini omeneşti, ci de mâini cereşti şi duhovniceşti. Ea nu este mâncare şi băutură şi fărădelege, aşa cum dă s-o arate omul fărădelegii, care s-a sculat din biserica lumii ca să creadă ca voi, zice el, şi să facă şi el nou Ierusalim pe pământ. Şi iată ce spun Eu peste locul care se vrea şi el nou Ierusalim aproape de locul Meu de la voi (la Vulcana Băi, n.r.): acolo este scaunul fărădelegii a tot pământul, şi pe el, antichrist în loc părut sfânt, ca să înşele pe toţi care locuiesc pe faţa pământului, după cum este scris în Scriptura cea despre venirea lui antichrist, aşezat în loc sfânt. Acolo este răstignirea numelui Meu între tâlharii Mei, care sunt mincinoşi asupra Mea şi asupra oamenilor. Acolo s-a împlinit Scriptura cea ascunsă de înţelegerea oamenilor fără de cunoştinţă din cer. Dar Eu, Domnul, voi nimici locul acela prin suflarea gurii Mele, şi nu va mai fi. Amin, amin, amin. Şi ţara Mea română nu va fi să fie prinsă în capcană, cum s-au sfătuit şi acum duşmanii ei, şi va fi să prindă sub ea pe antichrist şi să-l îngroape în pământul ei, că e ţara Mea de nuntă, şi pun pe antichrist aşternut picioarelor ei, şi voi fi biruitor din România, iar voi veţi fi atunci mângâiaţii Mei, şi vă voi numi vitejii Mei cu care Eu am biruit pentru venirea Mea a doua oară de lângă Tatăl ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.

O, măi copilaşi, am venit în grădină la voi cu sărbătoare cerească de sfinţi, căci biserica cea mincinoasă, cea desfrânată, sărbătoreşte pe sfinţii Mei pământeşte, nu cereşte, dar la voi sărbătorim pe sfinţii Mei ca în cer, căci sfinţii la sfinţi trag, şi se bucură sfânt cu sfânt. Fiţi sfinţi şi nu vă temeţi de cuvântul acesta rostit de Mine pentru voi, că Eu pe vremea lui Verginica am spus că locul de la voi şi lucrarea Mea cu voi va fi locul unde se vor vedea îngerii şi sfinţii cântând şi grăind şi vieţuind cu oamenii, şi între oameni lucrând, căci oamenii sfinţi sunt cei de pe pământ care au pe sfinţii din cer cu ei, cerul şi pământul laolaltă lucrând lucrare cerească pe pământ.

E sărbătoare la voi în grădină. Sfinţii şi îngerii cântă pentru Dimitrie, sfântul şi mucenicul numelui Meu. El s-a ridicat dintre oameni şi s-a dat de partea Mea, iar oamenii s-au ridicat împotriva lui şi împotriva Mea, căci adevărul Meu nu este iubit de oameni. Iată, taină vă spun vouă: adevărul dintre om şi om este păcat, este iubire de sine, este goană după vânt, căci Adevărul este Dumnezeu, nu este omul. Războaiele şi certurile dintre oameni vin de la setea de adevăr dintre om şi om, dar sfinţii şi mucenicii numelui Meu au iubit adevărul dintre om şi Dumnezeu, nu dintre om şi om. Ei au iubit adevărul poruncilor Mele, care sunt ale vieţii veşnice, şi pentru ele ei au murit dobândind viaţa, viaţa şi adevărul ei cel din cer.

Fiilor, învăţaţi pe cei ce Mă iubesc să nu caute adevărul lor, ci să caute adevărul Meu între om şi om, căci cei ce iubesc adevărul Meu între ei, aceia se numesc fraţi, iar altceva nu înseamnă fraţi în numele Meu. Nu cei ce se ajută între ei, nu cei ce se iubesc între ei se numesc fraţi în numele Meu, ci acei care iubesc şi trăiesc adevărul Meu între ei, aceia sunt fraţi între ei prin Mine, şi sunt. Fugiţi de adevărul cel de pe pământ, că acela este pământesc. Căutaţi în cer, că acolo este adevărul, şi trăiţi întru adevăr, fiilor. Să audă tot omul ce grăiesc Eu cu voi, că voi v-aţi ridicat deasupra oamenilor şi vedeţi, şi de aceea grăiesc vouă cuvântul adevărului, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, că este cu voi şi este în voi şi este mai mare decât cel ce este în lume, care este pământesc şi lumesc, şi care grăieşte de pe pământ.

Amin, amin zic vouă: adevărul dintre Dumnezeu şi om, acela este adevăr, iar adevărul dintre om şi om este pământesc şi este iubire de sine, şi este păcat iubirea de sine. Fie omul cât de drept, dacă nu este în Domnul omul drept, nu este adevăr. Adevărul fără de viaţă nu este adevăr, căci ce nu este veşnic este minciună. Deschideţi mintea voastră ca să înţelegeţi cuvintele Duhului Sfânt, fiindcă pentru tot pământul grăiesc cu voi. Nu pot pune în cer adevărul şi dreptatea dintre om şi om, căci sfinţii Mei nu au ajuns în cer pentru aşa lucrare, ci au ajuns veşnici pentru că au fost împotriva adevărului omenesc, care este vremelnic şi care hrăneşte mărirea de sine a omului. De aceea am zis Eu oamenilor: «Nu ştiţi să vă rugaţi, nu ştiţi ce cereţi», şi de aceea am zis Eu: «Cine M-a trimis să fiu dregător între oameni?»; aşa am spus Eu atunci când un om Mi-a zis: «Fă-mi dreptate între mine şi fratele meu».

O, copilaşii Mei, nu vă miraţi că am venit şi v-am întrebat ce faceţi voi sau ce fac oamenii de pe pământ şi mai-marii lor. Am întrebat aşa ca să vă spun Eu ce faceţi voi şi ce fac oamenii de pe pământ. V-am întrebat ca să pot grăi ce Mă doare pe Mine de la om. Dar de la voi să nu se ridice aşa durere, şi de aceea v-am spus să învăţaţi lucrul adevărului pe toţi cei care vor să se numească fraţi între ei în numele Meu. Căutaţi aşa cum vă învăţ Eu, iar toate celelalte Eu vi le voi adăuga, ca să slujească lucrului Meu cu voi şi lucrului vostru cu Mine, întru împărăţie cerească cu voi.

Pe pământ e numai minciună. Nimeni nu iubeşte adevărul, nimeni nu iubeşte pe Dumnezeu. O mulţime de oameni se scoală şi se aşează mari peste oameni şi grăiesc despre Mine oamenilor. Nimeni nu-i trimite, nimeni nu le spune ce să facă, nimeni din cer nu le grăieşte ce să facă atunci când fac, atunci când vor ce vor, căci oamenii n-au vrut şi nu vor prooroci ai cerului cu ei, şi lumea a rămas de izbelişte şi nu ştiu oamenii acest adevăr. Se scoală omul din pat dimineaţa, şi seara se culcă iar în pat, şi adoarme, şi iar se scoală din pat, şi nu-şi pune nici o întrebare despre viaţa lui cea veşnică; despre adevăr nu se întreabă omul. Dar voi fiţi cuminţi şi nu vă temeţi cu Mine, că vin cu mânie peste pământ, vin cu adevărul, ca să-l pun în locul minciunii, vin cu împărăţia cerească şi o pun peste cea pământească, şi voi lucra cu cuvântul, şi cuvântul se va face faptă, căci aşa am lucrat din veac.

Fiţi cuminţi întru Mine, fiilor unşi, şi vestiţi împărăţia cerurilor, împărăţia adevărului ceresc peste pământ. Rostiţi mereu cu cuvântul cel ceresc împotriva făţărniciei care stă ca o împărăteasă peste făptură. Nu cruţaţi faţa minciunii când vine să stea faţă în faţă cu voi prin omul veacului acesta, căci omul veacului acesta este minciuna veacului acesta. V-am pus pe voi mari peste pământ, mari în cuvânt, mari din partea Mea, iar Eu sunt Stăpânul pământului. Fiţi umiliţi înaintea Mea şi dârji în numele Meu înaintea oamenilor, că Duhul Meu Cel Sfânt locuieşte în voi, şi cu voi lucrează din cer pentru adevărul Meu peste pământ. Daţi mereu de ştire tuturor că Stăpânul Se întoarce şi va da fiecăruia după faptă, şi vai celor ce nu au veghe pentru sufletul lor! Amin, amin, amin.

Măi copilaşi, încă o clipă stau cuvânt peste voi ca să întăresc lucrarea ce v-am dat-o spre lucru împotriva lui antichrist, omul fărădelegii a tot pământul. Antichrist s-a făcut creştin, zice el, dar creştin nu este, că nu-i place cu cerul. El a pus mâna pe hamuri, şi zice că are în mâinile lui carul Meu, dar carul Meu este din foc, căci Duhul Sfânt, foc este. El nu ştie ce este lucrarea Duhului Sfânt, că nu a dat de ea pe nicăieri, dar acum când i-o arăt Eu, el se face asemenea Mie, zice el, de teamă să nu vin cu Duh Sfânt şi să-i iau hamurile din mână. Dar ce să fac Eu cu hamurile lui? Ele să fie asupra capului lui spre pieirea lui, că a socotit că Duhul Sfânt Se ia cu făţărnicie şi cu bani şi cu putere omenească.

O, înapoia Mea, satană, om al fărădelegii, care ai nume scris pe frunte şi pe mână şi care zici că fără numele tău nu Mă poate nimeni cumpăra sau vinde. Te-ai băgat sub mantie de oaie ca să te faci păstor de al Meu, zici tu, şi să-Mi mâi oile după cum şi tu mergi. Înapoia Mea! Amin, amin, amin. Ţi-am tot spus că biserica Mea nu este din ziduri, ci este din fii sfinţi ca şi Mine. Ţi-am trimis mereu veste să te umileşti şi să nu mai minţi că eşti slujitor al Meu, iar tu îţi lărgeşti mantia şi îţi aduni sub ea supuşi şi o faci pe prostul că nu auzi şi că nu ştii strigarea Mea. O faci pe popa prostu’, dar haina Mea pe care o ţii pe tine, te dă de gol că ştii şi că te lupţi să pui mâna pe carul Meu cel de foc ca să fii tu mai mare ca Dumnezeu. Înapoia Mea! Amin, amin, amin. Binecuvântată să fie lucrarea trimişilor Mei cea împotriva ta şi a făţărniciei tale. Amin. Binecuvântată să fie mintea şi inima şi trupul şi mâna care se scoală din porunca Mea ca să scrie ruşinea ta şi plata minciunii tale, căci «Eu întăresc cuvântul trimişilor Mei şi le împlinesc sfatul, iar înţelepciunea înţelepţilor o prefac în nebunie spre ruşinea lor», după cum este scris în Scripturi.

Înapoia Mea, satană care te dai drept înger al luminii Mele ca să înşeli, de vei putea, zici tu, până şi pe cei aleşi ai Mei. Dar cei aleşi ai Mei n-au nevoie de pecetea ta pe care o ai în mână ca să însemnezi cu ea pe supuşii tăi ca să poată ei să Mă cumpere de la tine, din potirul pe care tu îl ţii în mână ca să Mă pui pe Mine în el şi să Mă dai la oameni pe bani, că scris este: «Nimeni nu poate vinde sau cumpăra până nu are pecetea lui antichrist pe frunte şi pe mână», numărul cel sub care tu te ascunzi, dar acest număr este chiar numele tău, şi scris este: «Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei, căci este un număr omenesc: 666». Scris este: «I s-a dat să insufle duh chipului fiarei», iar tu, om al fărădelegii, vrei să dai numele Meu chipului fiarei pe care tu vrei s-o faci ca să înşeli pe tot omul cu venirea Mea, zici tu. Dar tu eşti fiară care te ridici din pământ, nu vii din cer ca Mine. Din pământ te ridici şi grăieşti ca un miel, dar tu eşti şarpe care muşti piciorul calului ca să cadă călăreţul. Nu eşti miel, ci eşti şarpe, şi din pământ eşti, că scris este despre tine: «Am văzut o altă fiară suindu-se din pământ şi având două coarne, asemenea mielului, dar grăia ca un balaur, şi are în mână şi în faţă stăpânirea fiarei celei dintâi, şi îi face pe cei de pe pământ să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată». Aşa s-a dat şi Israel slujitor al Meu prin căpeteniile templului, fiara cea dintâi, care s-a ridicat să-L omoare pe Dumnezeu ca să nu i se ia stăpânirea din mâini. Dar rana cea de moarte a lui Israel fusese vindecată prin moartea şi prin învierea Mea pentru el, şi de unde?! că numai o rămăşiţă s-a ales pentru har. Restul este fiară până azi, şi se dă fiară cu rană vindecată, dând în mâinile fiarei de azi stăpânirea ca să răstignească pe Dumnezeu Cuvântul ca şi atunci, şi ca să nu stăpânesc Eu peste oameni.

Înapoia Mea, satană, om al fărădelegii, căci Eu, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, te vădesc cine eşti şi cu cine te uneşti ca să nu-ţi pierzi puterea şi cuvântul cu care te-ai aşezat în numele Meu în loc părut sfânt. Iată numărul tău, care este numele tău: 666. Ţi-ai făcut rost de bani şi ţi-ai făcut casă pentru bani, şi pe ea scrie numele tău şi numărul tău, şi nu eşti creştin, ci eşti antichrist sub haină de miel, sub haină de slujitor al bisericii, şi o faci pe popa prostu’, dar tu eşti fiară care te hrăneşti cu sânge. Binecuvântată să fie lucrarea trimişilor Mei împotriva ta, că i-am trimis spre tine să-ţi arate ce ai făcut de două mii de ani, şi ce faci azi. Scoală-te şi ieşi în întâmpinarea trimişilor Mei, care te vor vădi ce ai lucrat şi câţi mucenici Mi-ai trimis la cer prin lucrarea ta cea împotriva Mea, împotriva adevărului, căci pe oaia bună şi grasă n-ai iubit-o, şi Mi-ai dat-o Mie, fiindcă cel tare cu Mine este groază pentru tine şi pentru ţăruşii împărăţiei tale. Dar azi, ţie îţi zic: înapoia Mea! Cuvântul Meu este suflarea gurii Mele, şi scris este: «Dumnezeu îl va nimici cu suflarea gurii Sale». Amin, amin, amin.