1997 16 Mar

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminca întâi a Postului Mare, a ortodoxiei

O, fiilor unşi, care staţi aşezaţi de Mine în grădiniţa cuvântului Meu! O, tată, întăriţi-vă curajul şi nu slăbiţi sub griji şi greutăţi. Lăsaţi-le jos, că nu le puteţi duce, şi voi nu trebuie să fiţi doborâţi de griji. O, că n-am pe nimeni ca să fie cu adevărat pentru Mine şi pentru voi ca să nu vă fie greu vouă şi ca să nu-Mi fie Mie greu să vin! Dacă voi sunteţi plăpânzi, n-am nici Eu putere. O, ce mare ar fi puterea Mea dacă aş găsi iubire pe pământ, cu care să Mă sprijin Eu şi voi! Duhul rău îmi stă împotrivă cu încăpăţânare, dar voi întăriţi-vă curajul şi nu slăbiţi sub greutăţi. Nu ştiu cum şi ce cale să-Mi mai fac pentru voi ca să vă iau greutăţile, că nu e, tată, nimeni pe pământ care să caute cu adevărat să construiască la drumul spre împărăţia cerurilor. Nu e nimeni să vrea ca să vreau Eu apoi în el. Hai să lucrăm cuvânt, fiilor. Liniştea Mea să fie în voi ca să Mă fac cuvânt între voi şi să-Mi hrănesc poporul, fiilor, că omul din lume, cu anevoie face faptă din cuvântul Meu ca să-Mi uşureze calea spre om.

Iată, fiilor care duceţi greul lucrului Meu, Mă las cuvânt în cartea lui Verginica şi vă spun şi vouă că şi Mie Mi-e greu. Duhul Meu Se îngreuiază când văd duh de om în creştinul cu care am zis să Mă sprijin pe pământ. Grăiesc vouă, fiilor. Cui să-Mi spun plânsul Meu? O, atâta duh de nepăsare, atâta mărire deşartă, atâta duh de judecată de la cel încăpăţânat în duhul lui! Cel plin de duhul lui dă vina pe Mine; pe Mine şi pe voi; lasă vina să apese pe Mine şi pe voi, şi el stă în picioare, zice el. Dar statul creştinului în picioare este atunci când planul Meu şi puterea Mea au loc în cel ce stă în picioare. Când drumul Meu se îngreuiază, e din pricina duhului străin de Mine, care se înmulţeşte în creştin.

O, Verginico, Mă doare că-i văd mereu duruţi pe copiii tăi în grădină. Sunt plini de griji copiii tăi. O, cum să-i ajutăm să poată ei cu Noi? Cum să-i mângâiem să prindă putere?

– O, Doamne, calea Duhului Sfânt a fost mereu pândită de duh de nepăsare şi de necredinţă, şi tot omul care a fost al Tău, s-a lovit de duhul omului, şi Tu ai fost mereu supărat şi necăjit în omul Tău de pe pământ.

O, copilaşi firavi din grădină, ungerea Domnului e puterea voastră care vă ajută şi vă apără şi vă întăreşte în greu. Mă doare şi mă ustură cât duh de nepăsare vă înconjoară de peste tot în Israel. Peste tot se lasă greu pe voi creştinul. Peste tot se dă vina pe Dumnezeu şi pe voi, şi peste tot se compătimeşte pe sine creştinul din Israel.

O, greu mai găseşte Domnul sprijin cu adevărat în creştin. Cei cu care dă Domnul să Se sprijine s-au umplut de duhul lor şi nu pot scăpa de îngâmfare şi nu vor să fie atenţi şi curaţi şi adevăraţi în iubire. O, fiilor, să ştiţi că de aceea merge greu lucrul vostru cu Domnul. Fiecare se iubeşte pe sine şi puţin pe Dumnezeu şi pe voi, dar cel mai dureros este că nu vede creştinul cât de mare este în el duhul lui. Nu Se mai poate plânge Domnul, că se plânge creştinul. N-a putut nici unul să fie curat pentru mine şi pentru voi. Toţi au ascuns, mereu, mereu au ascuns, şi au spus că ascund de voi, şi a fost de ajuns să-I îngreuieze calea Domnului spre Israel, şi puterea Domnului peste pământ.

O, fiilor, am lucrat să mă sprijin şi eu, şi Domnul, şi cu alţi copii care şi-au ales calea mântuirii şi a lucrării cuvântului lui Dumnezeu, dar aceştia n-au voit niciodată să fie Domnul mare în ei, şi apoi peste pământ cu puterea Lui, şi au voit să fie ei mari în Domnul, şi omul nu ştie din duhul lui, nu ştie ce este om mare. Iată, puterea Domnului se rupe mereu pe cale, că întâlneşte duh de om care tocmeşte cu puterea Domnului, şi de cele mai multe ori Domnul Se opreşte la răspântie, căci creştinul se încurcă în sine, se iubeşte pe sine mai mult decât adevărul, şi stă creştinul în duhul lui, şi zice că stă în numele lui Dumnezeu pe pământ.

O, Doamne, planul Tău e mare. Nu Te mai încurca în om, Doamne, că Tu ai putere şi iubire, şi ai biruinţă, Doamne. Măreşte-Te în fiii Tăi cei unşi, şi le dă putere să biruiască greutăţile care se ivesc mereu să-i slăbească şi să încurce împlinirile Tale peste pământ. Coboară înălţimile de pe tronurile lor. Coboară semeţia omului şi fă-Ţi cale cu împlinirea planurilor Tale peste pământ, Doamne, şi întăreşte-Ţi întăriturile ca să poţi împlini. Amin.

– O, Verginico, întăriturile Mele sunt fiii cei unşi în grădină, dar ei sunt ca şi Mine, învinuiţi de creştini. Creştinul care stă în duh de nepăsare, în mărire de sine şi nu vede cum stă, acela apasă cu vină pe Mine şi pe cei din grădină, tată. O, câtă nepăsare! Să te iubeşti mai mult pe tine decât pe Dumnezeu! Să-ţi iubeşti mai mult copilul decât pe Dumnezeu! Să-ţi iubeşti mai mult mărirea ta decât mărirea lui Dumnezeu! O, aceasta aduce neîmplinirea planului lui Dumnezeu, creştine care faci aşa!

L-am rugat pe Israel de duh de umilinţă înaintea Mea. O, nici vorbă, că Duhul lui Dumnezeu este prea curat ca să-i placă creştinului învăţat cu dedesubturile şi cu nepăsarea.

O, copii unşi în grădină, copiii Mei care simţiţi din plin greul Meu în voi! Vă văd suspinând în voi. Ce să fac cu voi fără putere în voi? Suflu peste voi Duh Sfânt şi putere. întăriţi-vă curajul şi nu slăbiţi sub griji şi sub greutăţi. Căutaţi spre Mine, şi Eu voi duce grijă de voi, că iată, îmi slăbesc împlinirile din pricina celui ce nu ştie cum să stea întru Dumnezeu. Fiţi cuminţi, şi rugaţi-vă Mie să risipesc duhul nepăsării de la cei cu care dau să Mă sprijin pe pământ. Nu fiţi îndureraţi, tată. Eu am fost mereu îndurerat de la încăpăţânarea omului care nu ştie cum să umble pe calea mântuirii şi care zice că Mă ajută dar stă în duhul lui. O, nu fiţi îndureraţi. Eu vă iubesc. Mângâiaţi-vă cu Cel ce ştie să vă iubească. Eu vă iubesc, fiilor. învăţaţi-vă şi voi să iubiţi ca Mine în vremea cea de îndurerare şi nu slăbiţi sub griji şi greutăţi. Pe Mine Mă doare mai rău ca pe voi întârzierea Mea peste pământ, dar iată ce păţesc: Mă izbesc în duhul creştinului care nu voieşte să Mă ajute cu adevărat. Găsesc semeţie, găsesc nepăsare, găsesc împrăştiere în creştin, găsesc învinuire peste Mine şi peste voi şi stă creştinul în duhul lui, stă fără Mine, că Eu am spus că sunt trup şi cuvânt în creştin. Pe toate le mai are creştinul, dar umilinţă nu are. Duh umilit înseamnă să crezi în Duhul lui Dumnezeu, nu în duhul tău, dar abia că mai pot să-i spun creştinului ce Mă doare, ce Mă încurcă să vin cu toate împlinirile peste pământ, şi iată, se pierd creştini, se duc din braţul Meu, şi scris este: «Pe cei ce se abat pe căi strâmbe, Domnul îi va duce cu cei ce lucrează fărădelegea, iar cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, şi nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim, căci munţi sunt împrejurul lui, iar Eu împrejurul poporului Meu, din veac în veac, şi le fac bine celor buni şi drepţi cu inima».

Duceţi cuvântul Meu celor ce-Mi fac dureri, căci cei ce nu ştiu cum să stea în Duhul Meu, îmi întârzie venirea şi vă umplu pe voi de griji şi de greutăţi. Lucrarea Mea e grea de dus pe pământ. Mereu am dus-o din greu, că n-am putut să Mă împlinesc cu putere, că mereu M-am lovit de semeţie în creştin, de nepăsare, şi de duh de om în cel chemat la Mine ca să Mă sprijin cu el în lucrul Meu de mântuire a omului cel căzut.

O, Israele, prea mult ţi-e milă de tine, dar cu mila de tine nu-ţi faci nici un bine nici ţie, nici Mie, nici mântuirii omului prin tine. O, Israele, Israele, îndreaptă-ţi şi spre Mine iubirea ta! O, Israele, numai mofturi iau de la tine, numai plângeri că eşti nemulţumit. O, Israele, când vei vrea tu, oare, să-Mi slujeşti numai Mie, tată, aşa cum îţi slujesc Eu ţie? O, Israele, întoarce-te în Duhul Meu, ca să-Mi împlinesc cu tine Scripturile, şi nu mai fi neatent, Israele.

O, Israele, aşează-te să fii voia Mea că n-am ce face cu voia ta. O, Israele, dă-Mi loc şi aşternut în tine, că n-am dacă nu-Mi dai. Amin, amin, amin.

 

***

 

O, Mă aştern cuvânt în calea omului, ca să-i spun omului că Eu sunt calea. Calea omului, e a omului şi se sfârşeşte ca omul. Vin să-i spun omului s-o ia pe calea Mea, că vin şi Mă las găsit de tot omul care caută calea Mea. Amin.

Vin la tine, Israele, şi grăiesc cu tine ca să audă omul ce grăieşte Dumnezeu cu poporul Său cel tocmit pentru ca să împlinească cu el Scripturile cele de apoi şi cer nou şi pământ nou peste cele vechi. Amin.

Mă fac cale de cuvânt, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Mă fac cale dreaptă în calea cărărilor strâmbe care duc pe om la pierzare. Omule care ai pierdut calea, iată calea, şi tu nu mai ştii s-o găseşti, tu nu mai ştii s-o cauţi. Mă fac cale înaintea ta, omule fără cale, Mă fac cale dreaptă, cale netedă, cale dulce, cale cu mângâiere. Vin să te mângâi cu cuvântul mângâierii Mele ca să te ajut să vezi calea cea dreaptă, omule căzut din binele tău. Binele tău Eu sunt. Eu sunt şi calea. Eu sunt tot ce cauţi tu, omule, dar dacă tu cauţi pe căile tale, de aceea nu găseşti ce cauţi. Nici un om nu caută răul, că omul fuge de rău când vine peste el, că bietul om nu ştie că răul este altceva, şi omul zice că-şi caută binele.

O, sărăcuţule omule, dacă tu nu ştii cum să cauţi ceea ce cauţi tu, nu vei găsi binele aşa cum cauţi tu. Căutarea ta te duce la ceea ce nu cauţi, te duce la rău, că dacă nu ştii pe ce cale să cauţi, găseşti numai rău pe căile tale. O, caută viaţa, şi ia învăţătură de la Mine ca să ştii să găseşti viaţa. Viaţa este altceva decât ce cauţi tu de viaţă. Eu sunt viaţa ta Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Dar nu ţi-am spus Eu ţie că Eu sunt? O, de ce nu vrei să ştii ce am spus Eu? Opreşte-te din căile tale ca să iei aminte la ce am spus Eu. Vino şi înţelege că te strig. Auzi-Mă când te chem să vii. Vino să te aleg să mergi pe calea Mea şi să-ţi întăresc credinţa în Mine. Vino, că Eu vin pe pământ cuvânt în calea ta şi greu mai străbat în inima ta, omule fără de cale. E plin văzduhul de glasul cuvântului Meu care coboară din cer pe nori până în mijlocul poporului cuvântului Meu. E lungă aşteptarea Mea. De şapte veacuri şi mai bine aştept să-l ridic pe om la locul de unde a căzut ca să-Mi repar munca pierdută, că am lucrat şase zile, şi omul lucrat a şasea zi Mi-a stricat bucuria, Mi-a stricat odihna Mea şi a lui şi s-a clătinat cerul şi pământul la căderea omului.

Israele, poporul Meu cel din români, grăiesc în mijocul tău cuvânt, ca să audă omul de pe pământ cuvântul Meu, şi să facă şi el cale întoarsă la Mine şi să-l numesc şi pe el Israel, că aşa îl numesc Eu pe poporul Meu cel credincios. Astăzi este zi de duminică, şi biserica din lume serbează azi ziua credinţei drepte, ziua ortodoxiei, dar şi aceasta a rămas o sărbătoare numai cu numele, aşa cum au rămas toate sărbătorile bisericeşti. Credinţa dreaptă se trăieşte, nu se sărbătoreşte. Credinţa dreaptă dacă nu trăieşte prin faptele ei, îi rămâne numele şi atât.

O, e multă vreme de când omul bisericii se bate cu pumnul în piept că e omul bisericii şi că e slujitorul lui Dumnezeu, dar omul bisericii nu-L slujeşte nici pe Dumnezeu, nici pe om, că omul îi plăteşte preotului, îi plăteşte cu vârf şi îndesat, şi toată plata preotului e pe pământ, şi cine îl mai poate tămădui pe cel plin de lăcomie? O, fiule Israel, rugăciunea plătită rămâne pe pământ, că e plătită. Rugăciunea nu trebuie plătită. Eu n-am luat nici un ban când Mă rugam Tatălui pentru oameni. Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie sărac de cele pământeşti şi bogat în Duhul lui Dumnezeu.

O, Israele, nu mai are cine să se roage pentru omul cel fără de cale. Nu mai are cine să îndrume spre Mine nici pe săraci, nici pe bogaţi. Trebuia să fie plin pământul de preoţi ai lui Dumnezeu, căci preoţii lui Dumnezeu fac ce am făcut Eu. Grăiesc cu tine, poporule al cuvântului Meu, ca să ia şi preoţii lumii cuvânt de la Mine şi să trăiască faptele credinţei drepte aşa cum a lucrat Avraam. O, nimeni nu se mai face în vremile acestea preot pentru Dumnezeu, nimeni, poporul Meu. Şi am să zgudui lumea din temeliile ei şi am s-o întreb de credinţa cea dreaptă şi am să-i arăt cum îl iubeşte ea pe Dumnezeu. Scris este: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima, din toată virtutea şi din tot cugetul tău», şi aceasta este poruncă de la Dumnezeu. Cine să înveţe lumea ce este Dumnezeu ca să-L iubească pe Dumnezeu? Preoţii lumii au jucat în struna lui antichrist şi au făcut ca fiii lui Eli şi au stat aşa înaintea lumii în numele Meu. Strig la om să Mă audă, că omul stă în nepăsare şi stă supus pântecelui.

O, omule, tu ai şi suflet, nu ai numai trup. O, bietule omule, o, turmă fără de păstor, Eu sunt Cel ce pot să-ţi dau viaţă şi să te fac fiul Meu, omule. N-are cine să te ţină viu înaintea Mea. Abia pot Eu să-l ţin viu pe cel ce crede în Mine făcând voia Mea prin cuvântul Meu cu care grăiesc din cer peste pământ. Este scris în Scripturi că în zilele cele de apoi Mă voi face cuvânt peste pământ şi voi chema la masa Mea de nuntă pe tot omul care voieşte să audă şi să vină. Şi iată zilele acestea, că au trecut cei două mii de ani despre care scrie în Scripturi, şi Eu trebuie să împlinesc. M-a trimis Tatăl cuvânt pe pământ, aşa cum M-a trimis şi acum două mii de ani când am venit cu împărăţia cerurilor ca s-o vestesc peste pământ, şi acum vin s-o aşez, că este scris să fie aşa, şi Scripturile nu se pot desfiinţa.

Vai omului care vorbeşte de Dumnezeu, care vesteşte voia lui Dumnezeu şi nu o face pe ea! Mă uit peste pământ şi îmi vine să stric toată voia omului, şi mai am o clipă de răbdare şi aşa voi face, că voia omului a desfiinţat voia Mea peste pământ. Nu pot să-i mai spun nici bogatului, nici săracului, nici împăratului, nici argatului că nu face voia Mea. Am rămas numai cu numele Dumnezeu, dar voia Mea nu încape peste om.

Omule, voia ta Mi-a stricat toată truda Mea pentru fericirea ta. Omule, tu nu ştii ce e fericirea. Omule, nu te-ai săturat de moarte? O, când te saturi de moarte? Când, omule flămând după cele ale morţii? Vino spre viaţă, vino, că te chem! Vino şi dă-Mi de lucru la viaţa ta cea veşnică, omule! Te-ai învăţat cu moartea peste tine şi nu mai ieşi de sub ea, şi Eu te voi scoate de la moarte, că vrăjmaşul cel din urmă care va fi biruit de Mine va fi moartea.

Românie, ţara Mea de nuntă, M-a trimis Tatăl Meu ca să nuntesc în tine masă de nuntă cerească pe pământ, praznic ceresc de nuntă, praznicul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Vin cu sfinţii din cer şi nuntesc pe pământ praznic de nuntă, cină de cuvânt, ţara Mea de nuntă. Te-a ales Tatăl Meu ca să fii ţara nunţii Mele. Tatăl, împăratul cerului şi al pământului, face nuntă Fiului Său, Iisus Hristos Cuvântul. Vino la nuntă, ţară a nunţii Mele! Vino, omule român! căci cei chemaţi nu vin. Israel, poporul Meu la care am venit acum două mii de ani, n-a voit să vină la cina Mea de nuntă. Biserica cea de azi care zice că slujeşte Mie nu voieşte să vină la cina Mea de nuntă. Mă aştern cuvânt pe masa cinei Mele de nuntă, dar cei poftiţi nu vin. Vino, omule român, căci cei chemaţi din tine, nu vin, şi fac şi aceştia ca Israel care a zis că Eu nu sunt Fiul lui Dumnezeu. Aşa şi cei de azi care zic că sunt slujitorii lui Dumnezeu pe pământ, fac şi ei ca Israel, şi zic că Eu nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Şi îi voi lua pe neştire, căci slava cuvântului Meu va străluci peste România şi vor vedea aceştia pe cine au împuns, pe cine au lăsat afară ca să bată în zadar. O, nici un slujitor al bisericii nu mai trăieşte faptele credinţei drepte! Avraam M-a cunoscut când M-am făcut cuvânt peste el, şi a lucrat faptele credinţei şi Mi-am făcut lucrarea Mea prin el, aşa cum şi azi îmi împlinesc Scripturile cele pentru venirea Mea cu poporul Meu cel credincios cuvântului Meu.

Lumea are de arat, de semănat, de prăşit şi de cules roadele ei, că omul a rămas numai pântece, bietul de el, iar sufletul omului stă supus pântecelui său. Lumea are de vorbit mult, lumea se uită în oglindă să-şi vadă podoabele chipului ei cioplit. Lumea se bucură, şi Eu plâng de mila ei, şi am să stric toată truda ei ca să-i arăt că tot ce face ea e vânt şi goană după vânt.

Lumea sărbătoreşte azi în bisericile ei duminica ortodoxiei. Dar unde-ţi este ortodoxia, o, lume fără de cale? Ce fel de ortodoxie sărbătoreşti tu? Care este Dumnezeul tău? Ce faci tu, lume fără de cale? Eu sunt calea. Eu şi nu tu. Eu sunt credinţa cea dreaptă. Eu şi nu tu. Omul crede în om, asta este ortodoxia omului. O, dacă omul ar crede în Dumnezeu ca să lucreze faptele credinţei drepte ar vedea omul calea cea strâmbă pe care umblă el. Cine să-ţi mai spună ţie, omule, că nu e bună calea omului? Cine, omule necăjit şi lipsit de Dumnezeu şi de viaţă? O, biserica lumii a ajuns ascunzătoare de şacali sub piei de oi.

Ies înaintea ta cuvânt, lume fără de Dumnezeu. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Fiu al Omului prin Fecioară acum două mii de ani. Eu sunt Cel ce Mă sărbătoreşte lumea, născut, răstignit, înviat şi înălţat la Tatăl, Care M-a născut fără de ani mai înainte de toţi vecii. Dar mai este scrisă în Scripturi o sărbătoare a Mea, şi aceea este sărbătoarea celei de a doua veniri a Mea, şi iată, vin cu slavă şi Mă fac cuvânt care judecă viii şi morţii, iar împărăţia cuvântului Meu nu va avea sfârşit.

O, lume fără de cale, o, omule fără Dumnezeu, vin să te judec şi să-ţi spun să faci pocăinţă înaintea Mea, căci cel ce se pocăieşte vindecându-şi vederea, acela Mă cunoaşte pe Mine în acest cuvânt cu care vin să judec viii şi morţii şi să înviez omul şi să Mă arăt în slavă mare peste pământ, aşa cum scrie în Scripturi. Dar mai întâi vin să-l trezesc pe om şi să-l pun să privegheze, ca să nu vin pe neştire cu slava venirii Mele ca împărat al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute de om.

O, lume, cununa Mea de spini, o, lume răstignitoare a lui Dumnezeu! Faptele tale Mă răstignesc mereu în tine. O, când îţi mai răstigneşti tu faptele tale cu care Mă răstigneşti pe Mine, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu? Lume, lume, când te laşi de voia ta? Omul care-şi face voia lui, acela nu poate face voia lui Dumnezeu. O, lume care rosteşti prin biserici rugăciune şi zici: „Tatăl nostru, Cel din cer, să fie sfânt numele Tău, să fie vie împărăţia Ta şi să se facă voia Ta pe pământ ca şi în cer, şi să ne ierţi greşalele, aşa cum şi noi iertăm pe cei ce ne greşesc, şi să ne aperi de ispitele celui rău”. O, lume, lume, cum să te apăr când tu faci voia celui rău, când tu minţi mereu pe Dumnezeu că faci voia Lui şi tu tot voia ta o faci? Şi iată, te voi lua ca pe un datornic, omule care zici şi nu faci voia Mea, şi Mă pui să te apăr şi să te ajut fără să-Mi dai nimic din tine.

O, lume, care zici că posteşti postul Paştelui şi te duci la biserică plină de podoabele mândriei tale! Ce post posteşti tu, lume care nu faci voia Mea? Umbli rujată şi fardată şi împopoţonată ca să sminteşti pe cel asemenea ţie. Ţi-ai pus peste tine chip cioplit şi te închini lui, şi te uiţi în oglindă ca să-ţi vezi chipul tău cioplit la care te închini, şi apoi te duci la biserică şi cânţi: „Tatăl nostru, Cel din cer, facă-se voia Ta pe pământ, ca şi în cer”. O, lume, lume, să ştii că voi face voia Mea pe pământ. Să ştii că te voi curăţi de dumnezeii tăi şi îţi voi striga la ureche că Eu sunt Dumnezeu, şi vei căuta să te dai cu tăciuni şi cu cenuşă pe faţă şi pe cap şi vei striga să mori şi nu vei muri, că Eu voi lua moartea de peste tine şi vei fi băgată la albit şi la lămurit ca să pricepi voia Mea, legea Mea cea din cer pe pământ.

O, lume, lume, te strigă Dumnezeu! Lasă voia ta, şi ia voia Mea peste tine. O, lume, cununa Mea de spini! Lume, tristeţea Mea şi veninul Meu! Să ştii că te voi înnoi, că aşa este scris. Să ştii, omule fără de cale că voi ieşi în calea ta şi voi striga: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!», şi te voi strămuta din voile tale şi îţi voi spune: «Iată calea! apucă pe ea, omule fără de cale!».

Omule, munca Mea cea pierdută! vin din cer cuvânt şi te strig, aşa cum am strigat pe Adam: «Omule, unde eşti?». O, nu te poţi ascunde. Goliciunea ta te vădeşte şi nu poţi învinui pe nimeni.

Omule muncit de voia ta, am pe pământ o bucăţică de pământ, un Canaan, în care vin şi Mă fac cuvânt, lapte şi miere Mă fac prin cuvânt ca să strig la tine, omule rătăcit. Vino şi ia lapte şi miere din grădina cuvântului Meu! Vino, omule român, că am în ţara română un Canaan, un petecuţ de pământ, şi vreau să fac în jurul lui cetate sfântă şi întărituri cereşti pe pământ, temelie cerească, pe care să zidesc cer nou şi pământ nou pentru toţi cei care vor învia, şi lucrez după Scripturi, şi nimeni pe pământ nu poate înţelege ce fac Eu ca să-Mi repar munca pierdută.

Iar tu, Israele, poporul Meu, Canaanul Meu în care vin şi Mă fac hrană de cuvânt, lapte şi miere din cer ca să mănânci şi să frângi şi să dai mulţimilor ca să se înveţe cu venirea Mea, tu, Israele care Mă iubeşti şi Mă asculţi şi Mă mângâi pe calea Mea de la cer la pământ, tu să stai mereu, mereu ca Ioan, alipit de pieptul Meu, şi să-Mi fii bucurie şi mângâiere în truda Mea, în venirea Mea, despre care scrie în Scripturi, şi pe care o vesteşte şi omul la biserică atunci când spune că iarăşi va să vin să judec viii şi morţii.

Vesteşte lumea că aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, dar unde se gândeşte omul când zice aşa ceva? Vin să-i arăt omului ca să vadă ce spune când spune aşa. Vin mereu la tine, Israele român, ca să rostesc din tine cuvânt peste tot omul de pe pământ, şi voi veni cu ziua când voi clătina cerul şi pământul la glasul Meu, care va grăi din nori peste tot omul aşa cum grăiesc peste grădiniţa Mea, peste Canaanul Meu în care Mă fac lapte şi miere din cer pe pământ.

Stai, Israele, alipit de pieptul mângâierilor Mele. Stai, copile ascultător, că ascultarea ta asta înseamnă. Stai, Israele, în inima Mea. Aşează-te la inima Mea ca Ioan cel iubit de Mine. Fericit cel ce ascultă cuvintele Mele, că vremea este aproape, vremea a sosit. Fii copil credincios, că Eu nu voi întârzia, dar nu uita că tu trebuie să vorbeşti cu Dumnezeu, poporul Meu. Lumea are credinţa ei şi faptele ei, dar tu să ai credinţa Mea şi faptele Mele, că ies cu tine credinţă dreaptă, înaintea omului fără de cale. Israele, Israele, facă-se voia Mea întru tine. Amin. Voiesc să-ţi aud glasul, şi să vin la glasul tău.

Israele, Israele, fă-Mi cale şi cheamă-Mă, poporul Meu, că tu eşti calea Mea spre oameni, şi Mă voi arăta lângă tine şi vei lua din slava Mea şi vei fi făclie în mâna Mea şi vei fi lumină din Lumină, Ierusalime, cale a Mea.

Cheamă-Mă, poporul Meu, şi voi veni şi voi fi cu tine. Amin, amin, amin.