Ierusalime, poporul Meu, Ierusalime, popor al harului, Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul. Mă odihnesc în sânul Tatălui, şi Tatăl în sânul Meu, început şi sfârşit, căci Eu sunt începutul şi sfârşitul. Începutul a fost făcut, şi Dumnezeu S-a odihnit în el, iar sfârşitul, tot la fel, şi Dumnezeu Se va odihni apoi. «La început era Cuvântul, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi toate prin El s-au făcut, şi în El era viaţă», precum este scris.

Ierusalime, locul Meu de odihnă, să ştii, fiule, că toate prin cuvânt s-au făcut. Eu sunt Alfa şi Omega, Cuvântul lui Dumnezeu. La început am fost cuvânt, şi toate prin Mine le-a făcut Tatăl, iar la sfârşit tot aşa sunt, cuvânt sunt, căci sfârşitul tot prin cuvânt se face, şi cine nu înţelege începutul şi sfârşitul, acela nu crede lucrarea cuvântului Meu. La început a fost Cuvântul, şi la sfârşit iarăşi este Cuvântul. Eu sunt Cuvântul, dar cei îngâmfaţi nu înţeleg şi nu iau aminte ca să nu vină peste ei ceea ce s-a zis în prooroci, că scris este: «Vedeţi, îngâmfaţilor, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci în zilele voastre se îndeplineşte un lucru pe care nu-l veţi crede dacă vă va spune cineva». La început era Cuvântul, şi Eu eram Cuvântul lui Dumnezeu întru început, şi toate prin Mine s-au făcut, şi fără Mine nu s-a făcut tot ce s-a făcut. La sfârşit iarăşi este Cuvântul, şi Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu întru sfârşit, şi toate prin Mine se fac, şi fără Mine nu se fac din toate câte se fac. Eu sunt Alfa şi Omega, căci Cel dintâi este şi Cel de pe urmă, este începutul şi sfârşitul. La început a fost Cuvântul, şi la sfârşit iarăşi este Cuvântul, şi de aceea zice Scriptura: «Eu sunt Alfa şi Omega».

Ierusalime, poporul Meu, Eu sunt Cel ce eram la început, căci scris este: «La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul, şi toate prin El s-au făcut din câte s-au făcut». De aceea am venit şi am spus: «Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine». Iată, fiule care crezi, Eu sunt cuvânt la sfârşit precum am fost şi la început, iar cine crede în Scripturi, acela crede cuvântul Meu cu care lucrez la sfârşit ca şi la început. Lucram la început, lucram cele ce nu se vedeau, că nu avea cine să vadă când lucram. Şi după ce le-am făcut pe toate câte sunt, l-am făcut apoi pe om, şi l-am făcut ca să vadă, şi a văzut pe cele ce nu se vedeau, şi pe care omul le-a văzut şi le-a pus nume. Şi iată taină nevăzută, că şi la sfârşit lucrez cele ce nu se văd, că nu are cine să vadă când lucrez, şi de aceea îl fac pe om ca să vadă cele ce nu se văd. De aceea am grăit Eu ţie, Israele, în cartea Mea cu tine şi am zis: «Să nu te pierzi, Israele, că vine ce n-ai văzut de când te-ai născut; vine facerea pământului şi a raiului şi a Noului Ierusalim, care nu sunt încă pe pământ». Aşa grăiam Eu la începutul lucrării Mele cu tine, Ierusalime de azi, şi îţi ziceam despre cărturarii şi fariseii cei aşezaţi la colţul străzii ca să te oprească pe tine să nu vii la Mine, şi iată, nu te-am minţit, şi pe toate ţi le-am spus mai dinainte, iar cuvântul Meu este adevăr.

Cuvântul cel de la sfârşit este ca şi la început, este facerea pământului şi a raiului şi a Ierusalimului nou, care erau la început. La sfârşit iarăşi este facere: «cer nou şi pământ nou în care va domni dreptatea şi pacea», aşa cum scriu făgăduinţele Scripturii care spun: «Eu voi face ceruri noi şi pământ nou, şi nimeni nu-şi va mai aduce aminte de cele trecute, iar cerul nou şi pământul nou vor rămâne înaintea Mea, şi seminţia voastră şi numele vostru va dăinui pe veci». Şi dacă aşa scrie în Scripturi, iată, cerul şi pământul trec, şi cuvintele Mele se împlinesc cu cerul cel nou şi cu pământul cel nou şi cu poporul Meu, care va dăinui pe veci, potrivit făgăduinţelor Mele, potrivit Scripturilor, măi Israele. Şi dacă M-am născut Fiu al Omului acum două mii de ani, şi dacă Tatăl Meu a născut-o la cuvântul Meu pe România odată cu Mine, şi dacă Eu trebuia să am un popor la sfârşit ca să vin la el cuvânt, iată, în România Mi-am aşternut iesle şi Mă fac în ea cuvânt de facere nouă, ca şi la început facere. La început toate s-au închegat la cuvântul Meu, şi nu se putea să se lucreze altfel la sfârşit, nu se putea să nu se lucreze şi la sfârşit, căci am spus: «Eu sunt Alfa şi Omega», Eu sunt la început şi la sfârşit Cuvântul lui Dumnezeu, căci toate se fac prin cuvânt, şi fără cuvânt nimic nu se face. Să ştii, poporul Meu, că fără cuvânt nimic nu se face. Cuvântul este Cel ce Se face, şi Domnul este Cuvântul, şi El Se face în toate câte vor fi, şi toate vor fi El, şi omul n-a ştiut să-L vadă pe Dumnezeu în cele ce au fost făcute prin cuvânt. Omul a crezut că Dumnezeu este altceva decât facerea Lui, facerea în care El era, precum şi în om era. Dar omul neascultând n-a mai ştiut, a încetat să mai ştie, şi de aceea am spus omului: «Omule, nu-L vei găsi pe Dumnezeu decât în tine, dacă-L vei aşeza în tine».

O, Ierusalime, pământul României poartă pe el taina cea dintru început, cuvântul Meu cel făcător. De ce poartă pe el această taină? Pentru că România este pământul Meu ales şi neamul Meu ales din nou. Şi de ce am ales Eu acest pământ? O, nu l-am ales. El era pământ ales, şi am aşezat pe el neam ales, născut odată cu Mine, închegat la cuvântul Meu, căci am trimis pe unsul Meu ca să pună peste acest pământ semnul Meu, pământ ales cu semn pe el şi om născut din Mine, neam al Meu, născut din cuvântul Meu, din creştin născut, duh şi trup, om încreştinat de creştin, de unsul Meu, de apostolul Meu cel întâi chemat.

E praznic de sfânt Andrei în mijlocul tău, Ierusalime, popor al prăznuirii cerului pe pământ, căci Eu sunt cu sfinţii în venirea Mea la tine. Andrei, apostolul Meu, binecuvintează pe România. Din Mine binecuvintează apostolul Meu:

– Din Tine, Doamne, Ierusalimul cel de sus, căci în Tine se odihnesc toţi sfinţii Tăi, Doamne. Şi dacă Tu eşti cu împărăţia cuvântului Tău în România, sfinţii Tăi cu Tine sunt, şi se adună la praznicul Tău, la cuvântul Tău, Doamne, şi grăiesc sfinţii din Tine şi Te mărturisesc din România, neam ales pe pământ ales, ales dintru început, Doamne, pecetluit dintru început ca să fie ales spre întocmirea plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi întru Tine, cele din ceruri şi cele de pe pământ, toate în Tine.

Binecuvântat să fii, Doamne, Cel ce eşti, Cel ce erai şi Cel ce vii, că ai ales neamul român mai înainte de întemeierea lumii mai înainte rânduindu-l în a Ta iubire, ca să fie fiu al Tău, potrivit sfatului voii Tale, spre lauda măririi Tale, Doamne, ca toate să fie iarăşi întru Tine, cele din ceruri cu cele de pe pământ, toate întru Tine, căci în ţara Ta regină ai unit pe cele din ceruri cu cele de pe pământ, s-a unit cerul cu pământul în România, ţara Ta regină, ţara Ta mireasă, ţară cu Rege, o, Rege cu regină, Rege cu mireasă! Nimeni nu ştie de ajuns taina pământului ales în care ai venit cuvânt la sfârşit, Tu, Cel ce eşti Alfa şi Omega. Nu înţelege omul lucrarea cuvântului Tău în România, facerea Ta cea nouă, lucrarea Ta de facere, cuvântul Tău, Doamne. Eu am fost trimisul Tău, ca să pun numele Tău şi viaţa Ta peste neamul român, şi nu ştiam atunci ce este acest pământ, dar acum mă închin Ţie în el şi îl sărut, că atunci nu ştiam, nu-i ştiam taina lui cea dintru început. El era taina Ta, venirea Ta, cuvântul Tău, ieslea Ta în care Te faci cuvânt la sfârşit precum erai la început. Mă închin şi sărut acest pământ precum Tu îl săruţi mereu cu cel mai dulce cuvânt, că Tu când ai lucrat cuvântul pentru facerea cerului şi a pământului, aşa ai zis: «Să fie o tărie în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape», şi aşa a fost, precum a fost cuvântul Tău. Şi s-a făcut tăria cerului, şi a despărţit apele de dedesubtul tăriei şi de deasupra tăriei, şi tăria ai numit-o cer. Şi ai zis să se adune apele de sub cer la un loc şi să se ivească uscatul, şi s-a ivit şi l-ai numit pământ. Iar când uscatul s-a ivit din apă, primul uscat a fost pământul român, primul ieşit din apă, şi din el ai luat pământ când l-ai făcut pe om. Şi i-ai zidit omului o grădină spre răsărit şi l-ai aşezat în ea, şi ai numit fericire grădina aceea, fericirea omului ai numit-o, grădina fericirii, precum omul are casă şi grădină. Când Noe a dat drumul porumbelului ca să aducă semnul împăcării, ramura de măslin, tot aşa a fost. Pământul acesta a fost primul uscat care s-a ivit din apă după ce a trecut potopul cu apă, prima oază verde a fost, şi din ea a rupt porumbelul ramura verde şi a zburat cu ea la Noe.

O, Doamne, Tu Te-ai făcut cuvânt pe pământul împăcării, şi ai împăcat pe om cu Tine. Cuvântul Tău a făcut împăcarea, căci el este făcător, şi pe pământul acesta trebuie să faci om nou, născut din cuvântul Tău, căci Tu eşti Cuvântul. România este pământul în care se naşte omul cel nou, omul cel din cer, căci Tu Te naşti din Tine cuvânt în România, şi din cuvântul Tău se naşte om nou, om născut de sus, căci Tu eşti de sus. O, Doamne, când pământul acesta a primit pe el neamul care este şi azi pe el, Tatăl a binecuvântat neamul acesta şi a zis să fie fiul Lui, fiul Tău să fie, fiul cuvântului Tău, la începutul şi la sfârşitul lucrului Tău cu el. A trimis Tatăl pe Melchisedec şi l-a binecuvântat întru Tine, Doamne, Fiule al Tatălui. A binecuvântat Tatăl acest pământ, după rânduiala lui Melchisedec l-a binecuvântat, şi apoi eu am venit trimis al Tău, mărturisitor al Tău, şi Te-am dat pe Tine neamului român şi l-am făcut neam cu Tine prin pâine şi vin, prin Trupul şi Sângele Tău pe care Tu l-ai lăsat la ai Tăi, şi rămăşiţa lui Israel s-a făcut neam cu românul, şi toţi suntem un neam. Neam al Tău este cel ce crede în Tine, om plămădit la sfârşit, căci Tu eşti început şi sfârşit.

Mă rog în Tine Tatălui, mă rog pentru neamul român:

Tată bun, neamul român este neamul Fiului Tău, neamul Tău, Tată bun, căci Tu prin Fiul Tău ai făcut cerul şi pământul român când ai făcut cerul şi pământul. Mă rog Ţie în Fiul Tău în Care Tu Te odihneşti cu lucrarea Ta. Iartă tot ce ai să-i ierţi neamului român, iartă-l pe cel mic, şi prin el să răscumperi neamul omenesc şi să-l faci din nou, să faci neam creştinesc, care va dăinui în veci, Tată bun, neam de viţă nouă şi neveştejită, şi din el ridică preoţie sfântă şi curată, popor agonisit prin lucrarea Ta, prin truda Ta în Fiul Tău. Şi să fie Fiul Tău odihnit în om, şi să faci din neamul român neam creştin, închinător adevărat în duh şi în adevăr. Să fie Fiul Tău duh şi adevăr în omul român, cuvânt şi trup să fie în neamul român, pe pământul român, pământ ales, pământ al strălucirilor cuvântului Tău, după cum scrie în prooroci despre ţara strălucirilor pe pământ.

Iar Tu, Fiule al Tatălui, Mire trimis din cer pe pământ, să fii Păstor bun, să fii cuvânt dulce şi să păstoreşti de pe tronul slavei Tale neamurile pământului, să le păstoreşti cu toiag de fier, cu cuvântul Tău cel veşnic, Doamne, căci România este tronul cuvântului Tău, şi din tronul Tău curge râul vieţii, cuvântul lui Dumnezeu peste pământ. O, Tu Te faci carte pe pământ, Doamne, şi minune mare este taina aceasta, cartea aceasta, carte din cer pe pământ, carte coborâtă din cer peste cei fără de carte, peste omul fără de minte, Doamne, carte din cer pe pământ, ca să o ia omul în el şi să aibă minte, să aibă carte omul, Doamne, să Te aibă pe Tine, căci Te faci carte şi Te împarţi pe pământ. Sfinţii Tăi sunt în venirea Ta. În cartea Ta cu Tine sunt sfinţii Tăi.

O, fiică Românie, să fii fecioară neprihănită, precum am fost eu. Să te naşti mereu, mereu fecioară, mereu din cuvânt să te naşti, căci harul Domnului peste tine a răsărit, ţară regină, ţară mireasă, cea dintâi pe pământ! Domnul S-a născut trup în neamul lui Israel, cel ce a răstignit pe Domnul, şi din poporul răstignitor s-a ridicat o rămăşiţă aleasă prin har ca să fie mijlocitoare pentru neamul răstignitor. Dar în tine, popor român, Domnul S-a născut cuvânt, ca să facă din tine neam luminător al lumii, mărturisitor de lumină, precum Ioan mărturisea lumină pe Hristos. Tu eşti pământul care străluceşte, că iată, Domnul este strălucire în tine, căci cuvântul lui Dumnezeu în tine este strălucirea ta, ţară Românie. O, în tine este soare, în tine este Domnul cuvânt, Domnul, soare strălucitor, de şapte ori strălucitor. De aceea eşti tu ţară a strălucirilor; Domnul străluceşte cuvânt din tine, şi tu eşti, şi cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte. Vino, iubito, spre facere de veac nou peste pământ! Vino, că am venit atunci şi ţi-am fost naş în ziua ta de logodnă, şi iată, iar sunt cu tine din Domnul, Ierusalimul cel de sus, ca să-ţi fiu naş în ziua ta de nuntă, alături de Verginica, trâmbiţa care anunţă nunta de veac nou. Vino spre nunta veşnică, ţară mireasă, ţară regină între ţări, căci Tu, Doamne, aşa ai binevoit şi mare este taina Ta în neamul acesta pe pământul român.

O, slavă Ţie, Cel ce ai făcut cerul şi pământul la început şi la sfârşit, căci Tu eşti Alfa şi Omega şi lucrezi la sfârşit ca la început. Slavă Ţie, Cel ce ai făcut cerul şi pământul român spre slava cuvântului Tău peste pământ, Doamne, căci sfinţii Tăi Îţi dau slavă din România, pământul strălucirilor Tale, iar seminţia lui va fi ca stelele cerului înaintea Ta, om nou înaintea Ta, Doamne. Amin.

– O, fericit eşti, apostolul Meu care M-ai văzut şi M-ai iubit şi M-ai urmat de atunci şi până acum! Dar mai fericiţi sunt cei ce nu Mă văd şi Mă iubesc şi Mă cred şi Mă urmează crezând în cuvântul Meu. Fericiţi sunteţi voi, cei ce M-aţi văzut şi M-aţi crezut, dar mai fericiţi sunt cei ce cred în cuvântul Meu, în Păstorul Cel învăluit de taina Sa, căci ţara română a avut peste ea ungere de Duh Sfânt, şi Duhul Sfânt a vestit în ea pildele împărăţiei cerurilor, care vor fi adevăr în ea, căci Eu aşa am spus: «Voiesc să fac din voi poveste adevărată, fii ai lui Israel, fiilor români din români, ca să fiţi, fiilor, să fiţi adevăraţi, să fiţi cu adevărat», şi cel tare să fie, din locul lui cel tare, şi cel slab să fie, din locul lui cel slab, dar să fie, căci fericiţi sunt cei ce cred şi cei ce vor crede prin mărturisirea celor credincioşi, şi vor fi şi vor crede, aşa cum în Israel cei slabi ai lui cred prin lucrarea celor credincioşi din el, căci cei credincioşi lucrează, iar cei slabi cu lucrul lor cred prin lucrarea celor credincioşi din Israel; cred cei slabi, cred în Dumnezeul celor credincioşi. Amin. Cred cei slabi, cred, şi se aşează jertfă de iubire, aşa cum îi învaţă cei credincioşi, aşa cum cuvântul Meu se face hrană spre viaţă veşnică, spre împlinirea sfinţeniei în omul cel credincios.

Israele, Israele, cel slab în tine se face iubire împlinită prin lucrarea celui credincios din tine, poporul Meu. Cel credincios este tare şi lucrează cuvânt din cuvânt, şi cuvântul este tare în loc tare, iar cel slab împlineşte învăţătura prin cel credincios care lucrează; cel slab împlineşte prin iubire şi prin ascultare de cel credincios, căci cel credincios ascultă de Dumnezeu, şi Domnul îi încredinţează cămările tainelor Sale ca să le lucreze pe pământ, şi să fie Domnul pe pământ cu ai Săi, cu prietenii Săi să fie.

Mă fac praznic în tine, Ierusalime; praznic de sfinţi şi de îngeri. Mă fac mângâiere peste tine. Mă fac înţelepciune de taină peste tine, căci sfinţii Mei mărturisesc pe Domnul lor, mărturisesc tainele cerului, mărturisesc pe Cel ce este. De aceea mereu ţi-am spus: «Creşti, copile, creşti!», mereu ţi-am spus să creşti, că iată, tainele lui Dumnezeu sunt mari, şi tu eşti taină mare, poporul Meu iubit. O, taina ta e mare, şi tu nu creşti odată cu ea. Creşti, copile, creşti! Ascultă-Mă, şi creşti ascultându-Mă, căci ascultarea te creşte şi te umple de înţelepciunea tainelor, căci scris este că muţii vor vorbi, şi orbii vor vedea, şi ologii vor merge, şi surzii vor auzi. Creşti, copile, creşti, că Dumnezeu îţi spune să creşti. Creşti, că la cuvântul Meu toate se întocmesc, şi cresc, şi sunt. Creşti, fiule român, creşti, tată, creşti! Creşti prin lucrarea celor credincioşi, creşti, că ai ploaie peste semănătură! Creşti, că ai soare! Creşti, fiule român, şi vino la izvor şi te fă poporul Meu, că vin cu izvorul la tine şi îţi dau să bei din apa Mea.

Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu Fiul Omului, Care Şi-a zidit cuvântul pe stânca cea dintâi care răsare din apă şi din foc nevătămată, şi pe care omul o alege ca să facă pe ea suire şi coborâre a îngerilor între cer şi pământ, spre vestirea plinirii vremilor întru aşezare de veac nou, nestricăcios între cer şi pământ. Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu tine, poporul Meu, căci tu eşti pe pământul român împărăţie a cuvântului Meu care împărăţeşte şi păstoreşte vestindu-Mă Împărat al făpturii, Domn adevărat în cer şi pe pământ. Amin, amin, amin.