1993 21 Noi

Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil

Se rosteşte binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Se binecuvintează prin rostire de cuvânt cerul cel nou şi pământul cel nou şi Ierusalimul cel nou, care s-au lucrat şi s-au coborât de la Dumnezeu, întru purtarea tronului şi a cortului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Iată, deschid izvoarele Mele ca să curg Eu spre voi şi să beţi voi, să beţi mereu din râul vieţii şi să vă hrăniţi din pomul vieţii, care este udat de râul vieţii şi care creşte şi rodeşte în mijlocul Ierusalimului ceresc.

Pace vouă de la Tatăl! Pace vouă, copii ai Fiului Meu întru Care am binevoit! Pace vouă de la Mângâietorul, pe Care L-am trimis fiilor Fiului Meu după ce Fiul Meu Şi-a plinit lucrarea Sa peste voi, aşezându-Se apoi în voi prin acest Mângâietor dat Lui de Mine pentru ca să vină cu El la voi, pentru ca să vi-L dea vouă şi ca să fie cu voi până la sfârşitul veacurilor.

Pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă, tată! Precum v-o dă Fiul, aşa şi Tatăl v-o dă, ca să aveţi voi purtare de Duh Sfânt întru Noi, întru Mine şi Fiul Meu iubit, întru Care am binevoit. Dacă Eu sunt fără de început, dacă sunt mai înainte de toţi vecii, tot aşa şi Fiul Meu, tot aşa şi Adevărul Meu, Care este Fiul Meu şi Moştenitorul Cel cu Mine în moştenire.

Dar îngerii cei făcuţi pentru slava Noastră, pentru lucrarea Noastră nu au putut fi decât slavă până ce Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi pe toate cele văzute şi pe cele nevăzute, şi pe om luat din pământ. Şi iată, făptura cea făcută de Noi din pământ şi căreia am suflat Noi duh de viaţă, făptura aceea a stârnit tulburare în lumea îngerilor cei făcuţi prin cuvânt aşa cum toate s-au făcut prin cuvânt; toate, în afară de om. Toate oştirile îngereşti formau slava lui Dumnezeu ascultând lucrarea slavei. Dar după ce Noi l-am făcut pe om, am zis omului să asculte de cuvântul cel rostit, pentru ca să fie ascultat cuvântul, pentru ca să se împlinească el. Dar cuvântul rostit peste om nu s-a împlinit, tată. De ce, tată, nu s-a împlinit? De ce s-a călcat peste cuvânt, şi cum s-a putut întâmpla aceasta? S-a semeţit omul, tată. îngerii erau duhuri, şi duhurile nu fac nici o lucrare fără trupuri, fără să aibă locaş trupuri. Şi dacă l-am făcut pe om cu trup şi dacă am suflat duh de viaţă peste el şi dacă apoi M-am odihnit în el, M-am odihnit cu tot cerul în el, în pământul pe care l-am lucrat, căci după ce l-am lucrat şi l-am terminat M-am odihnit în el, M-am odihnit în lucrarea Mea, tată, a Mea şi a Fiului Meu, întru Duh dumnezeiesc.

Fiţi atenţi, măi copii, luaţi aminte bine, că astăzi este sărbătoare de îngeri, dar voiesc să înţelegeţi bine şi atent. Fiţi cu duhul atent şi aplecat spre înţelegerea întru Dumnezeu, căci facem sfat îngeresc şi ceresc ca să înţelegem lucrarea îngerilor. Mai-marii oştilor îngerilor, Mihail şi Gavriil, aduc serbare în sobor peste Ierusalimul cel din cer dat vouă ca să fie îngerii lucrând peste voi în această zi de sărbătoare. Fiţi cu duhul atent şi ridicaţi-l spre Mine, ca să înţelegeţi sfatul Domnului între voi, că după ce l-am făcut pe om, M-am odihnit întru el. Şi cât M-am odihnit? Puţin de tot M-am putut odihni în lucrarea mâinilor Mele, căci în vremea odihnei Mele în om, omul s-a bucurat de toată slava lui Dumnezeu care mişca în Eden, care plutea în Eden, purtată de om, de trupul omului şi de mişcarea trupului omului, care purta în ea slava Mea.

Am făcut om din om ca să nu fie omul singur, ca să fie mare slava Mea întru lucrarea omului. îngerii erau cu Mine şi cu slava Mea în om, şi omul era atunci purtător de Dumnezeu, locaş al slavei lui Dumnezeu. Toate cetele de arhangheli şi de îngeri îşi găsiseră odihna în om, căci făceau parte din slava Mea, şi omul era slujit de îngeri, precum Dumnezeu. Şi l-am iubit pe om şi l-am pus împărat în Eden, căci i-am făcut o grădină de Eden peste care să fie omul împărat. Şi dacă l-am pus împărat peste Eden, a folosit gând ascuns, care a fost slujit de îngeri, şi acest gând ascuns a primit slujirea îngerilor prin căpetenia îngerilor.

Omul era pus împărat, şi apoi s-a semeţit şi a spus: «Pune-voi scaunul meu şi îl voi aşeza deasupra norilor; peste Cel Preaînalt îl voi pune». Şi iată, acest gând ascuns al omului, care ar fi fost să primească slujirea îngerilor, a cutremurat Edenul şi cerul cel de deasupra, căci omul cel din pământ făcut a tânjit să se înalţe deasupra Creatorului său. Şi cum a început îngerul cel întâi peste cetele îngerilor, cum a început să cugete a sluji gândului cel ascuns al omului, s-a zdrobit de muntele semeţiei care crescuse în om, şi Domnul nu a mai simţit odihna în om, şi îngerii au început să cadă de la faţa lui Dumnezeu, din cinstea în care erau. Şi pe când îngerii cădeau, Domnul a trezit pe Mihail şi a strigat prin el: «Să stăm bine şi să luăm aminte cu frică!». Şi când a zis „cu frică”, s-a oprit căderea îngerilor, din pricina cuvântului de supunere.

Iată, tată, ce a făcut omul! S-a făcut prilej şi locaş de cădere a îngerilor. Ca fulgerul de repede s-a produs această cădere a omului, ca gândul de repede, căci când omul a gândit, au căzut îngerii şi s-au făcut satane. Şi ce înseamnă satană? Satană înseamnă schimbarea binelui în rău, şi când binele se transformă în rău, începe o luptă de vrăjmăşie împotriva binelui, şi se naşte o putere care se numeşte rău, puterea răului împotriva puterii binelui, a lui Dumnezeu. Şi iată, aşa s-a format atunci satana, născând putere vrăjmaşă, care se duce la Dumnezeu şi învinuieşte pe om în faţa lui Dumnezeu. Ca fulgerul s-a născut această putere potrivnică binelui, şi se numeşte satană această putere rea, dar ea a căzut de la faţa lui Dumnezeu, după cum este scris: «Am văzut pe satana, ca fulgerul căzând din cer».

Şi după ce puterea aceasta a căzut pe pământ, pe care pământ a căzut? A căzut în om, a căzut peste om şi peste înţelepciunea omului, căci satana a luat apoi chip de şarpe, şi a lucrat acest înger căzut, a lucrat prin şarpe şi a rostit cuvânt de ispită îndemnându-l pe om să nu asculte de Dumnezeu ca să cadă şi omul dacă el a căzut cu ceata lui cu tot. Căci Lucifer era cel dintâi înger peste îngeri şi peste cetele de îngeri şi avea ceata cea dintâi, alături de lumina şi de fericirea lui Dumnezeu; adică era primul, el şi ceata lui lângă scaunul lui Dumnezeu, lângă lumină şi fericire, măi tată, şi de aceea i se zicea Lucifer, adică Luceafăr, căci el îşi lua strălucirea din lumina fericirii dumnezeieşti.

S-a supărat Lucifer pe om; a dat vina pe om pentru căderea lui. El era îngerul înţelepciunii lui Dumnezeu, şi când S-a odihnit Domnul în om, s-a odihnit şi el şi ceata sa, dimpreună cu toate oştirile cereşti, şi în om s-a întâmplat căderea lui, căci duhurile îngerilor lucrează prin trupuri lucrarea lor. Şi s-a luptat apoi Lucifer ca să-l cadă şi el pe om din cer, şi a intrat în şarpe şi a ademenit pe om, şi s-a născut de atunci lucrarea vrăjmaşă binelui şi fericirii omului în cer, şi omul a fost dat afară din cer şi a fost pus în locuinţa morţilor. Dar Eu am trimis pe Fiul Meu ca să ia trup şi să strice lucrul lui satana dărâmându-l de peste tot, şi apoi să plinească înfrângerea şi distrugerea lui la venirea Lui.

Iată ce înseamnă să se lase omul stăpânit de satană! Şi de aceea Eu am ridicat oameni dintre oameni, care alungă pe satana. Când regele Saul era chinuit de duhul lui satana pentru păcatul măririi de sine, el a fost eliberat de satana prin cântarea lui David. Dar cu greu se poate face aşezare de Dumnezeu în omul în care locuieşte acest înger, căci Saul era mereu văzut cu Lucifer în lucrarea sa. Iată păcatul lui Lucifer lucrând în om prin mărirea de sine, prin părerea de sine! De aceea L-am trimis pe Fiul Meu; L-am trimis să strice lucrarea satanică şi să Se arate oamenilor ca să-i înveţe să ia din nou chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi cine se lasă învăţat şi ajutat de Fiul Meu, acela face ce a făcut Fiul Meu şi se coboară la smerenie, ca să nu-şi încerce Lucifer stăpânirea în omul care primeşte pe Fiul Meu.

O, Tatăl Meu, de aceea am zis Eu la oameni: «Eu sunt calea!». Aşa le-am zis când Tu M-ai trimis la oameni, şi cine M-a crezut, a luat-o pe calea aceasta şi s-a izbăvit de acest înger vrăjmaş. Amin.

O, iubiţii Mei, prietenii Mei, fraţii Mei întru Tatăl! Aşa am zis: «Eu sunt calea!». Şi cum adică Eu? Eu am fost coborât până la voi ca să vă iau apoi cu Mine la Tatăl. Iată coborâre şi înălţare. Aceasta este calea pe care v-am arătat-o Eu. întâi M-am coborât, şi apoi M-am înălţat. Dacă Eu nu Mă cobor la voi, cum aţi putea să vă înălţaţi voi la Tatăl? Tatăl nu primeşte pe nimeni fără Mine, pentru că El M-a trimis să Mă cobor şi să-i aduc cu Mine pe cei la care Mă cobor, pe cei în care Mă cobor. Eu sunt Fiul Tatălui, şi M-am coborât în voi ca să vă învăţ şi pe voi să lucraţi şi să stricaţi lucrarea lui satana.

Când a venit la Mine cel bolnav cerându-Mi să-i vindec trupul de boală şi de duh rău, l-am vindecat şi i-am zis: «Du-te, dar de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău». Şi ţie, măi poporul Meu, ţie cum ţi-am zis când ai venit ca să fii cu Mine? Căci te-am primit şi te-am vindecat prin cuvânt de plata păcatelor de până atunci, adică te-am iertat şi te-am primit şi nu ţi-am zis: „Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”, şi ţi-am zis: „Vino, şi să nu mai greşeşti; vino şi stai cu Mine ca să nu-ţi fie ţie rău!”.

O, măi copii, iată, în ziua aceasta de sărbătoare vorbesc cu poporul acestei lucrări. Am vorbit atâţia ani cu poporul acestei lucrări. Sunam din trâmbiţa cea dumnezeiască şi îl anunţam să se adune la masa cuvântului Meu, şi venea poporul acestei lucrări, dar auzind nu auzea şi venind nu venea. Nu venea, fiilor, nu venea, că dacă venea, venit era şi venit rămânea. Venea şi se întorcea, venea şi pleca, şi nu venea. Nu venea dacă făcea aşa. îl strângeam mereu, ca să-l vindec mereu. De câte ori cădea, îl sculam iertându-l, că el nu se scula. îl sculam Eu, că el nu se scula, căci ca să te scoli înseamnă să urăşti căderea şi să nu mai cazi. Dar Eu îl sculam, şi el se ducea de la Mine şi cădea iar. Cădea, pentru că era semeţ, că nu o să se audă niciodată să cadă cineva dacă nu se semeţeşte ridicându-se deasupra lui Dumnezeu. Dacă Eu veneam şi îi spuneam să nu mai facă, el nu făcea aşa, el făcea mereu împotrivă, şi asta se numeşte că iar cădea semeţindu-se deasupra scaunului lui Dumnezeu. O, şi când auzeam mereu aşa cum aud şi acum de la acest popor că zice că „Dumnezeu e bun şi ştie că satana e de vină şi vede lupta noastră cu satana”! O, măi creştine, nu ai să vezi niciodată pe cel ce se luptă cu satana, şi ca să nu-l biruiască pe satana; niciodată, fiule. Şi ai să vezi mereu pe satana în calea omului biruindu-l pe cel ce nu se luptă cu satana. Numai cel ce nu se luptă, numai acela e biruit, numai acela. Cel ce primeşte pe acest înger, acela devine satană care luptă împotriva lui Dumnezeu, împotriva împărăţiei lui Dumnezeu, şi acela îi răstoarnă scaunul lui Dumnezeu, statul lui Dumnezeu înăuntrul său. Eu de aceea am venit cu această lucrare, ca să aşez la loc drept scaunul lui Dumnezeu, să-l aşez ca să stea, şi ca să împărăţească stând. Dar de la căderea lui Lucifer nu s-a mai pomenit să stea Domnul în omul care are pe acest înger înăuntrul său.

Iată, vorbesc cu voi despre îngeri, ca să cunoaşteţi voi pe acest înger rău şi să nu-i daţi împărăţie, fiilor, să nu-i daţi, să nu-i mai daţi. La o parte din voi vă zic să nu-i daţi, dar la o parte din voi vă zic să nu-i mai daţi. Eu am venit să dărâm scaunul lui Lucifer, dar dacă poporul Meu nu va deosebi pe acest înger căzut din cer, se va lăsa mereu momit de şarpele care muşcă după ce momeşte, şi apoi Lucifer, văzând, se duce şi învinuieşte pe om. De aceea, creştine, îţi zic ţie: ascultă de Dumnezeu şi de cuvântul Său, căci dacă omul cel din Eden ar fi ascultat de cuvântul rostit peste el, nu ar mai fi ajuns să vadă rodul păcatului acesta.

Iată cel mai mare şi cel mai bătrân păcat! Neascultarea este acum ca o brăţară pe care creştinul poporului Meu o poartă cu el în toată vremea, şi această brăţară se va desface în două şi îţi va prinde amândouă mâinile, măi creştine, şi vei fi dus acolo unde nu voieşti. Şi dacă nu voieşti să fii dus la locul neascultării, aruncă de la tine, aruncă brăţara cumpărată de la străinii lui Dumnezeu, şi cumpără de la Mine salbă de nuntă şi haină de nuntă şi nu umbla pe drumul neascultării de cuvântul lui Dumnezeu; nu umbla în tine cu acest înger rău, că el te pică din cer, fiule, te trage din cer. Nu fi nepăsător, nu fi azi nepăsător, că mâine nu vei putea să te tragi de la plata nepăsării.

O, Eu aşa am spus: «Privegheaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită!». Dar ce înseamnă să te rogi? înseamnă să te pleci lui Dumnezeu, ca să nu te pândească acest înger întunecat. Ce făceam Eu când mergeam în casa Tatălui Meu? Luam cartea Tatălui Meu şi citeam din ea şi arătam tuturor lucrarea Tatălui Meu, şi aşa făceau şi apostolii Mei apoi, şi aşa să faceţi şi voi, fiilor; neîncetat să fiţi aşa, ca să nu cădeţi în ispite. Cel ce face aşa mereu, acela se ridică mereu spre cer, dar pe scara pe care M-am coborât Eu, pe calea pe care M-am coborât Eu. Eu sunt calea, şi v-am dat-o vouă, căci v-am dat vouă mai mult decât la oricare popor al vremii lui Israel. Eu sunt, şi ţi-am zis: «Vino! Vino, şi de acum să nu mai greşeşti calea! Vino, ca să sărbătorească îngerii în tine, îngerii cei care nu au căzut!». Şi de ce nu au căzut şi aceia? Aceia au stat cu frică în lucrul lui Dumnezeu şi au luat aminte la statul lor cu Dumnezeu.

Venea mereu acest popor la această sărbătoare, venea la praznicul sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Eu când prăznuiam cu ucenicii Mei praznicul împărăţiei lui Dumnezeu, care venise cu Mine, hrăneam mulţimile cu vederea minunilor şi a semnelor care Mă însoţeau de la Tatăl. Le hrăneam vederea şi auzul şi mirosul şi gustul cuvântului şi lucrarea văzută şi pipăită la vederea cuvântului împlinit, şi apoi sfârşeam minunea punând masa cu hrana cea pentru trup, şi tot din cer puneam şi hrana pentru trup, care se gătea prin cuvânt şi prin rugăciunea Mea către Tatăl, de la Care ceream şi de la Care primeam.

Când am fost chemat în casa fariseului care făcuse ospăţ mare, Eu M-am dus. Şi de ce M-am dus? Pentru că aşa este scris: «Cel ce îţi zice să mergi cu el o milă, mergi două; cel ce îţi cere, dă-i, şi nu te întoarce de la el». Şi Eu M-am întors spre acela şi M-am dus la ospăţul său, dar M-am dus cu ospăţul Meu în mijlocul ospăţului său, şi le-am înmulţit ospăţul Meu, adică am înmulţit cuvântul Meu, căci el pentru cuvintele Mele Mă căuta. Şi ce am mâncat Eu în casa lui şi la masa lui? N-am mâncat, dar am mâncat mâncarea pe care o aveam Eu de mâncat, şi am lucrat de l-am scos pe îngerul acesta rău din ei şi le-am arătat calea Mea în ei, ca să ştie ei lucrul lui satana, căci pentru aceasta venisem. Am intrat şi am văzut acest înger semeţ, care-şi lua loc la masă cu semeţie pământească dacă a căzut pe pământ. Erau veniţi la masă oameni bogaţi şi cu haine moi, şi duhul lui Lucifer care era în ei dădea târcoale să Mă ispitească spre slava deşartă. Şi, de unde, că voi ştiţi ce am făcut Eu acolo şi pentru ce M-am dus acolo. Am intrat şi am privit şi am văzut cum se aşezau toţi la masă, şi am privit peste hainele lor moi, care purtau în ele mărirea slavei pământeşti, şi M-am apucat de lucru, şi de dărâmat M-am apucat, de dărâmat lucrarea lui Lucifer, şi am spus: «Când eşti chemat la masă, nu te grăbi să iei locul cel mai bun şi cel mai sus, că vine în urma ta unul care e de rang mai mare, şi te scoală şi te dă pe un loc mai jos, şi se aşează cel pentru care e pregătit scaunul». De ce am spus Eu aşa? Ca să nu iau loc la masa aceea, ca să le stric gustul cel trecător, căci Eu nu M-am aşezat la masa bucatelor lor şi pe scaunul împărăţiei lor, şi nu aveam cum să lucrez altfel ca să nu Mă aşez, şi i-am smerit şi pe ei, şi s-au sculat şi ei de la masa lor. Şi iar am adăugat cuvânt, ca nu cumva să-Mi întindă pâinea lor, şi am zis aşa: «Când faci ospăţ, să nu chemi neamurile sau prietenii sau cunoscuţii, ci cheamă săracii, care nu-ţi pot da înapoi, ca să fie primit la Dumnezeu lucrul tău şi ospăţul tău în numele lui Dumnezeu». Şi iată, aşa l-am slăbit pe acest înger care stăpânea în ei, şi am lucrat calea coborârii Mele în ei. Şi dacă Eu nu Mă coboram, nu-i puteam înălţa spre smerenie, nu-i puteam scula de la masa semeţiei deşarte.

Aşa făceam Eu la praznicul sfinţilor arhangheli, unde venea şi se aduna aproape tot poporul Meu, dar Eu nu încăpeam atunci mai întâi cu calea Mea în inima poporului Meu, căci se puneau mese lungi cu bucate, şi stăteam şi aşteptam să se sature poporul Meu, că altfel el nu mai stătea la masa smereniei cuvântului Meu. De aceea nu a stat poporul Meu cu Mine, şi de aceea nici nu puteam să-l pierd cerându-i să aibă acelaşi lucru cu Mine. îl lăsam să mănânce, ca nu cumva să cârtească pe cale spre Mine, că nu pot spune pe cale cu Mine, şi pot spune pe cale spre Mine. Eu i-am spus: „Vino, poporul Meu, vino şi să nu mai greşeşti!”. I-am spus „Vino!”, pentru că Eu am venit să stau cu el, dar el nu a stat cu Mine. Nu i-am spus: „Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”, şi i-am zis: „Vino, şi să nu mai greşeşti, şi stai cu Mine, ca să nu mai greşeşti şi ca să nu mai flămânzeşti!”. Dar iată, Eu am pus masă la praznicul sfinţilor arhangheli în grădina începutului cel nou şi pe care-l unesc cu începutul cel dintâi. Nu mai am popor cu trup cum aveam altădată când era uşa chemării largă şi aşteptând, dar Duhul Sfânt vorbeşte cu poporul Său, şi va merge să-i dea cuvântul Său.

Vorbeşte Domnul cu tine, poporul Meu care eşti cu duhul venit la praznicul cerului. Dar iată, sloboade Domnul un picuţ de tăcere de cuvânt, şi merg cei din grădina cuvântului, merg să guste ale Mele dintru ale Mele, şi iar vom lua cartea şi vom aşeza în ea cele ce vor fi să ia fiinţă în cartea aceasta. Binecuvântată să fie hrana cea pentru trup, şi cerească să fie prin binecuvântare. Şi nu se zice: „Poftă bună!” la masă, căci pofta a scos pe om de la masa cerului, şi se zice „Binecuvântată să fie masa, şi bucatele ei să fie cereşti!”. Şi vom merge apoi înainte cu cuvântul cel despre îngeri în această zi de sărbătoare. Amin, amin, amin.

 

***

 

Iată, mergem înainte şi cu duhul atent, căci duhul îl ţine treaz pe creştin în faţa înţelesurilor tainelor lui Dumnezeu. Să nu fim slabi nici cu trupul, dar îngreuierea trupului vine de la neatenţia duhului, iubiţii Mei. Eu am vorbit mult de tot poporului Meu cel de azi, care a avut pe masă tainele lui Dumnezeu, şi poporul nu a îmbătrânit în înţelepciune după câtă carte a mâncat de la Mine. Şi unii din poporul Meu nu au folosit nimic din multa vorbire a lui Dumnezeu, şi ca şi tânărul care la vorbirea lui Pavel i s-a îngreuiat duhul şi trupul şi a căzut de sus şi a murit, aşa şi trupul acestui popor, dacă nu a avut în el duh atent a adormit în casa tainelor înalte şi a căzut jos din pricina somnului adânc al duhului, şi a stat cu trupul căzut, şi Eu mereu îl deşteptam şi îl înviam, aşa cum Pavel a înviat pe tânărul care a căzut de sus din pricina îngreuierii şi a somnului adânc în care stătea.

O, iubiţii Mei, cât de greu a pătruns Dumnezeu cu lucrarea Lui peste om, cu lucrarea de răscumpărare din plata păcatului neascultării şi a robiei lui Lucifer! Căci oamenii au făcut numai rău pe pământ, şi a pierdut Domnul pe tot omul de pe pământ aducând înec peste pământ, şi a rămas un om cu casa sa, un om pe care l-a văzut Dumnezeu că-i plăceau căile dreptăţii, şi apoi a lucrat Dumnezeu peste Avraam şi a rostit prin el făgăduinţa mântuirii omului. A venit atunci Tatăl Meu şi S-a folosit de trup şi a ieşit înaintea lui Avraam şi l-a binecuvântat pe Avraam, şi a răscumpărat Dumnezeu pe om prin făgăduinţa făcută peste Avraam şi peste urmaşul lui Avraam, Care avea să vină la vremea cuvenită să plinească taina răscumpărării. Iată, Tatăl Meu l-a binecuvântat pe Avraam, Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, căci Melchisedec era preotul lui Dumnezeu şi era mai mare ca Avraam. Nimeni nu putea fi mai mare ca Avraam pe pământ, căci lui îi dăduse Tatăl Meu făgăduinţa, şi iată, Cel mai mare ca Avraam l-a binecuvântat pe el. A folosit trup Tatăl Meu şi L-a binecuvântat pe Cel mic, pe Fiul Său L-a binecuvântat în Avraam. Şi cine l-a făcut preot pe Melchisedec? Căci tatăl său cel după trup era slujitor la idoli şi jertfea copii ai cetăţii Salemului închinându-se idolilor, şi pe Melchisedec l-a durut prea tare această nelegiuire şi a ridicat mâinile spre Tatăl Meu şi a rostit cerere să fie pierdută toată ţara Salemului şi să nu mai rămână nimic din ea, ca să nu se mai săvârşească atâta rătăcire şi minciună. Şi a pierit în clipa aceea, într-o clipă a pierit cetatea şi nu s-a mai cunoscut că a fost, şi a rămas el singur şi a plecat la Dumnezeu şi s-a sălăşluit în munţi, şi Tatăl Meu l-a numit preot al Său, pentru că Melchisedec a adus jertfa dragostei sale pentru Domnul, şi nimeni nu a adus o mai mare jertfă ca şi el. El a adus jertfă Domnului toată cetatea, toată spiţa, şi tot neamul său l-a adus jertfă numai cu cuvântul, iubiţii Mei, şi a rămas fără spiţă, fără neam, fără început şi fără sfârşit. Nu se mai cunoştea începutul său, începutul neamului său pe nicăieri, şi nici urmă din sfârşitul neamului său, că aşa de bine s-a aşezat locul în care era Salemul, că nimeni dacă ar fi trecut pe deasupra nu ar fi bănuit că acolo ar fi avut loc o schimbare. Cine mai putea şti de începutul zilelor sale? Nimeni, aşa cum nimeni nu a cunoscut sfârşitul său. El era preotul lui Dumnezeu, pentru că îi adusese jertfă lui Dumnezeu tot ce a fost al său, toată moştenirea lui, şi el nu a rămas cu nimic decât cu trupul său şi cu Dumnezeul său.

O, mare taină este aceasta, dar voi nu o puteţi purta acum, copii ai poporului Meu, căci Tatăl Meu a folosit trup şi a binecuvântat pe Avraam şi pe urmaşul său, şi aceasta este lucrarea Tatălui Meu, în care şi voi staţi, şi iată, lucraţi după rânduiala lui Melchisedec, şi prin cuvânt lucraţi, aşa cum Melchisedec prin cuvânt a adus jertfă lui Dumnezeu şi a fost numit preot în veac, preotul lui Dumnezeu, prin care Tatăl Meu Şi-a făcut lucrarea Sa de pecetluire a făgăduinţei făcute peste Avraam.

Cu cine să vorbesc Eu despre lucrarea Tatălui Meu? Să vorbesc cu bătrânii acestui popor, căci cu tinerii nu pot vorbi tainele cele mari. Dar unde să fie bătrânii? Dar sunt bătrâni în poporul Meu? Iată, cei tineri sunt bătrânii poporului Meu, şi vorbesc spre ei, şi să îmbătrânească poporul Meu, că vremea e pe sfârşite, şi a îmbătrânit vremea aşteptând să crească înţelepciunea lui Dumnezeu peste oameni.

O, poporul Meu, te-am tras lângă Mine ca să te aşez apoi şi să judeci toate seminţiile pământului, după cum am rostit peste Avraam când i-am spus: «în tine se vor binecuvânta toate neamurile». Avraam a fost omul peste care Tatăl ceresc a rostit făgăduinţa, şi în calea căruia a ieşit cu pâine şi cu vin şi cu untdelemnul ceresc al cuvântului făgăduinţei. Avraam a fost cu binecuvântare tainică, şi a lucrat Ea însăşi, Sfânta Treime apoi, şi Şi-a plinit făgăduinţa până la capătul lucrării ei, căci aşa s-a spus: «Ţie, şi urmaşului tău». Şi iată, Cel ce a purtat rodul pomului vieţii a fost făgăduit lui Avraam, măi copii, şi de aceea Avraam a avut făgăduinţa, şi de aceea se spune aşa, dar nu se înţelege lucrarea aceasta de către fiii poporului Meu, de către bătrânii poporului Meu. Eu, Domnul Iisus Hristos, eram în sânul lui Avraam, eram făgăduit de Tatăl Meu, şi de aceea s-a pus peste Avraam Scriptura care spune: «în tine se vor binecuvânta toate neamurile!», adică în coapsele lui Avraam, prin cuvântul făgăduinţei.

Iată de ce s-a mântuit omul care a fost mai înaintea întrupării Mele între oameni: pentru că Tatăl Meu a pregătit în sânul lui Avraam locul aşteptării Fiului Său Cel întrupat, căci pomul vieţii, măi copii, Eu sunt, şi am fost aşteptat să port rod şi să fiu catapeteasmă de intrare în rai, şi de aceea zice Scriptura că nimeni nu poate să intre decât prin Mine, şi zice că Eu sunt uşa, şi pe ea s-a făcut primul pas în rai. Eu am înviat întâi dintre morţi, şi apoi fiecare, la rândul cetei sale după cum a fost făgăduinţa rostită. Şi cine a fost primul intrat în rai? Iată, tâlharul a intrat în rai, şi deşi a avut cu el cheia nu i s-a deschis uşa până ce Eu n-am înviat mai întâi. El a ajuns cu crucea şi a vestit pe îngerul din faţa raiului, dar acela nu i-a deschis până ce Eu n-am ajuns, căci mai întâi am fost în iad, şi apoi am înviat, şi am devenit uşa de intrare spre pomul vieţii, care este în rai, care este Sfânta Sfintelor Treimii Dumnezeieşti, şi atunci s-a început împărăţia lui Dumnezeu peste cei vii şi peste cei morţi.

Dar lumea cea fără cunoştinţă nu înţelege nimic, căci atunci a biruit Dumnezeu peste moarte, şi moartea a fost înghiţită de biruinţă, căci fiecare suflet, de atunci, se ridică la rândul cetei sale şi înviază dacă a plecat spre Mine însoţit de Mine, după cum este scris: «Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de învierea cea dintâi, căci asupra lor moartea cea de a doua nu mai are putere, şi sunt preoţi ai lui Dumnezeu şi împărăţesc cu Hristos o mie de ani». Iar cei ce nu au plecat întru Hristos, aceia nu înviază, şi aşteaptă cealaltă mie de ani, şi iată, satana şi-a sfârşit, aproape, nimicirea sa şi înşelarea sa peste neamurile pământului, iar cei morţi întru Hristos se vor ridica cu toţii, spre răscumpărarea trupurilor lor, căci ei au împărăţit cu Hristos, şi împărăţia lui Hristos se aşează să judece.

O, poporul Meu, nici acum nu poţi purta această taină a învierii morţilor, nici acum, şi ar fi trebuit să o pricepi până acum. Dar Eu am pus capac bine aşezat peste taina aceasta, şi iată, cei înţelepţi pricep această taină care este rostită atunci când tu spui aşa: «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie». O, dacă aşteptai, ştiai ce aştepţi, şi dacă ştiai, aşteptai. Dar nu ai aşteptat, şi iată, nu ştii, şi ochii tăi sunt ţinuţi să vadă şi nu vezi, că nu citeşti cartea şi nu ştii dacă nu citeşti. Şi ca să citeşti în ea şi ca să înţelegi, trebuie să fii coborât din cer, măi creştine, trebuie să te sui la cer şi să te cobori să citeşti apoi. Eu am venit să-ţi dau mâna şi să-ţi arăt cele cereşti, şi tu nu Mi-ai dat mâna ca să vii cu Mine şi să vezi şi să înţelegi şi să crezi. Eu am venit cu cerul spre tine, poporul Meu, dar tu nu vezi, căci ochii tăi sunt ţinuţi să vadă, sunt ţinuţi de necredinţă şi nu Mă cunoşti în frângerea pâinii aşa cum M-au cunoscut după înviere cei din Emaus. Dar şi acum tot după înviere sunt, şi sunt cu tine pe cale şi îţi vorbesc din Scripturi, dar ochii tăi nu-şi mai dau drumul ca să vadă, şi Eu vin să te rog să-ţi cumperi untdelemn de la Mine şi să-ţi ungi ochii şi să vezi, ca să iei aurul şi veşmântul Meu pe tine, că iată, Eu stau şi bat la uşa ta. Deschide-Mi, deschide, ca să vezi! Şi dacă nu vei vedea, înseamnă că nu-Mi vei deschide, dar dacă Eu te iubesc, te voi mustra cu dreptate ca să vii spre pocăinţă, poporul Meu de la sfârşit, că străin eşti tu, popor de la sfârşit, şi nu te mai uiţi spre începutul tău.

Eu vreau să te unesc cu începutul tău, fiule, ca să nu rămâi pentru sfârşit. Vreau să te aduc iar întru început, că iată, pomul vieţii, care era în rai, în raiul cel din Eden, era singurul din pomii raiului care nu avea rod; era alături de pomul cunoştinţei binelui şi a răului, dar nu avea rod pomul vieţii, că dacă avea, lua omul şi din acela, că nu a ascultat omul ca să nu ia şi ca să nu moară, şi de aceea a fost omul scos, ca nu cumva să întindă mâna în vremea rodului şi să rupă rodul fără să fie împlinit; ca nu cumva să ia şi să trăiască în veci în rai în neascultare. Şi a fost pus iarăşi pe pământ omul, şi el a tras spre pământ şi s-a întors în pământ. Dar pomul vieţii Eu eram, şi am purtat rod acum două mii de ani şi am fost uşa de intrare spre pomul vieţii. Eu eram pomul vieţii, şi tot Eu eram uşa spre pomul vieţii, şi am înviat şi am legat pe diavolul pentru o mie de ani şi am împărăţit întru împărăţia Mea. Dar voi nu înţelegeţi cum a fost aceasta, că omul cel ce se închina lui Lucifer, acela forţa fiii împărăţiei Mele, forţa pe cel ce credea în Hristos să se plece fiarei făcute de mâna omului, şi dacă nu se închina fiarei, era mucenicit pentru mărturia lui Hristos, căci Eu împărăţeam în cei credincioşi Mie şi biruiam prin sângele cel vărsat întru numele Meu şi pentru mărturia Mea şi ridicam gloatele spre credinţă şi împărăţeam şi sfinţeam pământul, şi diavolul era legat. Cel ce aude bine, acela să înţeleagă, căci diavolul nu biruia pe creştinii Mei, pe fiii împărăţiei Mele peste care Eu împărăţeam.

Şi iată, tată, ce străin eşti tu de început, poporule creştin de la sfârşit. Că după ce au biruit toţi din vremea aceea cât diavolul a fost legat, apoi Eu i-am sculat pe toţi ca să împărăţească cu Mine o mie de ani, şi aceştia sunt cei ce te ajută pe tine azi, poporule de la sfârşit. Aceasta este biserica Mea cea de la început, cea dintâi, dar iată, cea de la sfârşit, ajutată de atâţia sfinţi mucenici care s-au sculat şi au împărăţit lucrând întru putere, s-a lăsat momită de diavolul, cel care a fost dezlegat pentru puţină vreme, şi a intrat sămânţa rătăcirii în cei credincioşi, căci faţa ascunsă a diavolului a rămas în mintea oamenilor şi s-au despărţit oile de capre, şi oile au rămas puţine şi s-au făcut capre şi s-au ales la dreapta şi la stânga. Dar lupul cel pribeag căuta mereu la oi, că ele erau puţine, şi băga frica în oi şi în ciobanii de la oi, şi oile nu s-au luptat, şi nu trezeau pe ciobani, şi au început să se ascundă pe dealuri şi pe munţi, până ce nu au mai ştiut drumul spre staul. Şi iată, biserica cea de la sfârşit s-a înstrăinat de început, căci oaia nu a mai păscut păşune cunoscută şi s-a învăţat să rătăcească fără păstor şi nu Mă mai cunosc oile de la sfârşit, nu mai cunosc glasul Păstorului. Şi ce să fi făcut Dumnezeu, decât ceea ce era scris, ca să înceapă să sune din trâmbiţele Sale şi să anunţe calea venirii Mirelui la mireasă, la biserica Sa.

Dar odată cu trâmbiţarea, iată, şi Gog şi Magog au primit dezlegarea diavolului peste ei, ca să-şi umple cupa rătăcirii lor şi să fie apoi mistuiţi de focul cel din cer coborât, de Duhul lui Dumnezeu, Care va curăţi fărădelegea de pe pământ. Iată şi sfârşitul acestei săptămâni dumnezeieşti, care a purtat în mijlocul ei trâmbiţarea legământului cel pentru sfârşitul tainei lui Dumnezeu şi pentru încetarea jertfei şi pentru venirea şi pregătirea venirii Domnului Iisus Hristos. Şi dacă Eu am venit, totul a încetat dacă am venit, şi am lucrat apoi ca să mai scap ceea ce mai era de scăpat, şi de aceea am spus Eu atunci că s-a luat de pe pământ scaunul împăraţilor, iar cei ce mai vor să împărăţească, să stea ca Domnul, pe cruce, şi nu altfel. Şi, de unde?! că împăraţii nu au cunoscut nimic, şi au rămas la locul lor. Dar aceia nu au împărăţia Mea, şi o au pe a lor, şi nu rămâne nimic la deschiderea cărţilor care se vor citi, aşa cum am spus Eu acestui popor, că aşa i-am spus, şi demult i-am spus: «Copii ai poporului Meu, puţin mai e şi vom da mâna, şi vom citi cartea proorociei de azi, de la început şi până la sfârşit, în faţa a mii şi milioane de făpturi». Şi am spus că «Mare va fi ziua aceea când Eu, Domnul, voi profeţi în faţa a multe popoare şi se va zidi din nou biserica cea dintâi».

Şi iată, Gog şi Magog cântă şi ţipă şi se zvârcoleşte, şi diavolul zbiară ca niciodată, şi proorocul mincinos îşi vede minciuna, căci veacurile sunt în mâinile Tatălui Meu şi nu este înţelept să priceapă aceasta. Nici profeţii nu au priceput ce scriu, nici cei de departe, nici cei de aproape, şi stau şi se uită din cer şi nu pricep cum vine, căci iată, tainele se descurcă pe pământ, şi raiul şi Ierusalimul se aşează ca să primească pe cei ce vor veni la sărbătoarea acelei zile când se va deschide cartea aceasta şi se va citi din ea, şi vor sta în faţă morţii cei mari şi cei mici şi se va deschide iezerul cu foc pentru cei mincinoşi, pentru moartea cea de a doua.

Copii ai poporului Meu, sculaţi-vă şi învăţaţi lecţia aceasta, ca să ştiţi cum vine să aşteptaţi învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Toată lumea zice că e mincinos Domnul prin profeţii Săi, dar nu e aşa. Lumea nu înţelege că Eu Mi-am anunţat împărăţia, şi nu înţelege dacă nu se întoarce să se uite spre început. Şi iată, morţii vor învia, dar Eu vă spun că au şi înviat, şi lumea nu va avea ochi să vadă, căci ochii lumii sunt ţinuţi să vadă.

O, poporul Meu, de câte ori am voit să-ţi deschid ochii, şi nu ai voit! De câte ori te-am băgat sub mantia Mea, şi nu ai stat! Iată, eşti cu inima pustie. Deschide-Mi, ca să intru şi să-L cunoşti pe Cel ce vine întru numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să mănânci cu Mine Paştele cel nou întru împărăţie nouă, poporul Meu de la sfârşit care eşti lângă venirea Mea. Dar Eu îţi zic că am venit, şi tu nu M-ai cunoscut. Cine a grăit cu tine, popor de la sfârşit? Nu a grăit Dumnezeu cu tine? Oare, altcineva a grăit cu tine? Şi tu ce ai făcut? Tu ai mâncat şi ai băut şi te-ai însurat şi te-ai măritat şi ai înmulţit păcatul trupului tău şi ai zis că trăieşti după carte. Şi Eu lucram lângă tine cetate de scăpare, şi rai, şi Ierusalim nou; lucram şi te strigam să intri şi ziceam: «Intră, poporul Meu, şi trage uşa după tine!». Şi îţi mai spun şi azi: intră, poporul Meu, în binele tău şi al Meu, că pentru tine am binele Meu! Intră, ca să nu rămâi pe afară, că nu ai să mai cunoşti locul unde ai stat! Intră, şi să nu mai ieşi afară, că afară sunt câinii şi desfrânaţii şi vrăjitorii şi închinătorii la idoli şi cei ce iubesc minciuna. Minciună este în gura celor ce mai spun că este încă vreme. Nu mai este vreme, dar te aşteaptă Dumnezeu să intri în binele tău, popor binecuvântat de Mine. Un picuţ mai avem de călătorit, şi la capătul călătoriei e sărbătoarea cerului pe pământ, şi voi frânge pâine şi îţi voi da, şi Mă vei cunoaşte şi te vei bucura pe veci. întreabă pe Dumnezeu ca să înţelegi. Vino şi bate şi Mă întreabă ca să-ţi spun ce nu înţelegi, poporul Meu de la sfârşit, ca să nu rămâi pentru sfârşit.

Am încă multe să-ţi spun mai înainte ca să Mă arăt venind în faţa ta, dar le poţi tu purta de acum? Puţine mai sunt de călătorit şi de împlinit, dar cine, tată, te-a orbit? Cine ţi-a făcut aşa ceva? Eu am venit şi M-am răstignit şi am rămas pentru tine şi ţi-am dat cheia împărăţiei Mele; ţi-am dat crucea, cu care am descuiat Eu raiul, căci pentru tine l-am descuiat, iar Eu am luat ca să port cheia morţii şi a iadului ca să nu te mai bage nimeni acolo. Dacă o dădeam la altcineva, te băga altul înapoi. Dacă ţi-o dădeam ţie, tu eşti răutăcios, şi îl bagi pe fratele tău în iad când te superi pe el. Ţi-am dat cheia raiului ca să descui şi să intri, căci Eu sunt uşa pomului vieţii, şi să biruieşti, fiule, ca să mănânci cu Mine, poporul Meu, că tu nu ştii cum vine această taină mare, care este în mâna Mea şi pe care voiesc să ţi-o întind şi să te prinzi de mână cu Mine.

Trezeşte-te spre Mine, că Eu sunt uşa, şi sunt împărăţind cu sfinţii şi cu proorocii, care lucrează cu tine, popor de la sfârşit. Trezeşte-te, că tu trebuie să mergi cu Mine şi s-o trezim pe cea iubită, s-o trezim pe România, că pentru asta te-am trecut prin această şcoală, ca să mergi cu Mine când te chem să mergi. Mergi cu Mine, măcar o milă mergi dacă nu vrei să mergi două, că te iau Eu apoi în spate pe drumul vestirii dimineţii. Mergi, că iată, îţi dau binecuvântare ca să mergi, că te chem la praznicul cerului pe pământ.

Iată, Eu strig peste România, strig să o trezesc, şi tu să nu stai cu mâinile în buzunar, să nu mai stai aşa. Nu vă învaţă însăşi firea cât de urât este ca să stea omul cu mâinile în buzunar? Dar creştinului îi stă rău, şi necuviincios îi stă, când stă de vorbă unul cu altul, când stă cu mâinile în buzunar creştinul. Creştinul cel plăcut de cer nu ar trebui să aibă buzunar pe haina lui, că dacă are, bagă mâna şi stă cu mâinile în buzunar, şi rău Mă umple de durere satana, că se bucură satana de creştinul care stă în această poziţie necuviincioasă. Creştinul cel împlinit în statul său cu Dumnezeu, trebuie să-şi aibă la gât sau la piept trăistuţa sa, ca să nu poată sta cu mâinile. Creştinul trebuie să fie cu îmbrăcăminte cuviincioasă şi acoperită de slavă cerească şi nu pământească. Dacă i-aş spune cum ar fi să aibă haina sa, aş fi hulit de creştin. Dar vouă, celor ce credeţi în întoarcerea Mea, vă spun: nu mai folosiţi buzunarele, şi acoperiţi cu haină înfăţişarea trupului vostru, cu haină de creştin şi nu cu haină de păgân. Vine vremea să aveţi înfăţişare plăcută, de creştin. Faceţi-vă cu mânuţele voastre hăinuţele şi lăsaţi-le să cadă bine şi plăcut pe voi, că e vremea să ieşiţi din lume şi cu această înfăţişare. Deosebiţi-vă, ca să cunoască lumea pe creştinul Meu şi după veşmântul cel de afară.

Nu mai purta, creştine, haine moi şi subţiri. Nu aşa, fiule. Până când aşa? Eu vreau să te deosebeşti în mijlocul celor cu viaţa păgână. Creştinii cei mai bătrâni ai neamului tău aveau îmbrăcăminte smerită, care acoperea necuvioşia trupului. O, nu am avut cum să-ţi spun că nu-Mi place acoperământul trupului tău, creştine. Nu ai avut dragoste ca să fii şi ca să pari smerit în mijlocul oamenilor. Ai fi avut mai multă putere în faţa morţii, dar nici tu nu ai iubit viaţa. O, ce fel de haină aş fi iubit Eu ca să o ai pe tine! Dar nu am putut pătrunde peste tine cu această lege sfântă şi cuvioasă, şi nu te-ai cunoscut nici aşa din lume. Şi dacă te-aş ruga acum să fii cuviincios la portul de creştin, ai zice că nu ai bani, aşa ai zice, aşa ai să zici. Dar nu aşa, măi creştine, nu mai sta aşa, nu mai sta cu mâinile în buzunar de-acum. Fă-ţi o trăistuţă mică şi leagă-ţi-o de gât sau prinde-ţi-o de cămăşuţă în dreptul pieptului. O, când văd hăinuţa ta aşa de puţină, aşa de mică, aşa de strânsă, Mă doare, să ştii că Mă doare, şi nu vrei să ieşi din lume.

Nu mai sta, creştine, cu mâinile în buzunar. Rupe buzunarul de pe haina ta şi nu mai sta cu mâinile în buzunar, şi hai la lucrul cărării Mele, hai să terminăm de pietruit cărarea venirii Mele cea văzută de tot ochiul! Hai să pregătim pe România, că acest pământ după ce va fi curat va sta în faţa slavei Mele şi va purta slava Mea şi a ta dacă tu te scoli acum să iubeşti slava Mea în tine.

 

***

 

Grăiesc cuvânt ceresc peste ieslea cuvântului Meu din mijlocul României. Eu sunt Domnul duhului şi al trupului tău, căci trupul tău este de la trupul Meu şi până la plinirea vremii cerurilor, o, România Mea, ţara alegerii Mele! Şi de ce te-a ales Tatăl Meu pe tine? O, tu te-ai născut odată cu Mine pe lume. Ţi-a făcut Tatăl Meu un trup, odată cu trupul Meu ţi-a făcut ţie trup, şi a suflat apoi peste trupul tău duh de viaţă, căci a venit la tine cel întâi chemat al Meu şi te-a încreştinat şi te-a botezat întru numele Meu şi de aceea te numeşti întâia chemată între neamuri. Dar neamul tău ştie, oare, taina aceasta? Crede, oare, minunea aceasta cerească?

Erai frumos lucrată în mijlocul neamurilor pământului, căci pământul tău poartă o taină mare, pe care tu nu o ştii, şi taina aceea te-a învăţat în taină să fii cuminte şi să nu doreşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău, şi numai tu ai împlinit porunca aceasta între neamurile pământului. Şi te-ai păstrat mireasă Mie, căci Tatăl Meu M-a logodit cu tine la naşterea ta, şi a sălăşluit Dumnezeu în tine cu Duhul, pentru că tu nu ai iubit alţi dumnezei, de la naşterea ta şi până la capătul bisericii cea dintâi, care a vieţuit cu trupul în mijlocul tău. Iar tu apoi, tu, din una curată şi neîntinată, te-ai lăsat amăgită, şi s-a ales din tine, apoi, la dreapta şi la stânga, şi oile Mele cele credincioase au rămas puţine la dreapta Mea, iar celelalte, dând să Mă despartă în două, şi-au rupt cămaşa cea dintâi şi au luat o cămaşă nouă şi o purtare nouă, şi ai devenit din una, două, biserica Mea, căci în tine, Românie, a lucrat Tatăl Meu proorocia cea din urmă, şi tu nu ai cunoscut aceasta. Iar când diavolul a fost slobozit ca să lucreze înaintea venirii Mele, după cum este scris, tu, biserica Mea, nu ai vegheat atunci, şi a pătruns în tine păcătuire, şi ţi-ai întors faţa ta de la părinţi şi de la Mine. Şi iată, taină neînţeleasă, că dintr-o femeie desfrânată, dintr-o biserică desfrânată care a înşelat pe Iubitul ei, s-a născut antichrist, cel care te-a prins în păcat, şi te-a pustiit mereu de atunci, şi ţi-a murdărit veşmântul trupului tău. Dar Mirele tău te răscumpără şi face din mijlocul tău salvare ţie, căci tu ai fost dintru început în dreaptă credinţă, şi Domnul tău nu uită veşmântul tău cel dintâi.

Eu sunt Cel ce am cheile morţii şi ale iadului; le am de atunci de când l-am legat pe cel rău ţie, iar ţie ţi-am dat cheia împărăţiei Mele ca să stai în ea şi să nu ieşi din ea şi să nu te duci să lucrezi la alt stăpân. Dar iată, duhul potrivnic a fost slobozit la vremea sa şi a înconjurat cetatea ta, dar Eu vin iar şi ca şi atunci voi birui pentru tine, biserica Mea cea de la sfârşit. Dar străină eşti tu de început, străin e omul de la sfârşit, străin este de început, căci cel de la sfârşit nu s-a jertfit cu trupul şi nu a cunoscut pe cel ce ucide duhul său, pe cel ce a înconjurat cetatea duhului său. Dar iată, Eu sunt în mijlocul tău, şi tu nu cunoşti vremea cercetării tale, care vine cu Mine la tine, căci Eu am început să sun din trâmbiţe (prima trâmbiţă apocaliptică: prooroc preot Iosif Trifa, n.r.) odată cu dezlegarea celui rău (anul 1921: înfiinţarea Partidului Comunist din România, n.r.) şi am lucrat lucrarea Mea, şi voi birui prin ea, căci din tine, Românie, am ridicat lăstari şi am sunat în toată vremea cea roşie, şi a fost treaz Duhul Meu în mijlocul tău. Şi va învia în tine biserica cea dintâi şi se va zidi din nou, căci Dumnezeu lucrează şi uneşte sfârşitul cu începutul, şi va fi Ierusalim ceresc pe pământ.

România Mea, trezeşte-ţi păstorii şi te adună întru Duhul Meu şi paşte păşune curată, ca şi cei de la început, care cer răscumpărarea strigând: „Până când, Doamne?”. Scoală-ţi bine păstorii, şi ca să te păstorească şi nu să împărăţească peste tine şi nu să ia cheile împărăţiei Mele şi să le ascundă de la faţa ta. Sun din trâmbiţă peste tine. Eu sunt, şi prin cuvânt sunt în mijlocul tău ca să te scol din moarte. Scoală-te, nu te pierde vremii acesteia, că e vremea să te scoli şi să stai înaintea Mea. Eu sunt, şi sunt în calea ta cu calea Mea, ca să te adun şi să-ţi iau crucea şi să fac din ea steag de biruinţă pentru tine. Dar iată, păstorii tăi Mă gonesc ca pe un stricător şi, ca şi cei de atunci, zic că nu sunt Eu. Eu sunt, prin cuvânt sunt, şi lucrez prin cuvânt ca să-Mi îmbrac mireasa în haină cerească şi curată şi sfântă, dar păstorii tăi au ieşit la Mine cu săbii şi cu ciomege, ca şi atunci. Am bătut la uşa lor ca să le spun de Mine şi de tine, dar ei împărăţesc şi se odihnesc şi nu vor să iasă din ei ca să intre întru Mine.

Eu sunt, şi am venit să ridic biserica cea ruinată şi s-o clădesc pe temelia cea dintâi, şi am ridicat un vestitor (arhiereul Irineu, n.r.) şi l-am trimis cu vestea cea din urmă, dar ei l-au luat şi l-au răstignit şi i-au luat mersul şi i-au dat hlamidă de ocară şi l-au îmbrăcat, ca şi pe ei, în haina lui antichrist şi l-au forţat să tacă şi să nu vestească peste tine ridicare şi înviere în faţa Celui ce vine, şi au răstignit pe Duhul Sfânt sculându-şi iscoadele ca să pună în temniţă cuvântul lui Dumnezeu. O, dar cuvântul nu se poate lega! El iese din cuie şi zideşte biserica.

O, biserica Mea, cum nu ai cunoscut tu vremea cercetării tale! Căci Simeon a fost legat să nu moară până ce a văzut pe Fecioara purtând pe Fiul lui Dumnezeu. Iar tu prin acelaşi cuvânt eşti legată ca să nu poţi învia până ce vei vedea lucrarea cuvântului Meu în mijlocul cerului, până ce vei vedea pe Cuvântul cuvântând şi rostind: „Aceasta este lucrarea întru care binevoiesc şi prin care vin apoi văzut de toţi cei care Mă împung acum, căci iată, am venit pe neştire şi nu ai fost pregătit, poporule de la sfârşit”. Şi iată, vin şi îţi vestesc că vin, şi tu eşti tare la cerbice şi nu iei de la Mine untdelemn ca să-ţi ungi ochii şi să cunoşti venirea Mea.

Românie, Românie, trezeşte-ţi păstorii, că vine Dumnezeu la tine! Şi va veni un Leu şi va lega toţi lupii, şi vei cunoaşte pe cel ce este venit la tine, şi îţi vei spăla faţa şi vei sta înaintea Mea, căci Eu întru tine binevoiesc. Cuvântul Meu, cuvântul Duhului Sfânt este primit de cei ce au pe Duhul Sfânt, de cei purtaţi de Duhul Sfânt, dar păstorii bisericii Mele din România au primit pe Iuda, cel care vinde pe copiii cuvântului Meu. I-au deschis lui Iuda, dar cuvântului Meu nu i-au deschis ca să-L priceapă pe Duhul Sfânt şi să creadă venirii Mele şi ca şi atunci Mă fac eretic şi stricat şi Mă scot din casa Tatălui Meu, aşa cum Mi-au scos ca pe nişte eretici, pe cei ce poartă cuvântul Meu întru venirea sa.

Iată Eu şi pruncii Mei şi ieslea cuvântului Meu, România! O, sinedriule din vremea cea din urmă! Nu ai cunoscut pe Cel ce vine; nu ai cunoscut, că nu ai vegheat la vreme ca să nu ţi se spargă casa, şi a venit furul şi te-a legat pe întuneric şi ţi-a prădat bogăţia cea de la Mine, dar Eu i-am cerut socoteală furului şi am venit înapoi la tine cu cele furate de fur, ca să ţi le dau înapoi şi să clădeşti biserica Mea cea dintâi. Nu am venit să-ţi stric casa ta, ci am venit să o repar cu tine, dar dacă nu Mă primeşti, Eu te iau de pe temelie şi zidesc cu cei credincioşi, şi biserica Mea va fi curată cu trupul, că duhul ei strigă din pământ la Mine, şi voi răscumpăra făptura Mea, şi voi lucra după rânduiala Tatălui Meu, după rânduiala lui Melchisedec, şi nu va pieri biserica Mea dinaintea Mea.

Iată, Eu fac un lucru nou, un lucru ceresc în mijlocul tău, un timp ceresc şi un trup ceresc peste biserica Mea din tine, Românie blagoslovită de Tatăl Meu. Şi voi fi împlinitor prin cuvânt, şi sfârşitul se uneşte cu începutul, şi pământul se uneşte cu cerul în lucru văzut. Eu bat la uşă, Eu stau la uşă şi bat. De va deschide cineva glasului Meu, voi cina cu el prin cuvânt şi Mă voi arăta lui, că Eu pe cei smeriţi îi iubesc, iar pe cei semeţi în duhul lor îi voi pleca, şi se va auzi Scriptura care spune: «Unde este înţeleptul acestui veac?». Iată, cei mari nu-Mi deschid, dar pruncii aud glasul Meu şi se bucură văzând ziua aceasta şi vremea aceasta.

O, dacă Eu nu aş fi scurtat apăsarea acestor zile, nu ar mai sta nici un trup înaintea Mea, dar pentru cei cu duhul smerit, Eu ascund faţa urgiilor care sunt peste lume ca să încerce pe toţi câţi locuiesc pe pământ. Iar tu, Românie, vei fi Mie domnie, şi cel necurat va fi luat din tine. Scoală-te, ca să-Mi auzi glasul şi ca să cinez cu tine, căci Tatăl Meu aşează în tine nuntă cerească şi biserică curată, şi va da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.