1991 14 Oct

Cuvântul sfintei Virginia la praznicul Acoperământul Maicii Domnului

Mama Gigi coboară duh mângâietor şi pace şi sfat ceresc. Astăzi este zi de sărbătoare, măi mămică. E sărbătoare pentru cinstirea Maicii lui Dumnezeu, şi iată, vom merge astăzi să ne întâlnim cu păstorii poporului şi să stăm cu ei în sfat şi să le dăm mângâiere şi putere de duh şi de lucru, căci ei au de stat în faţa acestui popor care, iată, n-a crezut că se vor împlini cele vestite până acum prin această lucrare.

Dacă acest popor ar fi înţeles duhovniceşte, dacă ar fi înţeles cu inima şi nu cu mintea trupului vremea împlinirilor, era viu cu credinţa şi cu bucuria, dar bucuria lor se va stinge mult în curând, căci un pic mai avem de trudit, şi vom ieşi cu cele împlinite. A fost scurtă vremea care a fost de la primirea poruncii pentru zidirea acestei pietre vii, a fost scurtă pentru puterea voastră, dar puterea cerească a fost în voi, şi vom fi gata la vremea cea hotărâtă de cer, căci cerul a făcut acum prin voi pasul cel mare şi împlinirea cea mare. Şi vor afla mulţi de această iesle, măi copii, căci Dumnezeu Cuvântul Se va desăvârşi cu Duhul Sfânt al învierii din vremea aceasta. Voi vedea ce voi face, căci va fi să cercetez bine, să salvez ce mai este de salvat din acest popor, dar voi, mămică, ţineţi cu toată ascultarea legile cele aşezate în acest aşezământ sfânt, că nu se poate să trecem peste ele. În curând vor şti toţi cei din jur, şi vor şti şi cei de departe, şi vor şti mulţimi multe şi se vor îngrămădi în jurul acestor hotare, dar peste legile cele care vor sta scrise pe zidul acestei lucrături nu se va putea trece.

Iată, se va îngrămădi poporul meu şi va voi să intre şi va da orice să intre, dar vă spun poruncă cerească, şi iată cum este această poruncă: nici un suflet de creştin care a hulit, care a tăgăduit, care a defăimat şi a lovit în această lucrare, care a lovit în voi, cei ce aţi fost purtători de Dumnezeu, care a folosit viclenie şi minciună şi facere de rău, nici unul din cei care au hulit cu limba lor acest aşezământ sfânt nu vor putea trece ca să intre în aceste hotare. Domnul are pregătit pentru fiecare iertare şi bucurie, dar acest pământ care va fi pecetluit în curând la vedere, nu va fi călcat de cei ce n-au fost statornici împlinirilor care au fost vestite până acum. Şi să ştiţi că se vor căi şi vor plânge, şi să ştiţi că mulţi din ei vor muri de durere, căci va fi durere cu duhul, şi va fi mai grea de dus şi de purtat, şi aceea va fi lor ispăşire de păcatul hulei şi de lovire în Dumnezeu.

Păstorii mei, iată, şi vouă vă spun, să nu vă lăsaţi înmuiaţi de inimile care vor alerga şi se vor bate de pământ, căci acest munte ceresc nu va fi să fie călcat de hulitori. O, nu vă strângeţi cu inima! Mă uit în inima voastră şi văd strângere de inimă, că şi voi aţi dat durere peste aceşti copii, dar altfel este aceasta, că nu de la voi a fost pornit acest cui dureros. Era bine dacă aţi fi folosit înţelepciunea cea din cer mereu, şi legea cea din cartea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu are multe judecăţi şi vede inima şi vede duhul şi vede credinţa şi durerea, şi sunt eu, mămică, alături de Domnul, şi Domnul vede de lângă mine că sunteţi legaţi de acest izvor şi că sunteţi cu acest izvor până în sfârşit. Să nu vă lăsaţi spre durere că n-aţi lucrat la această lucrătură, căci aceasta a însemnat dreptatea lui Dumnezeu, Care a voit să vă înnoiască inimile întru smerenie şi umilinţă pentru tot ce vă apasă pe voi. Eu văd că vă apasă, şi de aceea aşa am zis să nu mai rămână nimic din trecutul care a durut pe Dumnezeu, şi să vă fie vouă ispăşire veşnică, şi apoi inimă uşoară şi albă şi plină de bucuria care vine în curând. Copiii mei de aici lucrează zi şi noapte şi se zbat să nu întârzie pe Dumnezeu. Şi dacă-i văd aşa, stau mereu între ei cu tot cerul, şi lucrăm cu putere cerească, şi nu se putea crede îndeajuns atunci când am fost cu voi toţi şi am aşezat piatra cea de început şi am spus că vom fi gata în curând. Iată, mai este un pic de lucru şi vom sfârşi, şi vom pecetlui această lucrătură de piatră, această cetate coborâtă din cer, căci din cer este pogorâtă. Este prin cuvânt coborâtă, şi cuvântul s-a întrupat, şi este din cer cetatea aceasta şi se numeşte cetate a Noului Ierusalim, şi de la ea va răsări cetatea cea întreagă şi va fi Ierusalim ceresc pe pământul României.

Iată, prin această lucrătură vom fi şi vom ieşi înaintea unsului Domnului, şi Domnul va fi cu el, şi va fi peste România. Avem acum de pus un semn la intrarea acestei cetăţi, şi va trebui să facem cale bună ca să aducă Domnul acest semn şi să fie aşezat în faţa acestei cetăţi.

Vorbesc cu tine, păstorule Daniel, şi te voi povăţui ce trebuie să faci tu. Mai întâi îţi dau putere de Duh Sfânt pentru ceea ce vei avea de împlinit, căci Duhul Sfânt va fi şi va lucra, şi vom împlini voia lui Dumnezeu. Voi veni şi eu şi vom pecetlui cu cuvântul cel din cer lucrul tău, şi cuvântul se va face faptă şi vom fi împlinitori. Copiii mei de aici nu mai au timp, mămică. Au de lucru zi şi noapte şi n-au mai venit spre voi.

Iată, am venit şi am stat în sfat cu voi, şi vă dau duh de înţelepciune şi de blândeţe şi de dreaptă socoteală în ceea ce lucraţi voi peste poporul creştin, iar când vom fi gata cu acest aşezământ ceresc, va fi să lucraţi cu multă socoteală cu creştinul, căci va începe să învieze în ei o inimă nouă, născută din umilinţă şi din căinţă şi din lacrimi. Fiţi precauţi, căci Domnul va fi cu milă pentru toţi cei ce se vor umili, dar în aceste hotare nu vor putea avea intrare, că ştiţi ce scrie la temelia acestei pietre; şi la această piatră, eu sunt temelie. Copiii mei vor sta cum trebuie la porţi. La fel şi voi să fiţi; să fiţi în Duhul lui Dumnezeu şi nu al omului, căci acest loc va trebui să fie cu mare putere, şi numai aşa va fi. Voi slobozi semne mari, şi va lucra aici focul Duhului Sfânt, şi în cetatea aceasta nu va intra nimeni din cei ce au lovit în Duhul Sfânt, ci numai cei ce sunt scrişi în această carte. Aici va fi locul odihnei lui Dumnezeu Cuvântul, şi va fi după cuvântul lui David proorocul, care a vestit de la Dumnezeu pe cei ce vor locui în muntele Domnului din vremea gloriei cereşti, şi va locui cel ce n-a lucrat viclenie şi răutate asupra aproapelui său. N-a crezut acest popor că aşa va fi, şi iată, aşa este.

Aici va fi locul liniştii, locul păcii, şi va fi orânduială cerească, şi va ieşi de aici cuvântul învierii peste mulţimile care vor veni şi se vor închina lui Dumnezeu Cuvântul, şi vor şti că eu am fost şi am iubit acest aşezământ viu.

În curând vom serba aici ziua cea de praznic ceresc, şi va rămâne aceasta zi de mărturie veşnică. Şi se va aşeza apoi cunună de mărgăritare cereşti în jurul acestei lucrături, şi acelea vor lumina peste mulţimi, şi acelea se vor adăpa din acest izvor, şi va fi mângâiere peste Ierusalim.

Am venit cu pacea mea spre voi. Am venit cu mângâierea şi cu putere din cer. Lucraţi cu aceste unelte peste inimile plecate spre Dumnezeul acestei lucrări, căci prin această lucrare Dumnezeul Cel adevărat a fost întru lărgime în zilele acestea, şi a poruncit, şi cuvântul Său s-a făcut faptă, aşa cum faptă s-a făcut cuvântul cel rostit de Dumnezeu peste Noe, care a crezut şi a lucrat corabia salvării spiţei lui Dumnezeu.

Mare zarvă clocoteşte în jurul acestei înălţimi cereşti, dar în curând zarva nu se va mai auzi, şi va fi linişte în jur, şi va fi durere în jur, şi apoi va fi curat în jur.

Pace vouă, iubiţii mei păstori! Pace, şi duh de iubire şi de pace şi de dreptate să curgă prin voi către cei ce vor sta plecaţi lui Dumnezeu! Pace şi sfială sfântă să căutaţi să puneţi peste inima acestui popor!

Fiţi cu mâinile curate. Fiţi mereu cu mâinile curate şi fiţi cu inimile, măi mămică. Aceasta este taina cea ascunsă, care se va vedea în vremea care vine peste un picuţ de vreme, şi va fi umilinţă întru curăţenia duhului, cu Duhul Cel Sfânt, Care Se va coborî spre curăţirea şi iertarea făpturii lui Dumnezeu. Fiţi credincioşi până la sfârşit, căci Dumnezeu este credincios făgăduinţelor Sale, şi va fi mare învierea cea care vine de la Dumnezeu. Amin, amin, amin.