1984 05 Noi

Cuvântul lui Dumnezeu

… Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeu, Eu sunt Domnul domnilor, Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Sufletelor neîncrezătoare, am venit să vă fac încrezătoare. Am venit să vă străpung în inimioare, că nu e cuvântul minciunii, ci e cuvântul cel puternic. Am venit să vă dau mâna să vă scot din întuneric. Sufletele Mele, cine vă face să nu vă încredeţi? Cine vrea să vă apuce?

Iată, a sosit momentul să staţi de vorbă cu Cel ce v-a trimis această rază de lumină să vă lumineze mintea şi calea. Cu foc şi durere vă spun, cu cuvânt puternic: nu mai staţi la îndoială, nu mai staţi! Întăriţi pasul!

… Toţi ziceţi că Verginica e moartă, că a murit. N-a murit, dar de vă e dor să vedeţi ce va fi ea, daţi-i ascultare. Ştiţi cum va fi ea? Mamă a tuturor creştinilor din acest popor, şi veţi fi copiii ei. Ea Mă roagă în tot timpul: „Doamne, nu mi-i lăsa! Nu Te uita la ei că nu mă ascultă. Nu mi-i lăsa pierzării!“. Şi pentru toată România şi pentru toată suflarea se roagă împreună cu Maica Mea. O, nimic nu e mai scump pentru Dumnezeu decât creştinul. Iubeşte Domnul creştinul ca pe biserica Sa.

… Tată, gândiţi-vă la durerile ce vor veni peste trupuri. Nu poate omul suferi durerea de măsea, dar ce va face omul când va suferi pentru orice păcat? Lumea care trăieşte în curvie şi în beţie, va trece prin chinuri şi va striga moartea, dar nu voi trimite moartea până ce nu voi spăla urma păcatului. Mă uit şi privesc peste tot pământul. Copii de-o şchioapă cu ţigara în gură. Se întrec la beţie femei şi bărbaţi.