1977 24 Apr

Cuvântul lui Dumnezeu

… O, poporul Meu iubit, Eu am grăit că M-aş fi lipsit de toate, dar e un „ce“ care nu Mă lasă să plec şi să scutur praful de pe picioare pe această cale. Nu Mă lasă, că mai e un clipit de ochi şi mai e ceva de lucrat, mai e, şi aşteaptă. Voi nu ştiţi ce aşteaptă Dumnezeu. Aşteaptă, că aşa e scris în sfânta carte, un cuvânt să se împlinească. Poporul Meu, încă o dată aplec capul peste tine. Nu te mai amăgi, nu te mai încânta cu nimic. Vedeţi bine vremurile cum au înşelat mii şi mii de bărbaţi, mii şi mii de femei, afară de copii, că zice Domnul: mai bine nu s-ar mai naşte copii, că nici unul nu se mai naşte pentru Mine, ci se naşte pentru iad. Veniţi din toate colţurile acestui pământ şi ieşiţi din plapumă şi rugaţi-vă! Nu mai dormiţi, că aţi umplut toate vasele de natură. De aceea zic unii că omul e făcut de natură. Adevărat grăiesc, că fiecare mărturiseşte ceea ce face şi ceea ce este el.

… A venit ziua cea mare când sună clopotele de la hotare. Sună trâmbiţele, dar tu nu auzi, că e diavolul la mijloc, care te înşeală mişeleşte. Ştii totul, creştine, dar pentru că ştii, cu atât mai mult vei fi judecat. Scoală-te, nu mai sta nepăsător! Ascultă acest glas care a mai rămas, că odată treceau zile şi nopţi întregi şi nu mai sfârşeam, dar astăzi Duhul lui Dumnezeu este ameninţat, este alungat, este trădat, este blestemat. De cine? De tine, creştine. De ce n-ai venit la Mine să iei ce-ţi dau Eu, viaţă fără de moarte? De ce nu vrei să fii cu îngerii şi eşti cu diavolii? Sunt ameninţat de moarte de cuvintele pe care le găsesc în faţa voastră. Deşteaptă-te, creştine, nu mai dormi! că nu mai vine nimeni la tine ca să te mai deştepte.

Iată, a sosit ceasul de judecată, şi dacă nu vei fi pregătit, nu ştii la cine să apuci să te ocrotească, să te scape, că am lăsat cerul şi slava şi M-am smerit pentru tine. O, iubite creştine, cât bine am făcut Eu pentru tine, şi tu nu vrei să iei acest bine pentru Mine! că nu va mai fi cu tine acest Duh dumnezeiesc ca să sune la urechea ta cuvântul acesta: „Ascultă!“.

… Copilul Meu, care eşti binecuvântat şi te-am ales! Că te-am căsătorit, e că am voit să împlinesc mai curând veacul, şi să te rogi şi să plângi de ceea ce am făcut Eu cu tine. Dar tu, creştine, nu vrei să asculţi, nu vrei să iei aminte la lucrarea sfântă pe care am făcut-o cu tine. Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.

… Nu dormi, că nu e vreme de dormit. Pune mâna pe sabie, dar nu pe sabia care taie carne, ci pe cea care taie duhurile necurate.

… Tu de ce nu vrei să înveţi cum învaţă lumea şcoală? Învaţă această şcoală duhovnicească, să dai viaţă la o lăstărică ce este pe pat de moarte.

… Fiţi cuminţi! Nu vă mai stricaţi, nu-L mai păgubiţi pe Dumnezeu. Mă uit la tine cum ai să vii la Mine şi ai să te rogi să te iert de păcatele tale, şi să ştii că nu se vor ierta păcatele în vremea aceea. Astăzi se iartă.

… Învăţaţi bine, că veţi fi examinaţi. Să rămână vrăjmaşul de ruşine. Să-i arăţi, iubitul Meu, că eşti deştept. Ştiinţa ta să fie sfântă, să nu te asemeni cu cei care astăzi învaţă carte să dea viaţă la cei morţi. Unde este un mucenic Gheorghe, care împungea cu suliţa scorpia? Spune, unde este un Spiridon, care a despărţit pământul de foc şi de apă? Unde este un Ilie? Sunt vii, nu au murit, deşi au fost pe pământ chinuiţi. Dacă aţi vedea cum li se supun lor şi apa şi focul, şi ce ordine dau ei! Aceştia sunt preoţi. De ce în vremurile de astăzi nu au mai ieşit moaşte de sfinţi? Să ştiţi că vor mai fi, dar la timpul lor. Da, copiii Mei, este vremea când nu mai rodeşte pământul, dar va veni vremea să rodească şi stânca de piatră, şi va da rod cum nu a fost nici în vremea moşilor şi strămoşilor.

Păstraţi-vă, nu vă încântaţi, nu vă uitaţi la chip că sunteţi frumoşi. Nu te făli cu frumuseţea, că se va veşteji, iar smerenia smeritului va înflori. Nu te supăra când n-ai ce mânca; nu te supăra când n-ai ce îmbrăca, ci mulţumeşte lui Dumnezeu şi la bine, şi la rău, că nu vine mereu acest rău, şi se va schimba timpul acesta, şi ce te vei face cu păcatele pe care le-ai făcut când ai supărat pe Dumnezeu din pricina trupului tău de azi? Învaţă-te, tată, să fii smerit, să fii bun creştin, să fii blând, şi nu uita că averea pământească e a lui Dumnezeu. Tu nu ştii, tată, zici că ai o casă frumoasă, dar nu ai, pentru că nimic nu e al vostru, căci când va veni ceasul, le laşi pe toate. Te va pune cineva să păzeşti via, şi când îţi va sosi ceasul, vei pleca şi vei lăsa soţia, vei lăsa copiii, vei lăsa rude nenumărate şi vei pleca. Cu ce? Cu ce ai făcut duhovniceşte. Frate, n-ai văzut niciodată cât de greu îi este unui suflet când se desparte de soţie şi copii, de frate, de soră. Atunci ar da tot ce ar avea ca să mai stea o clipă. Treziţi-vă, copii, şi bătrâni, şi tineri! că greu este ceasul morţii, şi grea este şi ziua de judecată. De ce să fie aşa când ai avut prilejul să fii cel mai fericit suflet? De ce să fii pedepsit în iad când ai avut prilejul să te ia îngerii lui Dumnezeu? De ce? De ce te încântă poftele şi de ce te încântă lumea şi trupul?

… Trezeşte-te, creştine! Trezeşte-te şi tu, păgâne, că mai vine un cutremur şi mai vine şi un potop ca potopul lui Noe, şi mai vine o undă mare şi o alunecare de pământ, şi vei merge kilometri întregi cu case cu tot. Acesta vine pentru fapta ta, că multă foamete şi multă secetă va fi şi multe vite vor pieri şi multe vieţi omeneşti vor pieri. Chiar şi împăratul va pieri, pentru nelegiuirea sa, că a înmulţit pe pământ numai munca pământească.

… Creştine, de vei strica lucrul Meu, îţi va sta capul unde-ţi vor sta picioarele. Duceţi aceste cuvinte în poporul Meu şi aveţi grijă să nu ţineţi la suprafaţă această lucrare. Păziţi-vă de câini, că mulţi dintre creştini s-au făcut trădători, că mulţi au mâncat cu necredinţă la masa Mea, crezând că i se va îmbogăţi casa şi trupul şi crezând că vor avea şi ei o casă ca această casă şi că vor avea ce are acest cămin.

… Veniţi-vă în fire! Nimeni să nu judece lucrul acesta că Dumnezeu mai face o casă la altcineva ca această casă. Copilaşii Mei, am avut o casă, şi din pricina vânzării şi a căderii lui Israel, s-a prăbuşit, şi din pricina urii, a rămas şi satul pustiu. Şi chiar dacă mai este câte o casă rămasă, tot pustiu este şi va rămâne, că a zis Dumnezeu: „O, sat, cum te vei pustii din pricina celor ce Mă condamnă pe Mine!“. Domnul Iisus Hristos, pe unde a trecut, a pus semne, şi dacă în această comună nu vor mai fi creştini, Domnul va scutura praful de pe picioare.