Cuvântul lui Dumnezeu
… Eşti anunţat că vin Eu, Domnul, în trup, şi voi alunga pe toţi aceia care au ameninţat cu securea viaţa voastră şi M-au vândut şi M-au omorât.
… E o crimă să nu asculţi de Dumnezeu. Această credinţă e fină.
… Nu mai doriţi să trăiţi pe pământul acesta, căci pământul şi-a împlinit veacul său.
… Creştinul care nu vrea să mai fie cu Dumnezeu, să plece. Să plece fără a vinde harul Domnului Iisus Hristos. Pleacă liniştit, creştine, fără să duşmăneşti, fără să vinzi. Pleacă şi nu mai sta.
… Nu mai fugiţi de Mine din pricina lumii. Se aude ce vorbeşte lumea despre voi, dar nu vor ajunge să-şi împlinească planul lor, căci când securea va ajunge asupra capului vostru, vine Dumnezeu şi o întoarce asupra capului lor. Numai prin post şi rugăciune, tată, daţi înapoi pe oamenii cei care vor să strice viaţa voastră.
… Copilaşii Mei, în orice loc în care vă aflaţi, post şi rugăciune. Nu crede neputinţei tale, că dacă o metanie o faci în neputinţă, Domnul o înmulţeşte. Copilaşii Mei, încă o dată repet: rugăciune şi post. Cine le face azi pe pământ, la ziua judecăţii se veseleşte. Aceia vor auzi: „Vino, slugă bună şi credincioasă, şi moşteneşte în veci moşia cerească!“.
… Copilaşii Mei, mai sunt creştini ca voi, dar au ieşit din profeţie; nu vor să mai asculte, şi trăiesc pământeşte, adică beau tot felul de băutură şi mănâncă tot felul de mâncare şi zic că sunt creştini. Nu judecăm, dar vă spun că dacă v-aţi amestecat vreodată cu acei creştini, să nu faceţi ce fac ei. Ce aţi învăţat, să ţineţi până la capăt, chiar dacă veţi fi duşmăniţi pentru viaţa pe care o trăiţi. Este viaţă, nu este moarte.
… Unii creştini nu vor muri, şi vor întâmpina pe Domnul, în trup.
… Nu mai purtaţi neorânduială. Acoperiţi-vă genunchii. Nu mai purtaţi mâinile goale, nu mai purtaţi pieptul gol şi părul descoperit. Bărbaţi, nu mai purtaţi capul descoperit. Deosebiţi-vă de lume.