2024 07 Apr

Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci. Praznicul Buneivestiri

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, sub această pecete, sub acest semn se așează cei ce se botează în acest nume sfânt al lui Dumnezeu și se nasc de sus și primesc numele de creștini, numele lui Iisus Hristos, oștirea crucii în mijlocul celor care rămân păgâni cu numele și potrivnici Domnului și legilor sfinte, iar aceștia să-și desfacă auzul și să primească chemarea cea sfântă a Domnului, căci de două mii de ani păgânii se apropie unul câte unul de glasul lui Hristos și se botează și sunt fiii lui Dumnezeu prin credință și prin botez și prin lucrarea Duhului Sfânt, Care vine din cer pe pământ să-Și întocmească răsad viu și să-l crească și să așeze între oameni neamul cel creștinesc, neamul Meu, căci Eu, Domnul, lucrez de două mii de ani și-Mi fac oaste cerească și o am în cer, căci din vreme în vreme creștinii vin cete-cete biruitori prin cruce și se alătură celor de dinaintea lor ajunși între oștirile cerești, și iată, Eu, Domnul Iisus Hristos, am oștire fără de număr și stau cu ea față în față cu orice oștire păgână care dă să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu dintre pământ și cer, că în nicio vreme mai mult ca acum n-a fost să-Mi împart peste tot oștenii cerului, odată cu neastâmpărul stăpânitorului acestui veac, satana cu toți slujitorii lui, cu toți fiii lui antichrist, care se arată tot mai deslușit și se fac potrivnici lui Hristos și crucii, pecetea cea cerească, sub care stau creștinii pe pământ, neamul lui Dumnezeu între neamurile pământului, cel mai puternic neam, din pricina rudeniei lui de sus din cer, nebiruita oaste a lui Hristos Cuvântul, Care taie văzduhul de șaptezeci de ani și vine pe vatra neamului român și-Și formează om nou, neam nou și mireasă pentru Mire și sună din trâmbiță și-Și vestește nunta și masa nunții și vin cei ce aud și cred, iar ceilalți rămân necredincioși și păgâni pe mai departe și sunt biruiți de fiii crucii, de cei ce ascultă de Dumnezeu pe pământ. Amin.

Pace vouă, celor din cetatea cuvântului Meu din mijlocul neamului român, și deschideți glasului Meu ca să intre în carte și ca să-l puneți apoi pe cale și să meargă el peste tot pe pământ, iar cei ce aud, să se aleagă la dreapta sau la stânga, spre pocăință sau spre împietrire, căci vremea este aproape, precum este scris!

E zi de duminică, și se numește duminica aceasta duminica sfintei cruci, calea la jumătate a postului mare pentru prăznuirea învierii Mele apoi de către neamul creștinesc, neamul crucii. O, ce înseamnă să poarte omul cruce și să se lepede de sine ca să-Mi urmeze Mie?

Am stat sub cruce înaintea Tatălui Dumnezeu în toată vremea Mea pe pământ. Crucea înseamnă ascultare, iar Eu am fost ascultător și am luat de la Tatăl tot ceea ce am lucrat, ascultând până la moarte, și încă moarte pe cruce, semnul cel lăsat atunci de Mine pentru cei care fără tăgadă se mărturisesc ai Mei înaintea celor ce se aleg să rămână păgâni, departe de ascultare de Dumnezeu cu pașii și cu planurile lor.

Voi, cei înrudiți sub semnul sfintei cruci, voi, copii ai lui Hristos, voi sunteți neamul cel creștinesc de pe pământ, neamul Meu ortodox, și vă cuprind pe voi în ziua aceasta întru îmbrățișarea Mea și vă împart din Duhul Meu și vă spun: Pace vouă sub pecetea sfintei cruci, arma biruinței, semnul prin care Eu, Domnul, am biruit moartea și am înviat și s-au spăimântat toți răstignitorii Mei și nu știau unde să se mai ascundă și ce să mai facă prin minciună ca să găsească acoperire pentru ei!

O, pace vouă, fii ai cerului pe pământ! Avem de biruit necredinţa, o, fiilor. Necredinţa îi ţine sub ruşinea ei pe cei potrivnici adevărului, şi care se răzvrătesc zi şi noapte împotriva lui Dumnezeu din pricina setei de putere de care ei sunt atâta de bolnavi. Nu are leac această boală a minții celor necredincioși și păgâni cu viața. Puterea sfintei cruci stă față în față cu neputința lor de a birui pe Dumnezeu, și iată, ridicați crucea și purtați-o cu ascultare, fiilor, iar ascultarea înseamnă sfințenie, semnul celor ce se smeresc și biruiesc prin Hristos, căci am spus: celor smeriți le dă Domnul har, iar celor trufași le stă împotrivă, și se va vedea aceasta tot mai deslușit în zilele ce vin, iar Eu, Domnul, voi birui prin cei ce se sfințesc și se smeresc, purtând pe trupul lor semnul sfintei cruci ca și Hristos.

O, vin spre fiii lui Dumnezeu cu îndemn proaspăt și le spun lor: Fiilor, fiilor, însemnați-vă trupul cu semnul sfintei cruci, apoi masa, patul, casa toată, ograda, grădina, calea pe care pășiți pe pământ printre păgâni, gândul, graiul, pâinea, apa, credința, nădejdea și dragostea de Dumnezeu și de frați, și pace vouă sub semnul sfintei cruci, fiilor creștini! Luați cu miruitorul mirul din candelă și însemnați-vă pe tălpi și pe încălțăminte cu semnul sfintei cruci, și călcați peste șerpi și peste scorpii și fiți biruitori, fiilor! Așezați acest semn pe casele voastre, pe porți, pe zidurile cetăților în care locuiți. Faceți crucițe din lemn și însemnați-le cu numele lui Iisus Hristos și așezați-le în zidurile pe care le ridicați, și sub temelia lor și pe deasupra lor apoi, căci țipă a moarte satana și oamenii lui antichrist temându-se de acest semn creștinesc, care luptă de peste tot împotriva stăpânitorului acestui veac. Voi însă nu ieșiți de sub semnul sfintei cruci, și întăriți-vă sub el, ca să se arate tot mai mult puterea lui, alături cu mărturisirea de credință lăsată vouă din părinți, căci părinții cei din cer stau deasupra în văzduhul fiecărei cetăți din care ei au venit în țara cea de sus, și veghează ei de sus pentru cei de jos, și nu sunt biruiți cei din cer, căci cerul nu se vede, dar mărturisește și se dovedește lucrător peste cele de pe pământ.

Vine biruința, o, fiilor creștini, oșteni ai crucii, iar fiara va fi biruită, căci așa este scris! Duhul fiarei stă pitit în trupul ei de fier, din care a sărit spre afară peste tot pământul așchii fără de număr până în buzunarul fiecărui om în vremea aceasta păcălită de antichrist și de slujbașii lui. Dar iată, vițelul la care se închină toată omenirea va fi scos acum de sub învelișul sub care stă și înșeală pe orice om care nu are de unde să știe acest cap al răutăților, și de sub care se deslușesc cele zece coarne ale fiarei și căpeteniile ei ascunse sub întunericul minciunii acestui vițel de aur din vremea aceasta odată cu vremea Mea cuvânt peste pământ ca să biruiesc prin cuvânt taina fiarei văzută demult de proorocul Daniel în patru fețe, în toate laturile și felurile de oameni, și pe care o descrie lămurit cartea Apocalipsei, iar cine citește, să înțeleagă și să creadă și să știe că Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt venit cuvânt peste pământ ca să dau lupta cu duhul fiarei și să dau de gol lucrarea acestui idol mincinos și mult primejdios pentru fiecare suflet care nu citește ca să știe apoi și să se așeze în ascultare de Dumnezeu pentru salvare, pentru ocrotire de cele ce vin peste pământ, pentru adevărul care îl eliberează pe om de antichrist și de jucăriile lui, cu care umblă în buzunar tot omul necunoscător al duhului satanic din conducătorii care s-au unit într-un duh, dând putere fiarei un ceas, precum este scris, dar care pierd acum, căci Eu, Domnul, Mă războiesc cu ei din cer și de pe pământ prin fiii crucii, prin neamul creștinesc, poporul ortodox laolaltă de pe tot pământul prin cruce, căci crucea este de nebiruit, și nu știu cei întunecați de trufie, nu știu ce fac, bieții de ei, luptând să-i biruiască pe fiii crucii, pe copiii lui Hristos de pe pământ, iar în acest război asupra crucii își vor afla moartea antichrist și slujbașii lui vicleni, și vor ajunge vaietele lor până peste cele nouă ceruri și se va cutremura pământul oamenilor, iar cerul cel nou și pământul cel nou se vor ivi și vor străluci de slava Domnului și a mărturisitorilor Lui, că iată-Mă cuvânt peste pământ și peste oameni, gata să răpun acum fiara și duhul ei pitit sub carapacea care acoperă duhul lui antichrist, orbul care umblă pe întunericul numit lumină și bunăstare peste oamenii de pe pământ. Dar treziți-vă voi, oameni, că e o mare minciună această fiară a duhului păgân de pe pământ, și care stă sub numele de Uniunea Europeană, de unde se împart fel de fel de otrăvuri născute din capetele întunecate ale celor pitiți acolo de dorul lor de putere peste Dumnezeu și peste pământ. Dar acum Eu, Domnul, rostesc și spun acestei minciuni răspândite între oameni, și-i spun: Ajunge! Sfârșitu-s-a! Vine Domnul și a și venit!

Se strică această mașinărie așezată de antichrist peste cetățile creștin ortodoxe de pe pământ, căci fiara va fi răpusă, precum este scris, și vine lucrarea îngerilor lui Dumnezeu și vor lua ei stăpânirea peste tot și vor lucra după hartă, după sfânta Scriptură, iar drojdia vinului va fi răsturnată peste capetele celor ce s-au desfrânat cu fiara atât de mult și de atâta vreme, toți împărații popoarelor despărțite de Dumnezeu și supuse lucrării antichriste, dar care acum își găsește capătul și pieirea, căci așa este scris.

Voi, copii ai crucii, ascultați! Feriți-vă de otrava așchiilor ascunse în buzunarele fiecărui om, și care au sărit ca niște războinici din trupul fiarei apocaliptice, iar voi să credeți dacă Eu vin și vă vestesc primejdia acestei otrave, despre care scrie în Scripturile cele pentru vremea aceasta, și care nu se vor a fi citite și cunoscute de oameni. Căutați pe cei care știu de la Dumnezeu și dați-le ascultare, căci crucea înseamnă ascultare, nu altceva înseamnă lucrarea crucii peste voi. Curățiți-vă sufletul de lucrarea trupului, de poftele pitite în trup gata să lucreze, că iată, omul de pe pământ se face unealtă a diavolului ori de câte ori se lasă tras spre păcat prin gândul dinăuntrul omului, iar păcatul se face despărțitor de Dumnezeu în om, și apoi omul se ascunde de Dumnezeu și de oameni, căci gândul diavolului stă împotriva gândului lui Dumnezeu în om.

Așadar, hrăniți-vă mereu cu Duhul lui Dumnezeu, o, fiilor, că altfel vine diavolul cu duhul lui spre voi și vă hrănește el cu cele ce vă despart de Dumnezeu și de viață apoi. O, nu numai să auziți cuvântul Meu, ci duhul cuvântului să-l puneți la lucru peste voi apoi. Cei ce au acest duh nu se smintesc de cei ce nu împlinesc cuvântul auzit cu urechea, și nu cu inima din ei, căci măsura nu este omul care nu împlinește cuvântul, ci duhul cuvântului este măsura, că iată, duhul trupului îl schimbă pe om, pe creștinul care iubește să se închine vițelului de aur din vremea aceasta, căci creștinul iubește să aibă în buzunar așchia din trunchiul otrăvit, și care îl schimbă la inimă și la iubire pe om când el umblă cu ceea ce îi schimbă inima față de Dumnezeu și de credincioșia așteptată de Domnul din partea unui mărturisitor al Său.

Cel sărac cu duhul iubește într-un fel, iar cel ce are multe iubește în alt fel, și ce frumoasă era iubirea la începutul venirii la Mine a celor ce M-au aflat venit cuvânt pe pământ, și când erau săraci de duhul lumii, dar bogați în iubire de Dumnezeu, și străluceau aceia de departe din pricina iubirii înnoite în ei, iar mai apoi s-a făcut urât duhul din ei, slăbind ei în iubirea cea pentru Domnul, și iată, litera cuvântului ucide prin neîmplinirea cuvântului, dar duhul cuvântului dă viață precum este scris, și una este să crezi, și alta este să împlinești, iar cel ce se desparte de frați pierde binecuvântarea, mai întâi o pierde, și apoi se desparte, de vreme ce nu mai are puteri de sus de partea lui.

Aș vrea să-l povățuiesc pe tot omul, pe tot creștinul cel cu adevărat creștin, și vin cu zile de sărbătoare și pun masă de cuvânt pe pământ și grăiesc din cer ca să fiu auzit și crezut și urmat, și iată, astăzi, în duminica aceasta, Mă scriu în carte și cu praznicul Buneivestiri și spun neamului creștinesc despre taina cea înfricoșătoare și tainic de pătruns, când mama Mea Fecioara M-a primit să Mă așez în pântecele ei prin vestire de înger și să cresc Prunc pentru naștere și să Mă nasc Copil și să cresc Om împlinit, Dumnezeul Cel tainic, Fiul Tatălui fiind prin venirea Mea de la El pe pământ, căci omul trebuia salvat și așezat în cinstea cea de la început, și pentru care el a fost făcut de mâna lui Dumnezeu la facerea lumii, dar cu cine să mai grăiesc Eu despre tainele lui Dumnezeu cu omul, cu cine, decât cu creștinii crucii, cu turma creștin ortodoxă, asupra căreia lovește pe ascuns omul antichrist, care așa de mult se teme de acest neam al Meu, neamul crucii, arma cu care satana va fi biruit?

O, ce să fac cu cei care disprețuiesc pe mama Mea Fecioara, trupul cel tainic prin care Eu, Domnul, M-am coborât din cer pe pământ acum două mii de ani și M-am făcut Om ca să îmbrățișez crucea, și prin ea să biruiesc pierzarea omului, moartea cea de șapte mii de ani biruitoare peste om?

O, mama Mea, ai spus prin Scripturi că vei fi fericită de toate neamurile pământului pentru nașterea Mea din pântecele tău fecioresc, dar necredincioșii n-au luat în seamă această proorocie ieșită din gura ta, mamă. Cei ce-și zic creștini disprețuiesc proorocia gurii tale și mersul ei prin vreme peste turma bisericii Mele. Mă doare de la aceștia pentru neprimirea Mea, mamă, și-ți spun ție că Mă doare, mama Mea.

— Te doare, o, Te doare, Copilul meu scump. O, cum să nu Te doară de la cei care nu citesc, și nu știu dacă nu citesc, căci Tu prin duhul mărturiei ești și lucrezi până la sfârșit, și iată, biserica poartă numele de turmă a Ta, dar nu-Ţi dă loc înăuntru ca să găsești deschis și să-i dai din cer ca să meargă bine ea, căci preoții și arhiereii Ți-au tăiat dreptul, că așa îi îndeamnă duhul vremii lui antichrist, iar ei se supun din pricina dorului de slavă a lor. Tu însă ai primire la cei mici, care-Ți deschid ca să fii cu ei și prin ei în lume, și vom aștepta cu răbdare cerească lumina care va lucra peste tot, și când toți se vor uimili și se vor smeri și Te vor cunoaște, Fiule scump, căci smerenia minții și a inimii Îl așează pe Dumnezeu în om și se face împăcarea omului cu Dumnezeu, iar Tu vei avea mângâiere și vom fi mângâiați Noi, cei din cer, prin mângâierea pe care Tu o vei avea și o vei împărți, o, Fiule Iisus.

— O, mama Mea, o, mângâierea Mea, să-i mângâiem pe copiii crucii, mamă. Toate popoarele creștin ortodoxe sunt oștirea Mea pe pământ, sprijinită ea de oștirile sfinților din cer, iar Eu, Domnul, merg în față biruitor al fiarei potrivnice neamului creștinesc de pe pământ, mamă.

Sus crucea, copii ai lui Hristos! Binecuvântați sunteți voi pe pământ! Să se unească și să se înmulțească neamul ortodox, neamul lui Dumnezeu, și fiți biruitori, fiilor! Eu, Domnul, scriu aceasta acum ca să știe omul antichrist și să slăbească pic cu pic până la ziua când Eu, Iisus Hristos, voi spulbera puterea și lucrarea sa, precum este scris.

Pace, pace neamului creștin ortodox de pe pământ! Pacea Mea o las peste acest neam acum, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Amin, amin, amin.