2003 21 Sep

Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creştinătăţii Româneşti, ziua a doua

În a doua zi a sărbătorii Duhul cuvântului Meu vă îndeamnă să fiţi sfinţi, să fiţi precum Eu sunt, vă îndeamnă să ascultaţi de El, pentru că vi Se dă. V-aţi adunat la izvor şi e păcat să plecaţi aşa cum aţi venit. Luaţi Duh Sfânt ca să fiţi sfinţi, că plata cea pentru sfinţi este Duhul Sfânt. Amin.

Stau înaintea voastră cu fiii cuvântului Meu. Intru pe porţile cuvântului, şi binecuvântată de Tatăl Îmi este intrarea şi ieşirea, ieşirea şi intrarea, şi binecuvântată să vă fie vouă venirea la izvor, şi dacă veţi şi bea din el, vă va creşte ştiinţa şi înţelepciunea cea pentru înţelegerea cuvântului Meu care vine cu norii ca să-l cheme pe om de la moarte la viaţă, de la el la Mine, căci omul este moarte, iar Dumnezeu este viaţă. Amin.

Eu sunt viaţă fără de moarte, şi voiesc voia Tatălui Meu, voiesc ca omul să nu mai fie moarte fără de viaţă, căci omul se învoieşte în sine cu păcatul, iar plata păcatului este moartea. Acum şapte mii de ani, după ce Eu l-am făcut cu mâna din lut pe om şi am suflat peste el duh de viaţă ca să Mă odihnesc apoi în el, omul s-a smuls din împărăţia Mea şi s-a făcut moarte, el şi fiii lui. Fiii omului înseamnă rodul păcatului, iar fiii lui Dumnezeu sunt rodul Domnului, rodul vieţii, căci Eu sunt viaţă fără de moarte. Amin.

În a doua zi de sărbătoare Duhul cuvântului Meu vă cheamă să fiţi sfinţi, să fiţi precum Eu sunt, căci i-am spus omului acum două mii de ani: «Orice păcat pe care-l săvârşeşte omul, este în afară de trup, dar cel ce se dedă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său», în care-şi ia viaţă păcatul, şi omul devine moarte fără de viaţă. Ucenicii Mei luaseră în ei viaţă din viaţa Mea după ce Mi-am dat viaţa pentru ei ca iarăşi s-o iau şi să le-o dau lor de viaţă şi să fie ei apoi cuvântul Meu şi nu al lor, căci cel ce crede în Mine, am spus că râuri de ape vii vor curge din pântecele lui, din gura lui peste morţi şi peste vii.

Semnul credinţei este grăirea în Duhul Sfânt. Nu poate fi omul numit om credincios, om cu credinţă în Mine dacă nu are din el grăire de Duh Sfânt apoi, semnul primirii credinţei şi a botezului cu credinţă, că omul în zadar s-a învăţat să se boteze cu apă dacă nu a învăţat duhul pocăinţei spre iertarea păcatelor, duhul căruia îi urmează grăirea în Duhul Sfânt, ca semn al sfinţeniei omului.

Vă grăiesc vouă de taina sfinţilor, o, fii ai oamenilor! Sfinţii se nasc de la Dumnezeu, nu din sămânţă omenească, şi sunt fără de spiţă apoi, şi fug de cei ce i-au făcut pe ei, şi fug spre Mine, din Care ei s-au născut. O, fii ai oamenilor, e păcat să vă mândriţi cu fiii şi fiicele voastre, căci păcatul se naşte cu trupul şi îi zice „mamă şi tată“ celui ce l-a născut pe el. E păcat să vă bucuraţi de bucuria cea fără de Dumnezeu a fiilor voştri. E păcat să vă bucuraţi de păcat. Vi-l dau pildă pe dreptul Iov, care plângea la Mine pentru iertarea păcatelor fiilor lui care se adunau şi petreceau, iar el nu se bucura de ei, şi plângea la Mine pentru iertarea lor, căci ei petreceau în moarte, nu în bucuria cea de la Dumnezeu, iar când omul petrece fără de Dumnezeu, goneşte de lângă el pe îngerii lui Dumnezeu. Veniţi la învăţătura cea cu viaţă în ea, căci învăţătura Mea desparte viaţa de moarte, îl desparte pe om de păcat, îl desparte de sine ca să Mă ia omul pe Mine de sine al său. Omul este din fire ascuns în sine, dar cel ce se dă Mie, se leapădă de sine şi Mă ia pe Mine în sine prin omul care Mă iubeşte pe Mine în el, şi lucrează din Mine peste om pentru venirea omului după Mine şi nu după sine între pământ şi cer.

O, cât Mă doare că nu a voit şi nu voieşte omul să-Mi înţeleagă cuvântul chemării lui la Mine, căci am spus acum două mii de ani: «Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie», ca să scape de sine, căci altfel omul nu poate scăpa de sine şi nu poate fi ajutat de îngerii lui Dumnezeu, căci omul pizmuieşte, cleveteşte, se trufeşte, şi apoi cade prin acestea, iar îngerii cei buni nu pot pentru el împotriva răului din el. Am spus că împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare, dintre care cinci sunt înţelepte, iar cinci, neînţelepte. Cele înţelepte îşi adună, iar cele neînţelepte nu-şi adună, ci adorm faţă de veghea pe care trebuie s-o aibă, iar veghea nu este decât iubirea de Dumnezeu. Nici un om nu poate veghea împotriva păcatului din el decât prin iubire de Dumnezeu şi mereu iubire, aşa încât viaţa lui să însemne Dumnezeu şi nu om.

O, fii ai oamenilor, luaţi din Duhul Meu, şi apoi fiţi sfinţi precum Eu sunt sfânt, căci sfinţii vor judeca lumea, şi au şi judecat-o, pentru că au biruit-o şi nu mai sunt din lume precum nici Eu nu sunt din lumea aceasta. Împărăţia cerurilor înseamnă îngeri, fie în trup, fie în afară de trup, şi de aceea am asemănat-o Eu pe ea cu fecioare, dar omul nici această Scriptură a Mea nu a dat s-o înţeleagă, căci omul nu se leapădă de sine ca să înţeleagă ca Mine apoi. Nici un sfânt nu a zis că Dumnezeu întârzie şi că nu Se mai împlineşte cu venirea Sa, ca apoi să creadă desăvârşit în Mine cel ce se sfinţeşte pentru Mine. Sfinţenia este venirea Domnului la om, şi a omului la Mine, căci sfinţii trăiesc în Mine, şi Eu în ei, şi nu mai trăiesc ei. Numai cei ce iubesc neştiinţa şi păcatul acesta, numai aceia zic că nu mai vine Domnul precum a zis că va veni, şi nu se tem aceştia de ceea ce zic ei, şi nu se tem de Dumnezeu. Sfinţii sunt cu Mine, şi Eu cu ei prin greul Meu dintre pământ şi cer după om. O, nu vrea omul să se pregătească şi să fie adevărat când spune că aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, iar Eu fără de veste voi veni, şi faptele fiecăruia se vor vădi, căci din doi care vor fi la ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa, şi din două care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată, şi aşa se vor descoperi faptele fiecăruia, aşa şi nu altfel.

O, dacă voi, fii ai oamenilor, aţi vrea să-i ţineţi lângă voi mereu pe îngerii Mei, atunci voi aţi fi ca Dumnezeu, aţi fi ca Mine, Care ascult de Tatăl, căci cel ce nu ascultă de nimeni, acela se ascultă pe sine şi nu vine după Mine. Plâng îngerii Mei că sunt fără de lucru pentru om, căci omul îi alungă de lângă el cu minciuna, cu clevetirea, cu trufia vieţii, cu pofta ochilor, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mâncarea şi cu băutura, cu viclenia şi cu toate cu câte omul se iubeşte pe sine, căci omul prin iubirea de sine îi alungă pe îngerii Mei şi nu prin altceva, iar de la aceasta se nasc toate cele ce îl despart pe om de iubirea de Dumnezeu, care este paza de toată despărţirea de Dumnezeu a omului.

Voiesc, omule venit la izvorul înţelepciunii, voiesc să te învăţ cum să iubeşti viaţa ta. Dacă vrei s-o iubeşti, trebuie să ţi-o dai ca iarăşi s-o iei, căci Eu am spus: «Cel ce-şi iubeşte viaţa, acela şi-o va pierde, iar cel ce şi-o dă, acela şi-o va lua înapoi», că până omul nu moare, nu poate învia, nu pot Eu trăi în el câtă vreme trăieşte el în el. Omul îşi hrăneşte trupul şi sufletul îngrijindu-le ca să trăiască el în el, dar Eu vă spun, fii ai oamenilor, că dacă veţi trăi voi în voi, veţi muri prin faptele voastre, fiindcă nu se poate să rămână viu cel ce nu se leapădă de sine. Această învăţătură de viaţă, din iubire v-o dau, şi cu milă vă chem de la moarte la viaţă, de la voi la Mine prin lepădare de sine, ca să puteţi face apoi voia Tatălui, Care este în ceruri şi nu pe pământ, şi Eu voiesc să-i trag pe toţi la Tatăl, precum am promis când M-am suit la Tatăl că aşa voi lucra după ce voi ajunge iarăşi în slava pe care o am de la El mai înainte de întemeierea lumii.

Am venit cuvânt pe pământ ca să-l chem pe om la viaţă, iar viaţa înseamnă sfinţenie şi iubire de Dumnezeu de-a pururi, căci unde este viaţă, de-a pururi este, şi nu este ca moartea, care nu este veşnică, fiindcă moartea nu va mai fi curând, curând, şi vor fi numai sfinţi pe pământ, căci sfinţii vor judeca lumea, după cum este scris în Scripturi, şi am zis: «Celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele îi voi da lui stăpânire peste neamuri şi le va păstori pe ele cu toiag de fier, şi ca pe vasul olarului le va sfărâma, precum Eu am luat putere de la Tatăl Meu».

Când Pavel, apostolul Meu, aşeza cuvântul Duhului Sfânt al învăţăturii peste biserică, el spunea: «Au nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti vom judeca».

Voiesc să-i sui înapoi în slava din care au căzut pe îngerii care s-au semeţit, şi voiesc prin iubirea omului să fac aceasta, prin învierea tuturor să fac aceasta, şi atunci îngerii vor fi ridicaţi din căderea lor cea de la început, şi ne vom bucura de toată facerea, căci iarăşi toate se fac, şi noi se fac, precum este scris. Voiesc să-l învăţ pe om să nu-l mai facă pe duhul rău, şi să facă Duhul Meu în el, şi din el peste om, şi atunci îngerii căzuţi din slava Mea vor fi judecaţi, şi vor fi apoi ridicaţi la loc prin învierea din moarte a omului.

Nu vreau, omule, să-Mi fie în zadar moartea Mea de pe cruce, şi prin care am biruit moartea ta. Nu vreau să mai fie moarte, şi nici tu să nu mai vrei, căci vreau să iau moartea de pe pământ, iar când moartea, cel din urmă vrăjmaş, va fi biruită, atunci Eu, Domnul, Mă voi odihni de căutarea Mea după om şi îi voi da lui viaţa Mea ca să o trăiască pe veci, precum Eu, pe vecii sunt. Amin.

Te serbează cei ce s-au adunat la chemarea Mea în grădina întâlnirii Mele cu omul, mamă, iar Noi luăm cântarea cea dulce a celor ce au venit la nunta Mea cu mireasa Mea cea din români şi pe care Eu o slăvesc cu slava Mea, căci ea Mă slăveşte în ea înaintea oamenilor, mamă. E sărbătoare de naştere a ta, mamă. Cea stearpă a dat naştere Născătoarei de Dumnezeu, şi nu se suie la mintea omului cele mai presus de fire, lucrate de Dumnezeu pe pământ între oameni, căci omul s-a învăţat cu slava cea de pe pământ, cu slavă de la om, slavă văzută, iar cu slava cea nevăzută nu mai caută omul, mamă. Tu te-ai născut din femeie stearpă pentru că Dumnezeu te-a născut, iar cuvântul cel pentru naşterea ta şi a Mea a fost rostit la facerea omului când Dumnezeu a rostit peste stricătorul firii şi a zis: «Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul».

Omul nu vrea să se suie cu mintea sa spre cele mai presus de fire, mamă, căci omul este prea mic, în timp ce se face mai mare ca Dumnezeu neprimindu-L peste el, mamă.

– O, Fiule scump şi preaiubit al Tatălui şi al meu, lacrima Ta după om se va sfârşi curând, căci Duhul şi mireasa Îţi zic: „Vino!“, iar cel ce aude glasul Tău din grădinile Tale în care cobori cuvânt acum, la sfârşit de timp, să zică şi aceştia: „Vino!“, căci Tu zici şi îi chemi pe cei însetaţi să vină, iar cel ce voieşte să ia în dar apa vieţii, să o ia, Fiule scump. Această apă în dar se dă, căci Tu o dai, şi Tu eşti Cel preascump în cei ce Te gustă, şi de aceea eşti Tu frumos pe chipul celor ce Te iubesc aşa cum Tu îi înveţi pe ei.

Aduc mulţumire pentru darul inimilor care cu umilinţă îmi cântă cântare pentru sărbătoarea naşterii mele şi le dau în dar viaţa Ta, Fiule al vieţii care va să fie veşnic pe pământ şi peste om. Le dau darul credinţei sfinte, ca să Te dorească şi să fie sfinţi pentru slava Ta şi a lor. Le dăm cuvântul Tău care cheamă omul de la moarte la viaţă, şi le dăm darul iubirii de Dumnezeu, care poartă în el temerea de Dumnezeu, începutul înţelepciunii omului, şi atunci vor cunoaşte că Tu i-ai iubit, pentru că Tu Te-ai sfinţit pe Tine Însuţi, ca să fie ei sfinţiţi întru adevăr şi să vadă slava Ta pe care o ai de la Tatăl, şi să vadă că Tatăl Te-a iubit pe Tine mai înainte de întemeierea lumii, Fiule scump, şi vor cunoaşte ei că Tu ai făcut lumea. Amin.

Luaţi din pacea inimii Fiului meu iubit, pe Care Tatăl mi L-a dat ca să vi-L dau. Luaţi viaţă din viaţa Lui. Acest dar vi-l dau pentru darul inimii voastre, pentru prăznuirea naşterii mele între oameni şi a Fiului meu iubit, întru Care Tatăl a binevoit. Eu, ca o mamă a Fiului Tatălui, vă prind şi vă cuprind la piept şi vă alăptez cu Fiul meu, Care este Cuvântul Cel de la prima facere a lumii şi Cel de la înnoirea facerii, la sfârşit de timp. Sfinţiţi-vă pentru venirea Lui, căci Îl veţi vedea cum vine şi cum este, aşa cum numai cei asemenea Lui Îl văd. Sfinţiţi-vă, ca să nu fiţi judecaţi, ci să judecaţi lumea pe care sfinţii o vor judeca, precum este scris în Scripturi.

Pace vouă! Vă spun ca şi Fiul. Pacea Lui v-o dau vouă, precum vă dă El, nu precum vă dă lumea. Aduceţi-vă Lui jertfă de iubire, căci El este Mire şi Îşi doreşte mireasă. Faceţi-vă mireasă a venirii Fiului meu, şi apoi bucuraţi-vă, că plata voastră multă este în ceruri şi aşteaptă s-o luaţi dacă veţi sta în duh de mireasă a Fiului meu. Amin, amin, amin.

– O, miriade de miriade stau heruvimii şi serafimii şi toţi îngerii slavei în toată grădina sărbătorii, mamă. I-aş face pe toţi cei adunaţi să le simtă slava şi să le vadă lucrarea, dar cei ce voiesc să vadă, să se sfinţească pentru slava celor ce nu se văd, mamă, şi apoi o vor vedea pe ea, căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt şi vor rămâne pe pământ în chip văzut, după cum ele sunt. Amin.

Mă slăvesc pe Mine cu voi înaintea Tatălui, copii ai cuvântului Meu, că M-am aşezat în voi şi cu voi înaintea celor ce au venit la izvorul înţelepciunii cuvântului lui Dumnezeu. Vă dau harul întreit pentru aşezarea pe vatra sătuţului cuvântului Meu a fântânii sfântului Nicolae, ocrotitorul necăjiţilor şi al lipsiţilor. Mi-a fost milă de cei fără de apă, şi le vedeam trupul sub sarcină aducând din vale în deal apă cu cobiliţa. Am pus milă în voi şi v-am spus să aşezaţi pe calea aceasta fântână, fiilor, şi cruce de odihnă a sufletelor şi a trupurilor care ostenesc de cale, şi băncuţă de stat pe ea, toate aşezate frumos, ca într-un staul îngrădit şi frumos de privit. Iar pentru osteneală vă voi ajuta să puteţi înmiit şi să lucraţi şi să miluiţi pe omul necăjit de sarcinile lui, fiilor, ca să-l fac dator pe el cu iubirea de Dumnezeu, cu dorul şi cu darul credinţei sfinte, care-l face sfânt pe om la duh, la suflet şi la trup.

Fântâna sfântului Nicolae, arhiereu după rang şi puternic miluitor al celor săraci care Mă iubesc cunoscându-Mă prin propovăduire, acest dar îl binecuvintez prin voi, cei unşi ai Mei peste vremea aceasta, şi îl dăm sătenilor, fiilor.

Acum, pace vouă, şi pace lor, celor ce cu dor s-au strâns să cinstească pe mama Mea Fecioară şi pe Dumnezeu Cuvântul, Fiul ei! Eu sunt Cel ce sunt, şi Mă fac pe pământ cuvânt şi vin pe şoaptă de vânt în a doua zi de sărbătoare, ca să-i învăţ pe cei adunaţi la izvor, căci sunt Învăţător. Împărăţia cerurilor se învaţă, şi apoi se ia, şi apoi se trăieşte, şi apoi se înmulţeşte din om în om, şi este fără de început şi fără de sfârşit în cer şi pe pământ, şi voiesc s-o cunoască omul şi s-o trezească în el, căci omul a fost făcut de Dumnezeu pentru ca să fie sfânt pe pământ.

O, fiilor scumpi care Mă purtaţi cu cuvântul spre oameni, să-i spuneţi omului că omul a fost făcut de Dumnezeu pe pământ pentru cer şi nu pentru pământ. Iată taină vă spun vouă: cerul a fost făcut pentru pământ, şi pământul pentru cer, iar omul a fost aşezat între pământ şi cer la facerea lui. Daţi-vă cu cuvântul Meu oamenilor şi spuneţi-le lor că Eu sunt chipul vostru, duhul vostru, şi să Mă ia de la voi şi să Mă aibă oamenii de împărăţie a lor. Amin.

Pace vouă! Aţi ostenit mult de Mi-aţi aşezat sărbătoare între Mine şi om. Vă pecetluiesc mereu cu putere şi vă pun pe frunte pecetea Mea: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că acest nume v-am pus Eu pe frunţi, ca nimeni să nu poată împotriva voastră, ci numai Eu să pot peste voi şi din voi, căci scris este despre cei ce biruiesc şi păzesc până la capăt faptele Mele: «Le voi da lor stăpânire peste neamuri şi le vor păstori pe ele cu toiag de fier, şi ca pe vasul olarului le voi sfărâma, şi iarăşi viaţă le voi da», viaţă din viaţa Mea le voi da. Amin, amin, amin.