Eu, Domnul Iisus Hristos, cobor cu sfinţii şi cu îngerii în zeci de mii de mii deasupra ieslei cuvântului Meu din zilele cele de apoi şi binecuvintez cu cuvânt nou sărbătoarea de pomenire a punerii pietrei de temelie pentru zidirea chivotului Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim pe pământul român. Amin.

Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt Cuvântul Tatălui Savaot. Sărbătoresc în cer şi pe pământ ziua Mea de biruinţă a sfârşitului veacului omenesc şi a începutului veacului împărăţiei cerurilor pe pământ. Au trecut doisprezece ani de când am aşezat cu cuvântul Meu, cel din Tatăl născut, şi cu mâna voastră, cei ce-Mi sunteţi fii şi stătători aici, în grădina Sfintei Sfintelor Mele, şi cu binecuvântarea şi mărturia de neşters a arhiereului Meu cel uns de cuvântul Meu din zilele voastre, Irineu, cel credincios venirii Mele, am aşezat piatra de temelie a chivotului Sfintei Sfintelor, căci pământul de sub el este masa pe care el a fost aşezat de cuvântul Meu ca să stea. Şi a stat, şi a mărturisit apoi, căci am împlinit prin această zidire taină de nepriceput, pietricica cea albă, şi pe ea, numele Meu cel de la sfârşit de timp, căci scris este în Scripturi pentru sfârşit de timp: «Numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu». Amin.

Am spus să scrieţi pe această piatră de jur împrejur: «Iată, vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi!», şi am scris Eu dacă voi nu aţi scris. Am scris, pentru că am zis să fie scris aşa, şi acest scris al Meu stă în cele ce nu se văd, din câte nu se văd, dar sunt, împodobind şi mărturisind grădiniţa cuvântului Meu prin care Eu sunt peste ea. Amin.

Pace vouă! Şi scrieţi în cartea mărturiilor zi de serbare pentru doisprezece ani de la aşezarea pietrei de temelie a acestei zidiri şi a împlinirii acestei Scripturi de nou Ierusalim aşezat pe pământ de cuvântul Meu care vine pe nori cu tot cerul Meu de sfinţi şi de îngeri.

Scrieţi în cartea în care-Mi strângeţi tot cuvântul Meu de peste voi, scrieţi că am avut acum doisprezece ani pe martorul Meu cel credincios, arhiereul Irineu, pe care Eu, Cuvântul lui Dumnezeu, l-am aşezat pe scaunul bisericii Mele, biserica lui Iisus Hristos, şi i-am scris numele pe această piatră, şi aceasta înseamnă aşezarea lui peste acest timp, martor al venirii Mele cuvânt pe pământ, iar cuvântul lui din ziua aceea a fost aşezat lângă cuvântul Meu, şi a mărturisit cuvântul lui, şi a rămas scris în cartea Mea, iar cartea Mea se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu, numele Meu cel de la sfârşit de timp. Amin.

O, fiule ales şi uns de cuvântul Meu peste vremea aceasta a venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl! Eu am venit acum cuvânt pe pământ ca să aşez împărăţia cerurilor şi sfârşitul lumii, căci sfârşitul lumii este sfinţenia, fiule. Iar dacă tu nu auzi, aud Eu, şi se aude de la margini la margini prin cuvântul Meu care curge şi nu stă, şi prin care Eu, Cel ce sunt, mărturisesc cu cuvântul în cer şi pe pământ că numele tău de pe această piatră de început, nu-l pot şterge nici Eu, nu-l poţi şterge nici tu, nu-l pot şterge nici cei ce nu te-au primit din partea Mea cu vestea începutului cel nou, de cer nou şi pământ nou pe pământul român. Numele tău este purtat de îngeri şi de sfinţi de la margini la margini în cer şi pe pământ, şi tot aşa şi ocrotirea ta, şi tot aşa şi coroniţa ta, pe care nimeni din cer sau de pe pământ nu ţi-o poate lua de peste tine, căci tu ai rămas mărturisitor, şi nu se mai şterge de pe creştetul pământului român proorocia pe care a rostit-o prin tine Duhul Sfânt pentru acest pământ pe care Eu, Cel ce sunt, Mi-am aşezat împlinirea vestirii venirii Mele şi împărăţia Mea cu cei credincioşi ai Mei, sfinţenia, care pune capăt lumii; căci Eu Mi-am aşezat pe pământ Ierusalimul nou în anul 7500 de la facerea lumii, iar de la naşterea Mea prunc din Fecioară mamă, anul bisericesc 1992, căci am zidit chivotul de pe masa Sfintei Sfintelor în primele trei luni ale acestui an, iar în a patra lună, în ziua a douăsprezecea a lunii decembrie, am pecetluit cu numele Meu şi cu numele tău sfinţenia şi pe fiii ei şi pământul de sub ei, şi am scris cu ea sfârşitul lumii şi am ieşit deasupra tuturor celor ce se vor a fi. Şi iată, Eu sunt cuvânt pe pământ şi împărăţesc prin el şi dau cu el fiecăruia după cum este fapta sa, căci scris este în proorocii: «Iată, luaţi aminte la cuvântul Domnului: Un glas! Un vuiet din cetate! Un glas din templu! Este glasul Domnului. Şi El răsplăteşte vrăjmaşilor Săi după faptele lor», şi «Domnul îi va nimici cu suflarea gurii Sale». Amin. Iar tu, prin mărturisirea ta din ziua aceea, ai rămas martorul Meu cel credincios, mărturie care nu s-a mai şters, chiar dacă potrivnicul, omul fărădelegii, te-a scos în faţă ca să Mă loveşti de piatra pusă de necredinţa lui în mâna ta. Dar piatra aceea se va întoarce spre toţi cei care nu te-au primit din partea Mea, căci cine nu te-a primit pe tine, pe Mine nu M-a primit, şi iarăşi a fost scrisă o Scriptură ca cea de acum două mii de ani când nu M-a primit poporul Meu când am venit de la Tatăl ca să-i aduc mântuirea şi pocăinţa spre iertarea păcatelor lui.

Tu eşti martorul Meu cel credincios. Sunt doisprezece ani de când cuvântul tău mărturiseşte de lângă această piatră pietricica cea albă pe care am voit s-o dau în dar bisericii lumii din care Eu te-am ales al Meu şi te-am mărit pentru credinţa ta, ca să dau prin tine mâna la toţi cei care ar fi voit să se facă prin sfinţenie fii ai lui Dumnezeu şi apostoli ai cuvântului Meu care vine cu norii şi care este luat de cele patru vânturi şi dus de la margini la margini, ca să vină spre acest munte al Meu neamurile pământului şi să primească slava Mea spre sfinţenia lor, căci sfinţenia este sfârşitul lumii. Amin.

Tu eşti în lanţuri de atâta vreme, dar Eu îţi trimit în taină pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi te înfăşor cu ocrotirea Lui şi îţi spun: pace ţie şi fericire ţie că rabzi până la plinirea răbdării, până voi depărta pe toţi vrăjmaşii Mei şi ai tăi, fie prin învierea, fie prin osândirea lor, căci Eu grăiesc acest cuvânt ca să-l împlinesc, Amin.

O, bucuraţi-vă, voi, sfinţi şi îngeri, care veniţi cu Mine din slavă, căci Tatăl Ne dă sărbătoare nouă pentru ziua de slavă a sărbătorii de azi şi Se slăveşte cu cuvântul Său prin Fiul Său. Amin.

Iar voi, fiilor care-Mi aşezaţi în carte cuvântul sărbătorii de azi, de punere a pietrei de temelie a chivotului Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim, treceţi apoi în cartea trâmbiţei Mele Verginica, şi vom poposi în ea cu Tatăl şi cu ea, căci ea este piatra de temelie pe care am zidit din nou biserica Mea în zilele cele de apoi, că Eu în zilele Mele cu ea pe pământ am zis că biserica Mea cea dintâi se va zidi din nou, şi va fi din nou pe pământ sfinţenia, şi aceasta va aduce cu ea sfârşitul fărădelegii care s-a arătat acum ca să oprească drumul venirii Mele prin cei ce iubesc fărădelegea, dar scris este: «Se va arăta cel fără de lege pe care Domnul Iisus Hristos îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi îl va nimici cu strălucirea venirii Sale, fiindcă n-a primit iubirea adevărului spre mîntuire».

Trecem în cartea trâmbiţei Mele şi vă voi creşte pe voi cu cuvântul Meu şi al Tatălui Meu şi cu cuvântul trâmbiţei Mele Verginica, pe care am pus-o piatră de temelie a bisericii Mele la sfârşit de timp, fiilor. Amin, amin, amin.

 

***

 

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt intră în cartea ta, Verginico. Hai să punem creştere peste poporul cel sfânt al Ierusalimului nou.

Hai, copii care deschideţi calea Domnului, fiţi porţi deschise, că dacă v-aş avea mereu aşa, aş ţine treaz mereu pe tot copilul acestui popor.

Hai, Tată al Meu şi al poporului Meu, hai şi le dă lor, ca unor fii, creştere, că eşti Tată, şi Mă ai pe Mine Fiu ascultător ca să-i poţi creşte pe ei după chipul şi asemănarea Mea. Amin, amin, amin.

– O, popor al Fiului Meu, nu vreau să vadă cerul că eşti pretenţios, că tu ai pildă pe Fiul Meu, şi Eu îţi sunt tată şi mamă şi te cresc şi te feresc de răul care ar bate spre tine, şi te hrănesc cu Fiul Meu, şi tu eşti dator să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-L asculţi şi să-L iubeşti, ca să fie acestea plata iubirii Lui pentru tine şi să nu rămâi dator lui Dumnezeu. Amin.

A fost odată un copil ascultător şi iubitor de părinţi, care, după vârsta lui micuţă, lucra cu mânuţele, după puterea şi iubirea şi mintea lui supusă, câteva treburi în gospodăria părintească. Mergea de învăţa şi carte, şi vedea copii de vârsta lui că-şi luau din târg pe cele ce ochii şi mintea lor le doreau. Şi văzându-i pe ei ce făceau, se gândea să-şi cumpere şi el câte ceva din târg, deşi părinţii lui aveau îndeajuns grijă de el în toate câte lui îi trebuiau. Mintea lui de copil dorea, dar nu ştia cum să ajungă să-şi împlinească dorinţa de a fi în stare să aibă cu ce să-şi cumpere ca şi ceilalţi copii lucruri şi bunătăţi din târg. Venise de la şcoală şi făcuse cu hărnicie şi cu iubire toată treaba pe care o făcea mereu în casă şi în ogradă, iar seara a luat hârtie şi creion şi a scris părinţilor săi datoria pe care o au ei către el pentru tot lucrul mâinilor lui, şi aşa a scris: Datoria părinţilor mei pentru lucrul meu făcut în gospodărie:

– pentru că aduc lemne şi fac foc =10 lei

– pentru că aduc apă =10 lei

– pentru că aduc verdeaţă la păsări =10 lei

– pentru că legăn pe frăţiorul mic =10 lei

– pentru că mătur curtea =10 lei

Total: =50 lei

Şi s-a sculat mama lui în dimineaţa următoare ca să-l pregătească pentru şcoală, să-i pună masa, să-i dea în gentuţă pâine şi fructe, şi apoi să-l trezească şi să-l gătească. Uitându-se pe gentuţa lui, a găsit bileţelul şi l-a citit şi a lăcrimat cu îngrijorare pentru inimioara lui, care fusese atinsă de duh străin de creşterea pe care el o luase de la părinţi, căci îl creşteau învăţându-l întru toate câte trebuia să înţeleagă între el şi părinţii lui pentru ascultarea lui şi paza lui de orice rău. Mama, înţeleaptă pentru viaţa şi învăţătura cea pentru viaţă, a pus pe hârtia cu socoteala făcută de copil cincizeci de lei şi, plângând pe bileţel, a adăugat în scris aşa:

– pentru grija ce ţi-o purtăm ca să creşti =nimic

– pentru hăinuţe şi pentru ghetuţe =nimic

– pentru paza de toată primejdia rea =nimic

– pentru îngrijirea când eşti bolnăvior =nimic

– pentru hrană şi pentru învăţătură =nimic

Total: =nimic

Şi a luat ea bileţelul cel udat cu lacrimi şi l-a pus pe gentuţa lui. Bucurându-se copilul pentru bani, a plecat la şcoală, şi apoi s-a uitat să-i numere, dar a găsit pe bileţel şi socoteala mamei sale. Inimioara lui a început să suspine, şi aşa, suspinând, s-a întors acasă şi a căzut în genunchi îmbrăţişându-şi părinţii şi cerându-le să-l ierte că a gândit cu gând străin de ascultarea şi de iubirea pe care o avea pentru părinţii lui, şi a cerut învăţătură de la ei, şi apoi a învăţat să se ferească să stea fără învăţătura lor peste el mereu, şi să nu ajungă risipitor şi defăimător şi ascuns de părinţi, precum erau mulţi copii din vremea lui.

O, copii ai Fiului Meu, nu vreau să vadă cerul că sunteţi pretenţioşi, căci voi aveţi pildă pe Fiul Meu, şi Eu vă sunt tată şi mamă şi vă cresc şi vă feresc de rău şi vă hrănesc cu Fiul Meu, şi voi sunteţi datori să-L iubiţi pe Dumnezeu şi să-L ascultaţi şi să-L urmaţi aşa cum vă învaţă El, fiilor, ca să fie aceasta plata iubirii Lui pentru voi, şi să nu rămâneţi datori lui Dumnezeu.

O, copii învăţaţi de Dumnezeu! Eu, Tatăl, vă spun că pe cel ce se ascunde îl ajunge mustrarea conştiinţei, căci plata pentru ascundere este grea, iar voi aveţi drum spre Dumnezeu ca să-I spuneţi Lui toată fiinţa voastră şi să vă liberaţi de greu şi de sarcini, cu care omul se duce până peste hotar dacă nu ştie să le dea jos până acolo. Nu ştie omul, nu are omul peste el învăţătură cu care să caute să iasă din întuneric, să-l caute pe cel ce-l curăţă pe el de toate ale sale care nu seamănă cu Dumnezeu. Nu vrea şi nu ştie omul să caute pe cel ce-i arată greşeala şi să nu fugă de acela. Nu poate omul să fugă de greşeală dacă are greşale necurăţate de Dumnezeu. Iar tu, copil al poporului sfânt, dacă fugi de cel ce-ţi spune greşeala ta, tu nu ştii să fii creştin al lui Iisus Hristos, Fiul Meu, ci eşti ca lumea dacă dai să faci aşa.

Am venit în cartea lui Verginica, am venit cu Fiul Meu ca să te învăţ întru El, popor al învăţăturii cea de sus. Cine nu este şcolar la şcoala Noului Ierusalim, acela nu are ce premiu să ia, acela nu ştie nimeni de el, nu mărturiseşte nimeni despre el. Fiul risipitor a cerut tatălui său dreptul său la moştenire ca să şi-l cheltuie după inima lui, şi a pierdut tot ce a avut el agonisit în casa părinţilor săi, a pierdut dreptul de fiu, de moştenitor al părinţilor lui, dar copilul care stă sub învăţătura părinţilor lui, acela nu păţeşte nici un rău, fiilor. Cine citeşte pilda pe care Eu v-am dat-o acum, cu copilul pretenţios, acela să înţeleagă dacă citeşte, şi duhovniceşte să înţeleagă, că una este să fii argat, şi alta este să fii fiu, dar cel ce voieşte să devină din fiu, argat, acela nu are de unde să înveţe dacă nu caută învăţător. Cine nu spune gândul lui şi tot ce vorbeşte el învăţătorului său, acela nu are nici un dar, căci învăţătorul este cel mai mare dar pe care-l poate avea omul, şi alt dar nu poate omul avea, şi iarăşi zic: cine aude acest cuvânt, să înţeleagă.

I-am învăţat, Fiule; i-am învăţat, şi Te dau pe Tine lor, învăţător şi pildă de copil al Meu Te dau lor, ca să ştie ei ce înseamnă să aibă ei tată şi mamă pe Dumnezeu. Amin, amin, amin.

– O, Tată, preaslăveşte pe Fiul Tău, iar Eu voi învăţa de la Tine să-i umplu de slava Mea cea de la Tine pe cei ce aşează învăţătura Mea peste fiii Ierusalimului nou, Tată.

O, poporul Meu, am pus peste tine învăţători de la Mine şi am făcut din ei lumina lumii, cuvântul Meu peste pământ. învăţaţi să ascultaţi prin ei de Dumnezeu şi să nu fiţi pretenţioşi şi să nu rămâneţi datori lui Dumnezeu, fiilor. Cel ce nu se leapădă de sine şi şi-l păstrează, şi după el se conduce şi nu după lumina lumii şi nu după cuvântul vieţii, acela nu poate să asculte, acela nu poate fi şcolar care să ia învăţătură şi să se îndrepte din orice greşeală.

O, Verginico, ce frumos i-a învăţat Tatăl pe ei! Ce frumos, ce frumos!

– O, Doamne, ce fericit este copilul care iubeşte pe tatăl şi pe mama sa, că acela le spune lor tot gândul lui, şi apoi primeşte învăţătură şi rămâne în iubire. Cartea mea în care ne scriem azi peste ei cu învăţătură atât de frumoasă, este zi de şcoală, şi fericiţi sunt fiii Ierusalimului nou care iubesc şcoala Ta cea de sus, cartea Ta, cuvântul vieţii, Doamne, că aceia ştiu ce înseamnă fiu şi ce înseamnă argat, iar cel ce ştie, acela rămâne fiu, rămâne în iubirea Ta. Amin.

Vă dau şi eu de lângă Domnul povaţă. Nu uitaţi să fiţi fii. Nu vrea Domnul să vadă că sunteţi pretenţioşi, căci Tatăl v-a dat acum pildă pe Fiul Său. Ca unor fii v-a dat creştere, că-L are pe Fiul Său ascultător de El, şi vi L-a dat pildă, ca să vă poată creşte Fiul Său după chipul şi asemănarea Sa. Fiii au tot ce are tatăl şi mama lor şi nimic nu le mai trebuie de la ei decât învăţătură mereu, căci aşa stă copilul, stă mereu sub iubirea şi sub învăţătura celui ce-i dă viaţă, şi aceasta înseamnă să fie copil fiul. V-a dat Domnul cărare spre El. Preţuiţi-o, fiilor. Cine iubeşte mersul cu cărare, aşa merge, şi nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, ci numai pe cărare şi numai cu învăţătură. Căutaţi să-I fie bine Domnului cu voi, şi vouă cu Domnul, şi să vadă cerul aşa la voi, ca să vă poarte Domnul, apoi, de grijă, pentru voi şi pentru El cu voi. I-aş ruga pe cei ce stau călăuză de la Domnul pentru voi să se aplece spre cei ce nu se apleacă cu milă spre Domnul, că mare e durerea Domnului de la unii ca aceştia care n-au milă de truda şi de lucrarea Lui între voi şi peste pământ.

Iar pe voi, copii ai Ierusalimului, vă îndemn spre dor şi spre iubire de Duh Sfânt şi spre rugăciune făcătoare de minuni, şi ridicaţi-vă toţi cei care aţi primit de la Domnul creştere aleasă şi puneţi umărul pentru pregătirea cea mare a vestirii de la margini la margini a venirii Domnului cu mântuirea şi cu judecata, că se apropie slava zilei Domnului, cu fiecare clipă mai mult trăită de voi întru această slavă. Amin.

Iar Tu, Doamne Cuvinte, binecuvintează mersul poporului Tău cu vestea venirii Tale şi cu împărăţia Ta, întru slava sa pe pământ. Amin, amin, amin.

– Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui Savaot, rostesc cu putere multă şi spun: mergi, Ierusalime, mergi, căci Dumnezeu Cuvântul Se vesteşte pe Sine cu venirea Sa şi cu împărăţia Sa pe pământ cu tine în mijlocul neamului român. Binecuvintez cu cuvântul Meu cel plin de har şi de adevăr, cu suflarea gurii Mele, lucrul vestirii peste tot pământul al Fiului lui Dumnezeu, Care vine cu norii şi Se face cuvânt de Duh Sfânt peste pământ. Mergi cu vestea împărăţiei cerurilor, mergi, Ierusalime, mergi! Amin.

O, treceţi din trup în duh, copii ai Ierusalimului nou, şi fiţi ucenicii Mei şi fiţi martorii Mei de la margini la margini, căci Duhul Sfânt Mângâietorul, din al Meu va lua şi vă va învăţa pe voi mersul în numele Meu peste toate neamurile pământului, începând de la voi, de la români, fiilor ucenici, şi tot şi toate vă vor sluji vouă, văzându-vă pe voi slujind venirii Mele şi cinei Mele de cuvânt cu neamurile de pe pământ, care vor auzi slava Mea şi se vor apropia de ea şi vor bea din vinul cel nou al împărăţiei celei noi, care vine cu naşterea din nou a lumii, precum este scris în Scripturi. Am început cu voi împărăţia cerurilor pe pământ, iar cel ce este sfânt, să se sfinţească şi mai mult, şi să se facă râu din râul vieţii, căci orice ucenic desăvârşit este ca învăţătorul său, şi va lua plată de ucenic din mâna Mea pe pământ. Amin, amin, amin.