Semănătorul seamănă sămânţa Sa. Învăţătorul seamănă învăţătura Sa. Amin, amin, amin. Vin din cer pe pământ, şi venirea Mea este cuvântul. Stau cete-cete oştirile cereşti, gata să se aşeze în sărbătoare pentru coborârea Mea, pentru slava Mea cerească între voi, cei adunaţi la sărbătoare. E sărbătoarea cerului pe pământ cu voi, iar Duhul Sfânt este Mângâietorul Care Se dă din Sine celor ce caută pe Dumnezeu după adevăr.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Mă aşez Mângâietor şi Învăţător peste voi, cei adunaţi la sărbătoare. Pun masa ca să cinăm. Bucatele sunt culese proaspăt, iar vinul este nou, şi îl pun în vase. Să vină fiecare cu vasul său să Mă torn în el cu hrană nouă, cu vin nou, cu cer nou şi cu pământ nou. Amin, amin, amin.

Pe pământ este numai slavă omenească, iar Eu, Domnul, plâng în umilinţa Mea aşteptând trezirea omului, umilinţa omului. Mă aşez la masă cu cei ce s-au adunat în jurul ieslei cuvântului Meu. Mă aplec cu umilinţă cerească înaintea omului, şi iarăşi zic: omule, tu eşti dorul Meu cel de şapte mii de ani. O, prea puţin stai cu mintea şi cu inima la cer, şi de aceea Mi-e dor de tine. Mi-e tare dor de tine şi plâng pe urma paşilor tăi. Te-am chemat la izvorul Meu, aşa cum îşi cheamă păstorul oile la apă şi la păşune. Mi-e dor să-ţi dau învăţătură sfântă şi dulce, masă cu bucate dulci să-ţi dau. Mă aplec până la picioarele tale. Apleacă-te şi tu, ca să te învăţ cu slava Mea peste tine, şi să-i pătrunzi gustul ei cel veşnic şi să nu-ţi mai placă slava cea omenească şi să fugi de ea şi s-o doreşti pe a Mea, că Eu după tine plâng, ca să te ajung din urmă şi să te cuprind în slava Mea. Te-am chemat la izvorul Meu cel sfânt ca să te învăţ lucrarea tainelor cereşti în fiinţa ta. Stau deasupra ta şi te învăţ, şi taina cuvântului Meu te învăluie în mângâierile Mele, iar mâna Mea cea înţepată de cuiele de pe cruce îţi mângâie fruntea şi te îmbie şi te îndeamnă să-Mi deschizi. O, deschide-Mi, că vreau să cinez cu tine în casa ta, ca să te învăţ cum să Mă păstrezi dacă Mă găseşti. Tu eşti ostenit de ale tale. Eu şi mai ostenit sunt, căci calea Mea spre tine e lungă de şapte mii de ani, şi e plină de gheaţă, şi e plină de furtună, şi tu eşti străinul de pe ea, străinul care nu-şi mai astâmpără căutarea, străinul fără ţară. Ţara ta e raiul în care l-am aşezat Eu pe omul cel zidit de mâna Mea, dar el s-a smuls din Mine, şi din rai s-a smuls, şi n-are ţară omul. Nu mai este nimeni afară de Mine care să plângă după om, după cel străin. Suspinul Meu e adânc fără fund, căci golul din Mine este omul. Sunt gol de om, că omul M-a părăsit şi nu mai este al Meu, căci şi le are pe ale lui. Mă doare golul Meu după om, şi suspinul Meu Mă doare adânc.

Tatăl Meu Mă ţinea învelit în slavă mai înainte de întemeierea lumii. Mă iubea ca pe unicul Său Fiu, şi toate ale Lui, ale Mele erau. Apoi M-a pus Tatăl să fac lumea, şi am făcut-o; numai cu cuvântul am făcut-o, căci la început era Cuvântul, şi Eu eram Cuvântul, şi una cu Tatăl eram, şi Mi-a zis Tatăl să-l fac pe om, şi l-am făcut, cu mâna l-am făcut, şi am suflat peste el Duhul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi omul cel zidit din pământ s-a sculat pe picioare şi s-a făcut om viu. Eu şi cu Tatăl Ne-am odihnit apoi de această fericire cu care Eu l-am lucrat pe om şi l-am făcut viu. M-am odihnit în iubirea Mea cea pentru om. I-am dat apoi omului stăpânire peste toate vietăţile care au în ele suflet viu, şi Mă bucuram de om dându-i bucurii. Apoi, i-am făcut lui grădină de Eden şi l-am pus în ea ca să-l bucur cu desfătările ei cereşti. Şi ca să nu-l fac rob fără de voie, am pus în rai pomul oprit, pomul morţii, din care i-am spus omului să nu mănânce, ca să nu moară. Fructul păcatului, i-am spus omului să nu mănânce din el, căci roadele lui sunt spre moarte, şi omul se desparte de Dumnezeu pentru fructul păcatului, dar i-am spus omului să nu mănânce din el. Roadele lui par dulci, dar aduc moarte peste om, aduc despărţire de Dumnezeu. Aşa a uitat omul că el este templu al lui Dumnezeu şi al Duhului lui Dumnezeu. Omul cel întâi zidit după ce a mâncat din pomul păcatului s-a şi ascuns de Mine, căci păcatul ascunde pe om de la faţa Mea. Cel ce nu mai are pe Dumnezeu în el, acela se ascunde pentru păcat, căci cine dintre oameni ar păcătui fiind Eu înaintea lui? Eu nu se poate să ascund pe om dinaintea Mea, dar aceasta o face omul, căci omul, prin păcat se ascunde de Dumnezeu şi se aşează în sine pe drum străin de calea vieţii lui, dar Tatăl Savaot Mă trimite după om, şi Eu vin să-l strig ca să-Mi răspundă.

O, lucrul mâinilor Mele, opreşte-te din calea ta şi ascultă-Mi strigarea! Fiii tăi sunt până azi, iar strigătul Meu cuprinde timpul, de la facerea ta şi până azi, şi te strigă. O, lucrul mâinilor Mele, făcut din pământ şi din apă şi din duh şi din sânge! M-a trimis Tatăl după tine. Am venit în locul în care te-am întocmit la început. M-am întors la început ca să te găsesc. M-am întors în pământul din care te-am luat, ca să te fac şi să-ţi dau chip şi asemănare după cum sunt Eu. Pământul român este casa din care te-am luat. Grădiniţa ieslei cuvântului Meu cu care te strig este locul din care am luat Eu pământ cu mâna şi te-am făcut, şi am suflat cu Duhul gurii Mele peste tine, şi tu ai prins viaţă, şi am făcut din tine Sfânta Sfintelor Mele, locul odihnei Mele, dar tu ai stricat templul lui Dumnezeu, şi scris este în Scripturi: «Cine va strica templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el».

Acum iată grădina Sfintei Sfintelor, şi peste ea glasul Meu, care suflă cu aceeaşi suflare a gurii Mele Duh dătător de viaţă peste tot omul care aude glasul Meu. Iată lucrul tainelor cereşti în fiinţa ta, omule, iar Eu cu mângâierile Mele te îmbiu şi te hrănesc din gura Mea, din sânul Meu, ca mama pe pruncul ei, iar tu să prinzi viaţă, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, Îmi prind cu mâna marama şi îţi şterg cu ea ochii, ca să vezi ca din cer. Nu mai fac tină din pământ şi din scuipat ca să te ung la ochi. Te şterg cu marama Mea, atinsă mereu de Sângele Meu cel din cer, care curge pentru spălarea ta, de două mii de ani. Pătrunde-Mi taina, omule, ca să Mă vezi cum sunt, şi să te faci după chipul şi asemănarea Mea, şi să se vadă şi din cer şi de pe pământ că tu Mă ai aşa cum sunt Eu, purtându-Mă în tine.

Din nou poposesc pe pământ cu oamenii, iar haina Mea este cuvântul, şi haina e multă, căci cuvântul e mult, iar Eu Mă acopăr cu slava lui. Pătrunde-Mi taina, omule, ca să Mă vezi în mijlocul cuvântului, căci în calea ta Mă aşez îmbrăcat în haina slavei cuvântului Meu pe deasupra trupului Meu cel ceresc. Mai mare este lucrarea Mea de acum cu omul decât cea de atunci, pentru că Eu M-am dus la Tatăl acum două mii de ani, ca să vin apoi cu El, şi Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine, şi suntem îmbrăcaţi în cuvânt.

Vino la Tatăl, omule! Tu eşti casa lui Dumnezeu, dar dă-te înapoi lui Dumnezeu. Vin după tine din cer şi frâng pâine şi îţi dau, şi îţi torn vin şi îţi dau, şi Mă fac locaş de odihnă pentru tine. Am poposit cu cei din cer în grădina Mea cea de la începutul omului. Pătrunde-Mi venirea, omule, şi lasă-te pătruns de ea şi învaţă de la Mine faţa Mea în tine. Fă-te frumos pentru Mine, că Eu când te-am făcut întâi, te-am făcut frumos ca şi pe Mine, şi nu-ţi mai trebuia nici o slavă. Acum cauţi mereu şi nu mai găseşti, căci cel ce pierde slava cea din cer, acela umblă gol şi dă să se învelească precum omul cel de la început după ce a păcătuit a dat să se învelească.

O, Mi-e tare dor de om! O, fiilor micuţi de la ieslea cuvântului Meu, o, fiilor scumpi, Mi-e dor de om, Mi-e dor să-l zidesc pe om aşa cum v-am zidit pe voi. O, copilaşi dulci, Mă plâng vouă de atâta vreme, dar azi Mă plâng şi omului care Mă umple de rane. Mă dor toate mădularele, tot trupul Mă doare. Mă doare trupul din cap până în picioare, căci omul păcătuieşte cu tot trupul lui şi cade mereu, şi cade prin simţuri şi îşi face simţurile poartă pentru păcat, şi omul cade prin simţuri. Aceste porţi dau drumul înăuntrul omului duşmanilor lui, duşmanilor vieţii şi ai veşniciei omului.

Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine. De două mii de ani Mă doare. Am rămas cu ranele pe trup, şi ele Mă dor de atunci şi până azi, şi îţi spun plângând: Mă doare! Iată de ce Mi-e dor de tine, omule. Mi-e dor să vii la Mine ca să nu Mă mai doară pentru tine. Îl doare pe Dumnezeu de la păcatele tale. Duhul cărnii nu doare, dar doare trupul cărnii, şi Îl doare pe Dumnezeu trupul pentru tine. Iată de ce Mi-e dor de tine, omule. Vin după tine cu grădina raiului, ca să te aşez în ea, căci pomul morţii nu mai este în rai, şi este cu tine de şapte mii de ani, şi tu te-ai făcut pom al morţii cea din rai. Lasă fructul păcatului şi bea din fructul vieţii veşnice, ca să te fac om cu duh dătător de viaţă, ca şi pe Mine. Aşează-ţi făptura după chipul şi asemănarea Mea şi nu mai lua din lume, că lumea nu e Dumnezeu, şi este durerea Mea şi a ta. Ia din cer, că vin după tine cu grădina raiului, ca să ţi-o dau iar. Suspin după tine, şi suspinul Meu e adânc fără fund, căci golul din Mine este omul. Sunt gol de om. Mă doare golul Meu după om, după casa Mea Mă doare. N-am casă, omule, dar nici tu nu ai. Hai să ne fim casă unul altuia şi ogor de lucru unul altuia. Hai, că timpul s-a scurs, şi timp nu mai este. Sună din trâmbiţă îngerul venirii Mele, şi timp nu mai este, şi a venit vremea nunţii veşnice şi Tatăl Îmi face nuntă şi Îmi dă mireasă dulce şi Îmi şterge lacrima, căci sunt Fiul Lui Cel iubit, întru Care Tatăl a binevoit. Amin, amin, amin.

Iar tu, poporul Meu, ia-ţi haina nunţii pe tine şi stai în ea, că ies cu tine întru întâmpinarea omului şi îl iau pe braţe şi îl duc la hanul Meu şi îi pun untdelemn pe rane şi îi dau din viaţa Mea. Şi tot ce cheltuieşti tu pentru întoarcerea omului în rai, poporul Meu mireasă, Eu, Domnul, îţi voi plăti întreit când voi veni cu trupul Meu cel înălţat la Tatăl. Atunci Eu îţi voi da cununa răbdării, iar tu vei fi cununa Mea de slavă şi voi revărsa peste tine veşnica Mea slavă. Amin, amin, amin.

Şi iarăşi voi veni, şi de deasupra vă voi mângâia în mângâierile Duhului Sfânt şi în slava venirii Mele, în duhul sărbătorii de nou Ierusalim pe pământ român. Amin.